Prohibition of double deduction of detention periods in post-conviction recidivism sentence consolidation

Şedinţa publică din data de 02 februarie 2022

Deliberând asupra contestaţiei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, s-a admis contestaţia declarată de condamnata A. împotriva sentinţei penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. S-a desfiinţat sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

S-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnata A..

S-a descontopit pedeapsa de 8 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare şi restul de 5 ani, 4 luni şi 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni şi 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca, în final, contestatoarea să execute pedeapsa de 13 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare.

S-a interzis contestatoarei, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis contestatoarei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016 emis de Curtea de Apel Piteşti şi nr. 57 din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova şi s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită prin decizie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond şi în calea de atac au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în sumă de 130 RON, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost calificată sesizarea formulată de petenta A. ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de contopire formulată de A. împotriva deciziei nr. 209/A din data de 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penale, pronunţate în dosarul x/2015 A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Instanţa de fond a constatat că persoană condamnată a sesizat instanţa cu o cerere având ca obiect o contestaţie împotriva deciziei nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa penală nr. 111/F/2017, Curtea de Apel Piteşti a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe contestatoarea A. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă care, la rândul său, prin sentinţa nr. 665 pronunţată la 23 noiembrie 2017, a trimis dosarul la Curtea de Apel Piteşti spre competentă soluţionare, reţinând, în esenţă, că, deşi cererea formulată a fost intitulată "contestaţie la executare", aceasta nu priveşte lămurirea dispoziţiilor deciziei penale nr. 209/A/2016 a instanţei supreme, ci modificarea unor pedepse aplicate.

În raport cu cele susţinute de către petentă, Curtea a calificat sesizarea formulată de aceasta ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate.

În acest cadru, examinând actele dosarului, respectiv fişa de cazier a petentei, Curtea a constatat că aceasta a fost condamnată la mai multe pedepse cu închisoarea care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă.

Ulterior, petenta a solicitat contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 19/2016 a Curţii de Apel Piteşti, sentinţă definitivă prin decizia nr. 209/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Curtea a constatat că, din actele existente, rezultă că faptele pentru care petenta a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente. Astfel, cele două fapte săvârşite în concurs de către petentă, pentru care aceasta a fost condamnată prin sentinţa nr. 19/2016 a Curţii de Apel Piteşti, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedepsele care fuseseră pronunţate anterior. În consecinţă, s-a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentinţă a fost stabilită potrivit dispoziţiilor legale privind recidiva. Totodată, instanţa de fond a constatat, că perioada executată de către inculpată a fost dedusă în mod corect prin hotărârea mai sus-pronunţată. Ca urmare, considerând că faptele pentru care contestatoarea a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente, instanţa de fond a respins cererea formulată de către aceasta, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie petenta A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând admiterea cererii de contopire a pedepselor la care a fost condamnată prin sentinţele penale nr. 48/2017 a Tribunalului Prahova şi nr. 19/2016 a Curţii de Apel Piteşti, anularea formelor anterioare de executare şi emiterea unui nou mandat în acest sens.

Verificând cauza prin prisma motivelor invocate şi prin raportare la dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen.. şi art. 585 C. proc. pen.., Înalta Curte a apreciat întemeiată contestaţia formulată de petenta A..

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen.., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existenţa concursului de infracţiuni (lit. a), recidivei (lit. b), a) pluralităţii de infracţiuni (lit. c) ori a unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni (lit. d).

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. În plus, conform prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Examinând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnată inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale privative de libertate.

Totodată, a fost condamnat aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 9 luni ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (2), art. 39 C. proc. pen.., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, urmând să execute în total 2 ani şi 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

S-a dispus ca pedeapsa principală să fie executată prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că inculpata se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Ulterior, prin decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva sentinţei penale nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând, printre altele, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatei A., prin sentinţa penală apelată, restul de pedeapsă de 5 ani, 4 luni şi 4 zile, rămas neexecutat, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 28.03.2013 a Tribunalului Călăraşi, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 8 ani, 1 lună şi 4 zile, în condiţii de privare de libertate, conform art. 60 C. pen.

Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata pedepsei executate, din data de 15 ianuarie 2015 la zi.

Ca urmare, Curtea de Apel Piteşti a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016.

Prin această ultimă hotărâre, s-a reţinut că infracţiunile de favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă ce au format obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Piteşti au fost săvârşite de petenta A., la 15 ianuarie 2015, în stare de recidivă postcondamnatorie, aceasta aflându-se în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi. Prin urmare, s-a reţinut că, la data de 15 ianuarie 2015, inculpata A. se afla în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, executare începută la 16 iunie 2011 ce urmează a fi finalizată la 20 mai 2020, având de executat un rest de pedeapsă de 5 ani, 4 luni şi 4 zile, ce trebuia adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni aplicată în cauză, rezultând un total 8 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare.

Pe de altă parte, s-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, în dosarul nr. x/2016 (rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), a fost admisă cererea de modificare a pedepselor, aşa cum a fost precizată de către petenta A..

S-a constatat că infracţiunile pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, modificată parţial prin decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014, sunt concurente cu infracţiunile pentru care petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014.

S-a constatat ca fiind lege penală mai favorabilă aplicabilă petentei C. pen. din 1969.

Ca urmare, a fost descontopită pedeapsa principală de 13 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de minori în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni) şi sporul de 5 ani închisoare.

Totodată, a fost descontopită pedeapsa principală de 9 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (traficul de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (traficul de minori în formă continuată); 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 (proxenetismul); 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracţional organizat); 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.. 1968 (proxenetismul), aplicată de Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 25/2012; 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracţional organizat), aplicată de Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 25/2012;

În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-a aplicat petentei pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 ani închisoare, intrat în autoritatea de lucru judecat, urmând ca petenta A. să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 35 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. 1969, s-a aplicat petentei pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 alin. (2), (3) C. pen. 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. 1969, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, s-a aplicat petentei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei principale.

Totodată, a fost menţinută măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 104.200 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), măsură dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. 1969 şi măsura de siguranţă privind suma de 600.000 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), sumă confiscată de la petentă alături de numiţii B., C., D., E., F., G., H. şi I..

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare următoarele perioade executate de către petenta A.: perioada reţinerii din data de 16 decembrie 2005 şi din data de 17 decembrie 2005, perioada arestării preventive de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 şi perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014, emis de Tribunalul Călăraşi, şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţelor penale nr. 556/F din data de 2 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, modificată parţial prin decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, şi nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în măsura în care nu contravin hotărârii.

În baza acestei hotărâri a fost emis de către Tribunalul Prahova mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 57 din 15 mai 2017.

În aceste condiţii, s-a observat că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost săvârşite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracţiuni pentru care fusese anterior condamnată şi ale căror sancţiuni au fost, ulterior, contopite prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Or, aşa cum a rezultat din actele dosarului, prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile privind recidiva au fost aplicate numai în raport cu pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, hotărârea de contopire a tuturor pedepselor la care fusese condamnată iniţial pentru infracţiunile concurente intervenind ulterior, în anul 2017.

Ca urmare, Înalta Curte a constatat incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. şi a apreciat că se impune admiterea cererii de contopire formulată de petenta A. şi aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind sancţionarea recidivei, în sensul ca, la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să fie adăugat restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni şi 4 zile rămas neexecutat la 15 ianuarie 2015 (data săvârşirii infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi mărturie mincinoasă ce au format obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Piteşti) din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie persoana condamnată A..

În motivele scrise de contestaţie adresate Curţii de Apel Piteşti, condamnata a solicitat admiterea contestaţiei formulate în sensul modificării pedepsei de 13 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare în executarea căreia se află în prezent. A precizat că în mandatul de executare nr. x din 25.05.2018 emis în baza sentinţei nr. 25/F din 27.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost dedusă perioada executată de la 14.01.2011 la 08.02.2011 şi de la 16.06.2011 la 15.01.2015, ci doar deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate de la 15.01.2015 la zi.

La data de 21.12.2021, Curtea de Apel Piteşti a înaintat contestaţia formulată de persoana condamnată A. pentru a fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. proc. pen.

Examinând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie şi a criticilor formulate de condamnata A., Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În speţă, contestatoarea A. a invocat, ca temei de drept al contestaţiei la executare deduse judecăţii, prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută".

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor de contestaţie la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 111 alin. (6) din hotărârea nr. 1375/2015 a C.S.M. (M.Of. nr. 970 din 28 decembrie 2015), aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea atacată pentru înlăturarea eventualelor nelămuriri intervenite la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti/pentru a se putea proceda la punerea în executare a acestora.

Astfel, cum hotărârea care se solicită a fi lămurită este decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, competenţa de a lămuri dispoziţiile hotărârii judecătoreşti aparţine instanţei supreme.

Se constată că prin decizia atacată nr. 505 din 24 mai 2018, s-a reţinut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost săvârşite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracţiuni pentru care fusese anterior condamnată şi ale căror sancţiuni au fost, ulterior, contopite prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Prin aceeaşi decizie nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi (aceasta se afla în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi), iar perioadele cuprinse între 14 ianuarie 2011 şi 08 februarie 2011, precum şi intervalul 16 iunie 2011 - 15 ianuarie 2015 au fost valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat.

Reţinând parcursul juridic al condamnatei, Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, a fost condamnată inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată prin privare de libertate. Totodată, a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 9 luni ani închisoare. În baza art. 38 alin. (2), art. 39 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, urmând să execute în total 2 ani şi 9 luni închisoare, prin privare de libertate.

Prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis apelul parchetului, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatei A., prin sentinţa penală apelată, restul de pedeapsă de 5 ani 4 luni şi 4 zile, rămas neexecutat, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 28.03.2013 a Tribunalului Călăraşi, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 8 ani, o lună şi 4 zile, în condiţii de privare de libertate.

Prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, în dosarul nr. x/2016 (rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), a fost admisă cererea de modificare a pedepselor constatându-se că infracţiunile pentru care A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, modificată parţial prin decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din 12 decembrie 2014, sunt concurente cu infracţiunile pentru care petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014.

A fost descontopită pedeapsa principală de 13 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani şi 6 luni închisoare; 9 ani închisoare; 9 ani închisoare şi în sporul de 5 ani închisoare. Totodată, a fost descontopită pedeapsa principală de 9 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani închisoare; 9 ani închisoare; 5 ani închisoare; 7 ani închisoare; 6 ani închisoare; 6 ani închisoare; s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 ani închisoare, urmând ca A. să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

S-au dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare următoarele perioade executate de către A.: perioada reţinerii din data de 16 decembrie 2005 şi din data de 17 decembrie 2005, perioada arestării preventive de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 şi perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014, emis de Tribunalul Călăraşi, şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că demersul judiciar al contestatoarei condamnate A. privind lămurirea hotărârii care se execută, respectiv decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., perioada solicitată de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 şi perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi a fost deja valorificată în calculul restului de pedeapsă de executat şi nu mai pot fi deduse încă o dată din pedeapsa de executat pentru faptele săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, la data de 15.01.2015, întrucât s-ar deduce de două ori perioade deja executate.

Astfel, prin decizia nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunţată Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost săvârşite la 15 ianuarie 2015 în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu toate celelalte infracţiuni pentru care fusese anterior condamnată şi ale căror pedepse au fost, ulterior, contopite prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Prin aceeaşi decizie nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi (aceasta se afla în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, care, ulterior, a fost contopită cu alte pedepse prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare), iar perioadele cuprinse între 14 ianuarie 2011 şi 08 februarie 2011, precum şi intervalul 16 iunie 2011 - 15 ianuarie 2015 au fost valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat (10 ani, 4 luni şi 4 zile) adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. cu referire la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 februarie 2022.