European Arrest Warrant execution for psychiatric security measure: exclusion of mandatory refusal based on age-based non-liability and prohibition of alternative detention

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra contestaţiei penale de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 27/F din data de 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 109 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.12.2021 de către judecătorul de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile germane, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 17.02.2022 la 18.03.2022, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în perioada 02.02.2022-17.02.2022.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, la data de 03.02.2022 a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. x/2022, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania faţă de numita A., urmărită internaţional, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pe durată de 15 zile, conform art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată.

S-a precizat că s-a solicitat autorităţilor judiciare germane să transmită, mandatul european de arestare în limbile română, engleză sau franceză, emis împotriva numitei A., precum şi decizia nr. 7 Ks 107 Js 1230/14, pronunţată de către Tribunalul Nürnberg - Fürth la data de 29.07.2015, rămasă definitivă la data de 16.12.2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (2) şi (7) raportat la art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Împotriva persoanei solicitate A. s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, din data de 02.02.2022, ora 15:30 până la data de 03.02.2022, ora 15:30, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În susţinerea sesizării, Parchetul a ataşat lucrarea nr. 4008/II-5/2021, care cuprinde: procesul-verbal din 02.02.2022; ordonanţa de reţinere nr. x/2022 din 02.02.2022; informarea cu privire la drepturile persoanei private de libertate în baza unui mandat european de arestare; delegaţie asistenţă judiciară obligatorie; adresă emisă de IGPR privind prezentarea numitei A.; proces-verbal verificare în aplicaţia B.; proces-verbal de depistare a numitei A.; proces-verbal de identificare; copia cazierului judiciar; proces-verbal de verificare aplicaţie C.; proces-verbal de verificare a numitei A.; proces-verbal de verificare în aplicaţia D.; adresă emisă de IGPR- Biroul SIRENE cu privire la emiterea mandatului european de arestare pe numele numitei A.; fişă de cunoaştere individuală.

În şedinţa publică din data de 03.02.2022, Curtea a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate şi la informarea acesteia despre motivul reţinerii. A declarat că nu are obiecţiuni cu privire la identitate, este persoana căutată de autorităţile germane, că a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Germania şi că, în anul 2019 a fost eliberată şi a locuit în Germania, cu mai multe persoane într-un apartament. A fost din nou internată într-o unitate spitalicească şi că a fost constrânsă să ia diferite medicamente.

Prin încheierea de şedinţă din 03.02.2022, Curtea a dispus admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 (republicată) a dispus arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, de la 03.02.2022 la 17.02.2022, inclusiv.

S-a dispus amânarea cauzei la data de 17.02.2022, ora 11:00, sala P80, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.

La data de 08.02.2022 a fost depus mandatul european de arestare emisă de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania la data de 23.12.2021, împreună cu sentinţa nr. 7 Ks 107 Js 1230/14, pronunţată de către Tribunalul Nürnberg - Fürth la data de 29.07.2015, rămasă definitivă la data de 16.12.2015 şi Ordinul European de Arestare în vederea executării pedepsei.

Persoana solicitată A. la 17.02.2022 a declarat că nu formulează obiecţiuni cu privire la identitate, este persoana indicată în mandatul european de arestare, nu doreşte să fie predată către autorităţile judiciare din Germania şi nu renunţă la regula specialităţii, doreşte să fie evaluată de cineva din România, că doreşte să fie liberă, în România are familie şi copii şi, dacă se va afla sub control judiciar sau arest la domiciliu, va respecta toate obligaţiile care se vor impune.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, mandatul european de arestare preventivă a fost emis de judecătorul de la Tribunalul de land Nürnberg-Fürth, Republica Federală Germania, pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă în două cazuri, infracţiunii de vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 223 alin. (1) raportat la art. 224 alin. (1) cu aplicarea art. 53 şi art. 63 din C. pen. german.

În fapt, s-a reţinut că în data de 07.10.2014 în timp ce suferea de psihoză acută persoana condamnată a decis să îşi omoare fiica în vârstă de 12 ani, E. şi pe fiul său în vârstă de 7 ani, F., prin asfixiere. E. a fost strangulată de 7 ori.

Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare germane pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării măsurii internării într-o unitate de specialitate, măsură ce a fost dispusă prin decizia nr. 7 Ks 107 Js 1230/14, pronunţată de către Tribunalul Nürnberg - Fürth la data de 29.07.2015, rămasă definitivă la data de 16.12.2015.

În cauză a fost emis ordinul de arestare în vederea executării sancţiunii de internare într-un spital psihiatric. S-a mai reţinut că persoana solicitată A. a fugit. S-a mai dispus prin ordinul emis ca, persoana solicitată trebuie să fie predată instituţiei care supraveghează executarea pedepsei - Isar Amper -Klinikum.

Cu privire la mandatul european de arestare, examinând condiţiile prevăzute de lege, Curtea a apreciat că solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată.

Astfel, Curtea a constatat că nu există niciun motiv obligatoriu sau facultativ de refuz, în sensul art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, iar infracţiunile care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute şi în dreptul nostru intern, respectiv de dispoziţiile art. 32 rap.la art. 199 alin. (1) şi art. 188-189 alin. (1) lit. f) din C. pen. de altfel, faptele indicate permit predarea persoanei solicitate şi fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, în sensul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Faţă de persoana solicitată A. s-a pronunţat sentinţa nr. 7 Ks 107 Js 1230/14, a Tribunalului Nürnberg - Fürth la data de 29.07.2015, definitivă la data de 16.12.2015, luându-se măsura de siguranţă a internării medicale pentru o perioadă de 15 ani, întrucât s-a constatat iresponsabilitatea acesteia la momentul comiterii faptelor, din cauza unei boli psihice.

Totodată, mandatul european de arestare a fost emis de către judecătorul competent de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania.

Curtea a constatat că persoana solicitată A. nu şi-a manifestat acordul de a fi predat către autorităţile franceze.

Curtea a constatat că nu sunt fondate susţinerile apărării legate de pretinsa incidenţă în cauză a motivului obligatoriu de refuz prevăzut de dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, cu motivarea că, conform articolului menţionat, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română. Or, după cum s-a arătat mai sus, persoana solicitată nu a răspuns penal pentru faptele comise nu datorită vârstei sale, ci datorită stării de iresponsabilitate în care s-a aflat, din cauza unei boli psihice.

Această cauză ce împiedică tragerea la răspundere penală este reglementată şi de legea penală română ca o cauză de neimputabilitate prin dispoziţiile art. 28 din C. pen.,(iresponsabilitatea), distinct de minoritate, cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 27 din C. pen.. De asemenea, Curtea a constatat că măsura de siguranţă de internării medicale este prevăzută de dispoziţiile art. 110 din C. pen., măsură ce se ia faţă de făptuitorul care este bolnav psihic şi prezintă pericol pentru societate.

Instanţa a constatat, contrar susţinerilor apărătorului ales, că nu constituie motive de refuz al predării către statul solicitant a persoanei vizate de un mandat european de arestare motive de ordin familial invocate de aceasta, ori faptul că modalitatea de executare a măsurii de siguranţă pe teritoriul statului german ar fi necorespunzătoare; cu privire la ultima împrejurare, Curtea a constatat că persoana solicitată are posibilitatea de a se adresa autorităţilor judiciare competente din statul solicitant.

Curtea a avut în vedere că - potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 rep - mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, respectiv că acesta se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, şi întrucât Curtea a constatat că nu există niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost enunţat dispozitivul sentinţei contestate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată A., motivele contestaţiei fiind susţinute de către apărătorul ales astfel cum se regăsesc în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia formulată, în raport, cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania pe numele persoanei solicitate, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă în două cazuri, infracţiunii de vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 223 alin. (1) raportat la art. 224 alin. (1) cu aplicarea art. 53 şi art. 63 din C. pen. german, constând în aceea că: în data de 07.10.2014 în timp ce suferea de psihoză acută persoana condamnată a decis să îşi omoare fiica în vârstă de 12 ani, E. şi pe fiul său în vârstă de 7 ani, F., prin asfixiere. E. a fost strangulată de 7 ori.

Fapta persoanei solicitate A. este incriminată de legislaţia română şi constituie infracţiunea prev.de art. 32 rap.la art. 199 alin. (1) şi art. 188-189 alin. (1) lit. f) din C. pen.

Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită predarea şi fac obiectul mandatului european de arestare emis de judecătorul de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania sunt cuprinse în cele enumerate de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Din economia dispoziţiilor art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

În acest sens, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare emis la data de 23.12.2021, în baza sentinţei nr. 7 Ks 107 Js 1230/14, a Tribunalului Nürnberg - Fürth la data de 29.07.2015, definitivă la data de 16.12.2015, în scopul executării măsurii de siguranţă a internării medicale pentru o perioadă de 15 ani, întrucât s-a constatat iresponsabilitatea acesteia la momentul comiterii faptelor, din cauza unei boli psihice, cuprinde toate informaţiile conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, inclusiv descrierea circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate, informaţii suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condiţiilor imperative impuse de lege.

Aşadar, faţă de criticile apărării referitoare la legalitatea şi oportunitatea încuviinţării mandatului european de arestare, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu au incidenţă în cauză, întrucât conform articolului menţionat, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Or, în speţa de faţă, s-a constatat iresponsabilitatea acesteia la momentul comiterii faptelor, din cauza unei boli psihice şi nu datorită vârstei sale, persoana solicitată fiind majoră la momentul comiterii faptelor.

Totodată, Înalta Curte constată că măsura de siguranţă de internării medicale este prevăzută de dispoziţiile art. 110 din C. pen., măsură ce se ia faţă de făptuitorul care este bolnav psihic şi prezintă pericol pentru societate.

În egală măsură, instanţa constată, contrar susţinerilor apărătorului ales, că nu constituie motive de refuz al predării către statul solicitant a persoanei vizate de un mandat european de arestare motive de ordin familial invocate de aceasta, ori faptul că modalitatea de executare a măsurii de siguranţă pe teritoriul statului german ar fi necorespunzătoare; cu privire la ultima împrejurare, se constată că persoana solicitată are posibilitatea de a se adresa autorităţilor judiciare competente din statul solicitant.

În consecinţă, în acord cu judecătorul primei instanţe, Înalta Curte concluzionează că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, se constată că nu este incident în cauză niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 98 alin. (2) din aceeaşi lege.

Totodată, în raport, cu dispoziţiile legale ce reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că solicitarea apărării privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu nu poate fi primită. Dispoziţiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, textul de lege neacordând instanţei posibilitatea de a aprecia cu privire la aplicarea unei alte măsuri preventive, prevăzute de C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 27/F din data de 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatoarea persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 27/F din data de 17.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 februarie 2022.