Recidivist driver's sentence upheld; cassation challenge to minimum-penalty claim rejected as unfounded

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 227/28.10.2020, Judecătoria Olteniţa a dispus următoarele:

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare (fapta din 29.04.2016).

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare (fapta din 28.05.2016).

În baza art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), în final inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În esenţă, instanţa de fond, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca în rechizitoriu, respectiv că, în ziua data de 29.04.2016, în jurul orei 21:15, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe drumul judeţean DJ301 din comuna Vasilaţi, satul Vasilaţi, judeţul Călăraşi, fără a poseda permis de conducere, precum şi că, în data de 28.05.2016, în jurul orei 18:20, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe drumul judeţean DJ301 din comuna Plătăreşti, satul Plătăreşti, judeţul Călăraşi, fără a deţine permis de conducere, fiind oprit de către organele de poliţie.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 389/A din data de 19.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 227/28.10.2020 pronunţate de Judecătoria Olteniţa, a fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi rejudecând, în fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 29.04.2016).

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 28.05.2016).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Totodată au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 389/A din data de 19.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat A. a arătat că instanţa de apel i-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea săvârşită la data de 29.04.2016, fără să există probe relevante şi concludente (amprentele inculpatului, declaraţia martorului ocular) care să dovedească fără niciun echivoc că inculpatul este cel care a săvârşit infracţiunea şi nu o altă persoană. În acest sens, a precizat că la dosarul cauzei există doar procesul-verbal de constatare a infracţiunii întocmit în ziua de 29.04.2016, declaraţia poliţistului care a întocmit procesul-verbal şi o planşă foto cu auto B. nr. x, autoturism care nu este proprietatea inculpatului.

Totodată, recurentul inculpat a subliniat că din motivarea deciziei penale atacate rezultă că instanţa de apel a apreciat că sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Olteniţa este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului şi că se impune reducerea acestora la minimul special prevăzut de lege.

În acest context, a arătat că pedeapsa minimă prevăzută de art. 335 C. pen. este de 1 an, iar limita maximă este de 5 ani, apreciind astfel că în mod greşit instanţa de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate doar până la 1 an şi 6 luni închisoare şi nu a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 335 C. pen.

În concluzie, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, individualizarea pedepselor aplicate şi, pe cale de consecinţă, aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 06.09.2021, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 05.10.2021 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 05 octombrie 2021, cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 02 noiembrie 2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării inculpatului şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat în cauză de către recurentul inculpat A., prevede că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa (principală ori complementară), stabilită şi aplicată, este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Înalta Curte mai subliniază că în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greşitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor sau a unei greşite individualizări, excedând controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Se constată că în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat decizia penală recurată sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpatului, solicitând instanţei supreme, admiterea recursului în casaţie, individualizarea pedepselor aplicate şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei la minimul de 1 an închisoare prevăzut de art. 335 alin. (1) C. pen.. În opinia apărării recurentului în mod greşit instanţa de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate de prima instanţă la 1 an şi 6 luni închisoare şi nu a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 335 C. pen.

Totodată, se mai reţine că în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, în temeiul cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susţinut că instanţa de apel i-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea săvârşită la data de 29.04.2016, fără să există probe relevante şi concludente (amprentele inculpatului, declaraţia martorului ocular) care să dovedească fără niciun echivoc că inculpatul este cel care a săvârşit infracţiunea.

Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin decizia penală nr. 389/A din data de 19.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 29.04.2016) şi de asemenea, în baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 28.05.2016).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Evaluând legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C. pen.: Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În cauză, reţinându-se săvârşirea faptelor deduse judecăţii în stare de recidivă, conform art. 41 alin. (1) C. pen., s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 43 C. pen. privind stabilirea pedepsei în caz de recidivă, alin. (5) al acestui articol prevăzând că: Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

Astfel, prin aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de la art. 335 alin. (1) din C. pen. (de la 1 la 5 ani închisoare), majorate cu jumătate, sunt astfel de la 1 an şi 6 luni închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare, critica inculpatului formulată sub acest aspect fiind aşadar nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pedepsele de câte 1 an şi 6 luni închisoare aplicate recurentului inculpat pentru fiecare dintre cele două fapte reţinute în sarcina acestuia, prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., îndeplinesc condiţia de legalitate, situându-se în limitele prevăzute de lege.

Deopotrivă, pedeapsa rezultantă, de 2 ani închisoare, stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, astfel cum prevăd dispoziţiile legale anterior menţionate, îndeplineşte condiţia de legalitate, motiv pentru care criticile formulate de recurentul inculpat A. privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, în sensul că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea săvârşită la data de 29.04.2016, fără să există probe relevante şi concludente (amprentele inculpatului, declaraţia martorului ocular) care să dovedească fără niciun echivoc că inculpatul este cel care a săvârşit infracţiunea, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul analizei instanţei prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei, ci netemeinicia acesteia.

Aceste critici vizează situaţia de fapt reţinută în cauză şi interpretarea dată probatoriului de către instanţe, analizarea lor presupunând reevaluarea elementelor de fapt reţinute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală definitivă. Or, potrivit legii şi jurisprudenţei în materie, aspectele vizând probele dosarului şi vinovăţia inculpatului nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În concluzie, se constată că susţinerile invocate de recurentul inculpat A. în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 389/A din data de 19 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, ca nefondat.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 389/A din data de 19 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2021.

GGC - MM