Judicial rehabilitation conflict of jurisdiction resolved by assigning case to civil tribunal over military court

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată, la data de 10.06.2021, pe rolul Judecătoriei Brăilă, secţia penală, sub nr. x/2021, condamnatul A. a solicitat, în temeiul art. 166, art. 167 şi art. 168 C. pen., în coroborare cu dispoziţiile art. 529 şi art. 530 C. proc. pen., reabilitarea judecătorească cu privire la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 383 din 12.02.2002 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 557 din 05.11.2002 a Tribunalului Brăila, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), şi i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1968.

În susţinerea cererii formulate, petentul a depus, în copie, următoarele acte: sentinţa penală nr. 383 din 12.02.2002 a Judecătoriei Brăila; biletul de liberare nr. 6418/2005, caracterizare de la ultimul loc de muncă; adresa nr. x/23.03.2021 emisă de ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, cartea de identitate şi certificatul de cazier judiciar.

2. Prin sentinţa penală nr. 1445 din 21.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 529 C. proc. pen. rap. la art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, Judecătoria Brăila a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi, în temeiul art. 50 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care, conform fişei de cazier judiciar, petentul A. a fost condamnat la: pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare - prin sentinţa penală nr. 112/1996 a Tribunalului Militar Cluj; pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare (2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de dezertare şi 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat) - prin sentinţa penală nr. 221/1997 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare - prin sentinţa penală nr. 383/2002 a Judecătoriei Brăila, cererea de reabilitare judecătorească formulată de acesta vizează toate aceste pedepse, iar nu numai cea expres menţionată în cererea scrisă.

A mai reţinut că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea 255/2013, Tribunalul Militar Bucureşti s-a desfiinţat la data de 1 februarie 2014, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi text de lege, tribunalele militare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara au devenit echivalente în grad tribunalelor, nemaiexistând o instanţă corespunzătoare în grad judecătoriei.

În contextul acestor constatări, instanţa a concluzionat că cererea de reabilitare judecătorească formulată de petent, care în prezent nu mai este militar, dar domiciliază în municipiul Brăila, intră, potrivit art. 529 C. proc. pen. şi art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, în competenţa de soluţionare a Tribunalului Brăila.

3. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 15 noiembrie 2021, sub nr. x/2021.

Prin sentinţa penală nr. 129 din 03.12.2021, Tribunalul Brăila a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reprezentantul Ministerului Public, şi, în baza art. 50 C. proc. pen., raportat la art. 529 C. proc. pen. şi art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul A. în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, plecând de la reţinerile factuale ale Judecătoriei Brăila, instanţa a notat că, în condiţiile în care petentul condamnat are domiciliul în Brăila, localitate care se află în circumscripţia Tribunalului Militar Bucureşti (cu denumirea anterioară Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti), care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, raportat la statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite făcute prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii, care îşi păstrează actualitatea şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 529 teza I C. proc. pen., Tribunalului Militar Bucureşti îi revine competenţa materială de a soluţiona cererea petentului A..

În acest sens, a notat că, la data săvârşirii infracţiunilor de evadare, prev. de art. 269 alin. (2) C. pen. din 1968 (condamnare suferită prin sentinţa penală nr. 112/1996 a Tribunalului Militar Cluj), dezertare, prev. de art. 332 alin. (1) C. pen. din 1969 şi furt şi furt calificat, prev. de art. 208 - art. 209 C. pen. din 1968 (condamnări suferite prin sentinţa penală nr. 221/1997 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti), petentul condamnat avea calitatea de militar, fapt ce a atras competenţa de primă instanţă a celor două tribunale militare.

Ulterior, dispoziţiile C. proc. pen. din 1968 au suferit modificări substanţiale prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 281/2003 şi nr. 356/2006.

Ca urmare, în prezent, infracţiunile de evadare prev. de art. 285 C. pen., respectiv furt şi furt calificat, prev. de art. 228 şi art. 229 C. pen., se judecă în primă instanţă de către o judecătorie, ca instanţă civilă, având în vedere şi faptul că petentul nu mai este militar. În schimb, infracţiunea de dezertare, prev. de art. 414 C. pen., se judecă în primă instanţă, după materie şi calitatea persoanei, numai de către o instanţă militară, conform art. 37 C. proc. pen.

Or, petentul a fost condamnat, printre altele, la pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare (2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de dezertare şi 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat) prin sentinţa penală nr. 221/1997 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, instanţă care în prezent nu mai există, competenţa acesteia fiind preluată de Tribunalul Militar Bucureşti, instanţă militară în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliului petentului.

Pentru argumentele prezentate, raportat la dispoziţiile art. 529 C. proc. pen. şi art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, instanţa a concluzionat că Tribunalul Militar Bucureşti este instanţa competentă să judece cerearea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul A..

4. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Militar Bucureşti, la data de 24 decembrie 2021, sub nr. x/2021.

Prin sentinţa penală nr. 2 din 18.01.2022 pronunţată în cauză, Tribunalul Militar Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale după calitatea persoanei şi, în temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petentul A. în favoarea Tribunalului Brăila.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, prioritar, că, potrivit actelor dosarului, petentul A. a suferit condamnări prin: sentinţa penală nr. 112 din 11.06.1996, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. x/1996 (pentru săvârşirea infracţiunii de dezertare prev. de art. 332 alin. (1) C. pen. din 1968), sentinţa penală nr. 99 din 25.06.1997, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. x/1996 (pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare, prev. de art. 269 alin. (2) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1968 şi absenţă nejustificată, prev. de art. 331 C. pen. din 1968), sentinţa penală nr. 221 din 11.12.1997, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. x/1997 (pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare, prev. de art. 269 alin. (2) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1968; dezertare prev. de art. 332 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1968 şi furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 lit. a), c), e) şi g) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 37 lit. a) C. pen. din 1968) şi sentinţa penală nr. 383 din 12.02.2002, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2001 (pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. din 1968).

Raportat la aceste reţineri, instanţa a constatat că, în considerarea dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., interpretate prin prisma statuărilor făcute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10.12.2007 pronunţată în interesul legii, în prezent, competenţa de soluţionate a primelor trei dosare, în care petentul a fost judecat ca militar, ar reveni, potrivit art. 37 alin. (1) C. proc. pen., în favoarea tribunalului militar (care, începând cu 1 februarie 2014, este instanţă cu rang de tribunal), iar competenţa de soluţionare a celui din urmă dosar, în care petentul a fost judecat, ca civil, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, ar reveni judecătoriei.

Ca urmare, a concluzionat că, raportat la noile norme de competenţă în caz de reunire a cauzelor, respectiv art. 44 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a întregii cauze aparţine Tribunalului Brăila, ca instanţa civilă corespunzătoare în grad Tribunalul Militar Bucureşti, în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

*

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 ianuarie 2022, formând obiectul dosarului nr. x/2021, cu termen de judecată la data de 8 februarie 2022.

Analizând conflictul negativ de competenţă pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A., la data de 10.06.2021, în temeiul art. 166, art. 167 şi art. 168 C. pen., în coroborare cu dispoziţiile art. 529 şi art. 530 C. proc. pen.

Deşi, aparent, această cerere vizează doar pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 383 din 12.02.2002 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 557 din 05.11.2002 a Tribunalului Brăila, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care, potrivit fişei de cazier judiciar, petentul a mai suferit şi alte condamnări, demersul judiciar al acestuia se raportează, în mod implicit şi necesar, şi la celelalte pedepse, caracterul indivizibil al instituţiei juridice prev. de art. 166 C. pen. nepermiţând reabilitarea judecătorească parţială.

Pentru a asigura reintegrarea socială completă a condamnatului, prin punerea lui în situaţia anterioară condamnării, reabilitarea vizează întregul său trecut infracţional, producând, prin urmare, efecte, în mod indivizibil, cu privire la toate condamnările suferite de acesta.

Raportat la aspectele prezentate, Înalta Curte constată, prioritar, că, în concret, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A. se raportează la toate pedepsele aplicate acestuia prin: sentinţa penală nr. 112 din 11.06.1996, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. x/1996 (pentru săvârşirea infracţiunii de dezertare prev. de art. 332 alin. (1) C. pen. din 1968), sentinţa penală nr. 99 din 25.06.1997, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. x/1996 (pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare, prev. de art. 269 alin. (2) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1968 şi absenţă nejustificată, prev. de art. 331 C. pen. din 1968), sentinţa penală nr. 221 din 11.12.1997, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. x/1997 (pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare, prev. de art. 269 alin. (2) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1968; dezertare prev. de art. 332 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1968 şi furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 lit. a), c), e) şi g) C. pen. din 1968, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 37 lit. a) C. pen. din 1968) şi sentinţa penală nr. 383 din 12.02.2002, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2001 (pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. din 1968).

În al doilea rând, constată că, reglementând competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească, art. 529 C. proc. pen. stabileşte că aceasta revine fie instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se solicită reabilitarea, fie celei corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

Acest text de lege fiind identic, în ceea ce priveşte prima teză, cu textul art. 494 teza I din C. proc. pen. din 1968, permite, pentru identitate de raţiune, interpretarea dată acestuia din urmă prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10.12.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recurs interesul legii, respectiv: în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.

Ca urmare, în cazul în care, între momentul pronunţării condamnării şi cel al formulării cererii de reabilitare judecătorească au intervenit acte normative prin care s-au modificat normele de competenţă, determinarea competenţei de soluţionare a acesteia se face potrivit criteriilor de stabilire a competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare în primă instanţă a cauzei în care a intervenit condamnarea, prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii, coroborate, în situaţia condamnărilor multiple, cu cele de stabilire a competenţei în caz de reunire a cauzelor.

În contextul acestor consideraţii teoretice, notând că trei dintre condamnările suferite de petentul A. au fost pronunţate de instanţe militare (Tribunalul Militar Cluj şi Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti), Înalta Curte constată că, odată cu intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., structura şi competenţa funcţională a acestor instanţe a suferit modificări substanţiale.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., Tribunalul Militar Bucureşti a fost desfiinţat la data de 1 februarie 2014, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi text de lege, începând cu aceeaşi dată, tribunalele militare Bucureşti (fost Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti), Cluj, Iaşi şi Timişoara au devenit echivalente în grad tribunalelor, nemaiexistând o instanţă corespunzătoare în grad judecătoriei (curtea militară de apel fiind echivalentă în grad curţii de apel).

În consecinţă, în speţă fiind incidentă situaţia ce a constituit premisa dezlegării date de instanţa supremă prin decizia în recurs în interesul legii nr. LXXXIII (83) din 10.12.2007 (modificarea normelor de competenţă), Înalta Curte, făcând aplicarea acesteia, constată că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, competenţa materială de soluţionare a celor trei cauze în care petentul A. a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj şi Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, ar reveni, potrivit art. 37 alin. (1) C. proc. pen., tribunalului militar, raportat, pe de o parte, la calitatea specială în care acesta a săvârşit faptele, respectiv aceea de militar (aceeaşi calitate fiind deţinută şi de coinculpatul din dosarul nr. x/1997 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti), iar pe de altă parte, la infracţiunile ce au făcut obiectul dosarelor (incriminate, în prezent, prin art. 413, art. 414, art. 285 şi art. 228 - art. 229 C. pen.) şi care nu se încadrează în ipotezele derogatorii prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., care atrag competenţa materială de primă instanţă a curţii militare de apel.

Împrejurarea că, în prezent, petentul A. nu mai are calitatea de militar, nu are nicio relevanţă în evaluarea făcută întrucât, în aplicarea dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., determinarea competenţei de soluţionare în primă instanţă a cauzei în care s-a pronunţat condamnarea (în baza dispoziţiilor legale anterioare) se face potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, însă raportat la calitatea părţilor şi obiectul cauzei de la data învestirii instanţei de condamnare.

Totodată, constată că, raportat la infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat de Judecătoria Brăila (furt calificat) şi la împrejurarea că acesta a comis aceste fapte ca civil (ca şi coinculpaţii din cauză), în prezent, competenţa de soluţionare a respectivei cauze ar reveni judecătoriei (instanţă civilă), conform art. 35 C. proc. pen.

Notând, prin urmare, că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, trei dintre cauzele în care a fost condamnat petentul A. ar intra în competenţa de soluţionare în primă instanţă a tribunalului militar, care, începând cu data de 1 februarie 2014 este instanţă cu rang de tribunal, iar cea de a patra - în competenţa judecătoriei (instanţă civilă), Înalta Curte, constată că, raportat la dispoziţiile art. 44 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cauzei reunite, în întregul său, ar reveni Tribunalului Brăila, ca instanţa civilă echivalentă în grad tribunalului militar, în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe petentul condamnat A. în favoarea Tribunalului Brăila, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe petentul condamnat A. în favoarea Tribunalului Brăila, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2022.