Constitutional challenge to court-panel nullity rule deemed inadmissible; appeal dismissed with costs.

Şedinţa publică din data de 02 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 07 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelanta A..

Pentru a dispune astfel, în ceea ce priveşte cererea formulată de apelanta A. de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea a apreciat-o ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, apelanta A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că aceste dispoziţii se referă la un caz de nulitate absolută, "Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată" şi că acestea "contravin dispoziţiilor constituţionale care garantează preeminenţa dreptului, egalitatea în faţa legii, dreptul la apărare, criteriile privind respectarea statului de drept raportat la calitatea, previzibilitatea legii şi stabilirea raporturilor juridice, exigenţele privind legiferarea şi echilibrul puterilor, garanţia nediscriminării şi a exercitării drepturilor cetăţeneşti, imperativele înfăptuirii justiţiei "în numele legii", în mod unic şi egal pentru toţi, regulile privind înfiinţarea instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată ce pot fi stabilite strict prin lege organică, precum şi obligaţiile statului român faţă de convenţiile şi tratatele europene internaţionale la care este parte şi/sau pe care le-a ratificat."

Au fost dezvoltate pe larg criticile de neconstituţionalitate formulate, arătându-se în esenţă că sintagma "compunerea completului de judecată" poate fi considerată constituţională numai în măsura în care se interpretează în sens larg, respectiv: se consideră că termenul compunerea se referă şi la modalitatea de formare a completurilor din punct de vedere calitativ formate cu nerespectarea principiului de repartizare aleatorie sau cu nerespectarea regimului incompatibilităţilor prevăzute de lege; se consideră că termenul complet de judecată se referă la toate completurile, indiferent de faza/etapa judiciară şi nu strict la cele din etapa de judecată.

În analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia se formulează această solicitare trebuie să verifice următoarele aspecte: excepţia este invocată de o parte în proces; dispoziţiile criticate sunt cuprinse într-o lege sau într-o ordonanţă, aceste dispoziţii sunt în vigoare şi sunt pretins contrare unor prevederi constituţionale, declararea ca neconstituţionale a prevederilor ar determina o soluţionare diferită a cauzei; excepţia este invocată în faţa unei instanţe de judecată; prevederile normative nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

S-a considerat că "legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale a României în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

În cauza dedusă judecăţii, s-a arătat că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unor apeluri, printre care şi cel formulat de numita A.. Referitor la calitatea acesteia, Curtea a reţinut că în cauză a fost formulat un apel de către A. iar câtă vreme nu s-a discutat admisibilitatea căii de atac declarate, nu poate fi reţinut aspectul invocat de Ministerul Public privind inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pe considerente care ţin de calitatea acesteia de parte în cauză.

S-a reţinut însă că apelanta a invocat neconstituţionalitatea unui text care reglementează un caz de nulitate absolută, şi anume art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în legătură cu un aspect pe care l-a susţinut ca şi chestiune prealabilă şi în legătură cu care instanţa a apreciat că nu reprezintă altceva decât un motiv de apel, legat de modalitatea de repartizare a cauzelor către judecătorii de drepturi şi libertăţi în dosarul de urmărire penală nr. 1550/P/2016. În plus, s-a precizat că petenta nu a formulat veritabile critici de constituţionalitate ci este mai degrabă nemulţumită de interpretarea care ar putea fi dată textelor respective.

În condiţiile arătate, s-a apreciat că cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii apare ca fiind inadmisibilă întrucât nu are nicio legătură cu aspectele invocate de apelantă, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind o chestiune care nu ar putea avea o influenţă concretă asupra hotărârii din cauza de faţă în ceea ce priveşte soluţia care se va da asupra apelului declarat de aceasta.

Prin urmare, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelanta A..

Împotriva acestei soluţii, A. a declarat recurs şi a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că încalcă dispoziţiilor constituţionale ce garantează preeminenţa dreptului, egalitatea în faţa legii, dreptul la apărare, criteriile privind respectarea statului de drept raportat la calitatea, previzibilitatea legii şi stabilitatea raporturilor juridice, exigenţele privind legiferarea şi echilibrul puterilor, garanţia nediscriminării şi a exercitării drepturilor cetăţeneşti, imperativele înfăptuirii justiţiei "în numele legii", în mod unic şi egal pentru toţi, regulile privind înfiinţarea instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată ce pot fi stabilite strict prin lege organică, precum şi obligaţiile statului român faţă de convenţiile şi tratatele europene şi internaţionale la care este parte şi/sau pe care le-a ratificat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018/a4.

Examinând recursul formulat de recurenta A. cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dacă excepţia este inadmisibilă, (...), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Sesizarea Curţii Constituţionale implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care poate fi folosită excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventuale susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei (în acest sens, decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008 potrivit căreia instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii).

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată de A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, având ca obiect apelul declarat, printre alţii de către A. împotriva sentinţei penale nr. 119 din 09.09.2020, pronunţate de Judecătoria Bolintin Vale, în dosarul nr. x/2018.

Apelanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de dispoziţiile constituţionale ce garantează preeminenţa dreptului, egalitatea în faţa legii, dreptul la apărare, criteriile privind respectarea statului de drept raportat la calitatea, previzibilitatea legii şi stabilitatea raporturilor juridice, exigenţele privind legiferarea şi echilibrul puterilor, garanţia nediscriminării şi a exercitării drepturilor cetăţeneşti, imperativele înfăptuirii justiţiei "în numele legii", în mod unic şi egal pentru toţi, regulile privind înfiinţarea instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată ce pot fi stabilite strict prin lege organică, precum şi obligaţiile statului român faţă de convenţiile şi tratatele europene şi internaţionale la care este parte şi/sau pe care le-a ratificat.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. reprezintă un motiv de apel prin care îşi arată nemulţumirea faţă de interpretarea dată textului de lege invocat.

Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanţei sau se tinde la modificarea legii.

Or, în speţă, se constată că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia invocată având doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare şi aplicare a legii în cursul judecării cauzei, în contextul în care se susţine în esenţă că textul de lege criticat este susceptibil de interpretări diferite neexistând criterii obiective de apreciere, creează premisele discriminării prin lipsa de previzibilitate a normei şi nesocoteşte echitabilitatea procesului prin lipsirea de eficienţă a principiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii, preeminenţa dreptului şi accesul la o justiţie imparţială, ca şi componente esenţiale ale statului de drept.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.

Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

A. nu are calitatea de inculpată sau de persoană vătămată, ci de apelantă, context în care singurele dispoziţii care puteau fi invocate erau cele vizând interesul pe care aceasta putea să-l justifice în proces în calitate de apelantă. Totodată, recurenta solicită completarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în sensul aplicării nulităţii absolute şi în cazul încălcării dispoziţiilor privind judecătorul de drepturi şi libertăţi, aspect care excedează scopului excepţiei de neconstituţionalitate.

Mai mult, recurenta nu a arătat concret ce articole din Constituţie ar fi încălcate prin reglementarea în forma actuală a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Or, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, cu aplicabilitate directă asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul încheierii penale din data de 07 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul încheierii penale din data de 07 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 februarie 2022.