Criminal intent and objective elements of hindering access to compulsory education via parental custody interference or Objection to conviction for hindering compulsory education where primary motive was preventing parental contact or Whether obstructing a minor's contact with a parent constitutes the crime of hindering access to compulsory education or Typicity of conduct in hindering compulsory education: custody dispute interference versus direct obstruction of schooling The most accurate and dense headline focusing on the legal issue: Typicity of custody-related interference as objective element of hindering access to compulsory education

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 444 din 26 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2018, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, prev de art. 380 alin. (1) C. pen.

În baza art. 20 C. proc. pen. s-a luat act că persoana vătămată minoră B., prin reprezentant C., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 398 rap. la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, deşi probele administrate în cauză fac dovada existenţei faptei materiale a inculpatului A. de împiedicare a minorului B. de a frecventa cursurile învăţământului general obligatoriu (constând în acele acţiuni ale inculpatului care, alături de alte cauze, au favorizat refuzul minorului de a lua legătura cu mama sa şi, în consecinţă, refuzul de a urma cursurile Liceului "Lucian Blaga", aspect care, coroborat cu intervenţiile numitei C. la şcolile la care minorul a fost înscris de către inculpat, în final, au condus la neşcolarizarea copilului), împiedicare care apare ca fiind nejustificată (întrucât nu exista niciun motiv pentru ca minorul să nu se întoarcă la mamă ori să nu urmeze cursurile Liceului Teoretic "Lucian Blaga"), aceasta nu se datorează intenţiei directe sau indirecte a inculpatului ca minorul să rămână neşcolarizat. Minorul este cel care a refuzat să urmeze cursurile Liceului Teoretic "Lucian Blaga", astfel că încercările inculpatului de îndepărtare a acestuia de mamă nu pot fi reţinute ca dovedind intenţia tatălui de a împiedica şcolarizarea copilului, înscrierea acestuia la Liceul cu Program Sportiv, iar ulterior, la "D.", denotând faptul că inculpatul nu a acceptat ca minorul să rămână neşcolarizat.

Ca urmare, constatând lipsa intenţiei inculpatului în comiterea faptei, instanţa de fond a dispus achitarea acestuia conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi persoana vătămată B., prin reprezentant legal C..

b. Prin decizia penală nr. 1265/A din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecători Cluj-Napoca şi persoana vătămată B., prin reprezentant legal C., împotriva sentinţei penale nr. 444 din 26 iunie 2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desfiinţată în totalitate.

În baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) C. proc. pen. cu aplicarea art. 83 şi urm. C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, prev. de art. 380 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei de 4 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, prevăzut de art. 84 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj la datele fixate de acesta;

2. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

3. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

4. să comunice schimbarea locului de muncă;

5. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. a) C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată pe o perioadă de 45 de zile, în folosul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj (Biroul de Analiză şi Prevenire a Infracţionalităţii) sau a Parohiei Ortodoxe Române a "Tuturor Sfinţilor" Cluj Napoca.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor prev. de art. 85 alin. (1) C. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni pe perioada termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că starea de fapt corect reţinută de prima instanţă poate fi rezumată, în esenţă, după cum urmează:

Minorul B. a rezultat din căsătoria inculpatului A. cu numita C.. Din cauza relaţiilor tensionate, cei doi soţi s-au despărţit, în fapt, la data de 26.09.2015, iar în prezent se află în proces de divorţ (intentat la data de 16.06.2015), care nu este definitivat, fiind pronunţată doar hotărârea de primă instanţă (sentinţa civilă nr. 8471/02.12.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca).

În cursul procedurii de divorţ, între părţi au apărut numeroase litigii civile şi penale generate de situaţii conflictuale ivite pe diverse teme, printre care şi cea vizând instituţia de învăţământ pe care minorul urma să o frecventeze.

Astfel, după ce (prin ordonanţa preşedinţială nr. 366 din 14.01.2016, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2015), domiciliul minorului a fost stabilit la mama acestuia, până la soluţionarea definitivă a procesului de divorţ, la data de 04.03.2017, numita C. l-a înscris pe copil în clasa pregătitoare la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca (aflat în circumscripţia şcolară a domiciliului minorului), pentru anul şcolar 2017-2018. Mama a asigurat încunoştinţarea tatălui cu privire la înscrierea minorului la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", însă nu şi cu privire la intenţia sa în acest sens.

Inculpatul a contestat valabilitatea înscrierii minorului la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" pe considerentul că aceasta s-a făcut fără acordul său. Prin adresa din 06.03.2018, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a confirmat valabilitatea înscrierii minorului la unitatea de învăţământ susmenţionată.

La scurt timp după înscrierea minorului la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" şi înainte de începerea anului şcolar, respectiv în primăvara anului 2017, acesta, împreună cu mama sa, s-au deplasat la unitatea de învăţământ anterior menţionată, unde li s-au prezentat şcoala şi clasele, minorul fiind încântat că urma să freceventeze cursurile acestei şcoli împreună cu alţi colegi de grădiniţă.

Atitudinea pozitivă a copilului cu privire la frecventarea cursurilor Liceului Teoretic "Lucian Blaga" se datora şi relaţiei bune pe care o avea cu mama lui, la acel moment.

În cursul verii anului 2017, conform programului de vizitare stabilit pe calea ordonanţei preşedinţiale în favoarea inculpatului, numita C. l-a prezentat pe minor tatălui său, la data de 17.06.2017, cu care urma să stea până la 29.07.2017. La acestă ultimă dată, copilul nu a mai fost însă înapoiat numitei C., inculpatul declarând că minorul refuză să se întoarcă la mamă, aspect adus la cunoştinţa acesteia din urmă.

Încercările repetate ale numitei C. de a lua minorul de la domiciliul tatălui nu au avut rezultat, inculpatul refuzând să înapoieze copilul cu argumentarea că acesta este bătut de mama sa, aspect susţinut şi de copil, dar neconfirmat de cercetările efectuate în acest sens. Ca urmare, minorul a rămas la domiciliul tatălui său, unde se află şi în prezent.

În acest context, la data de 04.09.2017, fără ştirea numitei C., inculpatul s-a prezentat împreună cu minorul la Liceul cu Program Sportiv Cluj-Napoca, în vederea înscrierii acestuia în clasa pregătitoare, informând unitatea şcolară că minorul se află în grija sa.

Ca urmare, în perioada 11.09.2017 - 14.09.2017, minorul a participat la orele clasei pregătitoare în vederea definitivării înscrierii, fără să fie înmatriculat la liceu, fiind adus de inculpat. La data de 14.09.2017, în urma intervenţiilor numitei C. care, după ce a aflat despre înscrierea copilului la Liceul cu Program Sportiv, l-a informat pe directorul acestuia în legătură cu existenţa hotărârii judecătoreşti de stabilire a domiciliului minorului la mamă şi, în acelaşi timp, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj cu privire la faptul că nu este de acord cu transferul minorului de la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", conducerea liceului sportiv i-a comunicat inculpatului că minorul nu poate fi înscris la această unitate şcolară, rămânând înscris la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca.

Între timp, Liceul Teoretic "Lucian Blaga" a încunoştinţat-o pe numita C. despre faptul că, deşi minorul era înscris în clasa pregătitoare începând cu anul şcolar 2017-2018, acesta nu frecventa cursurile scolare.

Ca urmare, la data de 02.10.2017, numita C. a modificat cererea reconvenţională formulată în dosarul civil nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj-Napoca (având ca obiect cererea inculpatului de stabilire a domiciliului copilului la domiciliul său), solicitând obligarea inculpatului să permită minorului să urmeze cursurile şcolare obligatorii ale clasei pregătitoare în cadrul Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca.

Prin sentinţa civilă nr. 12397 din 23.10.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, executorie, definitivă prin decizia civilă nr. 1893 din 20.12.2017, printre altele, inculpatul a fost obligat să permită minorului să urmeze cursurile şcolare obligatorii ale clasei pregătitoare din cadrul Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca.

La data de 07.12.2017, inculpatul l-a înscris pe minor la "D.", în baza contractului de şcolarizare nr. x/07.12.2017. Aflând despre aceasta, C. a adus la cunoştinţa "D." sentinţa civilă nr. 12397 din 23.10.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, precum şi faptul că nu este de acord cu înscrierea minorului la această unitate de învăţământ. În consecinţă, la data de 19.12.2017, unitatea şcolară susmenţionată a dispus suspendarea cursurilor minorului.

Toate aceste neînţelegeri au avut ca rezultat împiedicarea minorului de a urma cursurile clasei pregătitoare, în perioada 23.10.2017 (data pronunţării sentinţei civile nr. 12397/23.10.2017) - 13.04.2018 (data emiterii rechizitoriului).

Raportat la situaţia de fapt astfel rezumată, instanţa de apel a apreciat că, în pofida celor reţinute de prima instanţă, inculpatul a acţionat cu vinovăţia cerută de art. 380 alin. (1) C. pen., având în vedere următoarele: încălcarea de către inculpat a dispoziţiilor ordonanţei preşedinţiale nr. 366/14.01.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, referitoare la stabilirea domiciliului minorului la locuinţa mamei şi la dreptul tatălui de a avea legături personale cu copilul în anumite intervale de timp, perceperea mamei ca şi element negativ în dezvoltarea minorului, schimbarea poziţiei minorului faţă de frecventarea liceului Lucian Blaga, inversiunea afectivă a minorului faţă de mamă, refuzul inculpatului de a se conforma dispoziţiilor sentinţei civile nr. 12397/23.10.2017, adâncirea deteriorării relaţiei minorului cu mama ca urmare a influenţei inculpatului.

Pe baza împrejurărilor anterior menţionate, instanţa de apel a concluzionat că, deşi, prin acţiunile sale, inculpatul a urmărit, neîndoielnic, împiedicarea minorului de a lua legătura cu mama sa, conduita acestuia s-a repercutat şi asupra educaţiei copilului, care a fost privat temporar de dreptul de a urma cursurile clasei pregătitoare, nerespectarea voită a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 12397/23.10.2017 având o astfel de finalitate.

În acest sens, a reţinut că una dintre disputele dintre inculpat şi C. a vizat instituţia de învăţământ pe care o va urma minorul. În lipsa consensului dintre părinţi, divergenţa a fost tranşată de către instanţa de judecată, care a dispus ca minorul să urmeze cursurile Liceului Teoretic "Lucian Blaga". Ca urmare, aceasta era singura instituţie de învăţământ pe care minorul ar fi putut să o urmeze. Înscrierea la orice altă unitate de învăţământ ar fi atras refuzul previzibil al celuilalt părinte, cu consecinţa imposibilităţii urmării de către minor a cursurilor şcolare.

Comportamentul inculpatului, care a acceptat, fără nicio rezervă, opţiunea minorului de a refuza urmarea cursurilor clasei pregătitoare la Liceului Teoretic "Lucian Blaga", după ce, în prealabil, i-a indus această idee, se înscrie în rândul celorlalte acţiuni ale tatălui de împiedicare a fiului de a lua contact cu mama sa, acesta fiind scopul direct urmărit de inculpat.

*

Împotriva deciziei penale nr. 1265/A din 05.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 8 februarie 2021, prin avocat E..

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, apărarea a susţinut, în esenţă, că ceea ce se reproşează, în concret, inculpatului, în condiţiile art. 380 alin. (1) C. pen., prin decizia recurată, este faptul că a indus minorului B. o perspectivă negativistă referitoare la Liceul "Lucian Blaga", pentru ca în acest mod să împiedice o posibilă întâlnire a acestuia cu mama sa, numita C..

Practic, în opinia instanţei de apel, atitudinea inculpatului de a fi acceptat opţiunea minorului B. de a refuza urmarea cursurilor clasei pregătitoare la Liceul "Lucian Blaga" se înscrie în rândul acţiunilor de împiedicare a minorului de a lua contact cu mama sa, conduită care ar îmbrăca forma intenţiei de gradul II.

Altfel spus, inculpatului A. i se reproşează acte materiale (fapte) de împiedicare a minorului B. de a lua contact cu mama acestuia, C., iar nu acte materiale de împiedicare a minorului de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu.

Potrivit normei de incriminare prevăzută de art. 380 alin. (1) C. pen., elementul material al infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu constă în retragerea sau împiedicarea minorului, de către părinte sau persoana căreia i-a fost încredinţat, prin orice mijloace, de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu.

Retragerea minorului presupune îndepărtarea, părăsirea, renunţarea minorului de a se mai prezenta la cursurile învăţământului general obligatoriu, ca urmare a deciziei luate în acest sens de părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii. Nu este necesar ca retragerea să se faţă printr-o cerere înregistrată la şcoala pe care minorul o frecventează, aceasta putându-se realiza şi prin simpla luare a minorului, fără încunoştinţarea unităţii de învăţământ despre decizia de retragere a acestuia.

Pentru realizarea infracţiunii în această variantă este necesar, ca situaţie premisă, ca minorul să fi fost înregistrat la o unitate de învăţământ, unde să fi început frecventarea cursurilor.

Împiedicarea minorului de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu constă în interdicţia impusă acestuia de a frecventa cursurile. Aceasta se poate realiza prin orice mijloace, inclusiv prin neînscrierea sa la o unitate de învăţământ sau prin interdicţia de a se mai prezenta la cursuri, realizată prin ameninţare, constrângere, trimiterea în altă localitate, unde nu există unitate de învăţământ, etc.

Or, în speţă, faptele reproşate inculpatului A. în cuprinsul deciziei penale recurate nu se circumscriu niciuneia dintre activităţile anterior menţionate, ci vizează strict împiedicarea întâlnirilor minorului B. cu mama acestuia, C..

O astfel de conduită nu îmbracă, însă, forma împiedicării minorului de a urma cursurile clasei pregătitoare, motiv pentru care se impune a se constata că inculpatul A. a fost condamnat definitiv pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, prev. de art. 380 alin. (1) C. pen., întrucât actele materiale (faptele) ce îi sunt reproşate efectiv inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală.

Totodată, apărarea a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 441 alin. (1) C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii recurate până la soluţionarea căii extraordinare de atac.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 9 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de inculpatul A., pentru argumentele detaliat prezentate în cuprinsul acesteia.

La termenul fixat, 14 septembrie 2021, apărătorii aleşi ai recurentului inculpat şi intimatului persoană vătămată minoră, precum şi reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra recursului în casaţie, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

*

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că deşi cunoştea dispoziţiile sentinţei civile nr. 12397/23.10.2017 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, care îl obligau să permită minorului B. să urmeze cursurile şcolare obligatorii ale clasei pregătitoare din cadrul Liceului Teoretic "Lucian Blaga", inculpatul A. nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi morale de a depune toate diligenţele pentru a facilita reintegrarea minorului în colectivul şcolar al acestei instituţii şi de a-i permite şi asigura frecventarea cursurilor, prin asigurarea suportului emoţional şi material necesar, ceea ce a avut ca efect împiedicarea minorului de a urma cursurile clasei pregătitoare, în perioada 23.10.2017-13.04.2018.

Instanţa de apel a apreciat că fapta astfel comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, prev. de art. 380 alin. (1) C. pen., în modalitatea normativă a împiedicării, prin orice mijloace, de a urma cursurile acestei forme de învăţământ.

S-a reţinut că elementul material al infracţiunii a constat în activitatea inculpatului de a induce minorului o perspectivă negativistă asupra Liceului Lucian Blaga, pentru ca în acest mod să împiedice o posibilă întâlnire cu mama sa. Ulterior, odată ce a influenţat minorul în această direcţie, inculpatul a acceptat fără rezerve opţiunea acestuia, abţinându-se de la a depune toate diligenţele pentru ca el să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, încălcând, astfel, prevederile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, care obligă părintele sau tutorele legal să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu.

În actualul cadru procesual, invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 380 alin. (1) C. pen., întrucât ceea i ce se reproşează, în concret, nu sunt acte materiale de împiedicare a minorului B. să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, ci acte de împiedicare a acestuia de a lua contact cu mama sa, C..

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 380 alin. (1) C. pen. infracţiunea dedusă judecăţii constă în aceea că "Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor (...), în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu", fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la familie, a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de manifestarea unei permanente griji pentru creşterea şi educarea minorului, aceasta fiind, potrivit art. 261 C. civ., îndatorirea principală a părinţilor.

Dreptul la educaţie este un drept fundamental al societăţii contemporane, fiind subiect al reglementării atât în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi în constituţiile statelor membre. Recunoscând importanţa dreptului la educaţie şi problematica creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de către elevi de vârstă tot mai mică, legiuitorul naţional a incriminat, prin art. 380 C. pen., cu titlu de noutate, fapta de împiedicare a accesului la învăţământului general obligatoriu, pornind de la premiza că nu numai statul are obligaţia reducerii ratei abandonului şcolar, ci şi părintele minorului aflat în această situaţie. Aceasta întrucât, pe termen lung, abandonul şcolar are efecte negative asupra dezvoltării sociale şi a creşterii economice, fiind o problemă atât individuală, cât şi a întregii societăţi.

Potrivit art. 32 alin. (1) din Constituţie, "Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare".

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior, iar potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV.

Totodată, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu, nerespectarea, din culpă, a acestei obligaţii constituind contravenţie potrivit art. 360 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.

Subiectul activ al infracţiunii este calificat, respectiv părintele sau persoana căreia, potrivit legii, i s-a încredinţat un minor spre creştere şi educare.

Elementul material al infracţiunii este prevăzut în două modalităţi alternative de realizare, respectiv: retragerea minorului de la învăţământul general obligatoriu sau împiedicarea minorului, prin orice mijloace, să urmeze cursurile acestui învăţământ.

Împiedicarea minorului de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu presupune obstrucţionarea acestuia de a frecventa cursurile şcolare şi se poate realiza prin orice mijloace, fie directe (neînscrierea minorului la o unitate de învăţământ sau interdicţia impusă acestuia de a se mai prezenta la cursuri, etc.), fie indirecte (trimiterea minorului în altă localitate, obligarea sa de a presta anumite activităţi pe durata cursurilor, inducerea unei perspective negativiste asupra şcolii, de natură a determina refuzul minorului de a urma cursurile şcolare).

Modalităţile faptice prin care se poate realiza elementul material al infracţiunii sunt diverse, ele putând fi atât comisive, cât şi omisive.

Acţiunilor ce realizează elementul material le sunt ataşate două cerinţe esenţiale, respectiv: să fie nejustificate şi să vizeze numai învăţământul general obligatoriu, iar nu alte forme de şcolarizare.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor de familie şi bunei dezvoltări a minorului, raportul de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

În contextul acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat A. în actualul cadru procesual, grefate în mod exclusiv pe argumente vizând neîntrunirea elementului material al infracţiunii, sunt nepertinente, întrucât se fundamentează pe o greşită apreciere a obiectului concret al acuzaţiei formulate în speţă.

Fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat definitiv, în temeiul art. 380 alin. (1) C. pen., constă în aceea că, în pofida dispoziţiilor sentinţei civile nr. 12397/23.10.2017 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, care îl obligau să permită minorului B. să urmeze cursurile şcolare obligatorii ale clasei pregătitoare din cadrul Liceului Teoretic "Lucian Blaga", inculpatul nu a depus toate diligenţele pentru a-i permite minorului, în mod real, frecventarea cursurilor acestei şcoli, prin asigurarea suportului emoţional şi material necesar, ceea ce a avut ca efect împiedicarea efectivă a minorului de a urma cursurile învăţământului primar în perioada 23.10.2017-13.04.2018.

Împrejurarea că, raportat la elementele factuale reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, această atitudine a inculpatului a îmbrăcat forma unor acţiuni conjugate - detaliat descrise anterior - prin care s-a realizat, în principal, împiedicarea minorului de a lua legătura cu mama sa, C., este irelevantă sub aspectul tipicităţii obiective a faptei.

Ansamblul demersurilor realizate de inculpat în contextul litigiilor civile în centrul cărora se afla minorul a favorizat, în mod evident, refuzul celui din urmă de a lua legătura cu mama sa, însă a determinat concomitent, în mod interdependent şi inevitabil, şi refuzul minorului (în vârstă de 6 ani şi 6 luni la acel moment) de a urma cursurile clasei pregătitoare la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", unde fusese înscris de către mama sa, C..

În condiţiile în care, printr-o hotărâre judecătorească executorie se statuase ca minorul să urmeze cursurile Liceului Teoretic "Lucian Blaga", instituindu-se, în sarcina inculpatului (la domicilul căruia se afla copilul), obligaţia de a permite acest lucru, acceptarea de către tată, fără rezerve, a opţiunii copilului aflat la o vârstă fragedă de a refuza urmarea cursurilor acestei unităţi şcolare, după ce, anterior, îi indusese celui din urmă o stare de teamă şi aversiune faţă de mamă şi, implicit, o atitudine negativistă faţă de şcoala unde îl înscrisese aceasta, a avut ca finalitate directă împiedicarea nejustificată a copilului de a urma cursurile clasei pregătitoare în perioada 23.10.2017-13.04.2018. Faptul că o atare consecinţă s-a suprapus peste cea în principal urmărită de inculpat - referitoare la raporturile dintre mamă şi copil - este irelevant de vreme ce s-a stabilit, în mod definitiv, că demersurile tatălui au determinat, astfel, şi o privare temporară a minorului de posibilitatea frecventării cursurilor şcolare.

Această conduită întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 380 alin. (1) C. pen. întrucât, potrivit normei de incriminare, împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu se poate manifesta prin orice mijloace, inclusiv indirecte, în speţă, fiind vorba de o serie de acţiuni ale inculpatului menite să dea naştere unui refuz ferm şi constant din partea minorului de reluare a relaţiilor personale cu mama, cu consecinţa directă a refuzului acestuia de a urma şi cursurile clasei pregătitoare la unitatea şcolară la care fusese înscris de către aceasta.

Urmare acestor acţiuni ale inculpatului, pentru o perioadă de aproximativ 6 luni în care s-a aflat la domiciliul său, minorul B. nu a urmat, în mod nejustificat, cursurile clasei pregătitoare la Liceului Teoretic "Lucian Blaga" şi nici la o altă instituţie de învăţământ, deşi dispoziţiile Legii nr. 1/2011 instituiau obligativitatea învăţământului primar.

Fapta realizează, prin urmare, toate elementele de conţinut tipic obiectiv ale infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, efectele concurente inerente ale litigiilor dintre cei doi părinţi asupra relaţiilor minorului cu unul dintre ei antamând chestiuni distincte, relevante, eventual, sub aspectul subiectiv al infracţiunii, ce nu poate face, însă, obiect de cenzură în acest cadru.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate în prezentul demers judiciar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1265/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1265/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2021.