Inadmissible appeal against final decision rejecting criminal revision for failure to cite new facts or constitutional unconstitutionality decree

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 612/A din data de 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 573/2021 din data de 12.05.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Oradea a reţinut că revizuirea este calea extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ori încălcările dispoziţiilor constituţionale în cazul în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate ulterior rămânerii definitive a hotărârii.

Curtea a reţinut că revizuirea presupune o primă etapă, reglementată prin art. 459 din C. proc. pen., în care instanţa sesizată cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac examinează admisibilitatea în principiu a cererii, astfel că, în această procedură, se verifică dacă hotărârea atacată este una prin care s-a soluţionat fondul acţiunii penale şi al acţiunii civile, respectiv una prin care s-a soluţionat acţiunea penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei şi acţiunea civilă, prin admiterea sau respingerea acesteia.

De asemenea, Curtea a reţinut că în această procedură se verifică dacă persoana care a formulat cererea de revizuire este una dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., respectiv părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale, un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului şi procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii.

Potrivit art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea a constat că, tot în această etapă, instanţa examinează dacă cererea a fost formulată în termenele prevăzute de art. 457 din C. proc. pen., dacă cererea de revizuire a fost redactată în scris şi este indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază şi mijloacele de probă în dovedirea acestuia şi dacă aceste fapte şi mijloace de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Curtea a constatat că, într-adevăr, cererea de revizuire formulată de A. vizează o hotărâre prin care s-a rezolvat acţiunea penală şi a fost formulată de una dintre părţile din dosar, revizuentul având calitatea de inculpat în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de formă ale cererii, aceasta fiind formulată în scris, ulterior fiind indicate şi cazurile de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazurile de revizuire, Curtea a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când este incident unul dintre cazurile enumerate la lit. a)-f).

Pentru a se putea reţine cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Curtea a reţinut că este necesar să se fi descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Curtea a opinat că pentru a se reţine acest caz de revizuire faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi trebuie să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speţă, Curtea a constatat că revizuentul nu a invocat niciun fapt sau împrejurare nouă, care nu ar fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care să fie de natură a dovedi existenţa unei erori judiciare şi a conduce la o altă soluţionare a cauzei.

Curtea a apreciat că modul în care instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită a sancţionat pluralitatea infracţională, respectiv a dispus contopirea pedepsei aplicate în cauză cu o pedeapsă ce i-a fost anterior aplicată revizuentului nu se încadrează în acest caz de revizuire.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Curtea a constatat că aceste dispoziţii legale reglementează un caz de revizuire sui generis, care presupune întrunirea următoarelor condiţii: (i) să existe o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; (ii) decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; (iii) hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; (iv) excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; (v) consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În speţă, Curtea a apreciat că revizuentul a invocat formal acest caz de revizuire, nefăcând referire la nicio decizie a Curţii Constituţionale prin care să fi fost declarată neconstituţională vreo normă legală care a fost aplicată în cauză în ceea ce priveşte sancţionarea pluralităţii infracţionale.

Ca atare, având în vedere faptul că, prin cererea de revizuire nu au fost indicate fapte sau împrejurări factuale noi, de natură a demonstra netemeinicia hotărârii atacate, cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) din C. proc. pen. fiind indicate doar în mod formal, fără a se face referire la vreo faptă sau împrejurare nouă, care nu ar fi fost cunoscută la soluţionarea cauzei şi nici vicii fundamentale de legalitate prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale apte de a fi invocate în condiţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., motivele invocate de revizuentul A. în susţinerea căii extraordinare de atac neavând, nici măcar la nivel de aparenţă, sustenabilitate în cazurile de revizuire strict şi limitativ prevăzute de lege, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de acesta.

Împotriva acestei decizii apelantul revizuent A. a declarat apel.

În esenţă, a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată, arătând că este nemulţumit de modul cum s-a realizat contopirea pedepsei aplicate în cauză cu o pedeapsă ce i-a fost anterior aplicată, rezultând o pedeapsă foarte mare în condiţiile în care faptele sunt concurente.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că apelantul revizuent A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 612/A din 11 noiembrie 2021, prin care Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 573 din 12 mai 2021, prin care Judecătoria Oradea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei penale nr. 130 din 04 februarie 2020.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că prezentul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 612/A/2021 din data de 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de către apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 612/A/2021 din data de 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.