Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 78/2022 AI generated

Sufficiency of unexplained medical fitness certificates to suspend unpaid community service obligation

Case Number Decizia nr. 78/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting as a panel, admitted the appeal filed by the convicted individual, quashed the Court of Appeal's decision that had rejected the Probation Service's request, and ultimately ruled in favor of the defendant by declaring it impossible to execute the obligation of performing 30 days of unpaid community service imposed by a 2020 final criminal judgment for drunk driving. The dispute centered on whether a medical fitness certificate, issued by a workplace medicine specialist without detailed explanatory reasoning or recent supporting diagnostic data, was sufficient to establish the inmate's physical inability to perform the mandated labor, particularly given that the medical document was submitted more than a year after the sentence became final. The decisive legal basis relied on Article 85(2) and Article 86(3) of the Penal Code, along with Article 51 of Law No. 252/2013 and Article 14114 of Government Decision No. 1079/2013, where the majority held that the law does not mandate medical professionals to justify their conclusions in fitness assessments nor impose a strict deadline for submitting such documents, and that the Probation Service’s duty to initiate execution does not shift the burden of proof for medical incapacity to the supervised person, effectively treating the medical document as valid unless specific suspicions of falsity are proven.

Legislator headnote

AI generated

art. 88 alin. (1) din C. pen, art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 83 din C. pen, art. 84 din C. pen, art. 85 alin. (1) din C. pen, art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen; Sufficiency of unexplained medical fitness certificates to suspend unpaid community service obligation: The dispute centered on whether a medical fitness certificate, issued by a workplace medicine specialist without detailed explanatory reasoning or recent supporting diagnostic data, was sufficient to establish the inmate's physical inability to perform the mandated labor, particularly given that the medical document was submitted more than a year after the sentence became final. The decisive legal basis relied on Article 85(2) and Article 86(3) of the Penal Code, along with Article 51 of Law No. 252/2013 and Article 14114 of Government Decision No. 1079/2013, where the majority held that the law does not mandate medical professionals to justify their conclusions in fitness assessments nor impose a strict deadline for submitting such documents, and that the Probation Service’s duty to initiate execution does not shift the burden of proof for medical incapacity to the supervised person, effectively treating the medical document as valid unless specific suspicions of falsity are proven.

Keywords

AI generated
suspended sentence medical reasons valid documents duty of support medically certified work incapacity proof of service

Cited Legislation

AI generated
art. 88 alin. (1) din C. pen
art. 88 alin. (1) din C. pen.
art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
1/F din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2020, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
art. 83 din C. pen
În baza art. 83 din C. pen., instanţa a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare şi a dispus amânarea aplicării pedepsei.
art. 84 din C. pen
În baza art. 84 din C. pen.
art. 85 alin. (1) din C. pen
Inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere şi obligaţia prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. pen.
art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen
şi art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., constând în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun.
art. 336 alin. (1) din C. pen
‰, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
art. 87 din Legea nr. 286/2009
Art. 87 - Modificarea sau încetarea obligaţiilor
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 598 alin. ultim raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

The procedural basis cited in the dispositive to admit the appeal, quash the lower court's decision, and re-judge the case by ruling in favor of the defendant.

art. 274 alin. (3) din C. proc. pen.

The provision cited in the dispositive to determine that advanced judicial costs remain at the expense of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondată, cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vâlcea privind imposibilitatea de punere în executare a obligaţiei stabilită prin sentinţa penală nr. 1/F din 20 ianuarie 2020 referitoare la inculpatul A..

În acest sens, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, prin cererea înregistrată la data 01.07.2021, Serviciul de Probaţiune Vâlcea a solicitat instanţei să constate că este în imposibilitate de a pune în executare obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Râmnicu Vâlcea pe o perioadă de 30 de zile.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 01.07.2021, domnul A. a depus la Serviciul de Probaţiune Vâlcea fişa de aptitudine nr. 3116/30.06.2021, emisă de dr. C., medic primar de medicina muncii din cadrul S.C. D. S.R.L., în cuprinsul căreia se menţionează că A. este declarat inapt pentru perioada 30.06.2021-30.06.2022.

Analizând cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vâlcea, instanţa a constatat că este nefondată, arătând că, în conformitate cu disp. art. 14114 alin. (2) din H.G. nr. 1079/2013 în cazul persoanei supravegheate care prezintă un document medical din care reiese că este inaptă, respectiv că şi-a pierdut capacitatea de muncă ori aceasta este diminuată, consilierul de probaţiune poate verifica informaţiile, adresându-se autorităţilor medicale competente.

Instanţa a observat că înscrisul medical depus de persoana supravegheată nu prezintă nicio explicaţie cu privire la concluzia la care s-a ajuns, existând doar o bifare a casetei corespunzătoare menţiunii INAPT, astfel că se impune verificarea informaţiei, consilierul de probaţiune urmând să facă aplicarea art. 14114 alin. (2) din H.G. nr. 1079/2013 şi eventual să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la înscrisul depus de persoana supravegheată.

De asemenea, a fost avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile Eugenia Lazăr contra României şi Baldovin contra României, referitoare la obligaţia de motivare a concluziilor actelor medicale.

Totodată, instanţa a observat şi împrejurarea că persoana supravegheată nu a executat obligaţia de a presta munca în folosul comunităţii, înscrisul medical fiind depus după o perioadă de peste 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1/F 20.01.2020, consilierul de probaţiune având obligaţia de a analiza incidenţa disp. art. 88 alin. (1) din C. pen. referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei.

Având în vedere aceste considerente, instanţa va respinge cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vâlcea.

Împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen procedural a formulat contestaţie petentul A..

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi, secţia Penală la data de 03 decembrie 2021, fiind stabilit prim termen, în mod aleatoriu, la data de 10 februarie 2022.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat în profunzime înscrisurile medicale depuse în cauză, sens în care ar fi trebuit să procedeze la audierea sa cu referire la afecţiunile medicale ce reieşeau din conţinutul actelor depuse. Petentul a mai arătat că aceste afecţiuni sunt evidenţiate în contextul în care instanţa avea dubii cu privire la veridicitatea imposibilităţii sale fizice de a presta munca neremunerata in folosul comunităţii, ar fi trebuit sa-i solicite copii de pe documentele medicale ce i-au fost eliberate in cursul anilor 2011-2021, lămuriri suplimentare de la medicul de familie, cat si de la S.C. E. S.R.L. Ramnicu Vâlcea. Totodată instanţa avea posibilitatea sa solicite la o altă unitate medicală - specialitatea medicina muncii, daca afecţiunile medicale de care suferă îl fac inapt sau nu fizic sa presteze munca neremunerata în folosul comunităţii.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în majoritate, constată că aceasta este fondată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:

I. Procedurile penale desfăşurate împotriva contestatarului

Prin sentinţa penală nr. 1/F din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2020, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul A. .

În baza art. 83 din C. pen., instanţa a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare şi a dispus amânarea aplicării pedepsei.

În baza art. 84 din C. pen. s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

Inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere şi obligaţia prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. pen. şi art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., constând în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun. Rm. Vâlcea, pe o perioadă de 30 zile.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., la data de 26.01.2019, orele 16:55, a condus pe DN67, pe raza Oraşului Horezu, jud. Vâlcea, autoturismul cu nr. de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv 1,65 gr. ‰, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480-.482 din C. proc. pen. şi a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul A..

La data de 11.03.2020 hotărârea a fost comunicată Serviciului de Probaţiune Vâlcea care, prin adresa nr. x/23.03.2020 a comunicat instanţei de executare că, având în vedere că pe durata stării de urgenţă se suspendă obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, punerea în executare a acestei obligaţii va avea loc după ce persoana supravegheată se va prezenta la Serviciul de probaţiune.

Prin sesizarea înregistrată la data de 01.07.2021, Serviciul de Probaţiune Vâlcea a solicitat instanţei să constate că este în imposibilitate de a pune în executare obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea pe o perioadă de 30 de zile.

În motivare s-a arătat că, la data de 01.07.2021, A. a depus la Serviciul de Probaţiune Vâlcea fişa de aptitudine nr. 3116/30.06.2021, emisă de dr. C., medic primar de medicina muncii din cadrul S.C. D. S.R.L., în cuprinsul căreia se menţionează că A. este declarat inapt pentru perioada 30.06.2021-30.06.2022.

II. Dispoziţii legale incidente

C. pen.

Art. 86 - Supravegherea

(1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică serviciului de probaţiune.

(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a) - c) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d) - j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.

(3) Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a) - d), într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:

a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;

b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;

c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Art. 87 - Modificarea sau încetarea obligaţiilor

(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.

(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

Legea nr. 252/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Art. 48 - Modificarea sau încetarea obligaţiilor

(1) În situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune.

Art. 51 - Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

(1) Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa.

(2) În cazul în care executarea muncii nu mai este posibilă în niciuna dintre cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărâre, consilierul de probaţiune sesizează judecătorul delegat cu executarea, care va desemna o altă instituţie din comunitate pentru executarea muncii.

(3) După evaluarea iniţială, pentru emiterea deciziei prevăzute la alin. (1), persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune şi nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane. Pentru persoanele care nu pot suporta costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat.

(4) Persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii este obligată să prezinte medicului ce efectuează examinarea, în vederea eliberării certificatului medical prevăzut la alin. (3), toate datele privind starea sa de sănătate relevante pentru această examinare.

(5) Pe parcursul executării, persoana are obligaţia de a informa consilierul de probaţiune cu privire la apariţia unor modificări referitoare la starea sa de sănătate.

(6) În cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.

(7) În cazul constatării incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepţia situaţiei în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Dispoziţiile alin. (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.

(8) Persoana supravegheată care, în timpul prestării muncii neremunerate în folosul comunităţii, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile legii.

(9) Îndrumarea şi verificarea modalităţii efective în care persoana supravegheată desfăşoară muncă neremunerată în folosul comunităţii se realizează de către un reprezentant al instituţiei din comunitate stabilite prin decizia prevăzută la alin. (1).

(10) Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, atât cu privire la persoana supravegheată, cât şi cu privire la instituţia din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent.

Art. 52 - Executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii

(1) Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepţia situaţiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situaţii în care munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere.

Hotărârea Guvernului nr. 1.079 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune

Art. 14114- Inaptitudinea sau incapacitatea persoanei de a munci

(1) Cu ocazia punerii în executare sau pe parcursul executării muncii neremunerate, inaptitudinea persoanei de a presta activităţile stabilite ori faptul că persoana prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, precum şi, dacă este cazul, perioada pentru care se recomandă suspendarea activităţii se constată pe baza unui certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale.

(2) În cazul persoanei supravegheate care prezintă un document medical din care reiese că este inaptă, respectiv că şi-a pierdut capacitatea de muncă ori aceasta este diminuată, consilierul de probaţiune poate verifica informaţiile, adresându-se autorităţilor medicale competente.

(3) Dacă inaptitudinea de muncă priveşte doar anumite tipuri de activităţi dintre cele stabilite, în măsura în care este posibil, consilierul de probaţiune, cu consultarea instituţiei din comunitate, stabileşte alte activităţi pe care persoana le poate desfăşura.

(4) În caz de incapacitate temporară de muncă, la încetarea cauzei care a determinat incapacitatea, consilierul de probaţiune reia demersurile pentru punerea în executare, respectiv pentru continuarea executării muncii neremunerate în folosul comunităţii, în condiţiile legii.

(5) Dacă se constată incapacitatea de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, consilierul de probaţiune informează instanţa de executare, ataşând adresei de informare dovezile medicale prezentate de persoana care trebuie să execute munca.

(6) În cazul în care, în timpul prestării muncii neremunerate în folosul comunităţii, persoana a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale, după primirea dovezilor medicale, consilierul de probaţiune informează instanţa de executare, ataşând copii ale documentelor justificative existente la dosar.

III. Evaluarea Înaltei Curţi

Din actele dosarului rezultă că, la data de 1.07.2021, contestatarul a depus la Serviciul de Probaţiune Vâlcea fişa de aptitudine nr. 3116/30.06.2021, emisă de dr. C., medic primar medicina muncii din cadrul S.C. D. S.R.L., în cuprinsul căreia se menţionează că A. este declarat inapt pentru prestarea muncii în folosul comunităţii pentru perioada 30.06.2021-30.06.2022.

Raportat la aceste împrejurări şi, având în vedere dispoziţiile legale anterior enunţate, Serviciul de probaţiune a sesizat instanţa de executare.

Persoana supravegheată a depus la dosar o scrisoare medicală privind starea sa de sănătate, emisă de medicul cardiolog la 29.06.2021.

Instanţa a considerat nefondată sesizarea, reţinând, pe de o parte, că înscrisul medical depus de persoana supravegheată nu prezintă nicio explicaţie cu privire la concluzia la care s-a ajuns, existând doar o bifare a casetei corespunzătoare menţiunii INAPT, iar pe de altă parte, că se impunea verificarea informaţiei de către consilierul de probaţiune, conform art. 14114 alin. (2) din H.G. nr. 1079/2013.

Totodată, instanţa a reţinut că persoana supravegheată nu a executat obligaţia de a presta munca în folosul comunităţii, înscrisul medical fiind depus după o perioadă de peste 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1/F 20.01.2020, consilierul de probaţiune având obligaţia de a analiza incidenţa disp. art. 88 alin. (1) din C. pen. referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei.

Contrar acestor considerente, Înalta Curte, în majoritate, consideră că actele depuse la dosar de contestator sunt suficiente raportat la dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 252/2013 şi ale art. 14114 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.079 din 11 decembrie 2013, neexistând elemente de natură să justifice impunerea efectuării de verificări sau motivarea suplimentară a acestora.

Astfel cum a susţinut şi contestatarul, din actele medicale depuse la dosar, inclusiv în calea de atac, rezultă că acesta suferea de afecţiuni cardiologice încă din anul 2010, iar constatarea incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv stabilirea faptului că persoana în cauză nu este aptă pentru prestarea acesteia, revine cadrelor medicale, care vor evalua situaţia persoanei supravegheate în baza tuturor datelor privind starea de sănătate a acesteia, relevante pentru examinare.

În niciunul dintre textele de lege anterior menţionate nu este prevăzută obligaţia medicului de a justifica concluzia la care a ajuns, actul medical întocmit fiind un înscris care se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de prima instanţă neavând nicio legătură cu prezenta cauză, întrucât se referă la actele medico-legale întocmite de instituţiile publice competente să le emită şi care conţineau concluzii contradictorii.

Or, în aplicarea principiului de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), nu există nicio justificare pentru a impune condiţii suplimentare cu privire la conţinutul actului medical eliberat, legiuitorul prevăzând doar posibilitatea ca, în cazul persoanei supravegheate care prezintă un document medical din care reiese că este inaptă, consilierul de probaţiune să verifice informaţiile, adresându-se autorităţilor medicale competente. Această verificare nu este, aşadar, obligatorie, urmând a fi efectuată în situaţia în care există suspiciuni cu privire la realitatea concluziilor cuprinse în certiificatul respective.

Or, în prezenta cauză, nu a rezultat că ar exista minime date sau indicii cu privire la nerealitatea concuziilor mediculuicare a emis fişa de aptritudini, aspect care de altfel nu este reţinut nici de prima instanţă, care a avut în vedere doar lipsa vreunei explicaţii cu privire la concluzia la care s-a ajuns, considerând că se impune verificarea informaţiei de către consilierul de probaţiune, dar menţionând în acelaşi timp eventualitatea ca, ulterior, să fie sesizate organele de urmărire penală cu privire la înscrisul depus de persoana supravegheată.

Or, astfel cum s-a arătat anterior, o asemenea concluzie nu este fundamentată nici raportat la dispoziţiile legale care reglementează executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii sau întocmirea actelor medicale şi nici raportat la actele dosarului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, în majoritate, consideră că împrejurarea că înscrisul medical ar fi fost depus după o perioadă de peste 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1/F 20.01.2020 nu prezintă relevanţă în cauză întrucât, pe de o parte dispoziţiile legale nu condiţionează constatarea incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii de depunerea documentelor medicale într-un anumit termen iar, pe de altă parte, modalitatea în care a fost sau nu pusă în executare obligaţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen. nu poate fi imputată persoanei supravegheate atâta timp cât, potrivit art. 86 alin. (3) din C. pen. revenea serviciului de probaţiune obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a asigura executarea prestării muncii în folosul comunităţii într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, din adresa nr. x/23.03.2020 rezultând doar că pe durata stării de urgenţă a fost suspendată obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi că punerea în executare a acestei obligaţii va avea loc după ce persoana supravegheată se va prezenta la Serviciul de probaţiune. De asemenea, din sesizarea formulată la instanţa de executare, rezultă că pentru punerea în executare a obligaţiei i s-a solicitat persoanei supravegheate certificat medical eliberat de medicul de familie sau de la cabinetul de medicina muncii, iar la data de 1.07.2021 acesta a prezentat fişa de aptitudine nr. 3116/30.06.2021, potrivit căreia este declarat inapt pentru prestarea muncii în folosul comunităţii pentru perioada 30.06.2021-30.06.2022.

Având în vedere aceste aspecte şi, văzând totodată faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. (1) din C. pen., termenul de supraveghere urmează a se împlini la data de 10 martie 2022, completul de contestaţie, în majoritate, constată că persoana supravegheată A. nu este aptă pentru prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii până la expirarea termenului de supraveghere.

Pentru toate considerentele ce precedă, în baza art. 598 alin. ultim raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, va admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa sentinţa contestată şi rejudecând, va admite cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vâlcea şi va constata imposibilitatea de punere în executare a obligaţiei prev de art. 85 alin. (2) din C. pen., de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Râmnicu Vâlcea pe o perioadă de 30 de zile, impusă condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 1/F din 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Piteşti.

Conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate

Admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfinţează sentinţa contestată şi rejudecând,

Admite cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vâlcea şi, în consecinţă:

Constată imposibilitatea de punere în executare a obligaţiei prev de art. 85 alin. (2) din C. pen., de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Râmnicu Vâlcea pe o perioadă de 30 de zile, impusă condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 1/F din 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Piteşti

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2022.

Cu opinia separată

În sensul respingerii, ca nefondate, a contestaţiei declarate de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Nr. dosar x/2021

Data 10 februarie 2022

Cu opinia separată

În sensul respingerii, ca nefondate, a contestaţiei declarate de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2022.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

În opinie separată asupra contestaţiei declarate de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, consider că se impunea respingerii, ca nefondată a acesteia.

În conţinutul dispoziţiilor art. 51 alin. (1)-(7) din Legea nr. 252/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, legiuitorul a prevăzut condiţii privind supravegherea obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind Codul muncii astfel:

(1) Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa.

(2) În cazul în care executarea muncii nu mai este posibilă în niciuna dintre cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărâre, consilierul de probaţiune sesizează judecătorul delegat cu executarea, care va desemna o altă instituţie din comunitate pentru executarea muncii.

(3) După evaluarea iniţială, pentru emiterea deciziei prevăzute la alin. (1), persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune şi nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane. Pentru persoanele care nu pot suporta costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat.

(4) Persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii este obligată să prezinte medicului ce efectuează examinarea, în vederea eliberării certificatului medical prevăzut la alin. (3), toate datele privind starea sa de sănătate relevante pentru această examinare.

(5) Pe parcursul executării, persoana are obligaţia de a informa consilierul de probaţiune cu privire la apariţia unor modificări referitoare la starea sa de sănătate.

(6) În cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.

(7) În cazul constatării incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepţia situaţia în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Dispoziţiile alin. (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 52 alin. (1) referitor la executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii din acelaşi act normativ se prevede că "(1) Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepţia situaţiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situaţii în care munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere."

Dispoziţiile art. 14 114 alin. (1)-(2) şi (5) referitoare la inaptitudinea persoanei de a munci din Hotărârea Guvernului nr. 1.079 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune statuează că:

"(1) Cu ocazia punerii în executare sau pe parcursul executării muncii neremunerate, inaptitudinea persoanei de a presta activităţile stabilite ori faptul că persoana prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, precum şi, dacă este cazul, perioada pentru care se recomandă suspendarea activităţii se constată pe baza unui certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale.

(2) În cazul persoanei supravegheate care prezintă un document medical din care reiese că este inaptă, respectiv că şi-a pierdut capacitatea de muncă ori aceasta este diminuată, consilierul de probaţiune poate verifica informaţiile, adresându-se autorităţilor medicale competente.

(5) Dacă se constată incapacitatea de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, consilierul de probaţiune informează instanţa de executare, ataşând adresei de informare dovezile medicale prezentate de persoana care trebuie să execute munca."

Pe calea interpretării sistematice a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 252/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu cele prevăzute în art. 14 114 alin. (1)-(3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.079 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune rezultă că atunci când persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă, iar inaptitudinea persoanei de a presta activităţile stabilite ori faptul că persoana prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, precum şi, dacă este cazul, perioada pentru care se recomandă suspendarea activităţii se constată pe baza unui certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale.

În cazul persoanei supravegheate care prezintă un document medical din care reiese că este inaptă, respectiv că şi-a pierdut capacitatea de muncă ori aceasta este diminuată, consilierul de probaţiune are o obligaţie facultativă de a verifica informaţiile adresându-se autorităţilor medicale competente.

Aşa cum se poate constata din textele menţionate rezultă că eliberarea certificatului medical prin care se constată inaptitudinea persoanei supravegheate de a presta activităţile stabilite, că şi-a pierdut capacitatea de muncă ori aceasta este diminuată are loc în condiţiile legii, ceea ce presupune că atunci când nu există un cadru legal special privind constatarea inaptitudinii muncii privind persoanele supravegheate de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii devine incidentă metodologia specifică medicinii muncii, în condiţiile cadrului general legal prevăzut de Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă şi Hotărârea nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor.

În conţinutul art. 8-12 din Hotărârea nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor se statuează că:

"Art. 8 (1) Serviciile medicale profilactive prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt:examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, supraveghere specială şi promovarea sănătăţii la locul de muncă. (11) Prin supravegherea specială se înţelege examenul medical profilactic efectuat de către medicul de medicina muncii, în vederea stabilirii aptitudinii în muncă pentru lucrătorii care se încadrează în următoarele categorii: persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani împliniţi, persoane cu vârsta de peste 60 de ani împliniţi, femei gravide, persoane cu handicap, persoane dependente de droguri, de alcool, stângace, persoane cu vederea monoculară, persoane în evidenţă cu boli cronice. (2) Serviciile medicale profilactice prevăzute la alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor anexei nr. 1, precum şi ale actelor normative specifice. (3) În cazuri argumentate specific, ştiinţific, statistic, examenele medicale profilactice se vor adapta periodic, specific noilor riscuri profesionale. (4) Testarea Psihologică a aptitudinilor în muncă se face potrivit prevederilor anexei nr. 1. (5) Examinările medicale profilactice se efectuează în baza fişei de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, completată în mod obligatoriu la toate rubricile şi semnată de către angajator.

Art. 9 (1) În sensul prezentei hotărâri, aptitudinea în muncă reprezintă capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical.(2) Pentru stabilirea aptitudinii în muncă, medicul specialist de medicina muncii poate solicita şi alte investigaţii şi examene medicale de specialitate, suplimentare celor prevăzute la art. 8.

Art. 10 În condiţiile în care medicul de medicina muncii face recomandări de tip medical, aptitudinea este condiţionată de respectarea acestora, iar în fişa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "apt condiţionat".

Art. 11 (1) Inaptitudinea temporară în muncă, în sensul prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă, până la reevaluarea sănătăţii de către medicul de medicina muncii. (2) În situaţia în care lucrătorul se află temporar, din cauza unei boli, în situaţia de incapacitate medicală privind desfăşurarea activităţii la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical de medicina muncii, medicul de medicina muncii stabileşte inaptitudinea temporară până la dispariţia cauzei medicale, iar în fişa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "inapt temporar".

Art. 12 (1) Inaptitudinea permanentă în muncă, în sensul prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală permanentă a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă."

În contextul concret al cauzei, prima instanţă sesizată cu cererea Serviciului de Probaţiune Vâlcea ce avea ca obiect constatarea de către instanţă a imposibilităţii de a pune în executare obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Vâlcea pe o perioadă de 30 de zile, motivată de faptul că la data de 1.07.21021 domnul A. a depus la Serviciul de Probaţiune Vâlcea fişa de aptitudine nr. 3111/30.06.2021 emisă de dr. C., medic primar medicina muncii din cadrul S.C. D. S.R.L., în cuprinsul căreia se menţionează că A. este declarat inapt pentru perioada 30.06.2021-30.06.2022.

Prima instanţă verificând înscrisul medical depus de persoana supravegheată a constatat că nu prezintă nicio explicaţie cu privire la concluzia la care s-a ajuns, existând doar o bifare a casetei corespunzătoare menţiunii INAPT, apreciind că se impunea verificarea informaţiei, consilierul de probaţiune în condiţiile art. 14 114 alin. (2) din H.G. nr. 1079/2013 urmând eventual să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la înscrisul depus de persoana supravegheată. S-a mai arătat că persoana supravegheată nu a executat obligaţia de a presta munca în folosul comunităţii, înscrisul medical fiind depus după o perioadă de peste 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1/F 20.01.2020, consilierul de probaţiune având obligaţia de a analiza incidenţa disp. art. 88 alin. (1) din C. pen. referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei.

Consider că în mod legal şi temeinic prima instanţă faţă de cele reţinute a respins, ca nefondată, cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vâlcea privind imposibilitatea de punere în executare a obligaţiei stabilită prin sentinţa penală nr. 1/F din 20 ianuarie 2020 referitoare la inculpatul A..

Astfel, faţă de înscrisul medical depus, fişa de aptitudine nr. 3116 emisă la 30 iunie 2021 de către medicul de medică munci Dr. C., medic primar medicina muncii din cadrul D. în cuprinsul căreia se menţionează că A. este declarat inapt pentru perioada 30.06.2021-30.06.2022, fără nicio recomandare, consilierul de probaţiune putea să solicite informaţii suplimentare adresându-se autorităţilor medicale competente.

Această obligaţie cu caracter facultativ era menită să clarifice avizul medical de INAPT pe baza fişei de aptitudine şi examenelor medicale în conformitate cu metodologia medicinii muncii incidentă care se circumscrie dispoziţiilor legale atunci când se eliberează un asemenea înscris medical, nefiind vorba de o suspiciune ci doar de clarificare suplimentară cu privire la fundamentarea avizului dat.

În acest sens este, de altfel şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv decizia nr. 120/A din 21 mai 2020, în considerentele căreia s-a reţinut "…Astfel, condamnatul A, a realizat primul control medical la un medic de medicina muncii, depunând ulterior la dosarul de probaţiune fişa de aptitudini - medicina muncii din data de 3 iulie 2019, eliberată de dr. D., medic specialist medicina muncii, cu menţiunea "inapt temporar", cu următoarele recomandări:inapt lucru SGU - efort fizic mare, inapt lucru Parcul memorial C. - temperaturi extreme, manipulare manual mase grele şi ortostatism prelungit. Faţă de această situaţie, serviciul de probaţiune precizează prin aceeaşi cerere că, în continuarea demersurilor întreprinse pentru punerea în executare a dispoziţiilor deciziei nr. 198/A din 4 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ţinând cont de prevederile legale în vigoare, consilierul de probaţiune manager de caz a solicitat medicului de medicina muncii un punct de vedere cu privire la situaţia persoanei supravegheate A, în sensul de a comunica dacă aceasta poate presta obligaţia prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen. în cadrul unei alte instituţii din comunitate existente în baza creată la nivel naţional, respectiv în cadrul Centrului Judeţean de Cultură E., urmând a fi sesizată instanţa de judecată pentru modificarea instituţiilor din comunitate cuprinse în decizia penală, cu o nouă instituţie unde condamnatul ar putea presta munca neremunerată în folosul comunităţii. Urmare a acestei solicitări, medicul specialist de medicina muncii - dr. D a adus la cunoştinţă serviciului de probaţiune telefonic, că pentru eliberarea unei noi fişe de aptitudini medicale, conform reglementărilor legale, este necesar un nou examen clinic de actualizare a stării de sănătate. Astfel, persoana supravegheată A., a realizat mai multe investigaţii medicale la diverşi medici specialişti (cardiologie-medicină internă, radiologie-imagistică medicală, neurochirurgie), depunând în acest sens acte medicale care atestă cele de mai sus. De asemenea, la data de 9 ianuarie 2020 a realizat un nou control medical la medicul de medicina muncii - dr. D, eliberându-se fişa de aptitudini, cu menţiunea inapt

(recomandări: inapt a presta activităţi ce presupune manipulare manual mase grele şi eforturi fizice mari şi medii, lucru la înălţime)…"

Actele medicale depuse de către contestatorul A., la dosarul Înaltei Curţi nu corespund tuturor normelor mai sus menţionate, întrucât contestatorul a depus o nouă fişă de aptitudine de la un alt medic de medicina muncii cu nr. x/1.12.2021 eliberată de dr. F. din cadrul SC. G. care are menţiunea de inapt pentru a presta muncă în folosul comunităţii (dosarul Înaltei Curţi), la care sunt ataşate un referat care conţine mai multe diagnosticuri de afecţiuni cardiovasulcare, boală venoasă cronică, ectazie de aortă ascendentă şi descendentă, regurgitare aortică, stenoză aortică în curs de investigare, spondiloză cervicală, hipertrofie beningă de prostată, dislipidemie, hipercolesterolemie, fiind în evidenţă din anul 2014 recomandându-se evitarea eforturilor fizice intense, a poziţiilor vicioase, forţate, a ortostatismului prelungit, a mişcărilor bruşte şi a celor repetitive, evitarea manipulării de greutăţi, a condiţiilor climatice nefavorabile, evitarea suprasolicitărilor neuropsihice, referat care nu este datat, chiar dacă este semnat de acelaşi medic specialist medicină muncii (fila x) însoţit de scrisori medicale din 2010 emis de un alt medic dr. H., medic specialist cardiolog, bilet de externare medicală, consult cardiologic din anul 2014, aceste acte medicale însoţitoare fiind cu mult anterioare sentinţei penale nr. 1/F din 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019 prin care în baza art. 485 alin. (1) lit.

a) din C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul A.. În baza art. 83 din C. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare şi s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. În baza art. 84 din C. pen. s-a fixat un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acest serviciu;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prelabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunic informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit art. 85 alin. (2) lit.

b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va presta o muncă neremunerată îăn folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun. Rm. Vlcea, pe o perioadă de 30 zile. S-a atras atenţia inculptului asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen., s-a făcut aplicarea art. 90 din C. pen. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, aşa cum a fost îndreptată eroarea materială prin încheierea din 25 mai 2020 a aceleiaşi instanţe în dosarul nr. x/2019.

În raport cu cele menţionate, nici fişa de aptitudine emisă în anul 2021 însoţită de acte medicale emise în 2010 şi 2014 anterioare cu mult sentinţei menţionate nu pot susţine o fişă de aptitudine emisă ulterior, impunându-se examene şi controale actuale datei fişei emise, aşa încât nu susţin avizul de inapt şi nu pot conduce la admiterea contestaţiei declarate de contestator şi în rejudecare a admiterii cererii formulate de Serviciul de Probaţiune Vâlcea şi constatarea imposibilităţii de punere în executare a obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) din C. pen., de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Rm. Vâlcea pe o perioadă de 30 de zile, impusă condamnatului A. prin sentinţe penală nr. 1/F din 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, ţinând cont şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi mai sus menţionată, care face referirea la actualitatea concretă a examenelor medicale la o nouă fişă de aptitudine, ceea ce nu se regăseşte în prezenta cauză, întrucât examenele medicale au fost anterioare noii fişe emisă la 1.12.2021.

În raport cu cele mai sus arătate, consider că se impunea respingerea, ca nefondată, a contestaţiei declarate de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.