Unlawful detention convictions upheld; cassation appeal dismissed as unfounded, co-defendants' appeal inadmissible.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 894/13.08.2020 pronunţată de Judecătoria Găeşti s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "lovirea sau alte violenţe", faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen. a fost revocată suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, şi a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa complementară aplicată inculpatului prin sentinţă, cu pedeapsa complementară aplicată prin sentinţa penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, respectiv interdicţia exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, inculpatul urmând a executa pedeapsa complementară rezultantă, respectiv cea prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, din care se deduce perioada 28.03.2018 - la zi şi cea prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. k) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani din care se deduce perioada 28.03.2020 - la zi, pedepse ce se vor executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv interzicerea exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 18.01.2020 până la data de 04.04.2020, precum şi perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu începând cu data de 22.02.2017 până la data de 08.09.2017.

În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

2. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "lovirea sau alte violenţe", faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. alături de pedeapsa principală, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 18.01.2020 până la data de 04.04.2020.

În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul C..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a sentinţei.

3. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "lovirea sau alte violenţe", faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. alături de pedeapsa principală, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) din C. pen., a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 18.01.2020 până la data de 04.04.2020.

În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul D..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Pedepsele cu închisoarea se vor executa în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 20 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin decizia penală nr. 942 din data de 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins apelurile formulate de inculpaţii A., C. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 894/13.08.2020 pronunţată de Judecătoria Găeşti, ca nefondate.

În esenţă, în fapt, s-a reţinut că la data de 17.01.2020, B. a contactat-o pe reţele de socializare pe soţia lui A., martora E. căreia i-a spus că soţul său o înşeală şi doreşte să-i furnizeze mai multe informaţii, lăsându-i în acelaşi timp de înţeles că o place.

În urma discuţiilor dintre cei doi, B. s-a hotărât să se deplaseze în oraşul Găeşti pentru a se întâlni cu martora E. la domiciliul acesteia situat în oraşul Găeşti, str. x A, jud. Dâmboviţa.

În intervalul orar 21:30-22:00, inculpaţii A., C. şi D. au decis să plece spre oraşul Suceava, pentru ca inculpatul A. să efectueze un schimb de autoturisme.(extras din declaraţia dată în calitate de suspect de A.: În seara zilei de 17.01.2020, în jurul orelor 21:30-22:00, nu mai reţin cu exactitate, dar ştiu că afară era întuneric, am discutat la telefon cu un băiat care mi-a spus că locuieşte în zona Bucureştiului şi am stabilit să mă întâlnesc cu acesta pentru a face schimb de autoturisme. La circa 5 minute după ce am plecat, înainte de a intra în localitatea Mătăsaru, am constatat că nu aveam la mine borseta ce conţinea documentele mele de identitate, motiv pentru care am întros autoturismul şi am revenit la domiciliu.)

La ora 22:25, inculpatul A. a trimis cumpărătorului următorul mesaj "Ma intorc inapoi acasa ca am uitat geanta cu acte. Si ma pun la drum iar. am uitat actele (emoticoane)".

În intervalul orar 23:20-24:00, inculpaţii A., C. şi D. au lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu pumnii, picioarele şi un obiect ascuţit/tăietor în zona capului şi a corpului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., C. şi D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie, apărarea inculpaţilor A., C. şi D. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale şi, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, să se procedeze la înlăturarea greşită a legii, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., apărarea a precizat că la termenul de judecată din data de 05.08.2021, s-a învederat instanţei faptul că inculpatul a formulat un denunţ cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 din C. pen. şi grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., sens în care s-a solicitat amânarea cauzei în vedere depunerii de dovezi în acest sens, însă cererea a fost respinsă.

Ulterior, în urma demersurilor efectuate, a fost transmis documentul emis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, precum şi solicitarea apărării de repunere pe rol a cauzei, cereri care nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel, întrucât s-a apreciat nu a fost depusă în timp util pentru a putea fi analizată de către completul de judecată înainte de pronunţarea hotărârii.

Drept urmare, cu toate că la dosarul cauzei existau înscrisuri faţă de care instanţa ar fi trebuit să analizeze necesitatea aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, în decizia recurată nu s-au făcut menţiuni cu privire la analizarea de către instanţa de control judiciar a acestei cauze de reducere a limitelor de pedeapsă, cu atât mai puţin o motivare în sensul nereţinerii acestor dispoziţii, cu toate că a fost efectuată o solicitare expresă de către apărarea inculpatului în acest sens.

În continuare, apărarea inculpaţilor a mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins solicitarea inculpaţilor în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, deşi din ansamblul probator existent rezulta, fără niciun dubiu, că reţinerea variantei agravante de la art. 205 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a făcut în mod nelegal, precedându-se astfel la aplicarea unei pedepse în alte limite de pedeapsă decât cele privind elementul constitutiv al infracţiunii ce a fost reţinut în sarcina inculpaţilor.

În acest sens, a arătat că la momentul la care poliţiştii au ajuns la faţa locului, chiar profitând de elementul surpriză, nu au identificat niciun cutter şi niciun alt obiect tăietor sau înţepător asupra vreunui recurent, cum nici în imobilul în care ar fi fost lipsită de libertate partea vătămată nu au fost identificate obiecte ce ar fi putut produce vătămări corporale persoanei vătămate.

Or, apărarea a susţinut că este necesar a se face o distincţie între o armă propriu-zisă, fiind suficient ca la momentul săvârşirii infracţiunii aceasta să fie în posesia făptuitorului, şi cea de-a doua ipoteză, fiind vorba de un obiect care devine armă numai prin folosire, unde este necesar pentru reţinerea acestei variante agravante ca subiectul activ să folosească acest obiect asupra victimei.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi intimatului persoană vătămată B., conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 08 noiembrie 2021, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 14 decembrie 2021, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat în cauză.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul inculpaţii A., C. şi D., Înalta Curte a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", "dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie". Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, "în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie".

Instanţa a constatat că decizia recurată nr. 942 din data de 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.. Cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte parţial condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurenţii inculpaţi A., C. şi D. au invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Înalta Curte a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., s-a reţinut că aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.

Astfel, Înalta Curte a constatat că motivele formulate de inculpaţii A., D. şi C., vizând greşita încadrare juridică dată infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi definitiv, nu se circumscriu cazului de casare invocat.

Încadrarea juridică a faptei este rezultatul operaţiunii de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, implicând o evaluare a particularităţilor factuale ale cauzei.

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei constituie prerogativa exclusivă a instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept) şi nu pot fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuţie un aspect de legalitate a pedepselor.

În schimb, Înalta Curte a constatat că doar motivele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie, respectiv - neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, formal, se încadrează cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste argumente, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii D. şi C. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020 nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus respingerea, ca inadmisibilă. Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus obligarea recurenţilor inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte, în limitele anterior expuse, cerinţele prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., Înalta Curte, prin încheierea din 14 decembrie 2021 a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, trimiterea cauzei completului C2, în vederea judecării recursului în casaţie şi fixarea termenului de judecată la data de 18 ianuarie 2022, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpatul A. şi a intimatei persoană vătămată B..

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă " s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea pedepsei.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a relevat în mod constant faptul că legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să acorde relevanţă unor aspecte care ar putea influenţa criteriile de individualizare a pedepsei prin reţinerea unor circumstanţe atenuante.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost admisă în principiu doar cu privire la motivele invocate de recurentul inculpat A. ce vizează neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. a) din C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B..

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen. a fost revocată suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Înalta Curte constată că pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată recurentului inculpat A. prin sentinţă şi menţinută prin decizia recurată, este legală fiind situată spre limita minimă, pentru infracţiunea de lipsire de libertate prev art. 205 alin. (3) din C. pen., ce are la limite de pedeapsa cuprinse între de la 3 la 10 ani. Pedeapsa de 3 ani adăugată este efectul revocării suspendării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, ca atare pedeapsa aplicată inculpat A. este în limite legale.

Totodată, jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a conturat majoritar în jurul opiniei că dispoziţiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce reglementează o cauză leagă de reducere a pedepsei, reprezintă o chestiune de individualizare judiciară a pedepsei, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia. Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acest sens, decizia penală nr. 23/RC din 19.01.2017 a ICCJ, secţia penală, decizia penală nr. 155/RC din 02.05.2018 a ICCJ, secţia penală, decizia penală nr. 92/RC din 14.03.2019 a ICCJ, secţia penală, decizia penală nr. 219/RC din 09 iulie 2020 a ICCJ, secţia penală, decizia penală nr. 426/R din 13 noiembrie 2020 a ICCJ, secţia penală).

De altfel, Înalta Curte constată că, susţinerile recurentului inculpat A. cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se confirmă, având în vedere adresa MAI IGPR Inspectoratul Judeţean Dâmboviţa din care rezultă că se efectuează cercetări urmând ca la definitivarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

De asemenea, prin Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

"Dacă aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mişcare a acţiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător" şi a stabilit următoarele:

"Aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală, este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului"

Astfel, aspectele invocate de recurentul inculpat în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

De altfel, chiar dacă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor nu ar fi fost invocată în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanţei de recurs în actualul cadru procesual.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţelor de fond sau apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei principale stabilite în mod definitiv.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2022.