Scope of Cassation Review in Falsification Cases: Objective Tipicity Versus Evidence Re-Evaluation

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 917 din data de 03 august 2020, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual in formă continuată, prevăzută de art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 71 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen., s-a aplicat inculpatului pe durata executării fiecăreia dintre pedepsele sus precizate câte o pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b vechiul C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

În baza art. 81 vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a fixat termenul de încercare de 3 ani şi 6 luni conform art. 82 vechiul C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 vechiul C. pen., privitoare la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 din C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către partea civilă B. S.A..

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea proceselor-verbale seria C. civ. nr. x/10.08.2012, seria x nr. x/14.10.2012, nr. x/17.08.2012 si seria x nr. x/09.08.2012 (obiectele materiale ale infracţiunilor susmenţionate).

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite către stat suma de 16.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 15.000 de RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

S-a reţinut că inculpatul A., în calitate de agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Argeş - sectia Rurală Albota, cu aviz de poliţie rutieră, în realizarea atribuţiilor de serviciu, în cursul anului 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat mai multe procese-verbale de contravenţie, cu prilejul întocmirii acestora, prin atestarea de fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv procesul-verbal seria x nr. x/14.10.2012, procesul-verbal nr. x/17.08.2012, procesul-verbal seria C. civ. nr. x/10.08.2012 şi procesul-verbal nr. x/09.08.2012.

S-a reţinut că inculpatul A., în calitate de agent şef de poliţie în sectia Rurală Albota, cu aviz de poliţie rutieră, în realizarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat un proces-verbal de contravenţie, prin contrafacerea scrierii, respectiv a încheiat procesul-verbal nr. x/09.08.2012 în numele martorului C. (agent de poliţie), fără încuviinţarea acestuia, de natură să producă consecinţe juridice, respectiv obţinerea de despăgubiri de la societăţile de asigurări.

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 337/A din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 917 din data de 03 august 2020, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se să se constate nelegalitatea hotărârii de condamnare, în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, a apreciat că situaţia de fapt reţinută de către judecătorul fondului şi, ulterior, de către instanţa de apel, nu se circumscrie normei de incriminare. În ceea ce priveşte fapta de fals intelectual, a arătat că poliţistul nu este parte activă a accidentului, ci este sesizat de către părţile implicate la evenimentul rutier, iar poliţistul îşi exprimă opinia legală într-un proces-verbal întocmit pe baza înscrisurilor preexistente, respectiv declaraţiile părţilor sau schiţa de eveniment, stabilind astfel consecinţa juridică a accidentului rutier, persoana vinovată de producerea accidentului şi dacă aceasta beneficiază de asigurare de răspundere civilă. Astfel, a apreciat că în ipoteza în care ceea ce se regăseşte în procesul-verbal nu corespunde realităţii nu i se poate imputa inculpatului, atâta timp cât declaraţiile părţilor nu au fost anulate de instanţă şi nu s-a constatat că există o altă realitate faţă de cea consemnată.

De asemenea, a doua critică cuprinsă în motivele de recurs vizează cheltuielile judiciare stabilite de instanţa de apel în cuantum de 15.000 RON, reţinându-se 85 de dosare de daună. În acest sens, a arătat că, deşi se susţine că au fost analizate 85 de dosare de daună, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat referitor la patru procese-verbale de constatare a contravenţiilor, iar 80 de dosare nu privesc persoana inculpatului.

În continuare, s-a apreciat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu a fost motivată, conducând astfel la încălcarea prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1), punctul 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, a solicitat să se dispună achitarea inculpatului, atât sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, cât şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, apreciind că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestor infracţiuni, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa investită cu soluţionarea apelului, ori după caz a fondului, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., pentru condamnarea pe baza unui proces inechitabil, cu ignorarea completă a apărărilor inculpatului, nelegalitatea soluţiei de condamnare generând nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implicit şi lipsa evaluării prevederii faptei în legea penală.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esenţă, la argumente potrivit cărora faptele constatate de instanţa de fond şi de curtea de apel nu sunt prevăzute de legea penală, la refuzul explicit al instanţei de fond de a analiza situaţia premisă generată de declaraţiile mincinoase ale participanţilor la trafic ori să aducă vreun argument prin care să se combată apărările inculpatului, respingerea nemotivată de către instanţa de apel a apărării cu privire la procedura de sistem, respectiv PROPSPR/9, care atestă faptul că agentul constatator nu este un martor la accident, ci el este un actor social care intervine ulterior, rezumându-se la a analiza contextul factual al contravenţiei şi luând o decizie în consecinţă (acesta nu modifică contextul factual al accidentului, declarat de şoferi).

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. 1969 şi de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi a art. 5 C. pen., reţinute în concret în sarcina sa.

Sub aspectul conţinutului juridic al celor două infracţiuni, reţinute în sarcina inculpatului, este necesar să se constate existenţa situaţiei premisă, constând în starea de fapt preexistentă, care să justifice întocmirea unui înscris oficial (în cazul falsului material) sau, respectiv, cu privire la care înscrisul oficial trebuie să constate anumite date în conformitate cu adevărul şi să servească ca mijloc de probă pentru acea stare de fapt.

În ce priveşte latura obiectivă din conţinutul constitutiv al infracţiunilor:

- pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, elementul material constă în acţiunea de falsificare, în mod material, a înscrisului, fie prin contrafacerea (prin reproducerea conţinutului obişnuit al înscrisului) scrierii sau subscrierii, fie prin denaturarea materială a conţinutului acestuia. Cerinţele esenţiale pentru ca acţiunea de falsificare materială a unui înscris să întregească latura obiectivă a infracţiunii constau cumulativ în faptul ca înscrisul să facă parte din categora înscrisurilor oficiale (întocmite, emanate de o autoritate) şi ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul în care este folosit.

- pentru infracţiunea de fals intelectual (în modalitatea normativă reţinută în cauză), elementul material constă în atestarea la momentul întocmirii a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului de către un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cerinţele esenţiale pentru existenţa elementului material constau în aceea ca atestarea să fie comisă în exerciţiul atribuţiilor, să fie susceptibilă de a produce consecinţe juridice şi, respectiv, să se refere la date, fapte sau împrejurări care privesc starea de fapt pentru constatarea căreia s-a întocmit înscrisul oficial.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a rezultat în cauză din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acţiunile inculpatului, în calitate de agent şef de poliţie în secţia Rurală Albota, cu aviz de poliţie rutieră, care, în realizarea atribuţiilor de serviciu, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a atestat în mod necorespunzător adevărului fapte sau împrejurări în conţinutul a patru procese-verbale de contravenţie, cu prilejul întocmirii acestora şi, respectiv, a falsificat un proces-verbal de contravenţie, prin contrafacerea scrierii, în numele martorului C. (agent de poliţie), fără încuviinţarea acestuia, de natură să producă consecinţe juridice, respectiv obţinerea de despăgubiri de la societăţile de asigurări, corespund textelor legale de incriminare a faptei de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale, în modalitatea reţinută de instanţa de apel.

Prin urmare, criticile inculpatului, iterate şi în faţa instanţei de apel, în sensul că nu s-au avut în vedere apărările sale - faptul că procedura de sistem PROPSPR/9 care atestă faptul că agentul constatator nu este un martor la accident, ci doar un actor social care intervine ulterior, faptul că situaţia premisă presupune constatarea prealabilă a conţinutului fals al declaraţiilor date de către conducătorii auto presupus implicaţi în accidentele rutiere - nu pot fi primite, întrucât situaţia premisă (atestarea contravenţiei, conform adevărului, pe care înscrisul oficial trebuia să o constate) şi cerinţele pentru existenţa infracţiunilor au rezultat din materialul probatoriu, iar, pe de altă parte, dispoziţiile legale incriminatoare nu impun îndeplinirea prealabilă a acestor condiţii.

Împrejurarea ca declaraţiile părţilor să fie anulate de instanţă nu este necesară şi prealabilă pentru existenţa infracţiunii, câtă vreme starea de fapt reţinută este dovedită prin coroborarea mai multor mijloace de probă, administrate în cursul procesului penal.

În ce priveşte procedura de sistem care atestă faptul că agentul constatator nu este un martor la accident, ci doar analizează contextul factual al contravenţiei, din probe rezultă că acuzaţia nu a constat în omisiunea sau imprecizia inculpatului în constatarea contravenţiilor, ci în faptul că, în realitate, acestea nici nu au existat.

Astfel, instanţele au analizat şi evaluat detaliat probele administrate, având în vedere declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor presupuşi contravenienţi în procesele-verbale încheiate de inculpat, faptul că sancţiunea contravenţională nu a fost implementată în evidenţele Serviciului Rutier, neconcordanţele identificate între menţiunile din registrul de contravenţii şi exemplarele 2 şi 3 ale proceselor-verbale înaintate de societatea de asigurări, cu privire la agentul constatator, numele contravenientului, sancţiunea aplicată şi data săvârşirii contravenţiei, raportul de expertiză criminalistică grafică care a concluzionat că inculpatul a completat cele patru procese-verbale şi declaraţia martorului C., menţionând fals numele agentului constatator.

Înalta Curte precizează că, pe calea recursului în casaţie nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.

În realitate, criticile, similare cu cele invocate în apel, sunt referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective, iar nu la lipsa elementelor de tipicitate infracţională, acestea reprezentând chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare şi nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

În ce priveşte susţinerea apărării, în sensul că la momentul completării proceselor-verbale de contravenţie inculpatul nu ar fi avut reprezentarea realităţilor sau aspectelor consemnate în cuprinsul acestora, aceste elemente ţin de latura subiectivă a cauzei, respectiv vinovăţia cu care inculpatul a acţionat în întocmirea respectivelor procese-verbale. Or, în calea de atac a recursului în casaţie se analizează numai aspecte ce ţin de tipicitatea obiectivă a cauzei, iar nu forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea, aceasta reprezentând o trăsătură ce se analizează exclusiv de către instanţele ordinare, întrucât presupune un proces de analiză şi evaluare a probatoriului.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunilor pentru care a fost condamnat recurentul, se reţine că în conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu poate fi inclusă şi condiţia privitoare la forma de vinovăţie, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen. fiind enumerată distinct trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în analiza corespondenţei obiective de incriminare a faptei, nu poate proceda la o analiză asupra elementelor constitutive ale laturii subiective, care ar presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat cu privire la circumstanţele concrete de comitere ale infracţiunii.

Astfel, cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să verifice existenţa corespondenţei între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu şi sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noţiunii de "faptă ce nu este prevăzută de legea penală".

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică formulată de apărare, care vizează cheltuielile judiciare stabilite de instanţa de apel în cuantum de 15.000 RON, reţinându-se 85 de dosare de daună, deşi inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat referitor la patru procese-verbale de constatare a contravenţiilor, nu poate fi încadrată în cazul de casare invocat în prezenta cauză, excedând recursului în casaţie.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat detaliat criticile inculpatului sub acest aspect şi a motivat în finalul deciziei cuantumul cheltuielilor prin raportare la toate activităţile efectuate în cauză, care le-au justificat.

În ceea ce priveşte ultima critică formulată de apărare, în sensul că decizia recurată nu este motivată, nici acest motiv nu se circumscrie cazului de casare invocat în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu constituie infracţiuni, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi apel.

Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2022.