Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 528/RC/2021 AI generated

Cassation admitted; fraud discontinuance quashed and remanded after post-indictment reconciliation held ineffective.

Case Number Decizia nr. 528/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the prosecutor's appeal in cassation, partially quashed the appellate decision (which had upheld a conviction for continuous influence peddling and discontinued proceedings for fraud due to victim reconciliation), and remanded the case to the Court of Appeal solely regarding the discontinuance of the fraud charge, while maintaining the remaining convictions and attendant penalties (a cumulative 5 years 4 months imprisonment, ancillary and complementary rights restrictions, and confiscation of sums). The dispute concerned a defendant convicted of influence peddling (art. 291 Criminal Code) and fraud (art. 244 Criminal Code) for taking money from victims under promises of influencing public officials; the appellate court had reclassified several influence-peddling acts as fraud and discontinued the fraud proceedings because victims reconciled after a legal reclassification. The decisive legal basis was that under art. 159(3) Criminal Code, reconciliation is effective only if it occurs before the reading of the indictment act, a strict statutory deadline that is not reset by a later change of legal classification; accordingly, the appeal court erred in applying the effect of reconciliation to victims who settled only after that deadline.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 lit. g) C. proc. pen, art. 244 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen, art. 396 alin. (6) C. proc. pen; Cassation admitted; fraud discontinuance quashed and remanded after post-indictment reconciliation held ineffective: The dispute concerned a defendant convicted of influence peddling (art. 291 Criminal Code) and fraud (art. 244 Criminal Code) for taking money from victims under promises of influencing public officials; the appellate court had reclassified several influence-peddling acts as fraud and discontinued the fraud proceedings because victims reconciled after a legal reclassification. The decisive legal basis was that under art. 159(3) Criminal Code, reconciliation is effective only if it occurs before the reading of the indictment act, a strict statutory deadline that is not reset by a later change of legal classification; accordingly, the appeal court erred in applying the effect of reconciliation to victims who settled only after that deadline.

Keywords

AI generated
indictment decision fraud criminal charge criminal confiscation discontinuation of prosecution e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 16 lit. g) C. proc. pen
(6) raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art.
art. 244 alin. (1) C. pen
de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) C. pen
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (1) C. pen
(14 acte materiale), art. 41 alin. (1) C. pen.
art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen
şi art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., prin împăcarea părţilor.
art. 396 alin. (6) C. proc. pen
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.
art. 159 C. pen
şi art. 159 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata A.
art. 291 alin. (1) C. pen
şi N., comise în perioada septembrie 2016 - februarie 2017), prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for admitting the appeal and annulling the challenged decision.

art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 159 C. pen.

Provisions whose application in the challenged decision was annulled and the case sent for retrial.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Judicial costs in the appeal remain with the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

The fee for the court-appointed counsel remains with the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 104 din 05.08.2020, pronunţată de Tribunalul Vrancea, printre altele, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea de condamnare a inculpatei A. şi, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 159 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale), art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., prin împăcarea părţilor.

Prin Decizia penală nr. 537/A din 26.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2017, urmare a admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus desfiinţarea, în întregime, a sentinţei penale nr. 104 din 5.08.2020 a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare:

1. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 159 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata A. pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată (11 acte materiale, persoane vătămate B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., comise în perioada sfârşitul anului 2013 - februarie 2017), prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., ca urmare a împăcării persoanelor vătămate cu inculpata A..

2. A fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale, fapte denunţate de L., M. şi N., comise în perioada septembrie 2016 - februarie 2017), prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere şi s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 3201 C. proc. pen. din 1968, prin sentinţa penală nr. 233/19.12.2011 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin nerecurare la data de 08.05.2012 (Decizia penală nr. 92/A din 25.04.2012 a Curţii de Apel Galaţi).

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. în referire la art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare s-a adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare mai sus arătată, în total inculpata A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare.

Conform art. 45 C. pen., alături de pedeapsa principală mai sus arătată, s-a aplicat inculpatei A. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., dispuse faţă de inculpată prin sentinţa penală nr. 233/19.12.2011 a Tribunalului Vrancea.

S-a dedus din pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 24.08.2011 până la data de 19.12.2011 (conform Sentinţei penale nr. 233 din 19.12.2011 a Tribunalului Vrancea) şi durata reţinerii şi arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la 02.03.2017 până la 31.05.2017.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. în referire la art. 112 alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata A. a echivalentului în bani al sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv sumele de 1.600 RON, 600 EURO şi 200 EURO (ambele în echivalentul în RON, la cursul oficial al B.N.R. de la data executării măsurii).

În baza art. 274 alin. (1) şi art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 5.000 RON, iar fiecare dintre persoanele vătămate B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. a fost obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la judecata în fond a cauzei.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial (25%) al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata A., în sumă de 217 RON, s-a dispus a fi virat către Baroul Galaţi, din fondurile Ministerului Justiţiei (av. S. Marian).

În esenţă, ca situaţie de fapt, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, s-au reţinut următoarele:

În cursul lunii februarie 2017, inculpata a pretins şi a primit de la numitul L. suma de 1600 RON, cu promisiunea că îşi va exercita pretinsa influenţă pe lângă un medic din cadrul Spitalului Judeţean Focşani, în scopul de urgenţă efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru mama sa, numita O., suma de 1500 RON urmând a fi remisă medicului.

La sfârşitul anului 2013, a pretins şi a primit sumele de 500 EURO, în două tranşe şi 1660 RON de la numitul B., cu promisiunea că-şi va exercita pretinsa influenţă pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Focşani, în scopul de a facilita şi a urgenta obţinerea de către acesta a unei locuinţe din fondul locativ de stat.

În cursul anului 2015, a pretins şi a primit suma de 2000 EURO de la numita C. (persoană care desfăşura activităţi de voluntariat în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, unde inculpata era angajată ca asistent medical), promiţându-i acesteia că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă funcţionari din cadrul căminului şi din cadrul Primăriei Municipiului Focşani, pentru ca aceştia să îi faciliteze angajarea pe un post de asistent medical în cadrul instituţiei.

În cursul lunii februarie 2017, a pretins şi a primit de la numita D. suma de 300 euro, cu promisiunea ca-şi va exercita pretinsa influenţă pe lângă directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, în scopul de a facilita internarea în acest cămin a mamei sale, numita P..

În cursul anului 2015, a pretins şi a primit suma de 2000 euro de la numita E. (persoană care desfăşura activităţi de voluntariat în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, unde inculpata era angajată ca asistent medical), promiţându-i acesteia că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă funcţionari din cadrul căminului şi din cadrul primăriei, pentru ca aceştia să îi faciliteze angajarea pe un post de asistent medical în cadrul instituţiei.

În cursul anului 2015, a pretins şi a primit suma de 2000 euro de la numita F. (persoană care desfăşura activităţi de voluntariat în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, unde inculpata era angajată ca asistent medical), promiţându-i acesteia că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă funcţionari din cadrul căminului şi din cadrul primăriei, pentru ca aceştia sa îi faciliteze angajarea pe un post de asistent medical în cadrul instituţiei.

În perioada octombrie - noiembrie 2016, a pretins şi a primit de la numita G., în trei tranşe, suma de 300 euro, cu promisiunea că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, pentru ca aceştia să-i faciliteze angajarea pe un post de asistent medical în cadrul instituţiei.

În cursul lunii noiembrie 2016, a pretins şi a primit de la numita H., prin mama acesteia, numita Q., suma de 600 euro, cu promisiunea că-şi va exercita pretinsa influenţă pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Focşani, în scopul de a facilita obţinerea de către H. a unei locuinţe din fondul locativ de stat, suma de mai sus urmând a fi remisă în mod egal juristei primăriei şi unui alt funcţionar din cadrul aceleiaşi instituţii.

În cursul lunii noiembrie 2016, a pretins şi a primit de la numita I. suma de 600 euro, cu promisiunea că va facilita obţinerea de către mama acesteia a unei pensii medicale (pe caz de boală), prin exercitarea pretinsei sale influenţe asupra unor cadre medicale de la Spitalul de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani.

În cursul lunii decembrie 2016, a pretins şi a primit de la numita I. suma de 4000 RON, cu promisiunea că va facilita obţinerea de către soţul acesteia a unei pensii medicale (pe caz de boală), prin exercitarea pretinsei sale influenţe asupra unor funcţionari având competenţă în luarea unor astfel de decizii.

În perioada ianuarie - februarie 2017, a pretins şi a primit de la numitul J., în două tranşe, suma de 4700 RON, cu promisiunea că îşi va exercita pretinsa influenţă, pe de o parte, pe lângă directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, în scopul de a facilita internarea în acest cămin a numitului R., tatăl numitului J., iar pe de altă parte, pe lângă medici şi funcţionari din cadrul comisiei pentru evaluarea persoanelor adulte cu handicap, în scopul de a facilita obţinerea de către R. a unei pensii de handicap gradul I.

În cursul lunii septembrie 2016, a pretins şi a primit de la numita M., în două tranşe, suma totală de 600 euro, cu promisiunea că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă funcţionari şi medici din cadrul comisiei medicale de contestaţie, pentru a-i determina să admită o contestaţie la decizia de încadrare în gradul I de invaliditate, fără plata indemnizaţiei de însoţitor, a numitului S..

În cursul lunii decembrie 2016, a pretins şi a primit de la numita N. suma de 200 euro, cu promisiunea că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă funcţionari din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Vrancea, pentru a-i determina pe aceştia să urgenteze reprogramarea, în cursul aceleiaşi luni, la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria B, după ce aceasta picase proba respectivă şi ar fi trebuit să fie programată abia în luna ianuarie 2017.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, s-a reţinut că, în luna februarie 2017, inculpata a pretins şi a primit de la persoana vătămată K. suma de 100 RON pentru a o remite unui medic din cadrul Spitalului Judeţean Focşani, medic care îl trata şi supraveghea pe numitul T., naşul de cununie al părinţilor numitei K., cu scopul de a răsplăti "atenţia" medicului faţă de pacient şi având în vedere faptul că medicul urma să-i prescrie noi tratamente pentru afecţiunile sale.

Prin încheierea din data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Galaţi a admis cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror şi, în baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii faţă de inculpata A., din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale), încadrare juridică reţinută prin sentinţa penală apelată, în infracţiunile de:

- trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale, fapte denunţate de L., M. şi N., comise în perioada septembrie 2016 - februarie 2017), prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

- înşelăciune în formă continuată (11 acte materiale, persoane vătămate B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K..

Pentru a dispune această schimbare a încadrării juridice, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de "înşelăciune" inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, iar potrivit dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de "trafic de influenţă" pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, din analiza elementelor constitutive, s-a remarcat faptul că, pentru incidenţa sa, este necesară întrunirea următoarelor condiţii:

- existenţa unei acţiuni de pretindere, primire ori de acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul;

- una dintre aceste acţiuni să fie săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public;

- persoana care săvârşeşte o astfel de acţiune să promită că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau să promită că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Atât în literatura juridică, cât şi în literatura de specialitate, s-a subliniat că există anumite asemănări între infracţiunea de înşelăciune şi infracţiunea de trafic de influenţă, atunci când o persoană lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, dar această influenţă nu există în realitate sau când promite că va determina un funcţionar public să îndeplinească un act ce nu intră în realitate în atribuţiile de serviciu ale acestuia, ori când actul contrar promis a fi realizat nu intră în atribuţiile funcţionarului public la care persoana care primeşte banii sau alte foloase a făcut referire.

În astfel de situaţii, în care nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, dar se obţin de către autor bani sau alte foloase prin inducerea în eroare a persoanei care le remite, fiind făcute practic promisiuni a căror realizare aste absolut imposibilă (spre exemplu, autorul nu cunoaşte efectiv funcţionarul public sau îşi arogă legături inexistente de rudenie, de afinitate ori de prietenie cu funcţionarul respectiv, ori face referire la un funcţionar care nu are printre atribuţii de serviciu îndeplinirea actului sau îndeplinirea actului contrar promise sau primeşte bani spunând că sunt necesari pentru plata unor taxe, impozite ş.a. inexistente în realitate), este evident că s-a realizat o inducere în eroare a persoanei care remite banii sau foloasele, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în scopul obţinerii unui folos material injust, astfel încât autorul săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

Raportând considerentele şi distincţiile mai sus arătate la speţă, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că există indicii privind faptul că nu pentru toate actele materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu şi că, în cazul unora dintre aceste acte materiale, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Din această perspectivă, analizând punctual fiecare dintre cele 13 acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă deduse judecăţii, fără însă a se antepronunţa cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatei A., această chestiune fiind tranşată definitiv prin decizia pronunţată în cauză, instanţa a reţinut că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă doar în cazul a 3 acte materiale, respectiv în cazul faptelor denunţate de L., M. şi N., presupus a fi fost comise în perioada septembrie 2016 - februarie 2017.

Astfel, în cazul acestor acte materiale există indicii că activitatea desfăşurată de inculpata A. a vizat îndeplinirea ori urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarilor asupra cărora inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă (un doctor de la Spitalul Judeţean Focşani, medici din cadrul unei comisii medicale de contestaţii, respectiv un funcţionar de la Serviciul de Permise Auto Vrancea), ceea ce ar putea conduce la reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de trafic de influenţă, cu menţiunea că situaţia de fapt exactă şi eventuala vinovăţie sau nevinovăţie vor fi analizate cu ocazia soluţionării fondului cauzei.

Pe de altă parte, s-a reţinut că în cazul celorlalte acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată sunt indicii că activitatea desfăşurată de inculpata A. nu se poate încadra din punct de vedere juridic în această infracţiune ci, eventual, în infracţiunea de înşelăciune, întrucât nu apar a fi întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru incidenţa infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, în cazul faptei denunţate de numitul B., deşi s-a reţinut că inculpata a primit sumele de 500 EURO şi 1.660 RON, cu promisiunea că-şi va exercita pretinsa influenţă pe lângă funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Focşani, în scopul de a facilita şi a urgenta obţinerea de către acesta a unei locuinţe din fondul locativ de stat, din declaraţia denunţătorului (pagina 183 dosar urmărire penală) rezultă că banii au fost ceruţi pe motiv că trebuie plătite nişte taxe la primărie şi nişte datorii la Electrica, denunţătorul solicitând chiar de la inculpată taxe care să ateste plata acestor sume, aspecte ce exclud posibilitatea reţinerii infracţiunii de trafic de influenţă.

În cazul denunţătoarelor C., E. şi F., despre care s-a reţinut în rechizitoriu că, în anul 2015, inculpata a primit de la fiecare suma de 2.000 euro, promiţându-le că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani şi din cadrul Primăriei municipiului Focşani, pentru ca aceştia să le faciliteze angajarea pe un post de asistent medical în cadrul instituţiei, instanţa a reţinut că, în anul 2015, nu s-a organizat vreun concurs de angajare la căminul de persoane vârstnice, aşa cum a promis inculpata, un astfel de concurs organizându-se abia în august 2016 (declaraţie directoare cămin, martora U. - pagina 164 dosar urmărire penală), astfel că nu exista posibilitatea concretă a determinării unui funcţionar public de a efectua un act nelegal în legătură cu un astfel de concurs.

În plus, din declaraţiile martorelor denunţătoare a rezultat că inculpata a făcut în principal referire la posibilitatea influenţării numitei V., despre care a spus că este în comisia de organizare a concursului şi va face subiectele pentru examen, subiecte care urmau a fi procurate de inculpată şi transmise celor trei denunţătoare, însă, din declaraţia dată de martora V. (pag. 164 dosar urmărire penală şi 148 dosar fond) rezultă că nici ea (în calitate de şef Serviciu Resurse Umane din Primăria municipiului Focşani) şi nici vreo altă structură din cadrul Primăriei ori Consiliului Local Focşani nu aveau atribuţii în organizarea de concursuri şi numirea unor persoane în funcţii la căminul de bătrâni unde inculpata promisese angajarea.

Ca atare, în cazul acestor acte materiale, nu este posibilă întrunirea tuturor elementelor materiale ale laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, actul promis neintrând în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public asupra căruia inculpata a pretins că are influenţă, putând în schimb să fie luată în discuţie incidenţa în cauză a infracţiunii de înşelăciune.

Referitor la actul material vizând faptul că, în cursul lunii februarie 2017, inculpata ar fi cerut şi primit de la numita D. suma de 300 euro, cu promisiunea că-şi va exercita pretinsa influenţă pe lângă directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, în scopul de a facilita internarea în acest cămin a numitei P., mama numitei D., instanţa a reţinut, sub un prim aspect, că numita D. nu a fost audiată în cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii pentru a putea da relaţii cu privire la contextul în care ar fi dat inculpatei suma de bani mai sus menţionată.

Sigura martoră audiată cu privire la acest aspect a fost P. (pagina 168 dosar urmărire penală), care a arătat că cumnata ei, numita D., i-a spus că inculpata a ajutat-o să întocmească dosarul pentru internarea în căminul de bătrâni a lui P. şi că, de la început, inculpata i-ar fi cerut lui D. suma de 300 euro, fără însă a spune pentru ce sunt aceşti bani şi, cu atât mai puţin, fără a promite, în concret, că va interveni pe lângă vreun funcţionar public competent să dispună internarea susnumitei.

Ca atare, nici în cazul acestui act material nu se poate discuta despre reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, ci, eventual, despre săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de înşelăciune.

În ceea ce priveşte actul material vizând faptul că, în perioada octombrie - noiembrie 2016, ar fi pretins şi primit de la numita G., în trei tranşe, suma de 300 euro, cu promisiunea că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din municipiul Focşani, pentru ca aceştia să-i faciliteze angajarea pe un post de asistent medical în cadrul instituţiei, instanţa a reţinut că în depoziţia dată de G. (pagina 144 dosar urmărire penală) aceasta a arătat că, în discuţiile purtate personal cu inculpata, aceasta i-a spus doar că o poate ajuta să obţină un post la Centrul de bătrâni şi că posturile sunt câştigate în schimbul unor aranjamente, însă nu i-a cerut vreo sumă de bani şi nici nu a indicat vreun funcţionar anume care să îşi îndeplinească neconform vreun act din atribuţiile sale de serviciu în vederea angajării sale.

Ulterior, a arătat martora G., discuţiile cu inculpata le-a purtat mama sa, martora W., care a arătat că inculpata i-ar fi pretins suma de 300 euro, pe care i-ar fi remis-o în trei tranşe, spunându-i că aceşti bani trebuie vărsaţi în anumite conturi, dintre acestea putând doar preciza contul asistenţilor medicali (pagina 146 dosar urmărire penală).

S-a observat astfel că, şi în acest caz, nu există indicii privind întrunirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât nu rezultă fără dubiu că inculpata a pretins bani pentru a determina pe un funcţionar public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului şi nici nu a promis că îl va determina pe un funcţionar public să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, putând însă fi luată în discuţie săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de înşelăciune.

Referitor la actul material vizând faptul că, în cursul lunii noiembrie 2016, inculpata ar fi pretins şi primit de la numita H., prin mama acesteia, numita Q., suma de 600 euro, cu promisiunea că-şi va exercita pretinsa influenţă pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Focşani, în scopul de a facilita obţinerea de către H. a unei locuinţe din fondul locativ de stat, suma de mai sus urmând a fi remisă în mod egal juristei primăriei şi unui alt funcţionar din cadrul aceleiaşi instituţii, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada că jurista Primăriei Focşani avea atribuţii pe linia repartizării locuinţelor din fondul locativ de stat şi nici nu s-a arătat la care anume alt funcţionar din cadrul primăriei ar fi făcut referire inculpata, pentru a se putea verifica atribuţiile de serviciu ale acestuia.

Or, aşa cum s-a arătat, de esenţă pentru incidenţa infracţiunii de trafic de influenţă este împrejurarea ca funcţionarul cu privire la care autorul infracţiunii pretinde că are influenţă să aibă competenţa de a efectua actul promis (în cazul de faţă repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat), aspect ce nu este dovedit în speţă prin probele administrate.

Ca atare, şi în cazul acestui act material, s-a apreciat că încadrarea juridică trebuie schimbată, în sensul reţinerii infracţiunii de înşelăciune şi nu a infracţiunii de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte actele materiale referitoare la numita I., de la care inculpata ar fi pretins şi primit, în cursul lunii noiembrie 2016, suma de 600 euro, cu promisiunea că va facilita obţinerea de către mama acesteia a unei pensii medicale (pe caz de boală), prin exercitarea pretinsei sale influenţe asupra unor cadre medicale de la spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani, iar în cursul lunii decembrie 2016, ar fi pretins şi primit de suma de 4.000 RON, cu promisiunea că va facilita obţinerea de către soţul susnumitei a unei pensii medicale (pe caz de boală), prin exercitarea pretinsei sale influenţe asupra unor funcţionari având competenţă în luarea unor astfel de decizii, instanţa a reţinut că din depoziţia numitei I. nu rezultă cu certitudine aceste aspecte.

Astfel, numita I. a declarat (pagina 177 dosar urmărire penală) că inculpata A., cu care era colegă de serviciu la căminul de persoane vârstnice, a ajutat-o în câteva rânduri, mergând cu mama ei la un cabinet particular pentru efectuarea unor investigaţii şi oferindu-i sfaturi privind modalitatea şi natura medicamentelor pe care ar fi trebuit să le ia soţul său pentru problemele de sănătate pe care le avea.

Martora a mai arătat că inculpata a sprijinit-o în obţinerea documentelor necesare dosarelor de pensionare ale mamei sale şi ale soţului său, spunându-i că, pentru obţinerea pensiilor, este necesară plata unor sume de bani, 600 de euro în cazul pensionării mamei martorei, respectiv 4.000 RON în cazul pensionării soţului martorei.

Referitor la aceste sume de bani, martora a precizat însă, în mod expres, în declaraţia sa, că inculpata i-a spus că sunt necesare plăţii unor taxe şi asigurări, martora negândindu-se niciun moment că inculpata ar opri pentru ea sumele de bani sau o parte din acestea ori că le-ar oferi altor persoane pentru soluţionarea dosarelor de pensionare (declaraţie pagina 178 dosar urmărire penală).

Din cele mai sus arătate a rezultat că, în cazul acestui act material, inculpata nu a promis în mod cert că va influenţa un funcţionar pentru ca acesta să îndeplinească ori să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, astfel că nu se poate reţine incidenţa infracţiunii de trafic de influenţă, ci, eventual, săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

O situaţie similară este şi în cazul martorului denunţător J., de la care se reţine că inculpata ar fi pretins şi primit, în două tranşe, suma de 4.700 RON, cu promisiunea că îşi va exercita pretinsa influenţă şi va interveni, pe de o parte, pe lângă directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani, în scopul de a facilita internarea în acest cămin a numitului R., tatăl numitului J., iar pe de altă parte, pe lângă medici şi funcţionari din cadrul comisiei pentru evaluarea persoanelor adulte cu handicap, în scopul de a facilita obţinerea de către R. a unei pensii de handicap gradul I.

Astfel, instanţa a constatat că martorul J. a arătat iniţial (declaraţie pagina 150 dosar urmărire penală) că A. s-a oferit să îl ajute pentru a putea interna în căminul pentru persoane vârstnice pe tatăl său şi pentru a obţine acestuia o pensie de handicap, susţinând că poate interveni la persoane din conducerea căminului şi pe lângă medici din cadrul comisiei de evaluare a pacienţilor, dar, ulterior, inculpata a pretins în mod concret de la inculpat doar suma de 4.700 RON, spunându-i însă că reprezintă taxa pentru 6 luni de internare, astfel încât, după internare, tatăl său nu o să mai plătească timp de 6 luni respectiva taxă.

În aceste condiţii, chiar dacă inculpata a precizat că poate facilita obţinerea internării tatălui martorului J., s-a constatat că pretinderea şi primirea sumei de 4.700 RON nu s-a făcut în contul acestor presupuse intervenţii, ci pentru plata în avans a taxei lunare de internare.

De asemenea, în cazul obţinerii unei pensii pentru handicap, s-a constatat că, în speţă, nu s-au desfăşurat demersuri pentru întocmirea dosarului, iar inculpata nici nu a solicitat în mod expres vreo sumă de bani pentru ajutorul pe care l-ar fi putut da prin intervenţia la medicii din cadrul comisiei de evaluare a pacienţilor în vederea obţinerii unei astfel de pensii.

Ca atare, întrucât în cazul acestui act material nu există din partea inculpatei o activitate de pretindere ori primire de bani, concomitent cu promisiunea neechivocă în sensul că, pentru aceste sume de bani, va determina un funcţionar public să îndeplinească ori să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, a rezultat că nu se poate reţine cu privire la acest act material infracţiunea de trafic de influenţă, putând fi în schimb pusă în discuţie săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către inculpată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În esenţă, s-a solicitat a se constata aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) C. pen., astfel încât soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale) este nelegală.

S-a susţinut, astfel, că prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 24.07.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale) şi a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

Citirea actului de sesizare a instanţei s-a realizat la termenul de judecată din data de 06.12.2017, fiind depuse 5 declaraţii notariale prin care inculpata şi persoana vătămată K., respectiv martorii N., P., M. şi J., au precizat că s-au împăcat.

După citirea actului de sesizare a fost audiată inculpata şi s-a dispus readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.10.2019, pronunţată în dosarul Tribunalului Vrancea, s-a admis cererea formulată de inculpata A. şi s-a dispus, în condiţiile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale) şi înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale).

În motivarea reţinerii noii încadrări juridice s-a arătat că a fost avut în vedere întregul material probator readministrat în cauză, între termenul din data de 06.12.2017 (când s-a citit actul de sesizare) şi termenul din data de 02.10.2019 (când au avut loc dezbaterile asupra cererii de schimbare a încadrării juridice).

La data de 12.11.2019 au fost depuse la dosar, de către apărătorul inculpatei, acorduri de mediere încheiate între inculpată şi martorii L., B., C., E., X., W., G., H. I., I., M., N., K. .

Rezultă, astfel, că data până la care putea interveni împăcarea a fost 06.12.2017, iar instanţa de fond trebuia să ia act de această cauză de încetare a procesului penal doar cu privire la un număr de 5 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune.

Înalta Curte, examinând recursul în casaţie declarat în cauză, conform art. 446 şi următoarele C. proc. pen., constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (1) C. pen., împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

În alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Dispoziţiile legale enunţate prevăd, astfel, împăcarea ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale şi, prin urmare, de stingere a acţiunii penale, conform art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

Dar, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen. şi pentru ca împăcarea să producă efecte juridice, aceasta trebuie să intervină până la citirea actului de sesizare.

Dispoziţiile legale sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate şi în situaţiile tranzitorii, respectiv inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi pentru care, la acea dată, momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit (Decizia Curţii Constituţionale nr. 508/2014, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din C. pen.).

Stabilirea prin lege a unor termene până la care poate interveni împăcarea părţilor este justificată prin finalitatea urmărită de legiuitor, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept.

În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din C. proc. pen., s-a reţinut că instituirea de către legiuitor a unor termene procesuale asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Prin aceeaşi decizie, s-a reţinut că legiuitorul trebuie să aibă în vedere şi faptul că instituirea unor astfel de exigenţe trebuie să aibă un caracter rezonabil, astfel încât aceasta să nu constituie o restrângere excesivă a exercitării vreunui drept, de natură să afecteze însăşi existenţa dreptului în cauză.

Se observă, însă, că atât decizia Curţii Constituţionale nr. 508/2014, cât şi decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011, au în vedere situaţiile tranzitorii analizate din perspectiva principiului constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

În cauza dedusă analizei, Înalta Curte constată însă că nu ne aflăm în prezenţa unei situaţii tranzitorii, astfel încât trimiterea instanţei de apel la decizia Curţii Constituţionale nr. 508/2014 este greşită.

Din actele dosarului rezultă că instanţa de fond a fost învestită cu judecarea cauzei la data de 24.07.2017, actul de sesizare fiind citit la data de 06.12.2017.

La această dată au fost depuse 5 declaraţii notariale prin care inculpata A. şi persoana vătămată K., respectiv martorii N., P., M. şi J. s-au împăcat, solicitând încetarea procesului penal.

Prin urmare, cu privire la aceste părţi, devin incidente dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen., soluţia fiind aceea a constatării incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

Depunerea, la data de 12.11.2019, deci după citirea actului de sesizare, a unor acorduri de mediere cu celelalte părţi vătămate - urmare a schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de influenţă, în infracţiunea de înşelăciune - nu poate avea drept consecinţă aplicarea dispoziţiilor art. 159 alin. (3) C. pen., textul fiind de strictă interpretare.

Stabilirea de către instanţa de apel a unui alt termen până la care poate interveni împăcarea - respectiv primul termen de judecată stabilit ulterior datei pronunţării încheierii de schimbare a încadrării juridice - reprezintă o modificare a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) C. pen., care stabilesc, în mod expres, termenul până la care poate interveni împăcarea părţilor, în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a realizat din oficiu.

Este adevărat că norma de incriminare - art. 244 C. pen. - prevede posibilitatea împăcării părţilor, dar aceasta trebuie raportată la prevederile art. 159 C. pen., care nu au fost declarate neconstituţionale din perspectiva avută în vedere de instanţa de apel.

În acelaşi sens, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., potrivit cu care: (1) Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea. (2) Dacă noua încadrare juridică vizează o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanţa de judecată cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere prealabilă. În situaţia în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanţa continuă cercetarea judecătorească, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal.

Nici din această perspectivă, instanţa de apel nu putea stabili un alt termen până la care să se poată lua act de împăcarea părţilor, cu consecinţa încetării procesului penal.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 537/A din data de 26 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2017, privind pe inculpata A..

Va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal, dispusă în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 159 C. pen., faţă de inculpata A., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Galaţi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 537/A din data de 26 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2017, privind pe inculpata A..

Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal, dispusă în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 159 C. pen., faţă de inculpata A., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Galaţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 noiembrie 2021.

GGc - MM