Inadmissibility of appeal against final order rejecting annulment petition for failure to meet statutory grounds

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 63/CC din data de 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 52/11.10.2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021.

Pentru a se dispune în acest sens, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că unul dintre elementele principiului preeminenţei dreptului este dat de securitatea raporturilor juridice, aceasta impunând ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu poată fi rediscutată, iar natura juridică a contestaţiei în anulare, de cale extraordinară de atac, nu justifică nesocotirea acestui principiu.

Curtea a reţinut că contestaţia în anulare este un remediu procesual care vizează repararea unor erori de procedură şi nu de judecată şi, prin urmare, prin intermediul său, nu poate fi repus în discuţie fondul cauzei.

Referitor la etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea a reţinut că vizează exclusiv verificarea îndeplinirii condiţiilor de exercitare a căii de atac extraordinare, instanţa verificând dacă sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute în art. 426 din C. proc. pen., dacă hotărârea contestată este o hotărâre definitivă, dacă cererea de contestaţie în anulare a fost formulată de către o persoană prevăzută de art. 427 din C. proc. pen. şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestaţie, precum şi dacă motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai format obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.

În speţa de faţă, Curtea a constatat că cererea de contestaţie în anulare este formulată de către o persoană care are calitatea procesuală în acest sens, în acord cu dispoziţiile art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece contestatoarea A. a avut calitatea de parte în dosarul nr. x/2021 cu privire la care s-a formulat prezenta cale extraordinară de atac, iar hotărârea judecătorească contestată este definitivă, în speţă încheierea penală nr. 52/11.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

Examinând şi condiţia ca motivul pe care se sprijină contestaţie să fie dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen., Curtea a constatat că, deşi în mod formal pare că s-a invocat cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate", în fapt motivul invocat nu se încadrează în acest caz de contestaţie.

Astfel, Curtea a arătat că acest caz de contestaţie în anulare priveşte o judecată în apel, cum expres prevede textul legal, or, în dosarul nr. x/2021, deşi a avut loc o procedură în faţa Curţii de Apel aceasta nu a vizat o judecată în apel, ci soluţionarea unei contestaţii, procedură care nu reprezintă o judecată în apel.

Din motivarea contestaţiei, Curtea a reţinut că petenta invocă aspecte ce nu au legătură cu procedura derulată în faţa Curţii de Apel Iaşi care a analizat strict admisibilitatea contestaţiei, în prezenta cauză neputând fi identificate alte motive de contestaţie în anulare care să poată fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac, prin care se tinde la desfiinţarea unor hotărâri ce au dobândit deja autoritate de lucru judecat, cazurile în care poate fi declarată trebuie strict interpretate, drept pentru care Curtea a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiţia expresă prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu, şi anume ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri contestatoarea A. a declarat apel.

În esenţă, a solicitat admiterea cererii de contestaţie în anulare formulată şi a argumentat contestaţia în anulare promovată pe nerespectarea regulilor de procedură, pe lipsa citării părţilor în procedurile judiciare, formulând, totodată, critici ce vizează chestiuni de fond, de temeinicie referitoare la hotărâri civile şi hotărâri penale de care este nemulţumită, în contextul probelor despre care susţine că există.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Astfel, art. 408 din C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de apel dispunând că:

"(1) sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel."

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că apelanta contestatoare A. a declarat apel împotriva încheierii penale nr. 63/CC din 26 noiembrie 2021, prin care Curtea de Apel Iaşi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva încheierii nr. 52 din 11 octombrie 2021, prin care Curtea de Apel Iaşi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoare împotriva încheierii penale nr. 64/CCP din 12 februarie 2021.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că prezentul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., în procedura admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare instanţa verifică dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins contestaţia în anulare declarată tocmai pentru că aceasta nu îndeplinea condiţiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. şi, în raport cu aceste dispoziţii legale, constată că, în ceea ce priveşte hotărârea prin care se dispune cu privire la inadmisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie, aceasta fiind definitivă şi, deci, nesusceptibilă de apel.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva încheierii penale nr. 63/CC din data de 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva încheierii penale nr. 63/CC din data de 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.