Scope of cassation review for objective typicity in assimilated smuggling offenses versus subjective knowledge elements

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 96 din 16.03.2021 a Judecătoriei Dorohoi, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, transportul, preluarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 modificată i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 105 alin. (1) din C. pen. a fost anulată liberarea condiţionată dispusă în favoarea inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 364 din 26 martie 2020 a Judecătoriei Botoşani cu privire la executarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 262 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen., prin sentinţa penală nr. 431 din 23 mai 2019 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2019, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 836 din 07 octombrie 2019 a Curţii de Apel Suceava.

S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin prezenta sentinţă penală este în concurs real cu infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 262 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen., pentru săvârşirea căreia inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 431 din 23 mai 2019 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2019, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 836 din 07 octombrie 2019 a Curţii de Apel Suceava.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 38 alin. (1) din C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală menţionată anterior şi i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, care a fost sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, dispunându-se astfel ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare în regim de penitenciar.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, respectiv din data de 19.08.2016, ora 02:30, până la data de 20.08.2016, ora 02:30, perioada executată de la 08.10.2019 la 19.05.2020 inclusiv şi cele 12 zile considerate executate suplimentar conform art. 551 din Legea nr. 169/2017.

I s-a aplicat inculpatului A., pe lângă pedeapsa rezultantă cu închisoarea, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, executabilă în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia penală nr. 652 din data de 8 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 16.03.2021 a Judecătoriei Dorohoi pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 652 din 8 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 15.02.2022, reţinând că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă, astfel cum este incriminată de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, constă în aceea că la data de 20.03.2017, în jurul orei 14:25, inculpatul A. a fost identificat de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Botoşani - Poliţia municipiului Dorohoi - Biroul Rutier, pe DC 72 pe raza localităţii Sauceniţa, comuna Văculeşti, jud. Botoşani, în timp ce transporta cu autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, un număr de 3004 pachete de ţigări, fără a fi însoţite de documente legale de provenienţă, acestea provenind din activitatea de contrabandă, faptă prin care s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 33.662 RON.

Înalta Curte analizează incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac, în această categorie fiind incluse şi aspectele vizând latura subiectivă. În consecinţă, critica recurentului referitoare la condiţia premisă, aceea ca inculpatul să fi cunoscut în momentul deţinerii şi transportării provenienţa ilicită a bunurilor, ţine de latura subiectivă a infracţiunii şi nu poate face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie.

Înalta Curte examinează exclusiv chestiunile privitoare la lipsa prevederii în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat recurentul, precum şi tipicitatea obiectivă a acesteia. Prin raportare la aceste exigenţe legale, Înalta Curte reţine că recurentul inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, potrivit căruia "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

În ce priveşte înţelesul noţiunii de "contrabandă" din conţinutul normei de incriminare, prin Decizia nr. 32/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 28 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia vizând interpretarea acesteia şi a statuat în sensul că sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă" priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Astfel, în interpretarea obligatorie a instanţei supreme, sensul noţiunii de "contrabandă" este cel prevăzut de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, conform cărora introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat, în care sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii, iar potrivit alin. (4), la trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.

În argumentarea deciziei, s-a arătat că urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracţiunea asimilată în discuţie fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, nefiind condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Astfel cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, incriminează o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

În cauză, în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului este reprezentat de acţiunea de transport al celor 3004 pachete de ţigări, fără a fi însoţite de documente legale de provenienţă, despre care ştia că provin din contrabandă aşa cum este aceasta definită de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

În contextul celor expuse mai sus, criticile recurentului vizând neîntrunirea elementele constitutive ale infracţiunii şi omisiunea analizării situaţiei premisă obligatorie, respectiv provenienţa acestor bunuri, astfel cum este definită prin Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt neîntemeiate şi tind la reinterpretarea probelor, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 652 din data de 8 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 652 din data de 8 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.