Limits of Cassation Review on Penalty Individualization and Mitigating Circumstances

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52 din 3 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureş, printre alţii, a fost condamnat inculpatul A. pentru:

- tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 46 alin. (2) C. pen., art. 188 alin. (1) şi la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., art. 39 pct. 1 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu o treime din pedeapsa de 3 luni închisoare (respectiv 1 lună), inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 1 lună închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 45 C. pen. raportat art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi, potrivit art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată următoarele perioade:

- reţinerea din 08.02.2018;

- arestarea preventivă - 09.02.2018 - 14.08.2018;

- arestul la domiciliu - 14.08.2018 - 02.12.2020;

- arestarea preventivă - din 02.12.2020 la zi.

S-a constatat că inculpatul alături de alţi coinculpaţi, a acoperit pretenţiile civile ale părţilor civile B., aflat în Penitenciarul Gherla.

S-a constatat că inculpatul, alături de alţi coinculpaţi, a acoperit pretenţiile civile ale părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. C." Baia Mare.

În temeiul art. 25 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Recuperare Borşa, în cuantum de 2.109,52 RON, plus dobânda legală până la data plăţii efective.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alţii, inculpatul A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.

În susţinerea cererii de apel formulate, în esenţă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţând o nouă hotărâre să se dispună înlăturarea circumstanţei atenuante judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., să fie majorate pedepsele aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, la durata de 20 de ani închisoare, pentru fiecare, să fie majorate pedepsele aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, la durata de 2 ani închisoare, pentru fiecare şi menţinerea dispoziţiilor neatacate.

De asemenea, inculpatul A. a solicitat admiterea prin intermediul cererii de apel formulate, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei de către Tribunalul Maramureş, întrucât hotărârea primei instanţe este nemotivată.

În acest sens, petitul principal al căii de atac formulate a pornit de la teza conform căreia între inculpatul A. şi coinculpaţi nu a existat legătura subiectivă necesară reţinerii coautoratului, cu consecinţa imposibilităţii reţinerii circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen.. De aceea, neavând niciun aport la agresarea persoanei vătămate B., nu se putea reţine nicio infracţiune în raport de acesta şi, prin urmare, nici infracţiunea complexă de tentativă de omor asupra a două persoane. Cu privire la tentativa de omor asupra persoanei vătămate D., a considerat că este necesar să privească contribuţia inculpatului izolat faţă de atacul nepoţilor săi şi să ţină cont de faptul că, după aplicarea unei lovituri cu ţapinul, A. a încetat atacul în mod voluntar şi înainte de descoperirea faptei, fiind incidenţă cauza de nepedepsire a desistării, cu consecinţa reţinerii infracţiunii de vătămare corporală.

În subsidiar, s-a precizat că în măsura în care se consideră că tentativa de omor a fost comisă în coautorat, urmează a se reţine cauza de nepedepsire a împiedicării săvârşirii infracţiunii, constând în aceea că după epuizarea atacului, A. i-a solicitat martorului A. să apeleze numărul de urgenţă 112 şi i-a îndemnat pe nepoţii săi să înceteze atacul, consumarea infracţiunii fiind astfel împiedicată.

În acest context, a solicitat valorificarea actelor mai sus menţionate, respectiv solicitarea de intervenţie a organelor abilitate şi de încetare a atacului, în accepţiunea noţiunii de circumstanţe atenuante a eforturilor depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

Prin Decizia penală nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele, s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 52/03.03.2021 a Tribunalului Maramureş, care a fost desfiinţată, în parte, doar sub aspectul laturii penale, al cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, al greşitei reţineri a circumstanţei atenuante şi al reţinerii incidenţei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 în favoarea inculpatului A..

S-au majorat pedepsele aplicate inculpatului A. pentru:

- tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 46 alin. (2) C. pen., art. 188 alin. (1) şi la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 19 din Lg. 682/2002, art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. înlăturând prev. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. de la pedeapsa de 8 ani închisoare la 9 ani închisoare;

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., înlăturând prev. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., de la pedeapsa de 3 luni închisoare la 6 luni închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., art. 39 pct. 1 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 9 ani închisoare, care a fost sporită cu o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare (respectiv 2 luni), inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 45 C. pen. raportat art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, astfel: reţinerea din 08.02.2018, arestarea preventivă - 09.02.2018 - 14.08.2018, arestul la domiciliu - 14.08.2018 - 02.12.2020 şi arestarea preventivă - din 02.12.2020 la zi.

Împotriva Deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 23.07.2021, prin apărător ales, avocat E.

Inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie formulată

a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

În concret, inculpatul a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate, din prisma cazului de casare invocat, a susţinut, în esenţă, că pedepsele aplicate acestuia atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel se situează în afara limitelor legale în raport de trei aspecte, respectiv:

· în mod greşit nu a fost reţinută cauza de atenuare a răspunderii prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

· instanţa de apel a majorat pedeapsa pentru tentativă la infracţiunea de omor doar în cazul inculpatului A., diferenţa de tratament fiind nejustificată în raport de ceilalţi coinculpaţi;

· instanţa de apel a înlăturat circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. reţinută de către instanţa de fond;

Concluzionând, inculpatul A. a apreciat că, prin Decizia nr. 900/A/2021 a Curţii de Apel Cluj în mod greşit, s-a dispus condamnarea sa la executarea unei pedepse ce se situează în afara limitelor prevăzute de lege, prin aceea că instanţa de judecată fie nu a dat aplicabilitate, fie, deşi aplicate formal, nu a dat un efect concret unor cauze de reducere a pedepsei, ajungându-se astfel la o pedeapsă în deplină contradicţie cu orice fel de exigenţă a proporţionalităţii.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de A. Deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 10, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 9 noiembrie 2021, ora 09:00, Sala Secţiilor Unite, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării (încunoştinţarea apărătorului ales şi desemnarea unui apărător din oficiu).

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura recurentului inculpat, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

*

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de inculpatul A., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă " s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea pedepsei.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a relevat în mod constant faptul că legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să acorde relevanţă unor aspecte care ar putea influenţa criteriile de individualizare a pedepsei prin reţinerea unor circumstanţe atenuante.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.

Evaluând prezenta cale de atac, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., reprezentând, în concret, manifestarea de voinţă a inculpatului A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, manifestare al cărei conţinut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivele de critică formulate de inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie vizează faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor 396 alin. (10) C. proc. pen., că, în mod greşit, s-a înlăturat circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. deşi în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege precum şi faptul că s-a decis majorarea pedepsei aplicate pentru tentativa la infracţiunea de omor.

Argumentele inculpatului nu aduc în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Criticând faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă solicitării sale de a se judeca în procedura simplificată, neaplicând, astfel, prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. sau că, în mod greşit s-a înlăturat reţinerea unei circumstanţe atenuante judiciare, inculpatul A., tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date acestora, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.

Aşadar, criticile inculpatului nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., reprezentând o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a recunoscut toate faptele necondiţionat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare sau dacă acesta poate beneficia sau nu de reţinerea unei circumstanţe atenuante.

Sub acest aspect se impune a se observa că instanţa de apel a cenzurat în mod explicit critica inculpatului A. referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., (parag. 3 pag. 29 decizia atacată) respingând cererea de aplicare a cauzei de reducere a pedepsei pe considerentul că varianta declarată de inculpat cu privire la incidentul ce formează obiectul prezentului dosar este combătută de restul materialului probator administrat în cauză.

Or, dacă argumentaţia factuală asupra acestor chestiuni, reţinute, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei constituie un aspect ce nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.

A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea pedepsei aplicată recurentului prin raportare la datele particulare ale speţei, ci chiar situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 şi 447 din C. proc. pen.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecăţii în recurs în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În acest context argumentativ, Înalta Curte arată că limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic cu privire la incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu permite a se cenzura reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză.

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat de către instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii de:

· tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 46 alin. (2) C. pen., art. 188 alin. (1) şi la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. la o pedeapsa de 9 ani închisoare; (conform art. 79 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă se situează între 5 ani 7 luni 15 zile - 11 ani 4 luni şi 15 zile);

· tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 6 luni închisoare.(conform art. 79 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă se situează între 2 luni 7 zile - 2 ani sau amendă);

astfel, încât, pedepsele pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute se circumscriu limitelor prevăzute de lege.

Se constată, de asemenea, că la stabilirea pedepsei rezultante a fost corect aplicat tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, respectiv a concursului de infracţiuni prevăzut de art. 39 C. pen.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.

GGC - MM