Validity of death-result violence conviction when statutory penalty limits are misinterpreted

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 33/S din 15.02.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 195 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., recidivist la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

S-a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen.

În baza art. 96 alin. (4), (5) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 90/2019 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2019 şi a dispus executarea acesteia.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., a fost cumulată aritmetic această pedeapsă la pedeapsa actuală, în baza art. 43 alin. (1), (4), (5) alin. (3) lit. b) C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen..

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada reţinerii din 11.07.2018 şi a reţinerii şi arestării preventive de la 14.07.2020 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A., deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. x/15.07.2020 dispusă prin încheierea x/15.07.2020 a Tribunalului Braşov, dispoziţia fiind executorie.

Prima instanţă a reţinut, în drept, că fapta inculpatului A. care, în ziua de 08.10.2019, în timp ce se afla la nivelul al doilea al turnului de apă situat în proximitatea Gării C.F.R. Braşov, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o cu pumnul în faţă pe victima B., producându-i dezechilibrarea şi căderea accidentală la sol de la înălţimea de aproximativ 12 metri, cu consecinţa producerii decesului la scurt timp, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpatul A., partea civilă B. şi persoana vătămată C..

Prin Decizia penală nr. 262/AP din data de 14.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de partea civilă B. şi persoana vătămată C. împotriva sentinţei penale nr. 33/S/15.02.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. x/2020, pe care a desfiinţat-o sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului A., al cuantumului daunelor morale acordate părţii civile B..

Rejudecând în aceste limite:

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., de la 7 ani şi 6 luni închisoare, la 10 ani închisoare.

S-au menţinut pedepsele accesorii şi complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., aplicate de prima instanţă.

În baza art. 96 alin. (4) şi (5) raportat la art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90/2019 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2019 şi s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei stabilite prin prezenta, inculpatul urmând a executa în final 11 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.

S-a majorat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile B., de la suma de 15.000 EURO, la suma de 30.000 EURO sau contravaloarea în RON la data plăţii la cursul BNR.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 422 C. proc. pen., s-a adăugat la durata prevenţiei inculpatului A., perioada scursă de la data de 16.02.2021 la zi.

În esenţă, pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat că starea de fapt a fost reţinută în mod corect de către prima instanţă, în urma unei analize judicioase a mijloacelor de probă administrate în cauză, stabilindu-se în mod corect vinovăţia inculpatului la săvârşirea faptei reproşate şi încadrarea juridică a acesteia. De asemenea, s-a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa provocării, probele administrate în cauză nedovedind că victima ar fi desfăşurat vreo acţiune care să cauzeze inculpatului o puternică tulburare sau emoţie.

În concret, instanţa de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de fond, este prea blândă, raportat la rezultatul produs - decesul victimei B.; la modalitatea de comitere - inculpatul a optat cu mare uşurinţă pentru rezolvarea unui conflict de importanţă relativ redusă prin violenţă, aplicându-i victimei o lovitură care a determinat căderea sa în gol de la aproximativ 12 m; la conduita inculpatului ulterioară comiterii faptei - inculpatul a părăsit imediat locul comiterii faptei, fără a chema ambulanţa, fără a anunţa o altă persoană care ar fi putut să ia vreo măsură pentru salvarea victimei; la atitudinea procesuală a acestuia - inculpatul a încercat constant să inducă în eroare organele judiciare, prezentând diverse versiuni ale incidentului din noaptea de 08.10.2019, ceea ce denotă că nu a înţeles să îşi asume responsabilitatea pentru conduita sa violentă. În plus, Curtea de apel a reţinut circumstanţele personale ale inculpatului, complet nefavorabile acestuia - nu este integrat social, nu are un loc de muncă stabil, are o personalitate orientată antisocial, fiind condamnat în trecut pentru comiterea unor infracţiuni care presupun violenţă, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar. Faţă de toate aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat că se impune o reacţie mai fermă din partea organelor judiciare, fiind necesară privarea de libertate a inculpatului pe o perioadă mai îndelungată pentru a se asigura atingerea scopului pedepsei - prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi corijarea comportamentului inculpatului.

Prin urmare, în apel, a fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 7 ani şi 6 luni închisoare, la 10 ani închisoare.

Împotriva deciziei din apel, nr. 262/AP din data de 14.04.2021, la data de 20 aprilie 2021, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este exagerată având în vedere că a recunoscut săvârşirea faptei şi a participat la aflarea adevărului pentru soluţionarea cauzei. De asemenea, a mai arătat că şi în timpul judecării cauzei în apel a expus motivele pentru care a considerat că pedeapsa aplicată este prea mare însă nu s-a luat în considerare acest aspect.

În concluzie, prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat A. a solicitat să se analizeze că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 195 C. pen., ar fi trebuit să fie reduse cu o treime, conform art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., astfel că limitele de pedeapsă în cauză ar fi trebuit să fie de la 4 ani şi 6 luni la 8 ani şi nu de la 6 ani la 12 ani.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. La dosarul cauzei nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, la data de 14.07.2021, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 21.09.2021, dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, când, faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de intimaţii C. şi B. în cauză s-a stabilit termen la data 02 noiembrie 2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate efectuată de instanţa de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că toate criticile recurentului inculpat A. invocate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de către instanţa de apel, inculpatul criticând prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare stabilită prin decizia atacată, pronunţată de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen., în condiţiile în care, în opinia inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 195 C. pen., ar fi trebuit să fie reduse cu o treime, întrucât a recunoscut fapta, precum şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Înalta Curte subliniază că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Evaluând legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În speţă, recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen.

Fapta prevăzută de art. 195 C. pen. reţinută în sarcina inculpatului, prevede că: dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

Totodată, în cauză s-a reţinut că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 96 alin. (4) şi (5) C. pen. care prevăd următoarele:

(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

(5) Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. pen. privind pedeapsa în caz de recidivă, potrivit cărora: Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta şi art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., Curtea de Apel Braşov, prin decizia atacată, a dispus executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90/2019 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2019, fiind revocată suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse conform dispoziţiilor legale anterior menţionate şi astfel s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa stabilită în cauză (de 10 ani închisoare), în final dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 11 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege.

Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei penale recurate, în cauză nu au fost reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (11) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut fapt că inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptei.

Totodată, se constată că instanţele nu au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuate, respectiv circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. aşa cum a solicitat inculpatul. În consecinţă, solicitarea recurentului inculpat A. formulată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac de a se constata că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, solicitându-se să se analizeze că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 195 C. pen., ar fi trebuit să fie reduse cu o treime, conform art. 76 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată.

Aşa cum s-a arătat, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

În concluzie, pedeapsa aplicată inculpatului, de 10 ani închisoare, este legală, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege în conţinutul art. 195 C. pen. care sancţionează săvârşirea faptei cu închisoarea de la 6 la 12 ani, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentul inculpat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că în realitatea ceea ce se critică vizează majorarea cuantumului pedepsei aplicate de instanţa de apel şi nu aplicarea unei pedepse cu depăşirea limitelor speciale prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 262/AP din data de 14 aprilie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 262/AP din data de 14 aprilie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2021.

GGC - MM