Interruption of justice referral over conflicting functional competence for organized crime and corruption case dismissed as inadmissible

Deliberând asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penală, s-a constatat întrerupt cursul judecăţii şi în baza art. 40 alin. (4) C. proc. pen. s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului survenit.

Pentru a dispune în acest sens, s-au reţinut următoarele:

Prin încheierea din data de 4 mai 2021 pronunţată de către completul 13 FPa în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională a completului specializat 13Fpa din cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare completului specializat 1Fpa din cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Ploieşti.

S-a acordat termen la data de 08 iunie 2021 pentru când părţile din prezenta cauză au fost citate.

Pentru a pronunţa soluţia respectivă, s-a reţinut, în esenţă că, în cauză Compartimentul Registratură din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a înaintat dosarul cauzei completului de judecată 1FPa (judecător A.) care, însă, nu a dispus măsurile necesare la primirea acestuia, ci a întocmit un referat, pe care l-a înaintat la Preşedintele secţiei penale a Curţii de Apel Ploieşti şi în care şi-a precizat punctul de vedere referitor la competenţa judecătorului de soluţionare a prezentei cauze.

De asemenea, un referat, fila x, a fost întocmit şi de completul 13 FPa, fost 16 FPa (judecător B.).

La rândul său, preşedintele secţiei penale a Curţii de Apel Ploieşti a apreciat pe cale administrativă, precizând că nu este vorba despre o repartizare propriu zisă a cauzei, ci de o constatare non - jurisdicţională a competenţei funcţionale a completului iniţial investit cu obiectul cauzei.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în legătură cu excepţia invocată a constatat că, legea procesual penală nu cuprinde dispoziţii exprese în legătură cu lipsa de competenţă funcţională a completelor specializate desemnate pentru soluţionarea cauzelor în anumite materii, cum este de exemplu, în materia infracţiunilor de corupţie sau de criminalitate organizată, ca în cazul de faţă.

Cu toate acestea, art. 2 alin. (2) C. proc. civ. dispune în mod explicit faptul că "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare".

Cum C. proc. pen. care reglementează desfăşurarea procedurii penale nu cuprinde dispoziţii contrare, urmează a se face aplicarea art. 129 şi următoarele C. proc. civ.:

Astfel, potrivit art. 129 C. proc. civ. "(1) Necompetenţa este de ordine publică sau privată (2)Necompetenţa este de ordine publică:

1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu ese de competenţa instanţelor judecătoreşti;

2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;

3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

(3) În toate celelalte cazuri, necompetenţă este de ordine privată."

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. pen. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

De asemenea, art. 136 C. proc. civ.."(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţa şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

(2) Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul.

(3) Conflictul dintre două secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se soluţionează de Completul de 5 judecători.

(4) Dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul completelor specializate."

Acestea fiind premisele invocării de către instanţa de judecată a excepţiei competenţei funcţionale/materiale de soluţionare a prezentei cauze, s-au reţinut cu precădere, următoarele aspecte.

1. Din cauza desfiinţării încheierii pronunţate de completul 13 FPa fost 16 FPa prin încheierea nr. 619 din şedinţa din Camera de Consiliu de la data de 22 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 acest complet nu mai poate reprezenta ceea ce textul art. 346 alin. (7) C. proc. pen.. înţelege prin "judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii" sensul legii fiind în mod evident acelea că este vorba despre Judecătorul de cameră preliminară care a fi spus în mod VALID, VALABIL începerea judecăţii, acesta fiind, în cazul nostru, ultimul judecător de cameră preliminară. Aceasta întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin încheierea nr. 619 din 22.06.2018 faptul că încheierea completului 16 PCCPa este NETEMEINICĂ ŞI NELEGALĂ, esenţa hotărârii instanţei de casaţie fiind aceea că nu trebuia începută judecata.

2. Admiterea unei cereri de abţinere este câştigată DEFINITIV unei cauze, indiferent de funcţia judiciară exercitată de către persoana vizată. Că este aşa o spune expres art. 66 alin. (1) C. proc. pen.. potrivit căruia "Persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care constituie motivul abţinerii."

Aşadar, a arătat că chiar dacă completul de contestaţie în încheierea prin care s-a admis cererea de abţinere, s-a referit la dosarul de camera preliminară, în realitate, abţinerea are efect asupra întregului proces penal astfel cum este această noţiune relevată prin dispoziţiile art. 3 C. proc. pen.

În acest sens, art. 3 alin. (1) C. proc. pen. menţionează în mod expres şi explicit că "În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare:

a) funcţia de urmărire penală;

b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală;

c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată;

d) funcţia de judecată."

Aşadar, noţiunea de proces penal este unitară şi cuprinde atât faza de urmărire penală, cât şi pe aceea de cameră preliminară, dar şi de judecată.

Argumentul potrivit căruia abţinerea judecătorului făcând parte din completul de cameră preliminară 13 C. proc. pen., fost 16 C. proc. pen., ar fi vizat strict şi exclusiv faza camerei preliminare este complet eronat pentru cel puţin două motive.

Unul este acela că legea este cea care prevede expres că abţinerea unui judecător este definitiv câştigată pentru tot parcursul procesului penal până la finalizarea acestuia, potrivit considerentele expuse anterior.

Celălalt argument este acela că la momentul soluţionării cererii de abţinere prin admiterea acesteia nici nu avea cum să existe vreun alt dosar pe solul Curţii de Apel Ploieşti, continuarea cauzei respective în faza de judecată depinzând de modul în care a rămas definitivă soluţia cauzei în cameră preliminară.

3 Nici aşa-zisul argument potrivit căruia prin continuarea soluţionării cauzei în faza de judecată, de către un alt complet de judecată decât cel iniţial investit s-ar aduce atingere principiului repartizării aleatorii a cauzei nu poate fi primit, fiind nepertinent, câtă vreme instituţia repartizării aleatorii este reglementată la nivel de principiu, efectele acestuia concretizate în distribuirea dosarelor anumitor complete fiind, în anumite situaţii, neutralizate prin efectul legii cum ar fi, spre exemplu, în situaţia dispoziţiilor art. 64 şi următoarele C. proc. pen.

Prin urmare, faţă de cele astfel reţinute, a apărut în mod vădit din perspectiva textelor legale incidente în cauză, astfel cum au fost acestea menţionate în cele ce preced, că este competent din punct de vedere material şi funcţional de a soluţiona cauza dedusă judecăţii completul specializat 1 FPa din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

Prin încheierea din data de 11.06.2021 pronunţată de completul 1FPa s-a constatat că în dosarul nr. x/2021, având ca obiect judecarea fondului cauzei, nu a fost formulată declaraţie de abţinere, iar în cauză nu a fost pronunţată o soluţie definitivă de restituire a cauzei la parchet, astfel încât să intervină o nouă repartizare aleatorie a cauzei.

S-a admis în consecinţă excepţia nelegalei sesizări a completului 1 Fpa, în lipsa unei repartizări aleatorii a dosarului de fond către acest complet şi s-a restituit cauza completului de judecată învestit în urma repartizării aleatorii, respectiv completului 13 Fpa, conform măsurilor dispuse de Preşedintele secţiei penale după restituirea cauzei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea judecării cauzei pe fond.

În temeiul art. 107 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti s-a constat intervenit conflictul între completul 13 Fpa şi completul 1 Fpa şi s-a dispus înaintarea cauzei către conducerea Curţii de Apel Ploieşti spre competentă soluţionare.

S-a acordat termen la data de 01 iulie 2021 la completul iniţial învestit pentru când s-a dispus citarea părţilor din prezenta cauză.

În esenţă, cele câteva idei călăuzitoare ce au ghidat completul la adoptarea unei astfel de soluţii, au fost următoarele:

1. Excepţia necompetenţei funcţionale nu se poate raporta în materie penală la un complet de judecată, ci doar la instanţă ori la secţii ale unei instanţe.

Aspectele referitoare la competenţa funcţională vin să pună în aplicarea principiul fundamental al separaţiei funcţiilor judiciare, regulă de bază în procesul penal, menţionată mai sus. Astfel, în raport de funcţia procesuală pe care o exercită în procesul penal se poate susţine existenţa competenţei generală a organului de cercetare penală de a efectua cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare penală, competenţa exclusivă a procurorului de a dispune trimiterea în judecată în orice cauză penală, competenţa procurorului de a supraveghea efectuarea urmăririi penale, competenţa procurorului de a efectua urmărirea penală în cazurile expres prevăzute de lege, atribuţia funcţională a judecătorului de drepturi şi libertăţi de a soluţiona cereri, plângeri, contestaţii sau alte sesizări în cazurile prevăzute în art. 53 C. proc. pen., competenţa judecătorului de cameră preliminară de a verifica legalitatea sesizării instanţei şi a competenţei, competenţa instanţei de a judeca în primă instanţă sau într-o cale de atac şi, nu în ultimul rând, competenţa exclusivă a unei instanţe de a judeca anumite tipuri de cauze (nicidecum a unui complet de judecată). Numai în situaţia în care pentru completul 1 Fpa ar fi fost oferită o specializare în judecarea unor infracţiuni (de corupţie sau la regimul dreptului de proprietate intelectuală) iar pentru completul 13 Fpa nu ar fi fost oferită această competenţă de soluţionare a unui anumit tip de cauze prin acte ale Colegiului de Conducere, s-ar fi putut admite excepţia de necompetenţă funcţională cu consecinţa trimiterii cauzei la completul specializat care judecă într-o anumită materie.

A mai reţinut că atât timp cât completul 13 Fpa funcţionează la nivelul secţiei penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi poate judeca acelaşi gen de cauze ca şi completul nr. 1Fpa, nu se poate reţine că primul complet, legal învestit în urma repartizării aleatorii, nu ar avea competenţa funcţională de a judeca în dosarul înregistrat sub numărul x/2017.

Faptul că nu titularul completului 13 Fpa a dispus finalizarea procedurii de cameră preliminară, (soluţia acestuia, în sensul începerii judecăţii fiind desfiinţată în calea de atac) nu presupune, în opinia judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti nicidecum lipsa competenţei titularului completului 13 Fpa de a judeca fondul acuzaţiilor formulate de organul de urmărire penală.

Chiar dacă dispoziţiile art. 346 alin. (7) din C. proc. pen. stabilesc că "judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză", acest text a fost reglementat tocmai pentru a susţine că nu există nicio incompatibilitate între funcţia de judecător de cameră preliminară şi funcţia de judecată.

Cât timp, atât la data intrării în vigoare a C. proc. pen., cât şi în prezent legea procesuală nu reglementează posibilitatea trimiterii spre rejudecare în procedura de cameră preliminară (iniţial fiind o procedură esenţialmente scrisă), a precizat că nu se poate susţine în mod întemeiat că dispoziţiile art. 346 alin. (7) din C. proc. pen. ar fi avut în vedere situaţia soluţiei de trimitere a cauzei spre rejudecare altui judecător de cameră preliminară.

A apreciat că acest text nu poate fi interpretat în sensul că se referă la persoana judecătorului, deoarece în materia căilor de atac exercitate în această materie, legea de procedură penală reglementează inclusiv posibilitatea ca instanţa superioară să dispună începerea judecăţii, în virtutea efectului devolutiv al contestaţiei. Or, dacă soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti ar fi fost desfiinţată în calea de atac a contestaţiei, iar în urma rejudecării, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-ar fi stabilit că se impune respingerea cererilor şi excepţiilor şi începerea judecăţii, cu siguranţă cauza ar fi fost judecată în primă instanţă tot de un judecător al Curţii de Apel Ploieşti, nu de judecătorul de la instanţa de control judiciar care ar fi soluţionat calea de atac a contestaţiei.

Apreciind în consecinţă că la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, completul 13 Fpa nu are altă specializare faţă de completul 1 Fpa, în cauză a considerat că se impune restituirea cauzei completului legal învestit în urma repartizării aleatorii, textul art. 136 alin. (4) din C. proc. civ. nefiind aplicabil. Numai în situaţia în care completul la care cauza a fost trimisă ar fi avut o specializare diferită, (spre exemplu ar fi avut calitatea de complet competent să instrumenteze în materia infracţiunilor de corupţie, iar completul 13 Fpa nu ar fi avut o asemenea specializare), ar fi putut fi reţinută o excepţie de necompetenţă care să justifice trimiterea cauzei la un alt complet de judecată.

Nefiind incidentă o situaţie de genul celei expuse mai sus, trimiterea cauzei la un alt complet de judecată, în absenţa unei alte repartizări a dosarului de fond, poate fi calificată drept o încălcare a principiului repartizării aleatorii.

2. Nici susţinerea conform căreia admiterea unei declaraţii de abţinere este câştigată definitiv unei cauze, indiferent de funcţia judiciară exercitată de către persoana vizată, nu poate justifica trimiterea cauzei de la completul 13 Fpa la completul 1Fpa, cât timp declaraţia de abţinere nu a fost formulată în dosarul de fond, ci în dosarul asociat, iar starea de incompatibilitate se referă strict la aspectul vizând soluţionarea cererilor formulate în procedura de cameră preliminară.

Recurgând la un exemplu, dacă în cursul judecării unei cauze, este respinsă ca inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate iar instanţa superioară consideră că se impune admiterea recursului formulat împotriva acestei soluţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, numai sub aspectul verificării condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, cu siguranţă că incompatibilitatea judecătorului care a respins iniţial ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, nu se poate referi la judecarea fondului cauzei, ci numai la soluţionarea aspectului care a impus trimiterea spre rejudecare.

Motivul de incompatibilitate invocat în susţinerea unei declaraţii de abţinere se impune a fi examinat în corelare cu obiectul cauzei în care a fost formulată declaraţia de abţinere. Nu toate motivele de incompatibilitate prevăzute de legea de procedură penală produc efecte pentru întregul proces penal, aşa cum se susţine în motivarea încheierii pronunţate de completul 13Fpa la termenul din 04 mai 2021.

În măsura în care starea de incompatibilitate este consecinţa trimiterii numai a dosarului de cameră preliminară la rejudecare, fiind evident că nu acelaşi judecător de cameră preliminară se poate pronunţa a doua oară asupra cererilor şi excepţiilor formulate de aceleaşi părţi, acest aspect nu poate justifica prelungirea stării de incompatibilitate până la soluţionarea definitivă a cauzei. O asemenea interpretare ar putea justifica, în opinia judecătorului de cameră preliminară, reţinerea stării de incompatibilitate, inclusiv în situaţia trimiterii cauzei spre rejudecare după admiterea căii de atac a apelului, numai pe motivul că judecătorul nu a avut calitatea de judecător de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii.

Cum în dosarul de fond nu a fost formulată o declaraţie de abţinere, acest dosar nu a fost repartizat aleatoriu altui complet de judecată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "după alocarea numărului unic în sistemul ECRIS pentru dosarul de fond, pentru procedura de cameră preliminară se creează primul dosar asociat. Încheierea prin care se dispune începerea judecăţii în procedura camerei preliminare este încheiere de dezînvestire. În cazul în care se dispune restituirea cauzei la parchet, încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, rămasă definitivă, este act final de dezînvestire şi în dosarul de fond".

A constatat că Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevede expres că numai în cazul în care soluţia de restituire a cauzei la parchet, încheierea prin care se dispune o asemenea soluţie, este act de dezînvestire în dosarul de fond, o nouă repartizare aleatorie a cauzei având loc numai după refacerea actului de sesizare a instanţei.

De asemenea, a apreciat că o eventuală declaraţie de abţinere formulată şi admisă într-un dosar asociat, nu reprezintă act de dezînvestire în dosarul de fond, acesta fiind repartizat aleatoriu numai completului 13 Fpa (dl judecător B.)

Numai în ipoteza în care, în cauză ar fi fost dispusă în mod definitiv o soluţie de restituire a cauzei la parchet sau ar fi fost admisă o declaraţie de abţinere formulată de titularul completului 13 Fpa în dosarul de fond (x/42/2017), ar fi fost posibilă o nouă repartizare aleatorie a cauzei.

3. Trimiterea cauzei de la completul 13 Fpa la completul 1 Fpa este o formă de eludare a principiului repartizării aleatorii, de natură a produce consecinţe inclusiv în planul răspunderii disciplinare, verificarea modului de repartizare a cauzei către completul 13 Fpa având loc anterior, cu ocazia unui control efectuat de Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători, în dosarul nr. x-417 privind sesizarea formulată de una dintre părţile dosarului.

Conform Rezoluţiei nr. 523/2021 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, repartizarea pentru judecarea cauzei către completul 13 Fpa, a avut loc cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale. Astfel, în rezoluţia menţionată, s-a reţinut, "referitor la afirmaţiile petentului precum că, după ce dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Ploieşti, în anul 2021, acesta a fost repartizat unui "complet fantomă" 13 Fpa, care era desfiinţat printr-o decizie a preşedintelui instanţei, din verificările efectuate a reieşit că dosarul nr. x/2017, a fost restituit Curţii de Apel Ploieşti, cu acelaşi număr, fiind prezentat Preşedintelui secţiei penale, pentru stabilirea completului care urmează să soluţioneze cauza respectivă. Potrivit vizei existente pe referatul înaintat acestuia, reiese că Preşedintele secţiei penale a stabilit ca judecarea pe fond a cauzei să se facă de completul iniţial învestit, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1), coroborat cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, respectiv de către completul 13 Fpa (fost 16 Fpa) (...) În consecinţă, având în vedere că nu s-au identificat elemente care să releve comiterea de către magistraţii vizaţi a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, sesizarea formulată urmează să fie respinsă"

Faţă de considerentele acestei rezoluţii, în măsura în care trimiterea cauzei pentru judecată la completul 13 Fpa ar fi fost o eroare, cu certitudine, concluziile din rezoluţia menţionată ar fi fost diferite.

Cât timp, prin rezoluţia conducerii administrativ judiciare a Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus trimiterea cauzei la completul iniţial învestit cu dosarul nr. x/2017, o trimitere a cauzei la un alt complet de judecată, în absenţa unei noi repartizări aleatorii a cauzei, poate constitui o încălcare a principiului repartizării aleatorii.

A precizat că dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară sunt extrem de clare, iar excluderea cauzei de la principiul repartizării aleatorii, pe motivul că un alt magistrat decât judecătorul învestit în urma repartizării aleatorii s-ar fi pronunţat dispunând începerea judecăţii, este lipsită de orice temei legal şi poate conduce la un mecanism de dirijare a dosarului către alte completuri numai prin voinţa exclusivă a judecătorului învestit în urma repartizării aleatorii, ceea ce nu poate fi admis.

Aşa cum a arătat anterior, soluţia de admitere a excepţiei necompetenţei funcţionale a unui complet de judecată din cadrul secţiei penale nu are bază legală, iar în virtutea principiului repartizării aleatorii, în măsura în care se apreciază că declaraţia de abţinere formulată şi admisă într-un dosar asociat produce efecte până la finalul procesului penal, credem că se impune o nouă repartizare aleatorie a dosarului de fond, deoarece justiţiabilii se vor întreba în mod legitim, pentru care motiv după admiterea declaraţiei de abţinere formulate de titularul completului 13 Fpa (în calitate de judecător de cameră preliminară) şi repartizarea aleatorie către completul 17 C. proc. pen. (d-nei judecător C.), cauza este înaintată fără repartizare aleatorie completului 1 Fpa.

Deşi la termenul de judecată din data de 09 iunie 2021, s-a susţinut că în realitate există un conflict între normele de organizare judecătorească şi normele de procedură penală, apreciindu-se că ar trebui să se acorde prioritate normelor de procedură penală în detrimentul normelor "infralegale" de organizare judecătorească, menţionate în Regulamentul de ordine interioară, instanţa a apreciat că deosebirea marcată de apărare este una pur teoretică, întrucât jurisprudenţa recentă a demonstrat că sancţiunile procesuale incidente în cazul încălcării ambelor tipuri de norme sunt aceleaşi.

Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 303/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii. Conform art. 19 din Legea nr. 303/2004, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

Art. 6 CEDO prevede că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (...) de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege.

CEDO a statuat ca noţiunea "instanţa stabilită prin lege" presupune asigurarea garanţiilor privind organizarea şi compunerea tribunalului, iar noţiunea de "lege" avută în vedere de art. 6 par. 1 este extensivă, priveşte "nu numai legislaţia referitoare la stabilirea şi competenţa organelor judiciare, dar şi orice altă dispoziţie de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularităţii participării unui membru al formaţiunii de judecată la soluţionarea unei cauze". Ceea ce contează este ca "tribunalul să răspundă criteriilor de precizie şi accesibilitate, întrucât organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreţia executivului şi nici la discreţia autorităţilor judiciare.

Aşadar, nerespectarea principiului repartizării aleatorii ridică o problemă de încălcare a dispoziţiilor art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană.

Curtea Constituţională, prin Decizia 685/2017- pct. 188 - a reţinut:

"caracterul aleatoriu al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât şi al compunerii completului de judecată instituit prin lege, reprezintă garanţii aferente imparţialităţii obiective a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil"

În dosarul penal nr. x/2015, secţia penală a ICCJ a stabilit că atunci când judecata în fond s-a realizat de un complet desemnat cu încălcarea repartizării aleatorii a cauzelor, întreaga judecată este lovită de nulitate absolută cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a constatat că în realitate completul 1 FPa a adoptat o abordare specifică unei instanţe de control judiciar, nerezumându-se doar la exprimarea unui punct de vedere în mod obiectiv şi bazat pe interpretarea personală a dispoziţiilor regulamentare, legale şi convenţionale în materie. Acesta a adus veritabile critici judecătorului, nepermise din punct de vedere cel puţin deontologic cum ar fi în principal aceea că "trimiterea cauzei de la completul 13 Fpa la completul 1 Fpa este o formă de eludare a principiului repartizării aleatorii, de natură a produce consecinţe inclusiv în planul răspunderii disciplinare, verificarea modului de repartizare a cauzei către completul 13 Fpa având loc anterior, cu ocazia unui control efectuat de Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători, în dosarul nr. x-417 privind sesizarea formulată de una dintre părţile dosarului".

În totală transparenţă faţă de imperativul respectării adevărului judiciar în prezenta cauză, instanţa a relevat întreaga motivare a rezoluţiei nr. 523/2021 a Direcţiei de Inspecţie pentru Judecători. Din aceasta se desprinde pentru orice observator obiectiv împrejurarea că deşi s-a constatat, într-adevăr, corectitudinea modului de repartizare a cauzei deduse judecăţii, acest aspect nu a reprezentat - şi nici nu avea cum să reprezinte - obligarea completului 13 FPa de a soluţiona pe fond respectiva cauză prin considerarea inadmisibilităţii pentru acest complet de a-şi realiza funcţia jurisdicţională, inclusiv prin recurgerea la procedura legală prevăzută de art. 50 C. proc. pen. referitor la declinarea de competenţă. Astfel, Dosarul nr. x/2017, a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti la data de 27.04.2017 şi repartizat ia completul 2 C. proc. pen. - judecător D., iar în urma admiterii cererilor de abţinere formulate de acest judecător şi respectiv de titularul completului 14 C. proc. pen., judecător E., dosarul a fost repartizat la completul 16 C. proc. pen. - judecător B., care s-a pronunţat prin încheierea din data de 06.02.2018.

Încheierea din data de 06.02.2018 a fost desfiinţată în totalitate prin încheierea din data de 22.06.2018 pronunţata de completul de camera preliminară de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti, în vederea rejudecării cererilor şi excepţiilor invocate de inculpat.

Prin încheierea din data de 12.07.2018, a fost admisa cererea de abţinere formulată de domnul judecător B., s-a constatat incompatibilitatea domnului judecător de la soluţionarea cauzei înregistrate sub numărul x/2017/al, dosarul fiind repartizat la completul 17 C. proc. pen., judecător C., ce a fost soluţionat prin încheierea din data de 12.11.2018.

În data de 7 martie 2019, a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală dosarul nr. x/2019, având ca stadiu procesual - contestaţie (noul C. proc. pen..) şi obiect - măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, contestaţiile fiind formulate împotriva încheierilor din data de 12 noiembrie 2018, respectiv 19 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală.

Prin încheierea nr. 444 din 26 septembrie 2019, secţia penală a admis contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, partea responsabilă civilmente S.C. B. Dealurile Istriţei S.R.L., a desfiinţat ambele încheieri şi a trimis cauza judecătorului de camera preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, pentru rejudecare.

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Ploieşti, iar prin încheierea din data de 10.01.2020, a fost admisa cererea de abţinere formulată de doamna judecător F., s-a constatat incompatibilitatea doamnei judecător de la soluţionarea dosarului nr. x/2017, astfel că dosarul a fost repartizat Ea completului lCPPa - judecător A. şi a fost soluţionat prin încheierea din data de 09.03.2020.

În data de 26 mai 2020, a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală dosarul nr. x/2017, având ca stadiu procesual -contestaţie (noul C. proc. pen..) şi obiect - măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, contestaţiile fiind formulate împotriva încheierii din data de 9 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.

Prin încheierea nr. x/17.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins contestaţiile formulate, astfel că încheierea din data de 09.03.2020, a rămas definitivă.

Dosarul nr. x/2017, a fost restituit Curţii de Apel Ploieşti cu adresa emisa la data de 24 decembrie 2020 de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu acelaşi număr, fiind prezentat Preşedintelui Sectei penale, împreună cu referatul întocmit de domnul judecător A., pentru stabilirea completului care urmează să soluţioneze cauza respectivă.

Prin viza Preşedintelui secţiei penale, s-a stabilit că, potrivit art. 98 alin. (1) din Regulamentul de online interioara al instanţelor judecătoreşti, având în vedere încheierea procedurii de camera preliminară, judecarea pe fond a cauzei se face de completul iniţial investit, conform dispoziţiilor art. 101 alin. (1) şi (3) din acelaşi regulament, respectiv de către completul 13 FPa (fost 16 FPa). în prezent dosarul are termen de judecată Ia data de 31.03.2021.

Argumentarea soluţiei:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea şi conduita necorespunzătoare a magistraţilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

Referitor la susţinerile petentului, precum că, doamna judecător F. din cadrul Curţii de Apel ploieşti a fost forţată să se abţină de Ia soluţionarea dosarului, din verificările efectuate a reieşit că aceasta a formulat cerere de abţinere, care prin încheierea de şedinţă din data de 10.01.2020, în baza dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a constatat starea de incompatibilitate a doamnei judecător de la soluţionarea dosarului nr. x/2017, iar în temeiul 110 alin. (2) din ROI, s-a dispus repartizarea aleatorie a dosarului.

Unul dintre principiile activităţii judiciare este cel al imparţialităţii, care presupune ca un magistrat să se abţină dacă se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute de lege, dar, în acelaşi timp, dacă nu există vreun impediment de vreo natură anume, el are obligaţia să efectueze actele în conformitate cu dispoziţiile legale, necăutând motive sau pretexte pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile.

În ceea ce priveşte susţinerile petentului, precum că, dosarul ar fi fost repartizat "abuziv ", domnului judecător A., din aceleaşi verificări, respectiv din listing-ul de repartizare, din data de 10.01,2020, reiese că dosarul a fost repartizat aleatoriu, prin sistemul informatic Ecris, completului lCPP a - judecător A., astfel că susţinerile acestuia nu se confirmă.

Dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevăd obligaţia colegiilor de conducere de a stabili "compunerea completelor de judecată ia începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului", precum şi faptul că "schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti".

Art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează ca "repartizarea cauzelor pe complete se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat", iar potrivit alin. (2) "cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege".

C. proc. pen. statuează la art. 354 alin. (1) că "Instanţa judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege", iar la alin. (2) "Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei".

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective".

Regula repartizării aleatorii a unei cauze, presupune ca un dosar să fie repartizat aleatoriu şi automat unui complet de judecată, constituit legal şi funcţionabil, învestirea completului fiind exclusiv rezultatul alocării cauzei de către sistemul informatic.

În urma verificărilor a reieşit că nu au fost identificate incidente la repartizarea aleatorie, respectiv repartizări multiple, ştergeri de dosare şi ulterior, înregistrări sub acest număr, respectiv ştergeri de informaţii de la momentul formării dosarului. Prin urmare, nu au rezultat indicii cu privire Ia pretinsa dirijare a dosarului, suspiciunile petentului în acest sens, nefiind reale.

În ce priveşte criticile petentului, faţă de modalitatea de soluţionare a dosarului, de către domnul judecător A., arătăm că, aspectele invocate vizează măsurile dispuse şi soluţia pronunţată în cauză. Or, asemenea aspecte, reprezintă chestiuni care ţin de esenţa actului de judecată.

Conform dispozitivului încheierii pronunţate, în temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen.. domnul judecător, a constatat remedierea în ciclul procesual anterior, a neregularităţilor invocate cu privire la descrierea faptelor, a respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţi cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecăţii. Ca urmare, magistratul vizat s-a pronunţat asupra cererilor şi excepţiilor formulate de către inculpaţi.

Inspecţia Judiciară nu poate proceda Ia o nouă analiză a măsurilor dispuse în dosarul anterior menţionat pentru a stabili dacă instanţa a procedat corect în modul de instrumentare a acestuia, întrucât un asemenea demers ar echivala cu o încălcare a principiului constituţional al independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.

Exercitarea funcţie jurisdicţionale se realizează numai în cadrul activităţii de judecată, prin aplicarea normelor de procedură, în condiţii de contradictorialitate şi publicitate, cu respectarea normelor de competenţă prevăzute de lege, a garanţiei de imparţialitate, a cerinţei motivării hotărârilor şi prin recunoaşterea efectelor specifice hotărârilor judecătoreşti, atribute care nu aparţin contenciosului disciplinar, o asemenea analiză fiind posibilă numai în procedura controlului judiciar.

Prin urmare, modul în care judecătorii interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabili, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a măsurilor dispuse şi a hotărârii judecătoreşti pronunţate, constituie temei pentru formularea unei căi de atac ordinare/extraordinare, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac.

De altfel, prin încheierea nr. x/17.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins contestaţiile formulate, astfel că încheierea din data de 9.03.2020, pronunţată de domnul judecător A., a rămas definitivă.

Concluzionând, în baza aspectelor arătate mai sus, se apreciază că modul în care domnul judecător A., a judecat prezenta cauză, a respectat dreptul petentului la un proces echitabil, hotărârea pronunţată prezentând detaliat raţionamentul logico-juridic prin care s-a realizat interpretarea normelor legale incidente şi aplicabile situaţiei de fapt dedusă judecăţii, pe baza probelor administrate, argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării soluţiei pronunţate fiind expuse punctual. De altfel, aşa cum am arătat în precedent, încheierea pronunţată a fost menţinută de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că instanţa de control judiciar a verificat şi analizat toate criticile petentului.

Un alt aspect susţinut de către petent a fost acela că a formulat contestaţie împotriva încheierii din data de 09.03.2020, iar la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul a primit "în fals" mai multe infracţiuni şi mai multe părţi, fără a primi un număr nou, fiind "repartizat unui complet SRI", care a şi respins contestaţia, din verificările efectuate a reieşit că în data de 26 mai 2020, a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală dosarul nr. x/2017, având ca stadiu procesual - contestaţie (noul C. proc. pen..) şi obiect - măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară.

Din relaţiile comunicate şi respectiv din analiza informaţiilor existente în aplicaţia ECRIS, se constată că, spre deosebire de înregistrările anterioare ale dosarului pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la ultima înregistrare din data de 26 mai 2020, nu s-a mai alocat un număr nou de dosar, fiind transferat electronic de la Curtea de Apel Ploieşti dosarul sursă, respectiv nr. x/42/2017, care are ca obiect infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, modificându-se obiectul principal al dosarului din "constituirea unui grup infracţional organizat" (cum figura la Curtea de Apel Ploieşti), în "măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară".

La data transferului electronic al dosarului de la Curtea de Apei Ploieşti la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, 26 mai 2020, la Curtea de C Apel Ploieşti erau înregistrate 19 părţi la rubrica "Informaţii generale" (în loc de numărul real de 16 părţi - 12 inculpaţi, o parte civilă şi 3 părţi responsabile civilmente), însă erau introduse 21 de părţi la rubrica "Părţi". Această neconcordanţă a fost determinată de înregistrarea la rubrica "Părţi" de către Curtea de Apel Ploieşti, în calitate de petent, a avocaţilor G. şi H., precum şi a DIICOT - Biroul teritorial Buzău (2înregistrări).

După efectuarea transferului electronic al dosarului mai sus menţionat, a fost păstrat numărul părţilor transferat şi a fost adiţionat numărul volumelor dosarului de la rubrica "Informaţii generale" numărul real a! volumelor înaintate înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care s-a adăugat volumul creat la înregistrarea dosarului.

Este de menţionat că în situaţia în care în aplicaţia ECRIS sunt înregistrate artificial la fond, la rubrica "Părţi", mai multe părţi decât numărul real al acestora, această eroare nu poate fi rectificată la instanţa superioară, întrucât ştergerea unei părţi implică ştergerea anterioară a documentelor asociate acesteia, a citativului, precum şi a căilor de atac cu referire la aceasta.

În ceea ce priveşte obiectul cauzei, este de menţionat că la rubrica obiectul principal al dosarului a fost trecut obiectul "măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară", în timp ce la rubrica obiectele secundare ale dosarului, au fost menţionate următoarele obiecte: Penal -nerespectarea obligaţiilor de a nu transmite informaţii privind operaţiuni ce intră sub incidenţa Legii nr. 656/2002 (Legea nr. 656/2002 art. 24), Penal - infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000), Penal - delapidarea (art. 295 noul C. pen.), Penal -luarea de mită (art. 289 noul C. pen.), Penal - dare de mită (art. 290 noul C. pen.), Penal -infracţiuni de evaziune fiscală (Legea nr. 87/1994, Legea nr. 241/2005), Penal - abuzul în serviciu (art. 297 noul C. pen.), Penal - inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 noul C. pen.), Penal -favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.).

Cauza a fost preluată cu numărul dosarului sursă, întrucât aplicaţia ECRIS nu permite reîntoarcerea unui dosar sub acelaşi număr (x/42/2017/al), prin transfer electronic în faţa aceleiaşi instanţe, fiind repartizată aleatoriu completului C2.

Referitor la afirmaţiile petentului precum că, după ce dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Ploieşti, în anul 2021, acesta a fost repartizat unui "complet fantomă" 13 FPA, care era desfiinţat printr-o decizie a preşedintelui instanţei, din verificările efectuate a reieşit că dosarul nr. x, a fost restituit Curţii de Apel Ploieşti, cu acelaşi număr, fiind prezentat Preşedintelui Sectei penale, pentru stabilirea completului care urmează să soluţioneze cauza respectivă.

Potrivit vizei existente pe referatul înaintat acestuia, reiese că, Preşedintelui secţiei penale, a stabilit ca judecarea pe fond a cauzei să se facă de completul iniţial investit, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1), coroborat cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (3) din Regulamentul de online interioara ai instanţelor judecătoreşti, respectiv de către completul 13 FPa (fost 16 FPa).

Cu privire la susţinerile petentului că a înaintat o cerere doamnei judecător I. de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a solicitat să se acorde atenţie modului de repartizare a dosarelor la Curtea de Apel Ploieşti, dar această cerere a fost înaintată conducerii Curţii de Apel Ploieşti, arătăm că în mod corect această cerere a fost redirecţionată Curţii de Apei Ploieşti, preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neavând competenţe în acest sens.

În consecinţă, având în vedere că nu s-au identificat elemente care să releve comiterea de către magistraţii vizaţi a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, sesizarea formulată de petentul J., urmează să fie clasată.

Revenind, judecătorul de cameră preliminară a procedat la combaterea susţinerilor completului 1 FPa învederate la punctele 1 şi 2 din încheierea pronunţată de acesta întrucât s-ar substitui în mod nelegal unei veritabile instanţe de control judiciar. De altfel, punctul de vedere asupra acestor chestiuni a fost exprimat în mod succint prin încheierea din data de 04.05.2021 ale cărei considerente au fost învederate anterior. Urmează a se constata că, în ciuda tuturor argumentelor care se referă la interpretarea unor dispoziţii din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti şi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu referire inclusiv la invocarea unor decizii ale Curţii Constituţionale ori ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pretins a fi incidente pentru dispunerea soluţiei adoptate, nicio construcţie argumentativă nu poate conduce la înlăturarea de la aplicare a unor dispoziţii legale imperative precum acelea prev. de art. 66 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 3 alin. (1) C. proc. pen.. din care rezultă în mod expres şi de netăgăduit că abţinerea unui judecător este definitiv câştigată pentru întreg parcursul procesului penal, prin proces penal înţelegându-se în mod evident exercitarea tuturor funcţiilor judiciare începând cu urmărirea penală şi sfârşind cu aceea a judecăţii.

În susţinerea soluţiei pronunţate de completul de judecată, a relevat, în rezumat, motivarea unei decizii de practică judiciară extrem de recentă a Curţii de Apel Cluj, este vorba despre decizia penală nr. 584/A/2021 din data de 19 aprilie 2021 şi care relevă o situaţie, practic, identică cu cea din prezenta speţă:

"În acest context vom proceda la analiza acestei excepţii pe care o considerăm fondată pentru următoarele considerente:

Prezentul dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 31 mai 2017 şi a fost repartizat în vederea soluţionării etapei de cameră preliminară d-nei judecător K..

La data de 17 octombrie 2017 aceasta a pronunţat încheierea de cameră preliminară nr. 95 din care a respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul L. şi M. şi a dispus începerea judecăţii.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii inculpatul L. şi M., contestaţii ce au fost admise, încheierea a fost desfiinţată în întregime, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Cluj prin încheierea penală nr. 221 din 20 octombrie 2017.

Urmare a trimiterii spre rejudecare cauza a fost repartizată, conform ROI, judecătorului iniţial investit cu soluţionarea dosarului, d-na judecător llieş.

Aceasta a formulat o declaraţie de abţinere, declaraţie ce a fost admisă.

Prin încheierea de admitere a cererii de abţinere s-a constatat incompatibilitatea judecătorului, fiind astfel cauza trimisă spre o nouă repartizare aleatorie.

În acest context, a fost învestită cu soluţionarea cauzei d-na judecător N. care a soluţionat etapa de cameră preliminară prin încheierea nr. x/CP/11 aprilie 2018 definitivă prin încheierea penală nr. 165 din 11 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj.

Prin încheierea x/CP/ll aprilie 2018, judecătorul de cameră preliminară, în mod nelegal, depăşind limitele sesizării sale a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii L. şi M., O. şi P. de completul iniţial investit.

Urmare a acestei menţiuni din cuprinsul încheierii dosarul de fond a revenit d-nei judecător K. care a şi demarat judecata în cauză.

După mai multe termene de judecată în fond, Ministerul Public a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată.

Prin încheierea din 22 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj s-a admis excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată IX FNCP învestit cu soluţionarea fazei de judecată în dosarul de faţă prin încheierea penală FN din data de 20.02.2019, pronunţată în dosar nr. x/2017.

S-a constatat că, în dosarul nr. x/2017, competenţa de soluţionare a cauzei (judecată) revine completului II FNCP, iniţial învestit prin repartizare aleatorie, iar prin încheierea penală nr. x/CP/13.07.2018, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj în dosar nr. x/2017, definitivă prin încheierea penală nr. x/11.09.2019 a Curţii de Apel Cluj, s-a stabilit componenţa completului de judecată legal învestit cu soluţionarea pe fond a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Cluj.

S-a constatat întreruperea cursului judecăţii şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în cadrul competenţei sale funcţionale reglementate de art. 40 alin. (4) C. proc. pen., în vederea soluţionării incidentului procedural.

Prin încheierea nr. 221/23 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Cluj.

Urmare a acestei situaţii, prin procesul-verbal din 23 august 2019, preşedintele Tribunalului Cluj, având în vedere cele menţionate în încheierea nr. 41/2018 definitivă, a dispus ca judecarea cauzei să revină completului K..

Aşa cum am precizat şi anterior, această întreagă epopee a fost declanşată de o menţiune neavenită în cuprinsul unei încheieri ce a devenit definitivă prin respingerea căii de atac promovate, fără însă a fi vorba, în opinia noastră de o veritabilă autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte această menţiune.

Apreciem însă că un act administrativ nu poate să dispună contrar legii, referindu-ne aici la procesul-verbal întocmit de preşedintele Tribunalului Cluj.

Pe lângă argumentele invocate în decizia Curţii Constituţionale a României nr. 552/2015, 901/2015, 762/2019 şi 214/2020 nu poate fi omis nici un moment că judecătorul K., prin admiterea cererii de abţinere formulată încă din etapa de cameră preliminară, a devenit incompatibilă să mai desfăşoare orice activitate judiciară în legătură cu acest dosar.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare odată admisă o cerere de abţinere, indiferent din ce motive, acel judecător devine incompatibila mai judeca dosarul.

Una din componentele dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din CEDO, o reprezintă independenţa şi imparţialitatea instanţei. În jurisprudenţa Curţii Europene, imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces -cauza Piersack C . Belgiei.

Unele din aceste situaţii sunt reglementate expres şi atrag interdicţia legală de a participa la soluţionarea unei cauze, respectiv prin prevederea cazurilor de incompatibilitate.

Incompatibilitatea este considerată, cel mai adesea, şi în doctrina naţională şi în jurisprudenţa internaţională, ca referindu-se la compunerea instanţei, dispoziţiile din această materie trebuind să fie respectate sub sancţiunea nulităţii absolute.

De altfel, acesta este primul caz de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deci nerespectarea regimului incompatibilităţilor, alături de alte ipoteze care intră în noţiunea de compunere a completului de judecată, determină întotdeauna aplicarea nulităţii.

În această interpretare, nerespectarea regimului incompatibilităţilor produce consecinţe atât de energice, încât C. proc. pen. prevede, la art. 281 alin. (3) că încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea completului de judecată poate fi invocată în orice stare a procesului.

Mai mult chiar, posibilitatea sancţionării nerespectării prevederilor legale poate fi extinsă şi după rămânerea definitivă a hotărârii, art. 426 lit. d) C. proc. pen. prevăzând drept caz de contestaţie în anulare situaţia în care instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un motiv de incompatibilitate.

Prin admiterea cererii de abţinere se constată incompatibilitatea persoanei respective, astfel că aceasta nu va mai putea participa la judecată, făcându-se aplicarea ROI.

Odată devenită incompatibilă să judece procedura de cameră preliminară, urmare a admiterii cererii de abţinere formulate, judecătorul iniţial, contrar oricăror dispoziţii de încheierile unui alt judecător, nu mai poate exercita funcţia de judecată pentru că s-ar crea o situaţie aparte ce nu a fost avută în vedere de legiuitor şi ce încalcă viziunea acestuia cu privire la exercitarea funcţiei de judecător de fond de către judecătorul ce a soluţionat etapa de cameră preliminară.

Această poziţie a legiuitorului reiese extrem de clar şi din interpretările date de Curtea constituţională dispoziţiilor legale incidente în materie.

Astfel, avem în vedere decizia CCR nr. 552/2015 în care s-a arătat că potrivit art. 346 alin. (7) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată, a dispus începerea judecăţii, exercită funcţia de judecată în cauză. Cu privire la aceasta, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, prin care a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, prin aceleaşi decizii, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45).

Cum prevederile art. 346 alin. (7) din C. proc. pen. reprezintă o aplicaţie a excepţiei reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din C. proc. pen., cu privire la soluţia legislativă conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 353 din 7 mai 2015 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

Prin Decizia CCR 901/2015 se arată: Cu privire la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra verificărilor, după trimiterea în judecată, de a exercita şi funcţia de judecată, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 19, prilej cu care s-a statuat că o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, să se pronunţe şi pe fondul cauzei De altfel, o soluţie contrară celei criticate de autorul excepţiei ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45).

Aceeaşi poziţie a fost exprimată şi prin deciziile nr. 762/2019 şi 214/2020.

Esenţa acestor interpretări este că se impune, în vederea asigurării unui act de justiţie eficient şi calitativ că judecătorul ce a soluţionat procedura de camera preliminară şi a dispus începerea judecăţii să fie şi judecătorul fondului.

Pentru toate cele expuse anterior, apreciem că hotărârea atacată este nulă absolut fiind pronunţată de către un judecător ce a devenit incompatibil încă din etapa de cameră preliminară şi vom dispune conform dispozitivului cu consecinţa admiterii tuturor apelurilor declarate în cauză, desfiinţarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Cluj."

Prin urmare, Curtea a constatat că în acest moment, în mod evident este întrerupt cursul judecăţii prezentei cauze ca urmare a imposibilităţii continuării acesteia de către un complet de judecată al Curţii de Apel Ploieşti, imposibilitate determinată de puncte de vedere diferite legate de competenţa funcţională de soluţionare pe fond a dosarului nr. x/2017

Indiferent de soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin urmare chiar dacă se va aprecia, strict în legătură cu obiectul sesizării ce i-a fost înaintată, inadmisibilitatea acesteia, vor fi utile orice aprecieri care să conducă la preîntâmpinarea situaţiei din speţa anterior relevată în care, după parcurgerea întregului ciclu procesual în faţa instanţei de fond, abia cu ocazia soluţionării căilor de atac s-a constatat că respectiva cauză a fost judecată de către un complet incompatibil, cu consecinţa rejudecării acesteia.

Aceasta cu atât mai mult cu cât speţa de faţă este una extrem de complexă în care numai faza camerei preliminare a durat aproximativ trei ani, existând, desigur, la un moment dat şi riscul survenirii prescripţiei răspunderii penale a persoanelor trimise în judecată şi care beneficiază, desigur, până la pronunţarea unei decizii definitive, de prezumţia de nevinovăţie.

De asemenea, abia ulterior stabilirii completului competent funcţional în a cerceta infracţiunile deduse judecăţii, acesta va putea pune în discuţie competenţa după calitatea persoanei a instanţei de judecată, faţă de împrejurarea legată de intervenirea decesului unuia dintre inculpaţi care atrăgea acest tip de competenţă către Curtea de Apel Ploieşti.

Examinând sesizarea formulată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. pen. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt".

Existenţa unui caz de întrerupere a cursului justiţiei impune îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să existe o încălcare a normelor referitoare la competenţa funcţională a instanţei judecătoreşti fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare; b) încălcarea a fost realizată de către o instanţă de judecată sesizată cu soluţionarea unei cauze; c) încălcarea normelor procedural penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanţe sau chiar a instanţei care a încălcat norma procedural penală respectivă; d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluţionării cauzei prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziţii legale referitoare la declinarea competenţei şi conflictul de competenţă. (decizia nr. 212 din 23 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017).

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, se constată că aspectele invocate de Curtea de Apel Ploieşti şi care fac obiectul prezentei sesizări nu vizează încălcarea unor norme legale referitoare la competenţa funcţională a instanţelor judecătoreşti, care să determine existenţa unui veritabil caz de întrerupere a cursului justiţiei. Împrejurarea că cele două completuri de judecată din cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Ploieşti, dând o interpretare diferită dispoziţiilor art. 346 alin. (7) C. proc. pen., s-au considerat necompetente să soluţioneze o cauză, în raport de componenţa acestora, nu impune sesizarea Înaltei Curţi, în cadrul competenţei funcţionale speciale prevăzute de art. 40 alin. (4) C. proc. pen.

Stabilirea completului competent să judece cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti se va realiza în raport de dispoziţiile prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 733/2020: art. 101 alin. (3) "Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament", art. 107 alin. (4) "În cazul în care primul complet învestit consideră că nu sunt aplicabile prevederile alin. (1) preşedintele de secţie sau, după caz, preşedintele instanţei, stabileşte care este completul care va soluţiona cauza, întocmind un proces-verbal", fără însă a eluda dispoziţiile art. 346 alin. (7) C. proc. pen. "Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză".

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind întreruperea cursului justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind întreruperea cursului justiţiei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Q., R., S., J., T., U., V., W., X., Y., Z. şi AA., în sumă de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - MM