Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 150/2022 AI generated

Tax evasion conviction stands; defendant's challenge against final appellate ruling dismissed as inadmissible.

Case Number Decizia nr. 150/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as inadmissible the defendant's challenge (contestație) against the Court of Appeal Craiova's final appellate decision, thereby leaving that decision in force; the defendant was ordered to pay 200 RON in judicial costs, with the state bearing the partial counsel fee. The underlying case concerned tax evasion under Law 241/2005 (art. 9(1)(c) and (2)), where the trial court had convicted the defendant to 1 year and 6 months' imprisonment with conditional suspension, ordered forfeiture of fictitious invoices, found the principal tax damage fully recovered, and imposed accessory and security measures; on appeal, the lower court had adjusted mitigating circumstances and removed the joint liability for tax accessories. The High Court held the challenge procedurally inadmissible because the appellate decision was final under art. 550(1) and 551(1) of the Criminal Procedure Code, and no further remedy was provided by law, applying the principle of legality of appeals (art. 129 Constitution; art. 16 Law 304/2004) and rejecting any artificial creation of remedies contrary to legal certainty.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 41 alin. (2) din C. pen, art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen, art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen, art. 81 din C. pen; Tax evasion conviction stands; defendant's challenge against final appellate ruling dismissed as inadmissible: The underlying case concerned tax evasion under Law 241/2005 (art. 9(1)(c) and (2)), where the trial court had convicted the defendant to 1 year and 6 months' imprisonment with conditional suspension, ordered forfeiture of fictitious invoices, found the principal tax damage fully recovered, and imposed accessory and security measures; on appeal, the lower court had adjusted mitigating circumstances and removed the joint liability for tax accessories. The High Court held the challenge procedurally inadmissible because the appellate decision was final under art. 550(1) and 551(1) of the Criminal Procedure Code, and no further remedy was provided by law, applying the principle of legality of appeals (art. 129 Constitution; art. 16 Law 304/2004) and rejecting any artificial creation of remedies contrary to legal certainty.

Keywords

AI generated
inadmissibility of tax objection tax evasion proceedings dismissal of tax appeal inadmissible cassation appeal forfeiture of appeal admissibility of tax appeal
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

Main ground for the ruling: the contestation was rejected as inadmissible because the decision of the Court of Appeal was final and no appeal was provided by law.

Art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Procedural basis for ordering the contestator to pay 200 RON in judicial expenses to the state.

Art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Procedural basis for the partial fee of the ex officio counsel (80 RON) to remain borne by the state and be paid from the Ministry of Justice fund.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 139 din 13 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017, s-a constatat că prin încheierea pronunţată la data de 16.06.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 565/P/2015/13.12.2017, din infracţiunea de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (din 1969) şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (din 1969), art. 10 alin. (1) din Legea 241/2015, art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. (din 1969) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. (din 1969) şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. , necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 din C. pen. (din 1969) cu aplic. art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului A. şi, în temeiul art. 82 din C. pen. (din 1969), s-a stabilit termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 din C. pen. (din 1969) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. (din 1969) s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (din 1969).

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (din 1969) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate executării pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 580 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea facturilor fiscale (privind operaţiuni comerciale nereale menţionate în rechizitoriu), respectiv facturi cu antetul:

1. S.C. B. S.R.L. - S.C. C. S.R.L. - factura nr. x/25.08.2011;

2. S.C. D. S.R.L. - S.C. C. S.R.L.:

a) factura nr. x/16.10.2012;

b) factura nr. x/20.10.2012.

3. S.C. E. S.R.L. - S.C. C. S.R.L.:

a) factura nr. x/30.10.2012;

b) factura nr. x/24.10.2012.

4. S.C. F. S.R.L. - S.C. C. S.R.L.:

a) factura nr. x/13.02.2012;

b) factura nr. x/15.02.2012,

5. S.C. G. S.C. C. S.R.L.:

a) factura nr. x/20.05.2011;

b) factura nr. x/05.05.2011;

c) factura nr. x/06.02.2012;

d) factura nr. x/03.02.2011;

e) factura nr. x/01.02.2012.

6. S.C. H.-C. SRL

a) factura nr. x/06.02.2011;

b) factura nr. x/06.02.2011;

c) factura nr. x/07.02.2011;

d) factura nr. x/08.02.2011;

e) factura nr. x/10.02.2011;

f) factura nr. x/09.02.2011;

g) factura nr. x/12.02.2011;

h) factura nr. x/11.02.2011;

i) factura nr. x/13.02.2011;

j) factura nr. x/14.02.2011;

k) factura nr. x/03.05.2011;

l) factura nr. x/05.05.2011;

m) factura nr. x/04.05.2011;

n) factura nr. x/06.05.2011;

o) factura nr. x/07.05.2011;

p) factura nr. x/08.05.2011;

r) factura nr. x/11.05.2011;

s) factura nr. x/10.05.2011;

t) factura nr. x/29.05.2011;

u) factura nr. x/12.05.2011;

v) factura nr. x/31.05.2011;

x) factura nr. x/30.05.2011;

y) factura nr. x/30.08.2011;

z) factura nr. x/31.08.2011.

În baza art. 25 din C. proc. pen. şi art. 397 din C. proc. pen. s-a constatat recuperat integral prejudiciul penal, fiind achitat pe parcursul urmăririi penale de către partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. Potcoava - administrator inculpatul A. (potrivit rechizitoriului şi adresei emisă de partea civilă A.N.A.F - reprezentant al Statului Român prin D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P.OLT nr. 10486/19.11.2018), respectiv debitul principal în cuantum de 469.894 RON compus din: TVA în sumă de 283.543 RON, impozit pe profit în sumă de 186.351lei.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată partea civilă A.N.A.F reprezentant al Statului Român prin D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P.OLT şi a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. Potcoava la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform Codului de procedură fiscală din ziua imediat următoare termenului de scadenţă până la data achitării debitului principal.

În temeiul art. 397 şi art. 404 din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005 si art. 249 din C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de aceeaşi partea civilă şi s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumei necesare achitării obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal din prezenta cauză.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului National al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

Conform art. 4 şi 5 din O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, modif, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, extras de pe dispozitivul acesteia se va transmite organului fiscal competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal inculpatul.

A fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. Potcoava la plata sumei de 480 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

II. Prin decizia penală nr. 106/2022 din 25 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul A. , împotriva sentinţei penale nr. 139 din 13 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată, în parte, hotărârea atacată sub aspectul laturii penale şi civile a cauzei şi rejudecând, au fost înlăturate dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) aplicate faţă de inculpatul A. şi au fost aplicate dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. (1969).

A fost înlăturată obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. Potcoava, de la plata accesoriilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

III. Împotriva deciziei penale nr. 106/2022 din 25 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie A..

La termenul din 10 martie 2022, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulată de contestatorul A..

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O. impune existenţa unei căi judiciare efective care să permită părţii de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanţă fiind un element inerent al garanţiilor consacrate de acest articol şi oferă instanţei dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităţilor procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor şi o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condiţiilor procedurale stabilite de lege.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicaţie a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Din actele si lucrările dosarului, Înalta Curte observă că, în cauza de faţă, contestatorul a formulat contestaţie împotriva deciziei penale nr. 106/2022 din 25 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în apel, hotărâre ce este definitivă.

Or, dacă legea nu prevede vreo cale de atac nu se pot crea artificial astfel de căi, legislaţia referitoare la formalităţile şi termenele care trebuiesc respectate pentru a formula o cale de atac vizând asigurarea bunei administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice.

Restrângerea dreptului de a declara căi de atac numai împotriva hotărârilor pentru care asemenea căi sunt prevăzute de legiuitor este justificată de art. 129 din Constituţie şi nu încalcă eventualele interese procesuale, acest drept putând fi valorificat doar în condiţiile permise de lege. De altfel, dreptul de a formula o cale de atac poate fi deturnat de la scopul lui legitim putând afecta activitatea unei instituţii sau având ca efect prelungirea nejustificată a derulării unei proceduri judiciare.

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii intervenind atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 106/2022 din data de 25 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 106/2022 din data de 25 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2022.