Customs inspector's cassation appeal rejected; abuse-of-office and tax-evasion conviction with 4-year sentence upheld.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 137/12.12.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre altele, Tribunalul Călăraşi a hotărât următoarele:

A respins cererea de achitare formulată de inculpatul A., prin apărător, conform art. 16 lit. a) art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 248 C. pen. si aplic. Art. 5 C. pen.

A respins cererea de achitare formulată de acelaşi inculpat, prin apărător, conform art. 16 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 5 C. pen. şi respectiv de art. 26 rap. la art. 9 lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74-76 C. pen. 1968, cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. 1969 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 rap. la art. 9 lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea 241/2005, cu aplic. Art. 74-76 C. pen..1968, cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. 1969 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 132 din Legea 78/2000 cu ref.la art. 248 C. pen., cu aplic. Art. 74-76 C. pen. 1968, cu aplic. art. 5 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

În aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen..1969, s-a dispus ca inculpatul A., să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1969 rap.la art. 65 alin. (2) C. pen..1969, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. A) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplic. art. 5 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. 1968, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 861, 862 C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe un termen de 5 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 863 C. pen. 1968, a pus în vedere inculpatului ca pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Călăraşi;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A dedus din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10.10.2012 la 11.01.2013.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri, au declarat apel printre alţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpatul A..

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 1451/A din 28.12.2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a respins printre altele apelul inculpatului A. împotriva sentinţei penale nr. 137/12.12.2017 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. şi de inculpaţii B., C., D., E., F., împotriva sent. pen. nr. 137/12.12.2017 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.

În baza art. 419 C. proc. pen.. au fost extinse efectele apelurilor declarate de inculpaţii anterior menţionaţi cu privire la inculpatul G..

A fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi, rejudecând:

I. Pe latură penală:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului A. în pedepsele componente.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite cele două pedepse de 4 ani închisoare aplicate inculpatului A. prin prezenta decizie şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia de prima instanţă pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu ref. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, în regim de detenţie.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului de prima instanţă.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015(271/2018), inculpatul A., a declarat recurs în casaţie la data de 13 mai 2021.

Inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie depusă la dosar, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. respectiv ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

Recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat. A solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 448 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora în cazul prevăzut în alin. (1) pct. (2) lit. a) instanţa de recurs desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată, dispunând şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 137 din 12.12.2017 a Tribunalului Galaţi.

În concret, inculpatul A. a susţinut prin cererea de recurs în casaţie că în ceea ce priveşte infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţinal organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pentru care a fost condamnat este esenţial că pentru a se putea reţine sprijinirea unui grup infracţional organizat trebuie să fie dovedit pe de o parte, că persoana acuzată de săvârşirea unei astfel de infracţiuni avea cunoştinţă de existenţa unui astfel de grup, precum şi scopul acestuia, iar pe de altă parte, că persoana a oferit un sprijin material sau moral, ori un alt ajutor concret în desfăşurarea activităţii grupului infracţional organizat sau în atingerea scopului pentru care a fost constituit. A susţinut că relaţiile strict profesionale pe care le-a avut cu cei doi reprezentanţi ai societăţii H. S.R.L., care au generat întâlniri ocazionale cu aceştia, dar mai ales desfăşurarea unor activităţi de control la sediul acestora, nu pot fi considerate drept sprijin acordat grupului infracţinal.

Referitor la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, a susţinut că elementele de fapt care au fost reţinute de instanţa de fond şi dezvoltate mai apoi de către instanţa de apel nu relevă nicio activitate de ajutorare, înlesnire sau promisiune specifică elementului material al complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, a arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru această infracţiune, întrucât nu este întrunit elementul material al acestei infracţiuni, fiind respectate sarcinile stabilite şi dispoziţiile legale în vigoare la acel moment.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat, se referă, în esenţă, la neprevederea în legislaţia primară a atribuţiilor de serviciu încălcate cu ocazia controalelor efectuate la S.C. H. S.R.L., ca urmare a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, conform căreia dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. privind abuzul în serviciu sunt constituţionale doar în măsura în care noţiunea de îndeplinire defectuoasă a unui act de către un funcţionar public se interpretează în sensul îndeplinirii acestui act prin încălcarea legii.

Prin urmare, a motivat că nu este întrunit elementul material al acestei infracţiuni, fiind respectate sarcinile stabilite şi dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susţinute oral.

Ca stare de fapt, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, împreună cu inculpaţii I. şi B., care reprezentau palierul de protecţie din partea autorităţilor cu atribuţii de control ale statului, inculpaţii E., D., G., J. aflându-se în subordinea membrilor de bază ai grupării şi executând cu ştiinţă dispoziţiile acestora şi cunoscând scopul urmărit, a spijinit grupul infracţional organizat constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a grupului infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În perioada 2010 - martie 2011 inculpaţii C., K., L., F., G., M., J., E., D., A., I., B. şi N. i-au ajutat în modalităţile descrise în rechizitoriu pe inculpaţii O. şi P. ca, prin intermediul S.C. H. S.R.L. Q., să achiziţioneze motorină Euro 5 în regim suspensiv pe care ulterior să o revândă pe piaţa internă cu titlu de carburant auto, să înfiinţeze societăţi fantomă în spatele cărora să deruleze circuitul evazionist, să nu evidenţieze în actele contabile operaţiuni comerciale efectuate şi nici veniturile realizate din vânzarea motorinei dar şi să evidenţieze în actele contabile cheltuieli ce nu aveau la bază operaţiuni legale şi operaţiuni fictive pentru a acoperi activitatea evazionistă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale creând un prejudiciu de 37.225.298 RON (aproximativ 8.300.000 euro), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Inculpaţii I., A., B., în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă nu au îndeplinit anumite acte şi totodată au îndeplinit în mod defectuos unele acte contribuind în acest mod la obţinerea unor avantaje patrimoniale şi prejudicierea bugetului de stat cu suma de 37.225.298 RON (aprox. 8.300.000 euro), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Lg. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de abuz în serviciu, sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la evaziune fiscală, reţinute în concret în sarcina sa.

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, instanţa a constatat că inculpatul A. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia controalelor succesive efectuate la S.C. H. S.R.L. în perioada octombrie 2010 - martie 2011, cu încălcarea Legii nr. 571/2003, activitatea acestuia corespunzând elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii.

Astfel, ca inspector vamal, deşi a avut acces la toate documentele societăţii privind achiziţiile de motorină Euro 5, la evidenţa aprovizionării cu ţiţei a S.C. H. S.R.L. şi a putut observa direct că societatea nu realiza niciun fel de activitate de producţie şi că, de fapt, achiziţiile privind acest tip de materie primă aveau caracter fictiv, inculpatul nu a stopat activitatea de antrepozit fiscal. Motorina achiziţionată de S.C. H. S.R.L. în regim suspensiv de accize nu era folosită în procesul de producţie, astfel că singura destinaţie putea fi vânzarea ilicită pe piaţă.

Potrivit art. 20622 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, un antrepozit fiscal poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile, emisă de autoritatea competentă prin Comisia instituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, denumită în continuare Comisie.

Comisia de autorizare este competentă atât pentru acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, cât şi pentru anularea acesteia, astfel că toate dispoziţiile acesteia adresate structurilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau A.N.A.F. privind verificarea activităţii unui antrepozit fiscal sunt obligatorii şi constituie sarcini de serviciu pentru angajaţii acestor instituţii.

Totodată, conform art. 20622 alin. (7)-(8) din Legea nr. 571/2003, în exercitarea atribuţiilor sale, Comisia de autorizare poate solicita orice informaţii şi documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte instituţii ale statului, pe care le consideră necesare în soluţionarea cererilor înregistrate, iar în cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituţii.

Autoritatea vamală teritorială verifică toate condiţiile de autorizare prevăzute la art. 20623 din Legea nr. 571/2003, iar inculpatul A. avea, împreună cu inculpatul I., sarcina de a constata situaţia existentă la punctul de lucru al S.C. H. S.R.L.

Prin urmare, actele de supraveghere şi control al activităţii antrepozitarilor fiscali şi obligaţiile pe care le avea inculpatul A. în baza dispoziţiilor Comisiei de autorizare aveau caracter obligatoriu şi reprezentau sarcini de serviciu pentru inculpat, prevăzute de legislaţia primară.

În ce priveşte critica inculpatului, care a susţinut că probele nu relevă nicio activitate de ajutorare, înlesnire sau promisiune specifică elementului material al complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală:

Pentru ca o persoană să fie considerată participant la săvârşirea unei infracţiuni, trebuie să se constate că acea persoană a contribuit într-un mod sau într-o măsură oarecare la producerea infracţiunii, adică să se stabilească că un act sau o acţiune efectuată de acea persoană s-a angrenat în antecedenţa cauzală a infracţiunii şi, deci, între acel act sau acea acţiune şi infracţiunea comisă există o legătură de cauzalitate.

Prin urmare, nu prezintă relevanţă dacă această contribuţie este de natură obiectivă (complicitate materială) sau subiectivă (contribuie la formarea laturii subiective-instigare sau la întărirea acesteia-complicitate morală) a infracţiunii; dacă a fost sporadică sau în mod continuu; dacă a fost directă sau indirectă, imediată sau mediată; dacă a intervenit de la momentul conceperii infracţiunii sau spre finalul consumării acesteia.

Or, din examinarea efectuată de instanţa de apel a rezultat că, deşi inculpaţii I. şi A. au avut cunoştinţă că S.C. H. nu realiza decât scriptic aprovizionarea cu ţiţei brut, neavând activităţi de producţie şi, totodată, că toate livrările de R.. şi combustibil tip "S." către reprezentanţii S.C. T. S.R.L. (furnizorul de ţiţei al S.C. H.), S.C. U. S.R.L. şi S.C. V. S.R.L. (presupuşii clienţi ai S.C. H.) aveau caracter fictiv, au permis desfăşurarea activităţii infracţionale.

Prin raportare la poziţia de inspector vamal a inculpatului, având acces la evidenţa aprovizionării cu ţiţei a S.C. H. S.R.L., acesta a putut avea imaginea de ansamblu a fictivităţii operaţiunilor efectuate de această societate şi a evaziunii fiscale săvârşite prin intermediul acesteia. Totodată, dat fiind nivelul de pregătire al inculpatului, putea şi trebuia să concluzioneze că societăţile care realizau presupusele transporturi de motorină la punctul de lucru din Călăraşi al societăţii nu transportau în fapt motorina la această destinaţie, fiind evidentă reţeaua infracţională creată prin implicarea acestora în activitatea ilicită de vânzare a motorinei.

Pentru a constata dacă între acţiunea efectuată de inculpat şi infracţiunea de evaziune fiscală există legătura de cauzalitate, instanţa de apel a analizat toate circumstanţele de fapt în care a fost comisă infracţiunea, concluzionând că prin modul necorespunzător în care inculpaţii şi-au exercitat atribuţiile de control faţă de S.C. H. S.R.L., cu privire la achiziţiile fictive de motorină, au sprijinit activităţile ilicite desfăşurate prin intermediul acestei societăţi, contribuind la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina celorlalţi inculpaţi.

Prin urmare, şi în ce priveşte infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, se constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale acesteia, existând în concret acţiunea descrisă de elementul material, respectiv sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional.

Înalta Curte reţine că examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, în actualul cadru procesual instanţa de casaţie putând analiza doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2022.