Unconstitutionality exceptions dismissed as inadmissible for lack of relevance to the criminal case resolution

Şedinţa publică din data de 02 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 12/R din data de 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a constatat inadmisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de petentul A. şi s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestora.

S-au respins restul cererilor cu caracter prealabil şi a excepţiilor invocate de petent în prezenta cauză.

S-a respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 69/CP/28.05.2021 a Tribunalului Braşov, pronunţate în dosarul penal nr. x/2021

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, curtea a reţinut că, prin încheierea nr. 69/CP/28.05.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispuse de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în cuprinsul ordonanţei nr. 104/P/2021, emise la data de 18.02.2021, menţinută prin ordonanţa nr. 47/II-2/2020 din data de 22.03.2021 a prim- procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu solicitarea de rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept.

În baza art. 29 alin. (1), (5) din Legea nr. 47/1992, s-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de contestatorul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Braşov a reţinut, în esenţă, că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 18.02.2021, în dosarul nr. x/2021 este legală şi temeinică.

Sub aspectul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, judecătorul a învederat cu prioritate că art. 367 alin. (6) C. pen. defineşte noţiunea de grup infracţional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

În continuare, judecătorul tribunalului a arătat că susţinerile petentului au un caracter general şi cercetările efectuate nu au relevat conduite abuzive care să intre în sfera ilicitului penal. Raliind la concluziile procurorului, judecătorul a apreciat că simplul fapt că cererile petentului nu au fost soluţionate potrivit aşteptărilor acestuia, nu echivalează cu o conduită infracţională.

Mai mult, s-a reţinut că simplul fapt că instituţia ANAF Braşov are o structură ierarhică şi o organizare proprie nu o transformă într-un grup infracţional organizat, rămânând în continuare o instituţie organizată potrivit legii care îşi desfăşoară activitatea nu în scopul comiterii de infracţiuni, ci în scopul public pentru care a fost înfiinţată.

Faţă de cele expuse mai sus, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul A..

Raportat la excepţiile de neconstituţionalitate invocate judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a reţinut că pentru a fi admisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, acestea sunt condiţionate de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a constatat că excepţiile au fost invocate de petentul A. care are calitate de parte în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Braşov, iar aceasta vizează neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale.

În continuare, s-a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia sesizării Curţii Constituţionale, cererea trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens şi Decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală). S-a precizat că judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune care nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, s-a arătat că, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

S-a apreciat că nu pot fi ridicate excepţii de neconstituţionalitate cu privire la orice dispoziţii legale ar putea fi incidente în cadrul unui proces, fie şi numai cu titlu de eventualitate, ori pe cale conexă, sau ca rezultat al unei interpretări sistematice. S-a arătat că excepţia trebuie invocată într-un moment al procesului în care relevanţa să poată fi apreciată pe baza stării de fapt şi a probelor administrate, iar o excepţie de neconstituţionalitate invocată prematur sau tardiv va fi declarată irelevantă. În acest sens, cu titlu de exemplu, s-a precizat că doctrina a relevat că ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faza procesuală a judecăţii în prima instanţă cu privire la o dispoziţie legală aplicabilă abia în faza apelului nu este relevantă, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de fond, fiind astfel inadmisibilă.

S-a considerat că relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată în condiţia ca textul de lege sau de ordonanţă criticat pentru neconstituţionalitate "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei", pune în evidenţă raportul dintre activitatea judecătorului a quo şi cea a judecătorului a quem. Prin urmare, dacă instanţa a quo în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate consideră că de textul de lege criticat depinde judecarea cauzei şi sesizează instanţa a quem, este obligată ca, printr-o încheiere întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, să sesizeze Curtea Constituţională. Această dispoziţie legală exprimă, prin ea însăşi, faptul că rezolvarea problemei de constituţionalitate este esenţială pentru destinul procesului pe care instanţa îl are de judecat.

Astfel, s-a reţinut că dispoziţiile invocate nu au legătură cu cauza pe care judecătorul de cameră preliminară este chemat să o judece, mai precis, nu au legătură cu aspectele asupra cărora judecătorul de cameră preliminară este chemat să se pronunţe. Prin urmare, s-a apreciat că judecătorul de cameră preliminară în faţa căruia s-au invocat excepţiile de neconstituţionalitate nu poate sesiza Curtea Constituţională cu excepţiile.

În concluzie, s-a reţinut că în cauză nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

La data de 16.11.2021 s-au înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov mai multe înscrisuri trimise de petentul A., cu referire la dosarul penal nr. x/2021, printre acestea găsindu-se şi recursuri excepţie neconstituţionalitate - dosar penal/admin x/2021 Conform acestui înscris, petentul a formulat recurs împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată (sau nepronunţată/omisă/ignorată etc.) prin soluţia pronunţată/hotărârea/decizia, încheierea nr. 69 din data de 28.05.2021, susţinând că a ridicat excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la avocatul din oficiu, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ale art. 367 alin. (9) C. proc. pen., ale dispoziţiilor referitoare la lipsa comunicării citării şi a documentelor procedurale şi alte excepţii de neconstituţionalitate raportat la dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 24 alin. (1), (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (2), art. 20 alin. (1) - (2) etc.

După înregistrarea cauzei, petentul a depus la dosar numeroase cereri, printre acestea regăsindu-se cereri preliminare, excepţie de neconstituţionalitate, excepţie de nelegalitate, cerere de strămutare, cerere pentru daune interese reparatorii, conexe, cerere audiere angajaţi instituţii publice, cerere îndreptare erori materiale etc.

Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate nu au o legătură reală cu soluţionarea cauzei, vizând dispoziţii cu aplicabilitate generală în cadrul procesului penal, care nu sunt în măsură să influenţeze soluţionarea cauzei, în sensul de a produce un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

De altfel, s-a arătat că însăşi modalitatea de formulare a excepţiilor de neconstituţionalitate demonstrează inexistenţa unei legături reale cu cauza în care au fost invocate, criticile de neconstituţionalitate având un caracter general, fără a fi indicat cum în cauza concretă pretinsul viciu de neconstituţionalitate ar influenţa soluţionarea cauzei şi fără a fi indicate în concret în ce mod dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale enumerate de petent.

Astfel, s-a apreciat că este justificată concluzia că excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate în mod formal şi că în mod corect s-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992 pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional. Pe cale de consecinţă, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 69/CP/28.05.2021 a Tribunalului Braşov.

Cu privire la restul cererilor formulate în cauză, denumite cereri preliminare, s-a constatat că acestea sunt anexate mai multor dosare, indiferent de obiectul acestora, ajungându-se ca petentul să invoce, automat, în toate dosarele, toate aceste chestiuni. Practic, s-a observat că petentul a depus acelaşi set de înscrisuri în mai multe dosare, cu diferite obiecte, aceasta demonstrând că cererile şi excepţiile invocate nu au legătură cu obiectul principal al dosarului şi nu se tinde ca, prin soluţionarea acestor cereri/excepţii, petentul să se regăsească într-o situaţie mai avantajoasă din perspectiva interesului urmărit în cauză. În acest sens, Curtea a remarcat faptul că înscrisurile nu conţin date concrete şi, mai mult, există spaţii libere, necompletate, cu referire la dosarul în care acestea urmează a fi folosite, instanţa la care se depun şi data acestora. Spre exemplu, deşi se formulează o cerere îndreptare eroare materială nu se indică despre ce dosar este vorba şi nu se identifică în concret despre ce erori materiale este vorba şi ce anume acte sunt vizate, făcându-se referire cu caracter general la eroare/erori materiale strecurată în sistemul ECRIS şi pe Portalul ECRIS şi în Documentele (citaţii etc.) redactate/neredactate de instanţă până în prezent.

În raport de toate acestea, Curtea a constatat că depunerea acestor cereri este una formală, ele nu au legătură cu prezenta cauză, motiv pentru care au fost respinse cererile şi excepţiile formulate cu caracter preliminar.

Curtea a reţinut şi că, printre toate aceste înscrisuri, se regăsesc mai multe prin care se invocă excepţii de neconstituţionalitate.

Şi în privinţa acestor cereri (care, de asemenea, sunt depuse la numeroase dosare), Curtea a constatat că nu se invocă veritabile vicii de neconstituţionalitate, petentul realizând o enumerare a unor (numeroase) prevederi legale, din diferite acte normative (C. proc. pen., C. proc. civ., O.U.G. nr. 80/2013, Legea 211/2004, Legea 47/1992 etc.), arătând că acestea încalcă diferite articole din Constituţie (fiind pur şi simplu enumerate mai multe articole din acest act normativ) precum şi din Declaraţia universală a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului etc.

S-a apreciat că petentul nu a indicat, în mod concret, în ce modalitate dispoziţiile legale încalcă unul sau mai multe texte din Constituţie şi, cu atât mai puţin, în ce formă eventuala soluţie a Curţii Constituţionale ar avea o influenţă asupra soluţionării cauzei.

În raport de acestea, Curtea a constatat că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate este realizată doar formal, fără a exista elemente care să permită Curţii Constituţionale să analizeze în mod real criticile petentului, astfel că s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra acestora.

De altfel, în condiţiile în care cererea principală este inadmisibilă, s-a considerat că soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate nu ar avea niciun fel de influenţă asupra cauzei, chiar şi numai din această perspectivă excepţia fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992 privind legătura cu soluţionarea cauzei.

Împotriva acestei soluţii, petentul A. a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul deciziei penale nr. 12/R din data de 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2021.

Examinând recursul formulat de recurentul A. cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dacă excepţia este inadmisibilă, (...), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Sesizarea Curţii Constituţionale implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care poate fi folosită excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei (în acest sens, decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008 potrivit căreia instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii); decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012; decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, respectiv decizia 244 din 06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529 din 06.07.2017, Curtea Constituţională a statuat că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă".

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată de petentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea plângerii formulate de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispuse de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în cuprinsul ordonanţei nr. 104/P/2021, emise la data de 18.02.2021.

Instanţa supremă a statuat, în mod constant, că cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale.

Invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la avocatul din oficiu, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ale art. 367 alin. (9) C. proc. pen., ale dispoziţiilor referitoare la lipsa comunicării citării şi a documentelor procedurale şi alte excepţii de neconstituţionalitate nu este justificată prin existenţa interesului specific al celui ce invocă excepţiile, relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile legale ar mai putea să le aibă în speţă faţă de stadiul procedurii, respectiv contestaţie declarată împotriva unei încheieri definitive potrivit art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul deciziei penale nr. 12/R din data de 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul deciziei penale nr. 12/R din data de 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 februarie 2022.