Tax evasion and money laundering via fictive commercial circuits: rejection of cassation claiming lack of statutory typicity

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 101/P/2020 din data de 24 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia Penală, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 5 C. pen., văzând şi Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că în cazul infracţiunilor săvârşite de inculpaţi legea penală mai favorabilă este legea veche.

S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen./1968, la individualizarea pedepselor.

I. În baza art. 396 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen./1968 (actual art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen./1968 şi a art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la profesia de administrator societate) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la profesia de administrator societate) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art. 396 alin. (2), art. 291 lit. a) din Legea 656/2202 (forma în vigoare fiind 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen./1968 (actual art. 35 alin. (1) C. pen.), art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen./1968, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen./1968 şi a art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de:2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la profesia de administrator societate) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la profesia de administrator societate) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii.

S-a constatat că infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 7/2014 din 21.01.2014 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 44/A/2015 din 21.01.2015 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 85 C. pen./1968 s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 7/2014 din 21.01.2014, rămasă definitivă prin decizia penală din 21.01.2015 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în cauză (5 ani şi 2 ani), cu pedeapsa de 9 luni închisoare rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen./1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (cu referire la profesia de administrator societate) C. pen./1968, pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen./1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) (cu referire la profesia de administrator societate) din C. pen. din 1968.

În baza art. 864 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată B. prin sentinţa penală nr. 435/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, modificată prin decizia penală nr. 137/2012 a Curţii de Apel Oradea, pe care inculpatul urmează a o executa alături de pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 8 ani închisoare, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1968, art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1968 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) (cu referire la profesia de administrator societate) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1968 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu, respectiv din data de 26.11.2013 (reţinerea de 24 de ore) şi din data de 27.11.2013-10.09.2014 (arestul preventiv şi arestul la domiciliu).

Prin aceiaşi sentinţă a fost condamnată şi inculpata C..

În esenţă s-au reţinut următoarele:

S.C. D. S.R.L., administrată de către inculpatul A. a achiziţionat în perioada 2012-2013 produse de la diverse societăţi comerciale din Ungaria pe care le-a revândut către societăţi comerciale din România. Întrucât aceste operaţiuni comerciale erau de natura a genera obligaţia de plata a TVA-ului către bugetul de stat, inculpatul a decis sa eludeze aceasta obligaţie prin crearea unui circuit comercial fictiv de natura sa genereze TVA deductibil şi care, în acest fel, sa balanseze contul de TVA colectat.

În realizarea acestui scop, în înţelegere cu inculpata C., administratoarea de fapt a S.C. E. S.R.L., a decis sa înregistreze în contabilitatea S.C. D. S.R.L. facturi fictive de achiziţie marfa de la societatea inculpatei C., marfa pe care a vândut-o în aceeaşi maniera fictiva către o societate din Ungaria, F..

Evident, acest circuit fictiv de mărfuri trebuia dublat de un transfer adecvat şi real de sume de bani între societăţile comerciale implicate, astfel încât caracterul fictiv sa fie dificil de identificat, sens în care, pentru fiecare livrare de marfa de la S.C. E. S.R.L., în conturile acesteia se transferau sumele stipulate în facturile emise, care erau ulterior, de îndată, fie ridicate în numerar şi restituite B. (la începutul relaţiei comerciale), fie transferate către soţia acestuia, G., cu titlu de restituire împrumut,

Referitor la infracţiunea de spălarea de bani de care se face vinovat inculpatul A. s-a reţinut că aceasta constă în acţiunea de introducere a sumelor de bani rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala în circuitul financiar, prin creditarea societăţii, urmat de ridicarea banilor cu titlu de restituire creditare, disimulând în acest fel originea ilicita a banilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, precum şi inculpaţii A. şi C..

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, criticând nelegalitatea hotărârii primei instanţe ce derivă din încălcarea dreptului la un proces echitabil, arătând că se impune ca instanţa de control judiciar să dispună în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO, desfiinţarea în totalitate a sentinţei penale nr. 101/P/2020 a Tribunalului Bihor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanţă.

În subsidiar s-a arătat că se impune, în raport de acuzaţiile formulate prin rechizitoriu, a se dispune desfiinţarea în totalitate a hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi soluţii de achitare în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen. cu privire la ambele infracţiuni deduse judecăţii.

Prin decizia penală nr. 22/A din data de 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2014, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor faţă de inculpatul A., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina acestuia conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

A fost admis apelul declarat de inculpata C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care a desfiinţat-o în parte numai cu privire la acesta.

Împotriva deciziei penale nr. 22/A din data de 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2014, inculpatul A., a declarat recurs în casaţie, la data de 15 martie 2021.

În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Totodată s-a solicitat suspendarea, în tot sau în parte, a executării hotărrii penale atacate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a arătat că niciunul dintre elementele de fapt sau de drept prezentate prin actul de sesizare ori prin cele două hotărâri pronunţate nu îşi răsfrâng efectele asupra cerinţelor esenţiale de incriminare a faptelor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Atât acuzaţia în materie penală, cât şi hotărârile pronunţate sunt eliptice de referinţe privitoare la complinirea sub toate aspectele a laturii obiective a infracţiunii de contrabandă asimilată.

Prin urmare s-a arătat că nu se poate manifesta alte susţineri decât cele ce vizează inexistenţa concordanţei identitare între prev. art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi prev. de art. 291 lit. a) din Legea 656/2002, ca norme de incriminare, şi fapta efectiv săvârşită de inculpat astfel cum este reţinută în condamnare.

S-a arătat că a fost supus unei condamnări pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întruneşte cerinţele laturii obiective şi care, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracţiunii, motiv pentru care, în virtutea prev. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a solicitat,admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate şi achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

S-a arătat că la dosarul cauzei s-a depus dovada provenită din partea D.I.LC.O.T. - S. T. Oradea prin care se atestă de către reprezentanţii parchetului că inculpatul a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave.

Instanţa de apel a înţeles să încalce beneficiul acordat de prev. art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul respingerii cererii de reducere a limitelor de pedeapsă cu jumătate din cuantumul lor.

Inculpatul arătă că în motivare cererii de respingere a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 instanţa de apel a motivat că nu a întrunit calitatea de martor în sensul legii penale în cauza în care a formulat denunţul, fără să se ţină seama de faptul că pe de o parte, a avut calitatea de martor cu identitate protejată, iar pe de altă parte, formularea din textul normativ anterior menţionat nu exclude per se posibilitatea contabilizării denunţului într-o atare ipoteză.

Prin urmare, cu toate că unitatea de parchet pe rolul căreia s-a aflat cauza a informat instanţa cu privire la existenţa şi regularitatea demersului, instanţa de apel a respins solicitarea (subsidiară) de a ţine cont de denunţul legal formulat şi de a acorda beneficiul înscris în prev. art. 19 din Legea nr. 682/2002, în aşa manieră încât considerăm că pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele legale.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor părţilor (Parchetului de pe lângăCurtea de Apel Oradea, părţii civile ANAF - BIHOR şi coinculpatei C.).

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din data de 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2014, numai cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

A fost respinsă cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen de judecată la data de 10 noiembrie 2021.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2021, a fost încuviinţată cererea de amânare formulată de inculpatul A. în vederea pregătirii apărării.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2022 recurentul inculpat A. a fost reprezentat de apărător ales, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din data de 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2014, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În recursul în casaţie de faţă, inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat Înaltei Curţi, pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor reţinute raportat la materialul probator administrat în cauză.

Analizând motivele de recurs în casaţie Înalta Curte constată că, în realitate, inculpatul doreşte o reanalizare a materialului probator, în urma căruia să se ajungă la o soluţie de achitare ceea ce nu este posibil pe calea recursului în casaţie.

Din actele dosarului rezultă că, inculpata S.C. D. S.R.L., administrată de către inculpatul A. a achiziţionat în perioada 2012-2013 produse de la diverse societăţi comerciale din Ungaria pe care le-a revândut către societăţi comerciale din România. Întrucât aceste operaţiuni comerciale erau de natura a genera obligaţia de plata a TVA-ului către bugetul de stat, inculpatul a decis să eludeze aceasta obligaţie prin crearea unui circuit comercial fictiv de natura să genereze T.V.A. deductibil şi care, în acest fel, să balanseze contul de T.V.A. colectat.

În realizarea acestui scop, în înţelegere cu inculpata C., administrator de fapt a S.C. E. S.R.L., inculpatul A. a decis să înregistreze în contabilitatea S.C. D. S.R.L. facturi fictive de achiziţie marfa de la societatea inculpatei C., marfa pe care a vândut-o în aceeaşi maniera fictiva către o societate din Ungaria, F..

Pentru fiecare livrare de marfa de la S.C. E. S.R.L., în conturile acesteia se transferau sumele stipulate în facturile emise, care erau ulterior, fie ridicate în numerar şi restituite B. Carmen Mihai (la începutul relaţiei comerciale), fie transferate către soţia acestuia, G., cu titlu de restituire împrumut.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c), din) Legea nr. 241/2005 constituie infracţiune de evaziune fiscală evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Elementul material al laturii obiective a constat în acţiunea B. Carmen Mihai de a evidenţia în actele contabile ale S.C. D. S.R.L. Oradea (firmă administrată de inculpat) cheltuieli ce nu au avut la bază operaţiuni reale, urmarea imediată constând în producerea unui prejudiciu (13.939.145 RON), iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Inculpatul A. a comis infracţiunea de evaziune fiscală cu ajutorul inculpatei C., care i-a pus la dispoziţie facturile ce dădeau aparenţa desfăşurării unor operaţiuni comerciale care, în realitate, nu au avut loc. Inculpata C. cunoştea caracterul nereal al operaţiunilor la care se refereau cele 50 de facturi şi era la curent cu împrejurarea că prin înregistrarea unor cheltuieli fictive se diminuează cuantumul obligaţiilor la bugetul consolidat al statului.

Astfel, esenţial pentru comiterea infracţiunii este realizarea actelor tipice în scopul neîndeplinirii obligaţiilor fiscale, iar nu realizarea efectivă a scopului. Crearea unui prejudiciu ca urmare a atingerii scopului urmărit nu schimbă natura infracţiunii reglementate de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 656/2002 constituie infracţiunea de spălare de bani şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: a)schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile, să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Pentru a subzista latura obiectiva a infracţiunii trebuie să existe o schimbare sau un transfer a sumelor de bani generate de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala.

S-a reţinut că inculpatul A. a introdus sumele de bani rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala în circuitul financiar, prin creditarea societăţii, urmat de ridicarea banilor cu titlu de restituire creditare, disimulând în acest fel originea ilicita a banilor. Viramentele efectuate de către S.C. D. S.R.L., către S.C. E. S.R.L. fac parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscala şi, doar operaţiunile ulterioare se constituie ca transferuri de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

Înalta Curte reaminteşte că pe calea recursului în casaţie, nu pot fi avute în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, nu se poate reevalua materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Inculpatul A., în recursul în casaţie promovat, critică netemeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi nu aspecte de nelegalitate, ceea ce nu se poate realiza pe cale recursului în casaţie, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocate nefiind incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din data de 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit, apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată C., în cuantum de 627 RON şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 160 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din data de 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2022.