Competence to hear criminal review petition under Art. 465 CPP following ECtHR Article 8 violation finding on influence trafficking conviction

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 861 alin. (2) C. pen. şi art. 862 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 (şapte) ani.

În baza art. 863 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului A. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat durata reţinerii şi arestării preventive de la 9.09.2010 la 14.09.2010.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 8400 RON, precum şi echivalentul în RON a sumei de 1500 Euro, la data executării.

S-a constatat că suma de 1000 Euro, folosită la realizarea flagrantului, a fost restituită numitului B..

A fost menţinut sechestrul asigurător dispus asupra autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, serie şasiu x, aparţinând inculpatului A., instituit prin ordonanţa nr. 94/P/2010 din 12 octombrie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 3500 Euro.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 8 000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 62 din 25 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2013, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva sentinţei nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2010.

Recurentul intimat inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, a fost plătită din fondul Ministerului Justiţiei.

Condamnatul A., apreciind că prin aceste hotărâri i-au fost încălcate dreptul la viaţa privată (consacrat de art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului) şi dreptul la un proces echitabil (prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului), a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Hotărârea din data de 18 mai 2021, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Zamfirescu c. România (cererea nr. x/14), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 2 septembrie 2021, s-a constatat încălcarea dreptului reclamantului A. la respectarea vieţii private (consacrat de art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului).

Ca urmare a pronunţării acestei hotărâri, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2010 şi împotriva deciziei nr. 62 din 25 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2013, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală sub nr. x/2021.

În motivarea cererii de revizuire, s-a susţinut că, după pronunţarea hotărârii definitive de către Curtea Europenă a Drepturilor Omului, subzistă o consecinţă gravă a încălcării Convenţiei europene a drepturilor omului, aceasta neputând fi remediată decât prin revizuirea hotărârii judecătoreşti interne definitive care a violat dreptul convenţional al revizuentului.

În concret, revizuentul a învederat că dreptul său la viaţă privată a fost foarte grav violat, aspect care rezultă în mod evident din paragrafele 62 şi 63 ale hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, unde se reţine existenţa unor multiple şi variate ingerinţe, cu caracter intruziv şi pe perioade îndelungate.

De asemenea, a susţinut că mijloacele de probă obţinute în mod nelegal, adică prin violarea foarte gravă a dreptului la respectarea vieţii sale private, au fost folosite în procesul penal în susţinerea acuzării şi au condus la condamnarea sa, aspect care a determinat existenţa cazierului penal, imposibilitatea exercitării funcţiei de procuror deţinute anterior, pierderea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, crearea prejudiciilor de imagine, care afectează şi exercitarea profesiei actuale, de avocat, dar şi imposibilitatea ocupării oricărei funcţii în cadrul administraţiei publice.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 465 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, verificând competenţa de soluţionare a cererii de revizuire de faţă, constată că aceasta revine Completului de 5 Judecători în materie penală al instanţei supreme.

Astfel, potrivit art. 465 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, iar conform alin. (9) al aceluiaşi articol, instanţa examinează cererea în baza actelor dosarului şi se pronunţă prin decizie. Este vorba de instanţa în faţa căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei revizuire se cere - prima instanţă (în ipoteza hotărârilor pentru care legea nu prevede nicio cale de atac), instanţa de apel ori cea care a soluţionat contestaţia sau instanţa de recurs (pentru hotărârile rămase definitive prin decizia instanţei de recurs, conform legii vechi).

Totodată, potrivit art. 465 alin. (11) lit. a) şi b) C. proc. pen., în cazul în care constată că cererea este fondată, instanţa:

a) desfiinţează în parte hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat şi, rejudecând cauza potrivit dispoziţiilor de la contestaţia în anulare, înlătură consecinţele încălcării dreptului sau

b) desfiinţează hotărârea şi, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului, potrivit dispoziţiilor de la contestaţia în anulare.

Din examinarea cererii de revizuire în cauză se constată că aceasta a fost formulată atât împotriva sentinţei penale nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2010, cât şi împotriva hotărârii prin care sentinţa de condamnare a rămas definitivă (în calea de atac a recursului, conform C. proc. pen. anterior), respectiv a deciziei penale nr. 62 din 25 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2013, aceasta din urmă fiind singura instanţă care se poate pronunţa prin decizie, astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 465 alin. (9) C. proc. pen. şi care poate, conform dispoziţiilor legale mai sus evocate, în funcţie de particularităţile speţei, fie să rejudece cauza şi să înlăture consecinţele încălcării dreptului, fie să trimită cauza spre rejudecare la instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului, în vederea administrării de probe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală apreciază că prima instanţă ar fi fost competentă să soluţioneze cauza doar în ipoteza în care cererea de revizuire ar fi vizat o hotărâre pentru care legea nu prevede nicio cale de atac, situaţie care nu este incidentă în speţă.

Astfel fiind, competenţa de soluţionare a prezentei cereri de revizuire revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.

Având în vedere considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. se va trimite la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Trimite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 februarie 2022.