Extradition for fraud and robbery: Rejection of family tie and pending citizenship claims as grounds for refusal under dual criminality and fair trial standards

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 18/F din data de 03 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a dispus în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 admiterea cererii de extrădare formulată de autorităţile judiciare ale Confederaţiei Elveţiene.

S-a dispus extrădarea către Confederaţia Elveţiană a persoanei extrădabile A..

S-a dispus predarea persoanei extrădabile către autorităţile elveţiene, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a menţinut măsura arestării provizorii în vederea extrădării până la data predării efective, dar nu mai târziu de 30 de zile, respectiv până la data de 04.03.2022, inclusiv.

S-a constatat că persoana extrădabilă a fost privată de libertate în perioada 09.12.2021-03.02.2022, inclusiv.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sunt întrunite condiţiile extrădării persoanei solicitate A. întrucât aceasta este urmărită internaţional pentru punerea în executare a sentinţei de condamnare din data de 24.08.2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, jaf şi uz ilegal de plăcuţe de înmatriculare, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 146, art. 140 din C. pen. elveţian şi art. 97 din Legea privind circulaţia rutieră din Elveţia.

Prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. Înşelăciune în formă calificată, parţial sub formă de tentativă (articolul 146 alin. (2) în coroborare cu articolului 22 din C. pen. elveţian), eventual delapidare, sub forma mai multor fapte şi, parţial, ca tentativă (articolul 138 punctul 1 în coroborare cu articolul 22 din C. pen. elveţian) în perioada 24.07.2013 -31.12.2013 în diverse localităţi din Elveţia în detrimentul diverselor părţi prejudiciate, constând în:

1.1. Învinuitul A., împreună cu B., au comandat băuturi nealcoolice şi alcoolice în valoare totală de 171.145,75 CHF la mai multe filiale C., cu disimularea ca reale a unor împrejurări de fapte, fără a deţine mijloace financiare suficiente şi, de asemenea, fără a fi dispuşi să plătească. Băuturile au fost comandate fie prin telefon, fie prin e-mail, fie personal, la faţa locului. Învinuiţii au pretins că au nevoie de băuturi pentru un festival cultural care urma să aibă loc în scurt timp. S-a convenit cu filialele C. în cauză că băuturile neconsumate vor fi returnate şi că apoi se va emite o factură pentru băuturile consumate efectiv, care urma a fi achitată în numerar. Pentru a crea o bază de încredere între părţile prejudiciate, B. şi-a dat numele, deoarece, spre deosebire de A., este cetăţean elveţian şi nu existau proceduri curente de recuperare de creanţe împotriva sa. În plus, s-a efectuat o plată în avans la filialele individuale ale C., simulând o disponibilitate de plată. Învinuiţii au preluat cu un vehicul de transport mărfurile comandate şi le-au transportat ulterior într-un depozit, de unde au revândut băuturile la diferite magazine de kebab, cluburi de saună, cabarete şi restaurante din Elveţia, la preţuri inferioare celor de pe piaţă. Acest demers a fost realizat sub pretextul că băuturile reprezentau un stoc rămas din operaţiunile de comerţ cu ridicata.

După obţinerea băuturilor, învinuiţii nu au mai putut fi contactaţi telefonic sau nu au răspuns la încercările părţilor prejudiciate de a-i contacta. A. a înşelat în mod dolosiv filialele C. cu privire la disponibilitatea sa de a-şi îndeplini obligaţiile şi de a plăti, respectiv a indus în eroare personalul de vânzări al filialei C. că va returna băuturile care nu urmau a fi consumate şi că va plăti preţul băuturilor consumate, deşi ştia foarte bine că nu va plăti, respectiv că nu va putea plăti băuturile pe care le cumpărase. El a acţionat în mod intenţionat, precum şi cu intenţia de a se îmbogăţi şi a folosit banii proveniţi din vânzarea băuturilor pentru a-şi acoperi cheltuielile de trai şi vizitele la cazinou.

1.2. Împreună cu B., învinuitul a încheiat, pe numele acestuia şi cu inducerea în eroare asupra realităţii unor împrejurări inexistente, mai multe contracte de plată şi de închiriere pentru diverse echipamente electronice, deşi nu dispunea de suficiente mijloace financiare pentru a plăti echipamentele şi nici nu intenţiona să plătească vreodată pentru acestea. Echipamentele electronice obţinute în mod ilegal au fost utilizate în interes propriu, prin faptul că o parte a acestor echipamente a fost preluată pentru sine sau prin oferirea acestora cu titlu de cadou, precum şi prin vânzarea celorlalte echipamente pe internet, fără a fi plătit pentru acestea, împrejurare întâlnită în următoarele cazuri:

2. Înşelăciune în formă calificată, precum şi tentative de înşelăciune, (articolul 146 alin. (2) în coroborare cu articolul 22 din C. pen. elveţian), eventual contrafacerea de produse, precum şi tentativă de contrafacere de produse, eventual săvârşită în formă calificată (articolul 155 alin. (1) în coroborare cu articolul 22, eventual punctul 2 din C. pen. elveţian), fapte comise în perioada 01.10.2013 - 31.12.2013 în Lausanne, Biel şi în alte localităţi, constând în acea că învinuitul a comandat de la fratele acestuia, D., 90 de bucăţi de parfumuri contrafăcute din Bulgaria, la un preţ de 15.00 - 20.00 CHF pe bucată şi a solicitat aducerea acestora în Elveţia. Învinuiţii au vândut parfumurile contrafăcute ca produse originale către diverşi cumpărători la preţuri cuprinse între 40.00 şi 150.00 CHF.

Învinuitul a acţionat în mod dolosiv, cu intenţie şi în scopul de îmbogăţire, precum şi de inducere în eroare, deoarece ştia sau, cel puţin, a acceptat că parfumurile erau contrafăcute, că erau capabile să dea aparenţa unor produse autentice şi că nu era posibil pentru cumpărători să verifice autenticitatea parfumurilor sau că aceştia dispuneau de o astfel de posibilitate numai cu o dificultate deosebită.

De asemenea, învinuiţii au comandat şi o a doua livrare de parfumuri şi au plătit pentru aceasta, dar mărfurile nu au mai ajuns niciodată în Elveţia (tentativă).

3. Înşelăciune în formă calificată (articolul 146 alin. (2) din C. pen. elveţian), eventual contrafacerea de produse, eventual săvârşită în formă calificată (articolul 155 punctul 1, eventual punctul 2 din C. pen. elveţian), comise în perioada 31.12.2013 - 05.01.2014 în Biel, în detrimentul persoanelor E. şi F., prin faptul că învinuiţii au oferit spre vânzare pe portalul de internet "G.", sub anunţul nr. x, două telefoane mobile contrafăcute şi care prezentau defecte, marca x, ca bunuri noi în ambalajul lor original, la un preţ individual de 400.00 CHF sau la pachet, pentru ambele telefoane, la preţul de 750.00 CHF. Învinuitul l-a contactat telefonic în prealabil pe H. şi i-a comunicat acestuia că a primit telefoanele mobile cadou de la fratele său din Franţa şi că nu doreşte să le folosească. În mod suplimentar, l-a asigurat pe H. că telefoanele mobile sunt originale. Cu ocazia predării telefoanelor mobile către I., la data de 05.01.2014, A. l-a asigurat din nou pe cumpărător că acestea sunt aparate noi şi funcţionale şi a demonstrat acest lucru prin introducerea propriei cartele SIM într-unul dintre telefoanele mobile şi pornirea aparatului. I. i-a plătit lui A. suma totală de 700.00 CHF pentru cele două telefoane mobile.

Învinuitul a acţionat în mod fraudulos, cu intenţie şi în scopul de îmbogăţire, precum şi de înşelăciune, deoarece ştia că telefoanele mobile erau contrafăcute, că acestea puteau să dea aparenţa unor bunuri autentice şi că respectivul cumpărător va renunţa la o verificare detaliată a bunurilor la faţa locului datorită relaţiei speciale de încredere.

4. Tâlhărie (articolul 140 punctul 1 din C. pen. elveţian), săvârşită la data de 11.07.2012, în jurul orei 13:25, în Biel, J., în detrimentul societăţii K., respective L., prin faptul că învinuitul, după ce a solicitat vânzătoarei să-i arate bijuteriile care fuseseră rezervate pe numele său, a ameninţat-o pe aceasta, arătându-i un pistol, pe care l-a ţinut în mână, pe jumătate ascuns de rucsac şi l-a pus pe tejghea, obligând-o pe vânzătoare să introducă bijuteriile, inclusiv chitanţa şi bancnotele din casa de marcat, în rucsacul său. Ulterior, învinuitul a părăsit magazinul în direcţia Neumarktstrasse.

5. Încălcarea legii privind circulaţia pe drumurile publice (articolul 97 alin. (1) litera 1b SVG - Legea elveţiană privind circulaţia pe drumurile publice), săvârşită la data de 25.04.2014 în Biel, M., prin faptul că învinuitul, în ciuda solicitărilor repetate formulate de către autorităţi, nu a predat permisul de conducere pentru autovehicule din categoriile speciale F, G şi M, care îi fusese retras prin dispoziţia din data de 17.12.2013 şi pe care i se ceruse să îl predea în termen de 90 de zile de la comunicarea dispoziţiei.

Prima instanţă, examinând documentele transmise de statul solicitant, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, în privinţa cererii de extrădare formulate de Federaţia Elveţiană. Astfel, Curtea a reţinut că cererea de extrădare în privinţa persoanei solicitate A. are la bază sentinţa penală nr. 16 195/196 din 24.08.2017 a Tribunalului Regional din Emmental-Oberaargau, pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, jaf şi uz ilegal de plăcuţe de înmatriculare, fapte prevăzute de art. 146, art. 140 din C. pen. elveţian şi art. 97 din Legea privind circulaţia rutieră din Elveţia, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 44 luni închisoare.

Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina lui A. au corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminate prin dispoziţiile art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 335 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prima instanţă a menţionat că între România şi Federaţia Elveţiană există tratate internaţionale în vigoare, referitoare la extrădare, cele două ţări fiind semnatare ale Convenţiei europene de extrădare încheiate la 13.12.1957.

De asemenea, Curtea a reţinut că persoana extrădabilă A. nu a avut obiecţiuni privind identitatea şi că, în speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 21 şi 22 din Legea nr. 302/2004 (republicată), vizând motivele obligatorii sau facultative de refuz al extrădării.

Astfel, Curtea a constatat că a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, în privinţa persoanei extrădabile A..

Din înscrisurile ataşate cererii de extrădare, respectiv sentinţa de condamnare şi alte acte, s-a reţinut că nu rezultă date în sensul că persoanei extrădabile nu i-ar fi fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În acest sens, Curtea a constatat că dosarul penal vizându-l pe A. a fost judecat de către o instanţă judecătorească civilă, în mod public, acuzatul fiind reprezentat de către avocat desemnat din oficiu, că procesul a fost judecat în lipsa acuzatului, însă din adresa autorităţilor elveţiene a rezultat că acesta a fost informat personal de mai multe ori cu privire la iniţierea procedurilor, având ocazia de a contesta faptele de care este acuzat, fiindu-i garantat dreptul la apărare. Din înscrisul depus la fila x a volumului III din dosarul Curţii a mai rezultat şi că persoana extrădabilă A., în condiţiile legii, are dreptul de a solicita rejudecarea cauzei sale.

Prima instanţă a mai constatat că extrădarea nu este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile A. pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, precum şi că nu se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun. Ca atare, a apreciat că sunt îndeplinite toate cerinţele legale pentru a se dispune extrădarea persoanei solicitate A., neexistând motive obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării, iar considerentele de ordin familial invocate de persoana extrădabilă nu constituie un motiv de refuz al predării.

Împotriva sentinţei penale nr. 18/F din data de 03 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, persoana extrădabilă A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de extrădare, arătând că are o familie în România, un copil minor în vârstă de 3 ani, deţine o societate comercială şi are un frate care locuieşte în Arad, iar în situaţia în care ar fi extrădat i se va destrăma familia. Persoana extrădabilă a mai arătat că a făcut demersuri pentru a obţine cetăţenia română, iar dacă va părăsi teritoriul României va pierde dreptul de şedere. Pentru aceste motive, contestatorul a menţionat că doreşte să fie recunoscută hotărârea emisă de autorităţile judiciare elveţiene şi să execute pedeapsa stabilită în România.

Examinând contestaţia formulată de persoana extrădabilă, în temeiul art. 53 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957, ratificată prin Legea nr. 80/1997 publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 14 mai 1997.

Totodată, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile cuprinse în legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române, iar dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevăd expressis verbis că "prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate".

De asemenea, art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că, în situaţia în care, prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.

Efectuând propriul examen al cererii de extrădare, instanţa de control judiciar, în consens cu prima instanţă, constată că sunt îndeplinite condiţiile de formă şi cele de fond pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autorităţile elveţiene.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile de formă ale extrădării prevăzute în art. 12 din Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957 se reţine că prin cererea scrisă, formulată de autorităţile judiciare ale Confederaţiei Elveţiene, se solicită extrădarea lui A. urmărit internaţional pentru punerea în executare a sentinţei de condamnare din data de 24.08.2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, jaf şi uz ilegal de plăcuţe de înmatriculare, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 146, art. 140 din C. pen. elveţian şi art. 97 din Legea privind circulaţia rutieră din Elveţia.

În fapt, se reţine în sarcina sa că, în cursul anilor 2012-2014, a folosit o armă de foc cu care a ameninţat un angajat al unei bijuterii forţându-l să-i înmâneze bijuterii în valoare de aproximativ 8.000 CHF; a comandat cantităţi mari de băuturi alcoolice, pe care le-a achitat parţial, băuturi pe care le-a vândut ulterior; a oferit spre vânzare produse contrafăcute, la preţul produselor originale şi a refuzat să restituie autorităţilor elveţiene permisul de conducere, conform hotărârii judecătoreşti emise în data de 17.12.2013.

Cu privire la identitatea persoanei extrădabile, în cererea de extrădare s-a precizat că A. este cetăţean turc N.. Toate aceste date furnizate confirmă că domnul A. este persoana căutată.

Înalta Curte reţine că cererii de extrădare i-au fost anexate copia hotărârii din data de 24 august 2017 emisă de Tribunalul Regional din Emmental Oberaargau, copia rechizitoriului din data de 13 iunie 2016 emis de Tribunalul Regional din Emmental Oberaargau, extras după legislaţia relevantă a Confederaţiei Elveţiene, fotografia şi fişa dactiloscopică a persoanei extrădabile A.. Atât cererea, cât şi înscrisurile ataşate au fost însoţite de o traducere autorizată în limba română.

În contextul expus mai sus, instanţa supremă constată că cererea de extrădare formulată în cauză şi documentele anexă corespund cerinţelor art. 12 din Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris, la data de 13.12.1957, astfel condiţiile formale ale extrădării persoanei solicitate A. în Elveţia sunt îndeplinite.

Cu privire la condiţiile de fond ale extrădării, Înalta Curte notează că acestea vizează persoana extrădabilă, infracţiunea şi pedeapsa, salvgardarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, competenţa şi exercitarea acţiunii penale.

Verificând condiţiile privind persoana extrădabilă, instanţa de control judiciar reţine că acestea sunt îndeplinite îndeplinite în cauză, şi anume:

- persoana extrădabilă A. este căutat în vederea executării unei pedepse de 44 de luni închisoare (art. 1 din Convenţie, art. 18 teza a II-a din Legea nr. 302/2004);

- extrădarea persoanei solicitate este posibilă dat fiind existenţa convenţiei care conţine o veritabilă clauză de reciprocitate;

- persoana extrădabilă nu se face parte din persoanele exceptate de la extrădare prevăzute la art. 6 din convenţie, art. 19 din Legea nr. 302/2004;

- persoana extrădabilă nu riscă consecinţe grave pentru viaţa sau integritatea sa corporală, datorită vârstei sau a unei boli (art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004), din materialul dosarului (înscrisurile medicale aflate la dosar primă instanţă) nerezultând că la acest moment A. ar suferi de o boală gravă sau s-ar afla într-o ipostază aparte din cauza căreia extrădarea imediată i-ar produce consecinţe de o gravitate deosebită.

În ceea ce priveşte condiţiile privind infracţiunea şi pedeapsa, Înalta Curte, analizând cerinţa dublei incriminări (art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004), constată că faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabilă A. au corespondent în legislaţia română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 335 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Referitor la natura infracţiunii se reţine că persoana extrădabilă nu este condamnată pentru de o infracţiune politică sau militară, ci pentru o infracţiune de drept comun ce dă loc la extrădare.

Examinând condiţiile privind competenţa, instanţa supremă reţine că pentru a dispune extrădarea, este necesar ca:

a) statul solicitant să îşi atribuie o competenţă de urmărire sau judecare a cauzei în virtutea oricăruia dintre principiile teritorialităţii, personalităţii, realităţii sau universalităţii (art. 29 din Legea nr. 302/2004), constatând că persoana extrădabilă a fost judecată în Elveţia în virtutea principiului teritorialităţii, pentru fapte infracţionale săvârşite acolo;

b) statul român să nu îşi revendice vreo competenţă teritorială sau extrateritorială de urmărire sau de judecată a infracţiunii care motivează cererea de extrădare (art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004), constatând că nici această cerinţă nu este incidentă în cauză.

Înalta Curte, analizând principiul ne bis in idem şi cauzele care sting acţiunea penală date de intervenţia prescripţiei răspunderii penale, a amnistiei ori graţierii antecondamnatorii, constată următoarele:

a) persoana extrădabilă nu a fost condamnată sau achitată pe teritoriul statului român solicitat pentru comiterea vreunei infracţiuni, aşadar nici pentru faptele care au justificat formularea cererii de extrădare, prin urmare în cauză nu se pune problema activării principiului ne bis in idem.

b) incidenţa cazurilor de stingere a acţiunii penale (art. 10 din convenţie, art. 33-35 din Legea nr. 302/2004), constatându-se că prescripţia răspunderii penale prevăzută de legea penală elveţiană nu este împlinită, iar persoana extrădabilă nu a invocat şi nici autorităţile elveţiene nu au comunicat incidenţa vreunei legi de graţiere care să acopere activitatea infracţională pentru care persoana extrădabilă a fost condamnată în statul solicitant. De asemenea, se constată că în România pentru faptele penale în discuţie nu este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c), d) şi e) din C. pen. şi aceste fapte nu formează obiect al vreunei legi de graţiere ori amnistie.

Evaluând celelalte critici formulate de către persoana extrădabilă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Cererea persoanei extrădabile de a executa pedeapsa în România având în vedere circumstanţele sale personale ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv faptul că are o familie întemeiată în România şi un copil minor, că deţine o societate comercială, că are un frate care locuieşte în Arad, iar în situaţia în care va fi extrădat i se va destrăma familia pentru că va rămâne fără niciun mijloc de întreţinere, nu poate fi primită de instanţa supremă, întrucât motivele de ordin familial invocate de către persoana extrădabilă nu pot constitui motive obligatorii de refuz, aşa cum sunt ele prevăzute în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi nici nu pot fi încadrate la motivele opţionale de refuz al extrădării, astfel cum sunt ele reglemetate de art. 22 din aceeaşi lege.

Analizând solicitarea persoanei extrădabile de a-i fi recunoscută hotărârea judecătorească emisă de către autorităţile judiciare elveţiene şi de a executa pedeapsa stabilită în sarcina sa în România, instanţa de control judiciar, văzând prevederile art. 137 alin. (1) lit. g) pct. (i) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, în ceea ce priveşte hotărârile date de către instanţele judecătoreşti ale statelor terţe, autorităţile române nu sunt competente să iniţieze procedura de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine, atunci când: "România nu este statul de cetăţenie ori statul pe teritoriul căruia persoana condamnată beneficiază de un drept de şedere permanentă", constată că persoana extrădabilă este cetăţean turc, posesor al paşaportului nr x emis de autorităţile turce şi a permisului de şedere temporară nr. x emis de autorităţile române, care nu echivalează cu un act de şedere permanentă şi, prin urmare, nu poate beneficia de iniţierea unei astfel de proceduri.

Apărarea persoanei extrădabile vizând loialitatea faţă de statul român şi depunerea dosarului pentru obţinerea cetăţeniei române, drept ce-l va pierde dacă va fi extrădat nu poate conduce la respingerea cererii de extrădare, întrucât nici acest motiv nu se încadrează printre cele obligatorii sau facultative de refuz al extrădării reglementate de art. 21-22 din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte mai notează în privinţa criticilor persoanei extrădabile referitoare la faptul că până în prezent nu i-a fost comunicat niciun act şi nu a cunoscut de existenţa hotărârii de condamnare că acesteia i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Astfel, se constată că persoana extrădabilă A. a fost judecat de către o instanţă judecătorească penală, în mod public, fiind reprezentat de către avocat desemnat din oficiu. Într-adevăr procesul a fost judecat în lipsa acuzatului, însă din adresa autorităţilor elveţiene rezultă că acesta a fost informat personal de mai multe ori cu privire la iniţierea procedurilor, având ocazia de a contesta faptele de care este acuzat, fiindu-i garantat dreptul la apărare. De asemenea, din înscrisul depus la fila x a volumului III din dosarul primei instanţe rezultă şi că persoana extrădabilă A., în condiţiile legii, are dreptul de a solicita rejudecarea cauzei sale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 18/F din data de 03 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă turcă va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 18/F din data de 03 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă turcă rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.