Admissibility of constitutional challenge to Penal Code statute of limitations after prior unconstitutionality decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the appeal court's decision to reject his motion to refer Article 155(1) of the Penal Code to the Constitutional Court, thereby confirming that the prior conviction for aggravated fraud and the denial of his unconstitutionality exception remain in force; the dispute concerned the admissibility of a constitutional review request challenging the interruption of criminal statute of limitations by "any procedural act," with the defendant arguing the provision lacked legal certainty following a previous Constitutional Court decision that had already struck down the specific legislative wording at issue. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992 and Article 57 of the Constitution, the court held the request inadmissible because the Constitutional Court had already statutorily interpreted the text in Decision No. 297/2018, rendering the exception precluded by prior constitutional jurisprudence, and ordered the defendant to pay 200 RON in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 155 alin. (1) C. pen, art. 35 C. pen, art. 84 din Legea nr. 59/1934, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 155 alin. (1) C. proc. pen; Admissibility of constitutional challenge to Penal Code statute of limitations after prior unconstitutionality decision: Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că instanţa de contencios constituţional poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, dacă se constată îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: ca excepţia de neconstituţionalitate să se refere la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi condiţia ca asupra excepţiei să nu se fi pronunţat Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară, prin constatarea acesteia ca fiind neconstituţională.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022
Asupra cauzei de faţă,
În baza actelor dosarului:
I. Prin încheierea penală din data de 10 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018 a respins, ca neîntemeiate, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) C. pen. şi de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934, formulate de apelantul inculpat A., prin avocat ales.
S-au reţinut în esenţă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 187 din data de 25 iunie 2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului A., prin apărător ales, de constatare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (persoane vătămate S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. SRL).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă S.C. C. S.R.L..
În şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021 apelantul inculpat A., prin avocat ales, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv sintagma "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe...", astfel cum este reglementat după intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 asupra acestui text de lege, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 146 lit. b) din Constituţie, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., Curtea de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În cererea de apel depusă la dosar, inculpatul a invocat excepţia de necostituţionalitate a disp. art. 155 alin. (1) C. proc. pen., referitor la sintagma "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe...", dar fără a preciza nimic cu privire la ce anume se raportează această sintagmă şi care ar fi astfel neconstituţionalitatea sa, cunoscut fiind că, prin decizia instanţei de contencios constituţional s-a tranşat deja raportarea acestei sintagme la "îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
S-a reţinut că inculpatul este de fapt nemulţumit de decizia Curţii Constituţionale prin care a fost declarat textul invocat neconstituţional şi de interpretarea sa actuală conform acestei decizii. Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că cererea inculpatului prin care se invocă neconstituţionalitatea pe această cale nu poate fi primită.
II. Analizând recursul declarat de inculpatul A. cu privire la dispoziţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 alin. (1) C. pen.:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.:
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A., prin apărător ales, fiind inadmisibilă, aşa cum în mod corect a constatat prima instanţă.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că instanţa de contencios constituţional poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, dacă se constată îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: ca excepţia de neconstituţionalitate să se refere la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi condiţia ca asupra excepţiei să nu se fi pronunţat Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară, prin constatarea acesteia ca fiind neconstituţională.
Analizând incidenţa condiţiilor sus-menţionate în cauză, raportat la excepţia invocată, se constată că excepţia se referă la un text de lege cu privire la care s-a statuat deja asupra constituţionalităţii acestuia printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Recurentul a susţinut că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât textul este lipsit de claritate juridică, imprevizibil şi menit a determina interpretări arbitrare din partea instanţelor de judecată.
Prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale s-a statuat asupra neconstituţionalităţii soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aspectele de neconstituţionalitate invocate reprezintă în realitate critici cu privire la această instituţie de drept penal - deja supusă controlului de constituţionalitate al Curţii Constituţionale - prin care se urmăreşte obţinerea unor clarificări suplimentare cu privire la efectele deciziei Curţii Constituţionale.
În realitate, solicitarea recurentului vizează o interpretare din partea Curţii Constituţionale a efectelor propriei decizii, care a tranşat deja problema de neconstituţionalitate a textului.
Rezultă din cele de mai sus că aprecierea admisibilităţii sesizării cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este strâns legată de problema efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, în condiţiile în care deciziile de neconstituţionalitate şi cele interpretative sunt obligatorii în aplicare.
Curtea Constituţională a statuat în mod expres obligativitatea deciziilor interpretative:
"indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare" (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011; în acelaşi sens, paragraful 55 din Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).
Ca atare, din moment ce solicitarea recurentului privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. nu s-ar putea face decât interpretând, peste ceea ce Curtea Constituţională a statuat în dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 297/2018, excepţia invocată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992.
Având în vedere dispoziţiile art. 57 din Constituţie, Înalta Curte apreciază că exercitarea dreptului procesual prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu s-a realizat în concordanţă şi în vederea atingerii scopului pentru care acest drept a fost recunoscut de lege, iar sesizarea Curţii Constituţionale ar fi nejustificată, astfel cum a apreciat prima instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prima instanţă a apreciat, în mod corect, că se impune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând excepţia invocată ca inadmisibilă, prin raportare la condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1994, invocarea formală de către inculpatul A. a textului de lege pretins neconstituţional neimpunând sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei din încheierea penală din data de 10 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei din încheierea penală din data de 10 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2022.