Criminal revision for intermediate plurality sentencing and constitutional exception on transitional penal law dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 02 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1329/A din 15 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 465 din 24 iunie 2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul - revizuent A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, raportate la art. 44 alin. (2) din C. pen. şi la decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul - revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel (150 RON soluţionare apel, 50 RON soluţionare cerere de sesizare a Curţii Constituţionale).

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 465 din 24 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 459 alin. (3) lit. e), cu referire la art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul-petent A. împotriva sentinţei penale nr. 421/24.05.2019 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1466/06.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În motivarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1) să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală;

2) decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

3) excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de revizuent;

4) hotărârea prin care cauza a fost soluţionată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională;

5) consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Instanţa a constatat că nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile enunţate anterior cu privire la admisibilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, a reţinut că revizuentul a invocat că pedeapsa aplicată prin sentinţa a cărei revizuire se cere nu este legală, nefiind corect aplicate dispoziţiile privind pluralitatea intermediară şi modalitatea de sancţionare a acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2021 şi decizia nr. 3/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Analizând argumentele invocate de revizuentul condamnat, instanţa a reţinut că nu există o decizie a Curţii Constituţionale care să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a sentinţei a cărei revizuire se cere prin care să fi fost declarată neconstituţională o normă legală aplicabilă în respectiva cauză.

De asemenea, analizând conţinutul dosarului nr. x/2018 în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 421/24.05.2019 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a cărei revizuire s-a cerut, instanţa a reţinut că nu a fost invocată nicio excepţie de neconstituţionalitate în respectiva cauză.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire indicat de către revizuent, instanţa a subliniat faptul că o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi asimilată unei decizii a Curţii Constituţionale, astfel că motivele invocate de către petent nu conduc la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal, a declarat apel revizuentul A..

De asemenea, apelantul - revizuent a invocat excepţia neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, considerând că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, apreciind că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 nu sunt în acord cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:

1. a. Prin sentinţa penală nr. 421 din data de 24 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen.

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., raportat la art. 44 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă comisă în data de 05.07.2014).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioada de 2 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., care se execută, conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că inculpatul a săvârşit faptele în termenul de încercare de 3 ani a suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 717/28.06.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2010, definitivă prin nerecurare la 13.07.2011.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul C. pen. raportat la art. 83 C. pen. de la 1969, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 717/28.06.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2010, definitivă prin nerecurare la 13.07.2011.

S-a constatat că infracţiunea a fost săvârşită în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 755/27.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv:

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapta din perioada mai- noiembrie 2014);

- pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapta din 20.06.2014);

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., (faptă din 05.08.2014);

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., (faptă din 10.11.2014).

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 273/30.01.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă la 06.02.2018.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă, de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului Bucureşti şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv: o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi două pedepse de câte 3 luni închisoare.

În baza art. 40 şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, de 8 luni închisoare, cu pedepsele aplicate acestuia, prin sentinţa penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului Bucureşti, respectiv: o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi două pedepse de câte 3 luni închisoare, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 10 luni şi 20 de zile închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, rezultând o pedeapsă de 4 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, privind noul C. pen. raportat la art. 83 C. pen. de la 1969, s-a adăugat pedeapsa anterioară neexecutată, de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 717/28.06.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, de 4 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare, în final, inculpatul urmând a executa, în regim de detenţie pedeapsa de 5 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) şi alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., care se execută, conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive, din 10.11.2014 până la 21.07.2015, precum şi perioada executată, din 23.06.2016 până la 06.02.2018, când a fost liberat condiţionat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu referire la forma de pluralitate de infracţiuni incidentă în cauză şi tratamentul sancţionator aplicabil acesteia, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii în termenul de încercare de 3 ani al suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 717/28.06.2011, termen de încercare ce s-ar fi împlinit la data de 12.07.2014, deci subsecvent comiterii faptei în cauză (din 05.07.2014).

Pentru aceste argumente, instanţa de fond a constatat că inculpatul a comis infracţiunea dedusă judecăţii în stare de pluralitate intermediară, şi astfel, a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut că primul termen al pluralităţii intermediare este reprezentat de condamnarea definitivă la pedeapsa închisorii de 1 an, nefiind îndeplinite astfel condiţiile recidivei postcondamnatorii conform art. 41 alin. (1) C. pen.

În acest sens, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică reţinută de parchet în sarcina inculpatului, în sensul reţinerii aplicabilităţii şi a art. 44 C. pen., privind pluralitatea intermediară.

b. Prin decizia penală nr. 1466/A din data de 06 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 421/24.05.2019 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 10.11.2014 până la 21.07.2015, precum şi perioada executată de la data de 23.06.2016 până la 06.02.2018, când a fost liberat condiţionat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a reţinut că în mod legal au fost reţinute dispoziţiile art. 44 alin. (1) C. pen., ţinând cont că inculpatul a săvârşit fapta ce face obiectul prezentei cauze în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 717/28.06.2011, infracţiunea fiind săvârşită în stare de pluralitate intermediară, dispunându-se în mod întemeiat, în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul C. pen. raportat la art. 83 C. pen. de la 1969, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 717/28.06.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosar nr. x/2010, definitivă prin nerecurare, la 13.07.2011.

Totodată, în mod legal s-a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 755/27.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus anularea liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 273/30.01.2018 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, definitivă la 06.02.2018 din executarea pedepsei stabilite prin sentinţa penală mai sus menţionată, iar în urma realizării operaţiunilor de contopire a pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente, a rezultat pedeapsa de 5 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

2. a. Faţă de motivele invocate de revizuent, Curtea a apreciat că se impune efectuarea unor precizări prealabile atât cu privire la natura juridică a revizuirii şi la scopul care poate fi urmărit prin exercitarea acesteia, cât şi referitor la obiectul analizei în etapa admisibilităţii în principiu.

Curtea a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri. În acelaşi timp, revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât prin folosirea ei se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

În ceea ce priveşte etapa admisibilităţii în principiu, Curtea a reţinut că judecarea cererii de revizuire, indiferent de motivul invocat, presupune această primă etapă, care nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea îndeplinirii condiţiilor de exercitare a acesteia.

În cadrul verificării filtru a admisibilităţii în principiu instanţa analizează, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

b. Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile enumerate la punctele (a) - (c), cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen., sentinţa penală nr. 421 din data de 24 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, fiind o hotărâre definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei, a fost formulată de revizuentul A., care a avut calitatea de inculpat în cauza a cărei revizuire se solicită şi a fost întocmită cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

c. Curtea a observat că prin cererea introductivă formulată revizuentul a solicitat îndreptarea erorii judiciare care s-ar fi produs în opinia sa ca urmare a operaţiunilor de contopire a pedepselor cu aplicarea art. 44 C. pen. raportat la art. 39 C. pen., referitoare al pluralitatea intermediară, în conformitate cu decizia nr. 3/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Or, analizarea legalităţii şi temeiniciei operaţiunilor de contopire generate de intrarea în vigoare a noului C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 187/2012 în cazul instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei reglementate de art. 83 C. pen. din 1969, nu sunt admise de sistemul de revizuire a hotărârilor judecătoreşti aflat în prezent în vigoare. Pe de o parte, s-a precizat că cele învederate de revizuent nu se pot circumscrie conceptului de eroare judiciară cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar pe de altă parte revizuirea nu este admisibilă când rezultă un scop anume, respectiv acela de a se aplica o altă pedeapsă în baza aceleiaşi prevederi penale avute în vedere de instanţele care au soluţionat în mod definitiv cauza.

d. Trecând peste aspectele reliefate mai sus, Curtea a observat că motivele şi împrejurările indicate în cererea introductivă nu dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

Prin sentinţa penală nr. 717/28.06.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2010, definitivă prin nerecurare, la 13.07.2011, revizuentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani, termen care s-ar fi împlinit la data de 12.07.2014.

Revizuentul A. a săvârşit infracţiunea care a făcut obiectul dosarului x/2018 (rechizitoriul nr. x/2014 din data de 31.07.2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), la data de 05.07.2014, fiind descoperită în aceeaşi zi.

Curtea a reţinut că situaţia din speţa dedusă controlului judecătoresc în procedura extraordinară a revizuirii se caracterizează prin faptul că revizuentul A., persoană condamnată în perioada în care îi era aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit C. pen. din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului C. pen.

Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen., iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969.

Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia (în acelaşi sens, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015).

Curtea a subliniat că în mod eronat revizuentul a indicat în sprijinul cererii sale decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât în situaţia sa juridică nu se punea problema aplicării unei legi penale mai favorabile intrate în vigoare ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Or, s-a arătat că scopul reglementării art. 6 C. pen. este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege, care este mai favorabilă, pe timpul executării acestei pedepse şi până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare şi, totodată, de a asigura egalitatea de tratament juridic şi legalitatea în aplicarea pedepselor. S-a precizat că nu vor fi aplicabile dispoziţiile art. 6 C. pen., în cazurile în care legea penală mai favorabilă a fost evaluată cu autoritate de lucru judecat în cursul procesului penal potrivit art. 5 C. pen. cu privire la aceleaşi infracţiuni.

Situaţia tratamentul sancţionator dată de succesiunea legilor penale în timp în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei potrivit vechiul C. pen. a fost analizată prin decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit C. pen. anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art. 41 alin. (1) C. pen. nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care prin hotărârea definitivă s-a pronunţat o pedeapsă a închisorii. Astfel, s-a considerat că în urma revocării suspendării condiţionate, pedeapsa închisorii stabilite anterior (de pildă, cazul revizuentului pedeapsa de 1 an închisoare pentru o infracţiune intenţionată) se va cumula aritmetic cu pedeapsa închisorii aplicate pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate.

Prin urmare, Curtea a constatat că apelul declarat de revizuent este nefondat şi a fost respins potrivit dispoziţiilor art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., urmând ca în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. acesta să fie obligat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel, faţă de culpa sa procesuală obiectivată în formularea unei căi de atac nefondate. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cadrul şedinţei din data de 4 noiembrie 2021, Curtea a reţinut următoarele:

1. Cu titlu preliminar, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, s-a arătat că instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată, respectiv aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

2. a. În analiza acestor condiţii, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, raportate la art. 44 alin. (2) din C. pen. şi la decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea a reţinut că excepţia a fost invocată de revizuentul - persoană condamnată A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

b. O primă concluzie pe care Curtea a reţinut-o a fost că textul de la art. 15 din Legea nr. 187/2012, criticat de către revizuentul - persoană condamnată A., era în vigoare şi deşi a fost analizat prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară (în acest sens, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015; nr. 666 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; nr. 682 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015; nr. 692 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 25 noiembrie 2015, şi nr. 715 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015).

c. Având în vedere precizările orale din cadrul şedinţei de judecată din data de 24 noiembrie 2021, privind invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 din Constituţie potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări [...], Curtea a realizat examenul legăturii cu cauza, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

S-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată cu ocazia soluţionării apelului formulat de revizuentul - condamnat, în temeiul art. 463 C. proc. pen. raportat la art. 408 - 425 C. proc. pen., împotriva sentinţei penale nr. 465 din 24 iunie 2021 a Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată.

S-a precizat că, pe cale jurisprudenţială [Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)], Curtea Constituţională a stabilit două criterii/condiţii pentru stabilirea/existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie întrunite cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, s-a apreciat că nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat [în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015); Decizia nr. 397 din 28 mai 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015)].

Curtea Constituţională a reţinut că excepţia trebuie invocată într-un moment al procesului în care relevanţa sa să poată fi apreciată pe baza stării de fapt şi a probelor administrate. O excepţie de neconstituţionalitate invocată prematur sau tardiv va fi declarată irelevantă (a se vedea Decizia nr. 53 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, Decizia nr. 425 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 30 septembrie 2005, Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, şi Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015).

Or, în prezenta cauză, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. - dispoziţii incidente în faza procesuală a fondului nu are legătură cu faza procesuală a căii extraordinare a revizuirii, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, aşadar cu soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată, fiind lipsită de relevanţă. S-a subliniat că în procedura revizuirii nu sunt incidente normele de drept material penal privind individualizarea pedepsei, astfel cum s-a reţinut mai sus.

Împotriva acestei soluţii, revizuentul A. a declarat recurs şi a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, raportate la art. 44 alin. (2) din C. pen. şi la decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2020.

Examinând recursul formulat de revizuentul A. cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dacă excepţia este inadmisibilă, (...), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Sesizarea Curţii Constituţionale implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care poate fi folosită excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei (în acest sens, decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008 potrivit căreia instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii).

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată de revizuentul A., prin apărător, într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, având ca obiect apelul declarat de către revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 465 din 24 iunie 2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Penală, prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, în primă instanţă.

Apelantul revizuent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 în raport de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României privind egalitatea în drepturi (potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări).

Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de curtea de apel, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 nu are legătură cu soluţionarea cauzei faţă de obiectul acesteia constând în revizuirea formulată în temeiul cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care prevede îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: 1) să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; 2) decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; 3) excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de revizuent; 4) hotărârea prin care cauza a fost soluţionată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; 5) consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Instanţa supremă a statuat, în mod constant, că cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Deopotrivă, se notează că admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate poate constitui, în sine, un caz de revizuire potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai dacă acest mijloc de apărare a fost folosit în cauză înainte ca hotărârea să fi devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Or, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în calea extraordinară de atac a revizuirii cu ocazia soluţionării apelului formulat de revizuent împotriva sentinţei penale nr. 465 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Penală, procedură în care nu sunt incidente dispoziţiile de drept material penal privind aplicarea şi executarea sancţiunilor penale.

De altfel, decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept menţionată în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti nu poate fi asimilată cu o decizie a Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, din perspectiva cazului de revizuire invocat, excepţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit să fie ridicată de revizuent în cauza în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, fiind circumscrisă posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii Constituţionale doar la sfera persoanelor care au declanşat acest control.

Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este justificată prin existenţa interesului specific al celui ce invocă excepţia, relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile legale ar mai putea să le aibă în speţă faţă de stadiul procesual.

Pentru aceste considerente, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul deciziei penale nr. 1329/A din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul deciziei penale nr. 1329/A din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 februarie 2022.