Proxenetism conviction affirmed: objective typicity of facilitation in cassation review under Article 438(1) point 7 CPP

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1590 din 10 noiembrie 2020 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, instanţa de fond, în temeiul art. 396 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. de sub acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada decembrie 2016 - iunie 2017).

În temeiul art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat de sub acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada decembrie 2016 - iunie 2017).

În baza art. 72 alin. (2) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 10.08.2017 - 16.08.2017.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Prin decizia penală nr. 495 din 13 august 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 1590 din 10 noiembrie 2020 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, care a fost desfiinţată în ceea ce priveşte temeiul achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi soluţia de achitare dispusă pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi rejudecând:

A fost schimbat temeiul achitării inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., din art. 16 lit. a) C. proc. pen., în art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

În baza art. 213 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. constând în: interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "proxenetism".

În baza art. 65, 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 72 din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei pronunţate perioada reţinerii şi arestării preventive, 10 august 2017 - 16 august 2017.

În baza art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare la prima instanţă către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare, avansate de stat în faţa primei instanţe, au rămas în sarcina acestuia.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 868 RON reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la 17 august 2021, prin poşta electronică, e-mail pca_x@x.ro, inculpatul A. la adresa de domiciliu la 19 august 2021 .

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A. la 30 august 2021, fiind transmisă la dosar cererea olografă prin adresa din 31 august 2021 a Penitenciarului Codlea.

La 17 septembrie 2021 au fost înregistrate motivele de recurs, transmise de inculpatul A. prin intermediul apărătorului ales, B., cu împuternicirea avocaţială nr. x/2021 . La data de 20 septembrie 2021 au fost înregistrate motivele scrise formulate de recurent, olograf, transmise prin adresa din 16 septembrie 2021 a Penitenciarului Codlea .

Prin cererea scrisă, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., casarea deciziei recurate sub aspectul greşitei soluţii de condamnare, având drept consecinţă menţinerea sentinţei penale nr. 1590 din 10 noiembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Braşov, sub aspectul soluţiei şi temeiului de achitare.

Expunând, pe larg, starea de fapt şi reţinerile instanţelor ordinare, recurentul a susţinut că în decizia Curţii de Apel "nu a regăsit exigenţa cerută de legiuitor în vederea schimbării motivării date de instanţa de fond".

Recurentul este în concordanţă cu instanţa de fond, care a interpretat că simplul fapt că ştia că minora practica prostituţia, fiind de notorietate că avea această meserie şi împrejurarea că i-a făcut cunoştinţă cu alte persoane, nu conduc la concluzia că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prin modalitatea înlesnirii.

În primul rând, recurentul a solicitat să se reţină că, sub aspectul laturii obiective, pentru a putea fi angajată răspunderea penală, elementul material trebuia să se realizeze, în cazul ambelor infracţiuni, prin înlesnirea practicării prostituţiei (prin practicarea prostituţiei înţelegându-se, conform legii penale, întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul). Aşadar, a susţinut că legea penală condiţionează existenţa prostituţiei de caracterul repetat al actelor prin care se manifestă prostituţia, precum şi de necesitatea existenţei unor clienţi diferiţi (acte sexuale cu diferite persoane), pentru a putea fi reţinută prostituţia fiind necesar să existe cel puţin două acte sexuale întreţinute cu două persoane diferite în schimbul unor foloase patrimoniale. În acest sens, recurentul a solicitat a se avea în vedere că pentru infracţiunea descrisă în actul de sesizare în sensul că "în perioada decembrie 2016 - iunie 2017 a înlesnit practicarea prostituţiei numitei C. cu mai multe persoane de sex masculin, respectiv cu numiţii D. şi E., cu care aceasta a întreţinut relaţii sexuale (cu excepţia numitului D.) contra cost", nu fost îndeplinită condiţia esenţială impusă de textul incriminator, referitoare la legătura activităţii incriminate cu practicarea prostituţiei, în speţă nefiind vorba despre acte sexuale interesate întreţinute efectiv cu persoane diferite, întrucât s-a menţionat că numita C. a întreţinut "relaţii sexuale (...) contra cost" doar cu numitul E..

Recurentul a susţinut că nu a acţionat, în concret, în sensul lezării relaţiilor ocrotite de norma de incriminare. Astfel, este de acord cu ceea ce a reţinut instanţa de fond, în sensul că legea penală incriminează faptele de înlesnire a practicării prostituţiei de către proxenet, care transformă, practic, actele sexuale în sursă de trafic. Sfera de incidenţă a normei de incriminare trebuia determinată prin raportare la raţiunea incriminării, nefiind permis să se încadreze în sfera de acţiune a noţiunii de "proxenetism" la care se referă legea penală, ab initio, fără cercetarea concretă a modului de implicare a inculpatului şi a contribuţiei efective la practicarea prostituţiei de către F..

Recurentul, prin apărător, a susţinut că incriminarea proxenetismului îşi propune să protejeze dreptul la autodeterminare al persoanei, din perspectiva unei decizii libere cu privire la practicarea unei asemenea activităţi, valoarea socială ocrotită prin incriminarea proxenetismului, potrivit art. 213 din C. pen., fiind libertatea persoanei, iar titularul acesteia persoana "exploatată". Având în vedere grupul de infracţiuni în cadrul căruia a fost inclusă infracţiunea de proxenetism în C. pen., s-a relevat faptul că obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relaţii care presupun procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană.

În acest context, recurentul a apreciat că simpla intermediere, în modalităţile descrise în actul de sesizare, a legăturii dintre persoanele vizate, nu constituie activităţi care să poată fi circumscrise activităţii de proxenetism cu semnificaţie penală, întrucât, acestor intermedieri neputând să i se atribuie decât sensul unei contribuţii minimale, dezinteresate, care a asigurat doar posibilitatea ca persoanele respective să se cunoască între ele şi nu în legătură sau cu scopul de a practica prostituţia, actele sexuale contra cost producându-se exclusiv în baza înţelegerii dintre acele persoane, fără vreo implicare efectivă din partea sa, prin modul în care a acţionat nu a afectat în niciun fel libertatea sexuală şi decizională a vreuneia dintre cele două persoane indicate de a se angrena voit în practicarea prostituţiei.

Aşadar, recurentul a susţinut că nu trebuie făcută abstracţie, în prezenta cauză, de faptul că, în concepţia legiuitorului, proxenetismul constituie o formă de exploatare a prostituării unei persoane, context în care trebuie să şi fie evaluate "activităţile de înlesnire a practicării prostituţiei" prin raportare la existenţa sau absenţa unor elemente de viciere a poziţiei subiective (a manifestării libere de conştiinţă şi voinţă) a persoanelor care s-au prostituat. Mai mult, s-a reţinut că "înlesnirea" la care se referă la acest moment legea penală reprezintă practic o modalitate a complicităţii, cu diferenţa că în acest caz fapta înlesnită, respectiv prostituţia, nu reprezintă infracţiune, complicitatea la prostituţie constituind o infracţiune autonomă. În acest sens, pentru ca acţiunile inculpatului să se circumscrie legislaţiei penale este necesar ca acţiunile de înlesnire a practicării prostituţiei să aibă capacitatea de favoriza în mod real activitatea de prostituţie şi, totodată, să fie săvârşite cu intenţie directă sau indirectă. Chiar dacă infracţiunea de proxenetism este o infracţiune de pericol, având în vedere modalităţile concrete de săvârşire a faptelor, se poate considera că nu orice acţiune poate fi considerată, exclusiv per se, act de proxenetism, în modalitatea înlesnirii prostituţiei, fiind necesar să se stabilească dacă există legătură între acţiunile de înlesnire şi practicarea prostituţiei.

Recurentul a arătat că prima instanţă a reţinut că în prezenta cauză înlesnirea, din punct de vedere obiect, nu a constat în ajutorul pe care l-a acordat persoanelor de sex feminin în scopul de a-şi găsi clienţi, ci în simpla prezentare a celor două persoane de sex feminin amicilor săi, această acţiune nefiind în concret o activitate colaterală esenţială prostituţiei, neexistând în speţă elemente de fapt care să contureze existenţa unei coeziuni psihice între inculpat şi cele două persoane de sex feminin, care să caracterizeze actele de înlesnire a practicării prostituţiei ca modalitate alternativă de realizare a conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 213 C. pen.. În acest context, s-a apreciat că nu este permisă extinderea conţinutului constitutiv al infracţiunii de proxenetism, prin interpretarea elementului material al "înlesnirii" astfel încât orice acţiune, care, în concret, nu are legătură definitorie cu acţiunea de a facilita, pentru persoanele care se prostituează, întreţinerea relaţii sexuale contra cost, să fie calificată ca act de proxenetism. În opinia recurentului, a adopta o astfel de abordare ar însemna că oricine cunoaşte că o persoană practică prostituţia şi face acest aspect cunoscut unei alte persoane, care este interesată de obţinerea unui asemenea serviciu sexual, poate fi acuzată de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, ceea ce este în evidentă contradicţie.

Recurentul a considerat ca s-a făcut o extrapolare în interpretarea normei legale de incriminare, aspect care a condus instanţa de apel la aplicarea unei pedepse cu închisoarea. Acesta a apreciat că reţinerilor din rechizitoriu nu îi pot fi atribuite valenţe penale, întrucât nu a acţionat, în concret, în sensul lezării relaţiilor ocrotite de norma de incriminare, în sensul că legea penală incriminează faptele de înlesnire a practicării prostituţiei, de către proxenet, care transformă, practic, actele sexuale în sursă de trafic şi este necesar ca acţiunile de înlesnire a practicării prostituţiei să aibă capacitatea de favoriza în mod real activitatea de prostituţie şi, totodată, să fie săvârşite cu intenţie directă sau indirectă. Mai mult, s-a reţinut că "înlesnirea" la care se referă la acest moment legea penală reprezintă practic o modalitate a complicităţii, cu diferenţa că în acest caz fapta înlesnită, respectiv prostituţia, nu reprezintă infracţiune, complicitatea la prostituţie constituind o infracţiune autonomă.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la 21 septembrie 2021 .

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie la 11 octombrie 2021. Prin referatul din 11 octombrie 2021, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din 26 octombrie 2021.

Prin încheierea din 26 octombrie 2021, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 495/AP din 13 august 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

A trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C7.

A fixat termen de judecată în şedinţă publică la 07 decembrie 2021 pentru când s-au citat părţile şi s-a asigurat apărarea.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Înalta Curte a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului " (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

În esenţă, recurentul a susţinut că simpla intermediere, în modalităţile descrise în actul de sesizare, a legăturii dintre persoanele vizate, nu constituie activităţi care să poată fi circumscrise infracţiunii de proxenetism, arătând, astfel, că a asigurat doar posibilitatea ca persoanele respective să se cunoască între ele şi nu în legătură sau cu scopul de a practica prostituţia, actele sexuale contra cost producându-se exclusiv în baza înţelegerii dintre acele persoane, fără vreo implicare efectivă din partea sa. Recurentul a susţinut că prin modul în care a acţionat nu a afectat în niciun fel libertatea sexuală şi decizională a vreuneia dintre cele două persoane indicate de a se angrena voit în practicarea prostituţiei. Recurentul a mai susţinut că pentru a putea fi angajată răspunderea penală, elementul material trebuia să se realizeze, în cazul ambelor infracţiuni, prin înlesnirea practicării prostituţiei. Aşadar, acesta a arătat că acţiunile sale nu se circumscriu laturii obiective a infracţiunii de proxenetism săvârşite în modalitatea înlesnirii.

S-a observat că motivele recurentului A. privesc lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor pentru care a fost condamnat, astfel că se circumscriu cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală]. Astfel cum s-a menţionat anterior, analiza motivelor formulate de recurentul inculpat A. se va realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În dezbateri, la termenul de judecată din 7 decembrie 2021, apărătorul ales al recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei de fond, susţinând că intermedierea de către inculpat a legăturii dintre două persoane, fără ca acestea să aibă un scop direct să înlesnească practicarea prostituţiei nu se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de proxenetism.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din 26 octombrie 2021, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului nelegal al hotărârilor judecătoreşti tinzând la desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu cu privire la infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din C. pen., pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii în sensul că fapta nu corespunde modelului abstract de incriminare.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudenţă şi că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanţa conduitei subiectului cu o norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, recurentul a susţinut că acţiunile sale nu se circumscriu laturii obiective a infracţiunii de proxenetism săvârşite în modalitatea înlesnirii. Recurentul a precizat că a asigurat doar posibilitatea ca persoanele respective să se cunoască între ele şi nu în legătură sau cu scopul de a practica prostituţia, actele sexuale contra cost producându-se exclusiv în baza înţelegerii dintre acele persoane, fără vreo implicare efectivă din partea sa.

Potrivit art. 213 alin. (1) din C. pen. determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă, sub aspectul laturii obiective a conţinutului infracţiunii, că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism poate consta fie în acţiunea de a determina sau de a înlesni practicarea prostituţiei, fie în cea de a obţine foloase patrimoniale de pe urma aplicării prostituţiei. Astfel a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, în care, la paragrafele 13-14, a statuat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acţiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din C. pen., şi anume determinarea practicării prostituţiei, înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane.

Totodată s-a statuat că "Înlesnirea practicării prostituţiei" constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituţia şi se poate realiza sub orice formă şi prin orice mijloace. Înlesnirea apare, deci, ca o formă specială a complicităţii la prostituţie, pe care, însă, legiuitorul a incriminat-o ca modalitate a proxenetismului, aşadar, ca infracţiune de sine stătătoare (paragraful 23 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 527 din 11 iulie 2017).

Procedând, aşadar, la analiza tipicităţii obiective a faptei reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că sunt relevante constatările instanţei de apel, în motivarea deciziei atacate arătându-se că fapta inculpatului A., care, în perioada decembrie 2016 - februarie 2017, a înlesnit practicarea prostituţiei numitei F., minoră de 16 ani la data faptelor, cu mai multe persoane de sex masculin, respectiv cu numiţii G., H., zis I. şi J., cu care aceasta a întreţinut relaţii sexuale contra cost, prin apelarea telefonică a minorei, transportul acesteia şi asigurarea prezenţei sale la întâlnirile cu posibilii clienţi, cu care aceasta a şi întreţinut raporturi sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.. Împrejurarea că inculpatul A. şi minora F. erau prieteni, nu constituie un motiv care să conducă la reţinerea vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate în sensul prevăzut de legea penală, fapta inculpatului fiind săvârşită sub forma intenţiei directe, aspect care rezultă din întreaga stare de fapt.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte, reţinând situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, constată că faptele anterior descrise întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de proxenetism, prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din C. pen.

Cu privire la problema de drept ridicată de recurent în cadrul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că simpla intermediere dintre persoanele în cauză nu constituie activităţi care să poată fi circumscrise infracţiunii de proxenetism, susţinând că a asigurat doar posibilitatea ca persoanele respective să se cunoască între ele şi nu în legătură sau cu scopul de a practica prostituţia, actele sexuale contra cost producându-se exclusiv în baza înţelegerii dintre acele persoane, se constată că instanţa de apel a reţinut că doar prin acţiunile inculpatului A. de intermediere a fost posibilă întreţinerea de acte sexuale cu mai multe persoane de către minoră în scopul obţinerii de foloase patrimoniale. În speţă inculpatul A. a cunoscut că F. este minoră care practică prostituţia, înlesnind această activitate prin facilitarea legăturii dintre minoră şi posibilii clienţi, în mod efectiv întâlnirile prezentate în starea de fapt fiind urmate de întreţinerea de acte sexuale cu mai multe persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru minoră . Aşadar, se constată că inculpatul A. avea cunoştinţă despre împrejurarea ca numita F. are 16 ani (la data faptelor) şi că practică prostituţia, prin urmare a purtat mai multe convorbiri telefonice cu aceasta, astfel cum a declarat şi minora, mergând împreună la un restaurant, în prealabil inculpatul spunându-i că are un om care doreşte să întreţină cu aceasta raporturi sexuale contra cost.

Având în vedere cele prezentate, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de casaţie nu are competenţa de a schimba situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, constatările acesteia nefiind supuse cenzurii în recurs în casaţie. În reglementarea C. proc. pen. recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. C. proc. pen. nu permite în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în examinarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., reţinerea unei situaţii de fapt diferite de cea descrisă în decizia Curţii de apel.

Prin urmare, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casaţie menţionat [respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..], întrucât faptele recurentului A. corespund tiparului de incriminare al infracţiunii de proxenetism, prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 495/AP din 13 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 156 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 495/AP din 13 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 156 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2021.

GGC - MM