Execution of European Arrest Warrant: Inapplicability of Residence and Absence from Trial Refusal Grounds under Law 302/2004

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 15.10.2021 de Tribunalul Toulon, Franţa, şi a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa, reţinând, totodată, că aceasta nu a fost de acord cu predarea şi nu a renunţat la regula specialităţii.

A dispus luarea măsurii arestării în vederea predării faţă de persoana solicitată A. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 30 octombrie 2021 şi până la data de 28 noiembrie 2021, inclusiv, şi a dispus emiterea mandatului de arestare în acest sens.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere nr. 100 din 30 octombrie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021, începând cu ora 00:08.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că la data de 30.10.2021 a fost înregistrată pe rolul acesteia sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare franceze la data de 15.10.2021 împotriva cetăţeanului francez A..

În motivarea sesizării s-a arătat că, la data de 29.10.2021, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitarea autorităţilor judiciare din Franţa privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15.10.2021 împotriva numitului A., cetăţean francez, urmărit internaţional în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 6 luni închisoare dispusă prin hotărârea judecătorească emisă de Tribunalul Toulon în 15.01.2020, fiind condamnat pentru comiterea infracţiunii de violenţe recurente săvârşite începând cu luna martie 2014 asupra partenerei sale de viaţă, care a făcut plângere la poliţie în data de 3 mai 2015, unele scene de violenţă descrise de ea fiind confirmate de vecini şi de membri ai familiei, faptele fiind prevăzute de art. 222-14, 132-80, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48-1 din C. pen. francez.

Prin ordonanţa nr. 100/2021 din 30.10.2021, procurorul a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe o durată de 24 ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, începând cu data de 30.10.2021, ora 00:08, până la data de 31.10.2021, ora 00:08.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: ordonanţa de reţinere nr. 100/2021 din 30.10.2021 a persoanei solicitate A., copia cărţii de identitate, mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa, cât şi traducerea acestuia în limba română, copie cazier judiciar, verificarea efectuată de către DGPMB - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Urmărire în aplicaţia B. cu privire la alerta Schengen SINS, emisă de către autorităţile judiciare din Franţa privind arestarea şi extrădarea numitului A., ocazie cu care s-a constatat că alerta este valabilă.

La termenul de judecată din data de 30.10.2021, curtea de apel a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate A., în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, în conformitate cu art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a notat că persoana solicitată A. a declarat următoarele: nu are obiecţiuni cu privire la identitate; a primit o copie a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze la data de 15.10.2021; este de acord cu drepturile conferite de regula specialităţii; nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare franceze; nu are cunoştinţă de pedeapsa de 6 luni închisoare la care a fost condamnat de către Tribunalul Toulon, Franţa.

Persoana solicitată a mai arătat că a venit în România în luna mai 2021, că a fost adoptat la vârsta de 2 ani de o familie de naţionalitate franceză, precum şi faptul că a executat aproximativ 2 ani din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare franceze, respectând obligaţiile impuse în cadrul supravegherii socio-judiciare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat la dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, curtea de apel a reţinut că din mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze la data de 15.10.2021 rezultă că persoana solicitată A., cetăţean francez, a fost condamnată de Tribunalul Corecţional din Nantes, la 09.03.2016, la pedeapsa de 3 ani închisoare delictuală şi 5 ani supraveghere socio-judiciară pentru fapte de violenţă recurente, soldate cu concediul medical mai mare de 8 zile din partea persoanei care este sau a fost soţul, concubinul sau partenerul de viaţă legat de victimă printr-un pact civil de solidaritate, fapte comise în perioada 1.01.2014 şi 2.05.2015.

S-a mai notat că persoana solicitată A. a recunoscut faptele de care a fost acuzat, minimizând o parte din ele, autorităţile judiciare franceze punând în vedere acesteia că, în cazul nerespectării supravegherii socio-judiciare va fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.

Persoana solicitată A., plasat sub control judiciar de judecătorul responsabil cu aplicarea pedepsei, s-a sustras, nerespectând obligaţiile pe care le avea în cadrul supravegherii socio-judiciare, motiv pentru care a fost condamnată de Tribunalul Toulon la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului din oficiu de respingere a cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa la data de 15.10.2021, curtea a constatat că nu este incident niciun motiv de refuz, prevăzut de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Curtea de apel a mai reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât persoana solicitată A. trăieşte în România începând cu luna mai 2021, nefiind îndeplinită condiţia de 5 ani privind rezidenţa continuă şi legală pe teritoriul României.

Împotriva sentinţei penale nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie persoana solicitată A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 04 noiembrie 2021.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referinţă x, emis la data de 15.10.2021 de procurorul Republicii de la Tribunalul Judiciar din Toulon faţă de persoana solicitată A. în vederea executării unei pedepse de 6 luni închisoare întrucât s-a sustras executării obligaţiilor impuse pe perioada controlului socio-judiciar prin hotărârea de condamnare din data de 9 martie 2016 a Tribunalului Corecţional din Nantes pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 222-14, 132-80, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48-1 din C. pen. francez.

Se reţine că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

În continuare, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, personal şi prin apărător desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Se reţine că, în esenţă, criticile formulate în contestaţie vizează motivele opţionale de refuz a executării prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) şi i) din Legea nr. 302/2004, republicată, invocându-se împrejurarea că persoana solicitată trăieşte în România şi că nu a fost prezentă personal la judecată în statul solicitant în cauza în care s-a pronunţat hotărârea care face obiectul mandatului european de arestare, iar în subsidiar, măsura arestării în vederea predării luată faţă de aceasta de către prima instanţă.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.".

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia domiciliului pe teritoriul statului român, se reţine că aceasta vizează o rezidenţă continuă şi legală pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

În speţă, această condiţie nu este îndeplinită întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din fişa de evidenţă eliberată de Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, persoana solicitată A. nu figurează ca având domiciliul în România.

De altfel, contestatorul a precizat că se află în România abia din luna mai 2021.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că în cauză nu este incident motivul de refuz facultativ a executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana solicitată neîndeplinind condiţia de a avea o rezidenţă continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (…)".

În cauză, nici această condiţie nu este îndeplinită. Aşa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din conţinutul mandatului european de arestare, persoana solicitată A. a fost prezentă personal la procesul în care s-a pronunţat hotărârea din data de 09.03.2016, prin care Tribunalul Corecţional din Nantes a condamnat pe aceasta la pedeapsa de 3 ani închisoare delictuală şi 5 ani supraveghere socio-judiciară, cu 1 an închisoare pentru nerespectarea supravegherii socio-judiciare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 222-14, 132-80, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48-1 din C. pen. francez.

Prin hotărârea pronunţată la data de 15.10.2020, constatând că persoana solicitată A. nu a respectat măsurile de supraveghere socio-judiciară la care a fost obligat prin hotărârea din data de 09.03.2016 a Tribunalului Corecţional din Nantes, autorităţile judiciare franceze au dispus punerea în executare parţială a acestei hotărâri pentru nerespectarea supravegherii socio-judiciare de către contestator, respectiv executarea pedepsei de 6 luni închisoare.

Cu alte cuvinte, hotărârea ce face obiectul mandatului european de arestare cu număr de referinţă x, emis la data de 15.10.2021 de procurorul Republicii de la Tribunalul Judiciar din Toulon faţă de persoana solicitată A., vizează exclusiv punerea în executare parţială a hotărârii din data de 09.03.2016 pronunţată de Tribunalul Corecţional din Nantes pentru nerespectarea supravegherii socio-judiciare de către contestator.

Ca atare, în raport de situaţia concretă arătată în cele ce preced, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, acesta fiind prezent la judecata care s-a soldat cu pronunţarea hotărârii de condamnare pentru a cărei executare se solicită predarea, respectiv, hotărârea din data de 09.03.2016 a Tribunalului Corecţional din Nantes.

În ceea ce priveşte măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea. În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În ceea ce priveşte celelalte chestiuni referitoare la circumstanţele personale ce ţin de reintegrarea socială a persoanei solicitate, Înalta Curte reţine că acestea pot fi evaluate exclusiv de autorităţile judiciare din Franţa, instanţa naţională nefiind abilitată să verifice apărările contestatorului sub acest aspect în cadrul procedurii de faţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispoziţiilor art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică şi legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) rap. la art. 273 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 1012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.