Tax evasion convictions upheld in annulment appeal; challenges to factual merits and penalties rejected as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65 din 19 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, în urma calificării faptelor prin aplicarea legii penale mai favorabile şi a schimbării încadrării juridice:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rep., art. 65 C. pen. din 1969 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen., au fost interzise inculpatului, pe o durată de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 (şase) ani, stabilit potrivit art. 862 C. pen. din 1969.

Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatul a fost obligat a respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, desemnat cu supravegherea sa;

b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 863 alin. (2) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, datele prevăzute în art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. din 1969 se comunică Serviciului de Probaţiune Sălaj.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969, privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii continuate de complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatei, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1969 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rep., art. 65 C. pen. din 1969 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen., au fost interzise inculpatei, pe o durată de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 (şase) ani, stabilit potrivit art. 862 C. pen. din 1969.

Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpata a fost obligată a respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, desemnat cu supravegherea sa;

b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 863 alin. (2) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, datele prevăzute în art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. din 1969 se comunică Serviciului de Probaţiune Sălaj.

S-a atras atenţia inculpatei asupra art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969, privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 şi 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respectiv art. 998-999, 1001 C. civ. din 1864, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi, în consecinţă:

a) au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata către bugetul de stat a sumei de 478.788,45 RON reprezentând impozit pe profit, precum şi la dobânzi (majorări) şi penalităţi aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei până la data recuperării efective a prejudiciului.

b) a fost obligat inculpatul A. la plata către bugetul de stat a sumei de 2.839,55 RON reprezentând impozit pe profit, precum şi la dobânzi (majorări) şi penalităţi aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei până la data recuperării efective a prejudiciului.

S-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri asiguratorii în cursul urmăririi penale.

În baza art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4), (6) şi 8 C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, în vederea recuperării în întregime a prejudiciului creat bugetului statului, au fost instituite:

- până la concurenţa sumei de 481.628 RON - măsurile asiguratorii ale sechestrului asupra oricăror bunuri mobile sau imobile aparţinând inculpatului A. şi popririi (în limitele prevăzute de lege) sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului de către terţe persoane;

- până la concurenţa sumei de 478.788,45 RON - măsurile asiguratorii ale sechestrului asupra oricăror bunuri mobile sau imobile aparţinând inculpatei B. şi popririi (în limitele prevăzute de lege) sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatei de către terţe persoane.

Măsurile instituite au fost aduse la îndeplinire în acord cu prevederile Codului de procedură fiscală.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-au desfiinţat cele 1714 adeverinţe de primire şi plată menţionate sub formă tabelară în anexele 1-44 din rechizitoriu, depuse la dosar în original (dos. u.p, vol. I, f.127-133 şi în volumele VIII, IX, X şi XI).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 5.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, câte un exemplar al prezentei hotărâri se comunică, la data rămânerii definitive, şi Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Împotriva sentinţei penale nr. 65 din 19 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, au declarat apel inculpaţii A. şi B., solicitând, în principal, achitarea de sub învinuirea comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, lăsarea ca nesoluţionată a acesteia, ori respingerea ca nefondată, în funcţie de temeiul de achitare, corelativ cu ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin hotărârea primei instanţe.

S-a invocat faptul că hotărârea este netemeinică întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, iar în subsidiar, nu există probe suficiente pentru a se dispune condamnarea.

Apelanţii inculpaţi, prin apărătorii lor, au solicitat să se facă aplicarea principiului in dubio pro reo raportat la faptul că ansamblul probatoriu nu demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că adeverinţele de primire şi plată, ce au stat la baza înregistrăilor contabile, ar masca tranzacţii fictive cu beneficiarii persoanei fizice.

Prin concluziile orale formulate în cauză, apărătorul inculpaţilor a solicitat ca, în subsidiar, să se dispună reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special, având în vedere conduita procesuală, împrejurarea că inculpaţii nu au antecedente penale, că sunt persoane integrate în societate şi au un copil minor.

Prin decizia penală nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 65 din data de 19 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Sălaj.

S-a stabilit onorariu avocaţial parţial pentru avocaţii desemnaţi din oficiu, în sumă de 2 x 434 RON, ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Cluj - av. C. şi av. D..

Au fost obligaţi inculpaţii apelanţi să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

Prin prisma primului caz de recurs în casaţie indicat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), prin referiri la probele administrate în cauză, recurentul inculpat A. a criticat condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, susţinând, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de fond, menţinută de instanţa de apel, a fost dispusă cu încălcarea garanţiilor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în baza depoziţiilor unor persoane vădit interesate în cauză, a unor rapoarte de constatare grafoscopică administrate în condiţii de nelegalitate şi a raportului de constatare ştiinţifică realizat scriptic prin totalizarea impozitului pe profit aferent fiecărei operaţiuni.

De asemenea, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), recurentul inculpat A. a făcut trimitere la caracterul inechitabil al procesului penal desfăşurat împotriva sa, cu consecinţe asupra legalităţii pedepsei dispuse în cauză, susţinând că pedeapsa a fost pronunţată în afara limitelor legale.

În mod similar, motivele cuprinse la pct. III din cererea de recurs în casaţie fiind comune ambilor inculpaţi, recurenta inculpată B. a criticat condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, precum şi legalitatea pedepsei.

Prin aceeaşi cerere (pct. II), raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenta inculpată B. a susţinut că instanţele nu au realizat o evaluare concretă a faptei imputate, fiind reţinută în sarcina sa complicitatea la acţiunile inculpatului A., fără a se analiza întrunirea elementelor complicităţii.

S-a arătat că aspectele reţinute în starea de fapt nu au fost verificate prin raportare la probatoriul administrat în cauză, nefiind analizată nici latura subiectivă şi nici legătura subiectivă specifică complicităţii, respectiv înţelegerea între complice şi autor în privinţa întocmirii adeverinţelor obiect al acuzaţiei.

Astfel, s-a susţinut că niciuna dintre cerinţele necesare pentru existenţa complicităţii (intenţia şi legătura subiectivă) nu rezultă din hotărârile instanţelor de fond şi apel, având în vedere că din probele administrate nu a reieşit că inculpata B. ar fi acţionat cu ştiinţă atunci când a completat adeverinţele şi le-a predat beneficiarilor, faptul că aceasta nu cunoştea veridicitatea informaţiilor pe care le completa în adeverinţe rezultând inclusiv din declaraţia inculpatului A..

Totodată, recurenta inculpată B. a susţinut că acţiunea reţinută în sarcina sa, respectiv completarea adeverinţelor, întruneşte cel mult elementele laturii obiective a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi nu ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta inculpată B. a arătat că a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în contextul în care fapta sa se circumscrie cel mult infracţiunii prevăzute de art. 290 din vechiul C. pen., ce prevede sancţionarea cu pedeapsa amenzii sau a închisorii de la 3 luni la 2 ani.

În consecinţă, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs în casaţie şi achitarea inculpaţilor.

Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpaţii anterior menţionaţi.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenţii inculpaţi în susţinerea căii de atac - se constată că nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurenţii inculpaţi, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, au făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care au fost condamnaţi.

Criticile invocate de recurenţii inculpaţi nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestora în săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Prin recursul în casaţie promovat, recurenţii inculpaţi au urmărit, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată, în cazul inculpatului A. - constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2008 - aprilie 2012, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate în condiţiile prevăzute de lege, în calitate de administrator de fapt (până la data de 12.12.2008) şi de administrator de drept (ulterior datei de 12.12.2008) al S.C. E. S.R.L. Zalău, a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a unor cheltuieli nereale privind achiziţionarea unei cantităţi impresionante de deşeuri metalice de la persoane de condiţie modestă, care predau ocazional şi în cantităţi reduse astfel de deşeuri, în baza unor adeverinţe de primire şi plată întocmite pe perioada 15.01.2008 - 06.04.2012, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în cuantum de 481.628 RON - echivalentul a 110.212 euro, în cursul lunii aprilie 2012, la valoarea unui euro de 4,37 RON - curs BNR) - respectiv de complicitate la evaziune fiscală, în cazul inculpatei B. - constând în aceea că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2012, în calitate de angajat al S.C. E. S.R.L. Zalău, l-a ajutat pe inculpatul A. la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prin completarea şi semnarea unui număr de 1677 adeverinţe de primire şi de plată dintr-un total de 1713 adeverinţe ce nu au avut la bază operatiuni reale, în scopul diminuării sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit, prin aceasta contribuind la cauzarea unui prejudiciu în cuantum de 478.788,45 RON (echivalentul a 109.562,57 euro, în cursul lunii aprilie 2012, la valoarea unui euro de 4,37 RON - curs BNR).

Cât priveşte celălalt caz de recurs în casaţie invocat de recurenţii inculpaţi în susţinerea căii de atac, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), se constată, de asemenea, că nu este incident în cauză.

Acest caz de recurs în casaţie devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanţă nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracţiunea consumată, pentru tentativă sau prin reţinerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

Aşadar, în cadrul acestui caz de recurs în casaţie, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei şi de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei.

În speţă, recurentul inculpat A., prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a invocat caracterul inechitabil al procesului penal desfăşurat împotriva sa, cu consecinţe asupra legalităţii pedepsei dispuse în cauză.

O astfel de critică nu poate fi însă circumscrisă cazului de recurs în casaţie indicat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., neputând face obiectul analizei instanţei în prezenta cale extraordinară de atac.

Pe de altă parte, nici susţinerea recurentei inculpate B., în sensul că a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în contextul în care fapta sa se circumscrie cel mult infracţiunii prevăzute de art. 290 din vechiul C. pen., ce prevede sancţionarea cu pedeapsa amenzii sau a închisorii de la 3 luni la 2 ani, nu poate fi analizată de instanţa supremă prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu prilejul analizei legalităţii pedepsei instanţa de recurs în casaţie având în vedere încadrarea juridică stabilită în cauză cu autoritate de lucru judecat, inclusiv sub aspectul legii penale mai favorabile.

Astfel, în raport cu criticile formulate de cei doi recurenţi inculpaţi, se constată că nu este incident în speţă cazul de recurs în casaţie invocat, pedepsele de câte 4 ani închisoare aplicate acestora pentru infracţiunile de evaziune fiscală, în cazul inculpatului A., respectiv de complicitate la evaziune fiscală, în cazul inculpatei B., prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cauză, fiind situate în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor de recurs în casaţie invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 februarie 2022.