Tax evasion via uncontracted rental income: atypicality and the requirement of a written lease agreement for concealing taxable sources

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 462/21.07.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., art. 92 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. de la 1864, art. 6 din Legea 287/2009 şi art. 5 din Legea 71/2011 cu aplicarea Deciziei nr. 17/2015 a Î.C.C.J., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi, au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 53.280 euro (195.767 RON) şi 1980 RON la care se adăugă obligaţiile fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 53.280 euro (195.767 RON) şi 1980 RON, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 250 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilelor situate în: Timişoara, identificator electronic x; Dumbrăviţa, identificator electronic x şi Jimbolia, identificator electronic x prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014 întrucât nu aparţin inculpaţilor ci altor persoane.

S-a respins solicitarea apărătorilor inculpaţilor A. şi B. de ridicare a măsurilor asigurătorii dispus asupra sumei de 6825(şase mii opt sute două zeci şi cinci) de euro instituit prin ordonanţa procurorului din data de 23.07.2014 şi asupra imobilelor situate în Timişoara, str. x, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. x Timişoara; Timişoara, str. x, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. x Timişoara, instituit prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. art. 330 C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale asupra sumei de 6825 (şase mii opt sute două zeci şi cinci) de euro instituit prin ordonanţa procurorului din data de 23.07.2014 şi asupra imobilelor situate în Timişoara, str. x, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. x Timişoara, şi Timişoara, str. x, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. x Timişoara, instituit prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014, în vederea achitării prejudiciului precum şi în vederea achitării cheltuielilor judiciare.

În drept, s-a reţinut că:

- fapta inculpatului A., care în perioada 2008 - 2014, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, au ascuns sursa impozabilă constând în: venituri sub formă de dobânzi, în cuantum de 871.916 RON, obţinute din 4 contracte de împrumut cu garanţie imobiliară cu nr. x/08.10.2007, nr. x/15.04.2008, nr. x/15.04.2008 şi nr. x/16.06.2008, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 195.767 RON, echivalentul a 53.280 euro (4 acte materiale) - fapta descrisă la pct. I; venituri din cedarea folosinţei bunurilor (chiria în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş), în cuantum total de 16.500 RON, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 1980 RON (1 act material) - fapta descrisă la pct. II, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 C. pen.

- fapta inculpatei B., care în perioada 2008 - 2014, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, au ascuns sursa impozabilă constând în: venituri sub formă de dobânzi, în cuantum de 871.916 RON, obţinute din 4 contracte de împrumut cu garanţie imobiliară cu nr. x/08.10.2007, nr. x/15.04.2008, nr. x/15.04.2008 şi nr. x/16.06.2008, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 195.767 RON, echivalentul a 53.280 euro (4 acte materiale) - fapta descrisă la pct. I; venituri din cedarea folosinţei bunurilor (chiria în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş), în cuantum total de 16.500 RON, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 1980 RON (1 act mterial) - fapta descrisă la pct. II, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 C. pen.

Împotriva sus menţionatei hotărâri au declarat apel inculpaţii A. şi B., solicitând admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, cu privire la latura penală, în principal, pronunţarea unor soluţii de achitare, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a), b), teza I sau c) C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului penal, în baza art. 421 pct. 2, lit. a) rap. la art. 396 alin. (6), rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cu privire latura civilă, s-a solicitat respingerea, respectiv, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, în funcţie de temeiul de achitare ce se va reţine.

Prin decizia penală nr. 1211/A din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admis apelurile declarate de către inculpaţii A. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 462/21.07.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (pentru 4 acte materiale constând în ascunderea veniturilor din dobânzi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale).

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (pentru 4 acte materiale constând în ascunderea veniturilor din dobânzi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale).

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (constând în ascunderea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor-chirii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale).

A fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (constând în ascunderea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor -chirii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale).

Au fost menţinute pedepsele complementare şi cele accesorii, aplicate inculpaţilor A. şi B., de prima instanţă.

S-a dispus suspendarea executării pedepselor de câte 2 ani închisoare, aplicate inculpaţilor A. şi B. pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

Au fost menţinute obligaţiile şi măsurile de supraveghere stabilite de prima instanţă pe durata termenului de supraveghere a suspendării executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi obligă în solidar inculpaţii A. şi B., să plătească suma de 1980 RON (reprezentând impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor-chirii) la care se adăugă obligaţiile fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă a părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, cu privire la sumele de bani pretinse de partea civilă cu titlu de impozit pe venit aferente contractelor de împrumut nr. x/2007, nr. y/2008, nr. z/2008 şi nr. 823/2008, în privinţa cărora s-a dispus achitarea inculpaţilor.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse asupra sumei de 6825 (şase mii opt sute două zeci şi cinci) de euro instituite prin ordonanţa procurorului din data de 23.07.2014 şi asupra imobilelor situate în Timişoara, str. x, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. x Timişoara; Timişoara, str. x, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. x Timişoara, instituit prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014, aceste măsuri asigurătorii urmând a înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, la data de 16 decembrie 2021 inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, avocat C., au declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii, inculpaţii, prin apărător au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea ascunderii sursei impozabile, arătă apărarea, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, întrucât, pe de-o parte, sumele de bani care fac obiectul acuzaţiei au fost calificate în mod eronat ca fiind venituri provenite din cedarea folosinţei imobilului (chirii), ele neputând fi considerate o " sursă impozabilă ", după cum cere norma de incriminare a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar pe de altă parte, nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii, ce constă în existenţa unui raport de natură fiscală care dă naştere unei obligaţii a contribuabilului de declarare a sursei impozabile.

Inculpaţii susţin că, prin hotărârea recurată li s-a imputat faptul de a fi ascuns veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, constând în chiria încasată în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş, în cuantum total de 16.500 RON, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 1980 RON.

Cu toate acestea, se apreciază că sumele de bani imputate au fost calificate în mod eronat de către acuzare şi de către instanţă ca fiind venituri provenite din cedarea folosinţei bunurilor/chirii, deoarece între subsemnaţi şi fostele locatare ale imobilului nu s-a încheiat un contract de închiriere.

Apărarea a arătat că, neexistând un contract de închiriere, rezultă că sumele virate de doamna D. nu pot fi calificate, din punct de vedere fiscal, ca fiind chirii, adică venituri obţinute din cedarea folosinţei imobilului. Pe cale de consecinţă, aceste sume nu pot fi circumscrise noţiunii de "sursă impozabilă", astfel cum cere norma de incriminare a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fapta nefiind tipică sub acest aspect.

Un alt element de tipicitate care nu este întrunit în cauză este legat de situaţia premisă a infracţiunii. Situaţia premisă a infracţiunii de evaziune fiscală, în varianta de la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, presupune existenţa unui raport juridic de natură fiscală, în baza căruia se naşte obligaţia contribuabilului de a declara la organul fiscal sursa impozabilă sau taxabilă.

După cum s-a apreciat în doctrină, " cadrul juridic în care se delimitează conţinutul acestei infracţiuni este dat de ansamblul raporturilor juridice de drept material şi de drept procesual fiscal privind obligaţia de relevare a sursei impozabile .

Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la acea dată), impozitul pe veniturile generate din cedarea folosinţei bunurilor se putea declara şi plăti într-o singură situaţie, şi anume, în condiţiile în care exista un contract de închiriere:

"Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în RON al veniturilor în natură şi se stabileşte pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei. [...] ".

Astfel, pentru a fi corect din punct de vedere fiscal, trebuia încheiat un contract de închiriere în fiecare an şi înregistrat la administraţia financiară. Dacă nu exista un astfel de contract, nu se putea face nici declaraţie. Mai mult, pentru a se putea realiza formalităţile de declarare la organul fiscal a veniturilor obţinute din chirii, se impunea şi întocmirea unui înscris, care trebuia să fie anexat declaraţiei.

Din moment ce nu s-a încheiat un contract de închiriere, sumele de bani virate de doamna D. nu pot da naştere obligaţiei subsemnaţilor de a le declara. Apreciem că oricâţi bani ar intra într-un cont, nu poate exista o obligaţie de a fi declaraţi la organul fiscal, câtă vreme acei bani nu provin dintr-o operaţiune fiscală.

Prin urmare, s-a arătat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu corespunde tiparului normei de incriminare. În lipsa contractului de închiriere, nu se putea încasa în mod valabil o chirie, adică un venit din cedarea folosinţei bunului imobil, care să poată fi încadrat ca sursă impozabilă. Ca o consecinţă logică, nu s-a dat naştere unui raport juridic de natură fiscală, astfel că B. nu avea obligaţia legală să facă o declaraţie la administraţia fiscală, iar A., nefigurând în acte ca proprietar al imobilului şi nici ca titular al contului în care au intrat "chiriile" imputate, nici nu se poate pune problema de a fi fost obligat să facă o asemenea declaraţie.

Raportat la temeiul de achitare care stă la baza motivului de casare invocat, apreciem că se impune lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, astfel cum prevede art. 25 alin. (5) C. proc. pen. .

S-a solicitat admiterea recursul în casaţie, casarea hotărârîrii şi, în rejudecare:

- pe latura penală, achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în temeiul la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

- pe latura civilă, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, în temeiul art. 448 alin. (2) rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 09 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul nr. 8 în compunere de 3 judecători şi s-a fixeat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părţilor.

Dezbaterile asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. au avut loc în şedinţa publică din data de 23 februarie 2022, concluziile părţilor fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În recursul în casaţie de faţă, inculpaţii A. şi B. solicită achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, susţinând în esenţă că nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii pentru care au fost condamnaţi, ce presupune existenţa unui raport de natură fiscală care dă naştere unei obligaţii a contribuabilului de declarare a sursei impozabile, având în vedere imposibilitatea de declarare a inculpaţilor a unui astfel de venit, în condiţiile în care nu a existat un contract de închiriere încheiat între părţi.

Inculpatul A. a mai susţinut că el nu figurează în acte ca proprietar al imobilului şi nici ca titular al contului în care au intrat "chiriile" imputate, motiv pentru care nu îndeplineşte niciuna din condiţiile impuse de Codul fiscal pentru a putea fi subiect impozabil. Or, nefiind subiect impozabil, apreciază nu putea avea nici calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală.

Contrar susţinerilor inculpatului A., analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că, data de 16.09.2009 inculpata B. a devenit proprietara imobilului respectiv prin adjudecare şi, întrucât imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei cu inculpatul A., acesta are regimul unui bun comun conform art. 30 din Codul familiei (în vigoare la data adjudecării), care instituia prezumţia legală că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune precum şi prezumţia că acestea au fost dobândite în cote egale de contribuţie.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constând în ascunderea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor - chirii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, s-a reţinut că inculpaţii au ascuns veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, constând în chiria încasată în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş, în cuantum total de 16.500 RON, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 1.980 RON.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

Potrivit adresei nr. x/05.04.2018, emisă de către DGRFP Timişoara - Adminstraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, prin ascunderea şi nedeclararea veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, inculpaţii s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 1980 de RON. (dosar up).

Din actele dosarului rezultă că, după adjudecarea imobilului, martorii D., E., F. şi G. au continuat să locuiască în imobilulul situat în mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş şi au plătit chirie în contul inculpatei B. deschis la H..

Este real că raportul juridic de locaţiune existent între inculpaţi şi persoanele mai sus menţionate nu a îmbrăcat forma unui contract de închiriere, însă acesta este probat de împrejurarea că inculpata B. a încasat suma de 16.500 RON cu titlu de chirie aferentă imobilului respectiv, lucru ce reiese din înregistrările ambientale efectuate şi din chitanţele privind plata chiriei efectuate în contul inculpatei B., deschis la H.,.

Înalta Curte constată că neperfectarea unui contract de închiriere în formă scrisă a constituit chiar modalitatea de ascundere a sursei impozabile şi a creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitului datorat pe veniturile obţinute din chirii.

Inculpaţii nu au menţionat că ar fi existat vreun motiv care să fi determinat imposibilitatea încheierii, în formă scrisă, a contractului de închiriere.

În consecinţă, Înalta Curte constată că fapta pentru care au fost condamnaţi inculpaţii prin decizia recurată întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2022.