Customs fraud: prohibition of suspended imprisonment when statutory penalty reaches seven years and mandatory accessory penalties

Deliberând asupra recursului în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 a Judecătoriei Costeşti pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 29.09.2020 (dosar nr. x/2020), în baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen de judecată, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatei dispoziţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri, iar inculpata a arătat că solicită ca judecata sa aibă loc conform procedurii prevăzută de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpată, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Pe fondul acţiunii penale exercitate împotriva inculpatei A., instanţa a reţinut că fapta de care este acuzată aceasta a fost constatată în procedura flagrantului din data de 01.08.2018, ocazie cu care organele de poliţie din cadrul I.P.J. Argeş au identificat 96 de pachete de ţigări netimbrate, respectiv 63 pachete marca x, 17 pachete marca x şi 15 pachete marca x, astfel cum rezultă din procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, având inscripţia "For duty free sale only".

Pe de o parte, aceasta înseamnă că ţigaretele au putut fi achiziţionate în regim duty free şi nu se poate susţine că operaţiunea de deţinere a acestora poate fi asimilată infracţiunii de contrabandă în limitele reglementate de alin. (3) al art. 270 din Legea nr. 86/2006. Inscripţia "For duty free sale only" aflată pe mărfuri dovedeşte în mod rezonabil potenţialitatea achiziţionării lor din sistemul duty free (ce intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free).

Pe de altă parte, din interpretarea prevederilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, rezultă că infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3), pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată, este una corelativă, condiţionată de săvârşirea anterioară a infracţiunii prevăzută de alin. (1) sau 2, fiind vorba de o infracţiune conexă cu incriminarea-cadru, în sensul că săvârşirea uneia dintre ele este condiţionată de preexistenţa celeilalte.

Faţă de situaţia de fapt dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat că, ipotetic, există două situaţii distincte ce se pot crea în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzută de alin. (3) al art. 270 din Legea nr. 86/2006:

- situaţia în care valoarea în vamă a ţigaretelor depistate este de 20.000 RON sau mai mică de 20.000 RON, caz în care organele de urmărire penală trebuie să facă dovada faptului că ţigaretele au fost introduse în ţară printr-o infracţiune de contrabandă şi că inculpatul cunoştea acest aspect. În cazul în care mărfurile au fost introduse în ţară prin locurile anume stabilite pentru controlul vamal, iar valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor supuse accizelor sustrase de la controlul vamal este mai mică de 20.000 RON, nu ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni, ci doar, eventual, a unei contravenţii, iar pentru a nu se mai pune în discuţie valoarea în vamă a acestora, este necesar să de facă dovada faptului că bunurile au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

- cazul în care mărfurile au o valoare în vamă mai mare de 20.000 RON (în cazul produselor supuse accizelor), situaţie în care organele de urmărire penală nu ar fi obligate să probeze faptul că acestea au fost introduse în ţară printr-o infracţiune de contrabandă, întrucât în acest caz se poate afirma cu certitudine că acestea nu ar fi putut fi introduse în ţară decât prin comiterea unei infracţiuni de contrabandă, în oricare din modalităţile prevăzute de textul de incriminare (respectiv prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal).

Însă, în cauză, având în vedere valoarea ţigaretelor cu care inculpata a fost depistată, anume 1.304 RON, nu s-a putut afirma cu certitudine că acestea au fost introduse în ţară printr-o infracţiune de contrabandă, fiind în sarcina organelor judiciare să probeze, dincolo de orice îndoială, că ţigaretele depistate provin dintr-o infracţiune de contrabandă şi că inculpata cunoştea acest fapt.

Deşi cu ocazia audierii, inculpata a declarat, referitor la provenienţa ţigaretelor, că le-a cumpărat de la un distribuitor a cărui identitate nu o cunoaşte cu suma de 9,5 RON şi intenţiona să le vândă cu 10 RON, instanţa de fond a reţinut că, pentru a se dispune condamnarea, trebuie mai întâi să se stabilească cu certitudine că ţigările respective au fost introduse în ţară printr-o infracţiune de contrabandă şi, totodată, să se probeze faptul că inculpata cunoştea modalitatea în care ţigările au fost introduse în ţară. Mai mult, împrejurarea că ţigaretele au fost furnizate inculpatei de către un distribuitor autorizat care o aproviziona cu alte produse ce erau desfăcute de către inculpată la magazinul din curtea gospodăriei pe care îl administra şi din care îşi întreţinea existenţa, era de natură să creeze inculpatei, persoană în vârstă de 70 de ani, convingerea că vânzarea acestora este o operaţiune legală.

În art. 270 alin. (3) din Codul vamal, legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, specificând în mod expres acest lucru prin folosirea sintagmei "cunoscând că acestea provin din contrabandă". Fiind vorba de o infracţiune corelativă, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) nu poate fi apreciată ca fiind dovedită decât în măsura în care se dovedeşte existenţa şi a infracţiunii (faptei prevăzute de legea penală) în legătură cu care aceasta s-a desfăşurat, a infracţiunii în varianta tip, ceea ce, în cauză, nu s-a probat.

Acest tip generic de bunuri - ţigările - nu sunt interzise prin lege la comercializare, însă provenienţa acestora sau modalitatea de comercializare - licită sau nu - trebuie stabilită în concret de către organele statului cu atribuţii în acest sens. O interpretare contrară ar încălca principiile menţionate de art. 4 şi 5 din C. pen., respectiv "prezumţia de nevinovăţie" şi "aflarea adevărului".

Totodată, instanţa de fond a constatat că pe pachetele descoperite în gospodăria inculpatei exista inscripţia "For duty free sale only". Or, aceasta înseamnă că aceste ţigarete au putut fi achiziţionate în regim duty free şi nu se poate susţine că operaţiunea de deţinere a acestora poate fi asimilată infracţiunii de contrabandă în limitele reglementate de alin. (3) al art. 270 din Legea nr. 86/2006.

Din această perspectivă, în care inculpata a recunoscut starea de fapt, dar autorităţile judiciare s-au limitat la administrare de probe insuficiente care să acrediteze cu valoare de probă că inculpata ştia că bunurile provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar la urmărirea penală au fost administrate doar înscrisuri, valoarea redusă a bunurilor identificate cărora li s-a atribuit de către autorităţi caracterul de marfă de contrabandă fără o altă argumentaţie sau justificare probatorie decât declaraţia inculpatei, atribuie comportamentului inculpatei caracter de contravenţie, cu privire la care instanţa nu este îndreptăţită să constate şi să aplice sancţiuni conform O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., instanţa de fond a achitat pe inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a constatat că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.335,94 RON, reprezentând daune materiale (formată din taxe vamale, accize şi TVA). Cu toate acestea, faţă de soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., instanţa de fond a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 a Judecătoriei Costeşti pronunţată în dosarul nr. x/2020 au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Argeş.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti a criticat hotărârea ca fiind netemeinică şi nelegală sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatei pentru infracţiunea de contrabandă.

Partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Argeş a criticat, de asemenea, hotărârea, din perspectiva soluţiei de achitare, cu consecinţa nesoluţionării acţiunii civile, precum şi în ceea ce priveşte măsurile asiguratorii care nu au fost luate pentru garantarea recuperării prejudiciului.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate şi în limitele permise de art. 417 din C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că acestea sunt fondate.

În primul rând, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, respectiv că inculpata A. a deţinut în luna iulie 2018 ţigarete fără timbru, aceste bunuri fiind necesar a fi plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, nu a fost contestată de către inculpată care, de altfel, a recunoscut explicit săvârşirea faptei atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, solicitând să beneficieze de prevederile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, în cazul procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei.

Instanţa de apel a constatat că, urmare a unui raport de investigaţii întocmit de către Postul de Poliţie Buzoieşti, pe baza unor informaţii în sensul că inculpata A. ar vinde săptămânal circa 300 - 400 pachete de ţigări persoanelor de pe raza localităţii respective, s-a efectuat, în condiţiile prevăzute de lege, o percheziţie domiciliară la locuinţa acesteia, la data de 01.08.2018, fiind găsite 63 de pachete de ţigări marca x, netimbrate, conţinând fiecare câte 20 de ţigarete, 15 pachete de ţigări marca x, de asemenea, netimbrate, 17 parchete de ţigări x netimbrate.

La momentul efectuării percheziţiei, inculpata a declarat că a cumpărat pachetele de ţigări netimbrate de la un distribuitor care aproviziona magazinul său cu bere şi că ştie faptul că acestea proveneau din contrabandă, nefiind timbrate şi le expunea la vânzare cu suma de 10 RON/pachet.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în calitate de martor, în prezenţa fiului săi, inculpata a arătat că cele 96 de pachete de ţigări netimbrate, cu mărcile menţionate, le-a cumpărat de la un distribuitor în cursul lunii iulie 2018, cunoscând că ele provin din contrabandă şi cu scopul de a le vinde clienţilor magazinului. De asemenea, în declaraţia de suspect din data de 27.02.2019, A. a precizat din nou că ştia provenienţa din contrabandă a pachetelor de ţigări netimbrate pe care le deţinea, declaraţii menţinute în faţa instanţei.

Din raportul de constatare întocmit în cauză a rezultat că ţigaretele netimbrate deţinute de către inculpată sunt produse în afara teritoriului României, fără timbru fiscal aplicat de autorităţile străine sau româneşti, astfel că ele au fost introduse în ţară prin activitate de contrabandă.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat că în cauză s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata A. cunoştea provenienţa din contrabandă a pachetelor de ţigări pe care le deţinea şi care au fost găsite la locuinţa domiciliului acesteia.

Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 32 din 11.12.2015, pentru reţinerea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este suficient să se dovedească, pe lângă faptul colectării, deţinerii, producerii, transportului, preluării, depozitării, predării, desfacerii sau vânzării bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, împrejurarea că autorul infracţiunii a cunoscut că aceste bunuri sau mărfuri provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, fără a fi necesară dovedirea în prealabil a săvârşirii de către o persoană concretă şi într-o modalitate conturată expres a infracţiunilor prevăzute de alin. (1) sau 2 ale aceluiaşi articol.

Dacă s-ar reţine considerentele primei instanţe, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă în care pentru niciuna dintre activităţile enumerate de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 să nu se poată dispune trimiterea în judecată sau condamnarea decât după dovedirea concretă a infracţiunii de contrabandă în sensul alin. (1) şi (2), iar dacă acest fapt nu poate fi dovedit, oricine este liber să deţină, să transporte, să vândă etc. bunuri de contrabandă, susţinând că nu are cunoştinţă că acestea provin dintr-o infracţiune de contrabandă.

Potenţialitatea achiziţionării ţigărilor din sistemul duty free nu se verifică pentru toate pachetele de ţigări găsite la percheziţia domiciliară, nu se poate porni de la ipoteza achiziţionării lor direct de către inculpată din magazine de tip duty free, dată fiind vârsta acesteia şi distanţele de parcurs până la astfel de magazine, iar declaraţiile inculpatei contrazic o astfel de ipoteză, ea personal susţinând că le-a cumpărat de la un furnizor de bere (prin încălcarea interdicţiei de revânzare). Faptul că inculpata cunoştea provenienţa din contrabandă a acestor ţigări se deduce implicit şi din faptul că, deşi susţine că persoana care i-a vândut ţigările era furnizor obişnuit al magazinului, nu l-a indicat, pentru a putea fi verificată această susţinere.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că a fost dovedită săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, tipicitatea acesteia şi vinovăţia inculpatei A. în forma intenţiei.

Constatând că inculpata are vârsta de 73 de ani, că nu este cunoscută cu antecedente penale, că fapta în conţinutul ei concret este de mică gravitate şi apreciind că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, instanţa de apel a stabilit faţă de inculpată pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, după reducerea limitelor speciale ale pedepsei închisorii, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., orientându-se către limita minimă a pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru această infracţiune, cu impunerea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen.

Instanţa de apel a constatat că şi apelul formulat de către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Argeş este fondat, având în vedere că s-a reţinut săvârşirea faptei şi s-a calculat un prejudiciu compus din taxe vamale, TVA şi accize datorate statului în cuantum de 2335,94 RON, la care se adaugă accesoriile până la data plăţii efective a prejudiciului, urmând să fie obligată inculpata la plata acestora.

În raport de cele expuse, prin Decizia penală nr. 265/A din data de 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Costeşti, în dosarul nr. x/2020, privind pe inculpata A., a fost desfiinţată în totalitate sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (4) şi 10 din C. proc. pen., s-a stabilit faţă de inculpata A. pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

În baza art. 83 din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 din C. pen.

S-au impus inculpatei măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen., respectiv: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 şi art. 89 din C. pen.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a fost obligată inculpata la plata sumei de 2335,94 RON reprezentând prejudiciu şi a accesoriilor până la data plăţii efective.

Împotriva deciziei penale nr. 265/A din data de 07 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 12 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 437 din C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că decizia nr. 265/A din data de 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (dosarul nr. x/2020) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.. Cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că s-a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Instanţa a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Conform jurisprudenţei instanţei supreme, cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. vizează înlăturarea nelegalităţilor care afectează limitele şi natura sancţiunii (pedepse principale, complementare, accesorii, măsuri educative).

Dispoziţiile art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.

Acest caz de casare poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, deciziile nr. 498/RC/2017, nr. 302/RC/2018).

Astfel cum rezultă din motivarea căii de atac, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a invocat nelegalitatea pedepsei, cu motivarea că pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, nu se putea dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât sancţiunea prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani, fiind încălcate dispoziţiile art. 83 alin. (2) din C. pen.. Deopotrivă, în raport de faptul că nu se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, s-a susţinut că, în mod greşit, nu s-a aplicat pedeapsa complementară, având în vedere că infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Relativ la cele ce precedă, instanţa a apreciat că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pot fi analizate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 din C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este fondat.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cererea de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a susţinut că instanţa de apel a stabilit faţă de inculpata A. pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi, în baza art. 83 din C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani.

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, infracţiunea de contrabandă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, iar conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 83 alin. (2) din C. pen., instanţa nu poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare (...).

Relativ la dispoziţiile menţionate, având în vedere că pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de contrabandă are maximul special de 7 ani, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de control ierarhic a aplicat inculpatei instituţia prevăzută de art. 83 şi următoarele din C. pen.

În continuare, s-a precizat că, întrucât infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi şi, potrivit art. 67 alin. (2) din C. pen., aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită, nestabilirea pedepsei complementare în cazurile obligatorii prevăzute de lege se circumscrie noţiunii de pedeapsă nelegal aplicată, fiind incidente, şi în acest caz, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a solicitat desfiinţarea deciziei penale nr. 265/A din data de 7.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare, numai cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei şi a indicării în concret a drepturilor ce vor fi interzise, în raport de faptul că analiza recursului în casaţie implică aprecieri nu numai asupra legalităţii pedepsei, ci şi asupra formei de executare a acesteia, inclusiv din perspectiva stabilirii în mod concret a drepturilor ce urmează a fi interzise inculpatei A..

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 a Judecătoriei Costeşti pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Prin decizia penală nr. 265/A din data de 07 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei penale nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Costeşti, în dosarul nr. x/2020, privind pe inculpata A., a fost desfiinţată în totalitate sentinţa apelată şi rejudecând, printre altele, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (4) şi 10 din C. proc. pen., s-a stabilit faţă de inculpata A. pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

În baza art. 83 din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 din C. pen.

Instanţa notează că, potrivit dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 86/2006, "(1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

În continuare, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 83 alin. (2) din C. pen. "(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor."

În jurisprudenţa instanţei supreme, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a stabilit că el nu vizează numai erorile care se produc urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale (Î.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 554/2016). Cazul de casare menţionat constituie temei pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive şi sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii (Î.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 543/2015).

Problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează aceste regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea exigenţelor normative relative la individualizarea executării pedepselor, sub aspectul condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut analizat (Î.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 441/2018).

În speţă, s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare în sarcina inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi, în baza art. 83 din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 din C. pen.

Înalta Curte constată că, deşi dispoziţiile art. 83 alin. (2) din C. pen. prevăd că nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare, Curtea de Apel Piteşti a amânat aplicarea pedepsei închisorii stabilită în sarcina inculpatei A. pe un termen de supraveghere de 2 ani, cu toate că pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare.

Prin urmare, dispunând amânarea aplicării pedepsei în ceea ce o priveşte pe inculpata A., cu toate că pentru infracţiunea săvârşită de aceasta pedeapsa prevăzută de lege este de 7 ani sau mai mare, Curtea de Apel Piteşti a aplicat o sancţiune în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu încălcarea dispoziţiilor art. 83 alin. (2) din C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Nelegalitatea constatată nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa supremă, deoarece implică chestiuni de apreciere referitoare la individualizarea pedepselor şi modul de executare a acestora, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., ci cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti cu privire la inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 a Judecătoriei Costeşti, pronunţată în dosarul nr. x/2020, fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate şi examinate alte chestiuni în afara celor referitoare la stabilirea pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia în ceea ce o priveşte inculpată.

În rejudecare, instanţa de apel va analiza şi critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cu privire la aplicarea pedepsei constând în interzicerea unor drepturi, prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 prin raportare la prevederile art. 270 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 265/A din data de 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, va casa, în parte, decizia penală recurată şi va trimite cauza la cauza la Curtea de Apel Piteşti pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti cu privire la inculpata A., numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Se va dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Costeşti, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 265/A din data de 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, cu privire la latura penală a cauzei.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 265/A din data de 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Piteşti pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti cu privire la inculpata A., numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 218 din data de 18 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Costeşti, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 265/A din data de 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, cu privire la latura penală a cauzei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 noiembrie 2021.

GGC - MM