Performance bonus autonomy: contractual interpretation of distinct remuneration components and rejection of cumulative performance indicator conditions

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14.11.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CNTEE "Transelectrica" S.A., solicitând instanţei, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, sa dispună: obligarea paratei la plata către reclamant a sumei de 150.813 RON, reprezentând componenta variabila a remuneraţiei datorate in baza contractului de mandat nr. x/13.11.2014, constând in bonsul de performanta aferent transei 1 din pachetul de 28.848 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/13.11.2014; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 44.529,09 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată pentru întârzierea la plata debitului principal menţionat in primul capăt de cerere, calculata de la data scadenţei - 15.11.2014 si până la data de 14.11.2017, precum şi in continuare, până la data plaţii efective. De asemenea, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat obligarea Transelectrica la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, 1272, 1170 din Noul C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2665/19.09.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1437A/2019 din 25 septembrie 2019, a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.813 RON, reprezentând bonus de performanţă, suma de 44.529,09 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 15.11.2014 - 14.11.2017, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de la data de 15.11.2017 şi până la data plăţii efective. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 11.102,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat intimata să plătească apelantului suma de 3.032 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Împotriva deciziei civile nr. 1437A din 25 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., care a solicitat casarea în tot a deciziei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile nr. 2665/19.09.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, ca fiind temeinică şi legală. Solicită, de asemenea, obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Recurenta-pârâtă îşi încadrează criticile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră recurenta că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât nu este în concordanţă cu probele administrate şi nelegală, dat fiind faptul că instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material incidente.

Critica formulată de recurentă se referă la faptul că decizia atacată încalcă principiul libertăţii de voinţă exclusivă statornicit de art. 1169 C. civ.

Recurenta arată că, potrivit art. 3.4 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remuneraţiei conform prevederilor Anexei 1 pentru îndeplinirea criteriilor si obiectivelor de performanţă aprobate de AGA, prevăzute in Planul de Administrare şi preluate in Planul de management. Primul paragraf al Anexei 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remuneraţia variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generala a Acţionarilor, context în care intenţia reală a părţilor la momentul aprobării şi încheierii contractelor de mandat a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei.

După încetarea mandatului reclamantului, prin Hotărârea AGOA nr. 1/23.03.2015, s-au fixat limitele generale ale remuneraţiei membrilor Consiliului de Supraveghere (punctul 3.4) acţionarii votând că nu se aprobă stabilirea datei numirii în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere ca fiind data de la care remuneraţia acordată acestor membri se încadrează in limitele fixate de AGOA (pct. 3.6).

Faţă de aceste reglementări, recurenta consideră că instanţa de apel a înlăturat, printr-o interpretare greşită, apărările sale referitoare la faptul că intimatul revendică sume de bani aferente certificatului nr. x/13.11.2014, stabilite anterior datei Hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acţionarii societăţii au decis că bonusul de performanţă nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri.

Redând art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice şi art. 13.1 din contract, recurenta punctează asupra faptului că intenţia reală a părţilor, la momentul aprobării şi încheierii contractelor de mandat, a fost aceea de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei, aceasta fiind formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă care putea îmbrăca forma unei remuneraţii pe baza indicatorilor de performanţă.

Apreciază recurenta că intimatul nu a dovedit, în condiţiile art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de componenta variabilă aferentă Certificatului OAVT nr. x/13.11.2014, care face obiectul prezentului litigiu, neputându-se astfel reţine dreptul intimatului-reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legala prevede o singura componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanţă.

Recurenta subliniază faptul că răspunderea contractuală este supusă principiului disponibilităţii, în sensul că părţile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar şi în condiţiile în care au stipulat în mod expres, în contract, cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul, de a uza de mijloacele legale pentru a-si acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale.

Invocând excepţia de neexecutare a contractului, recurenta precizează că se află în situaţia evidentă în care şi-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanţei, în condiţiile în care membrii organelor de conducere au conceput contractele astfel încât să se înţeleagă faptul ca sumele sunt interdependente, chiar daca acestea au fost enumerate distinct, topica şi construcţia gramaticală neputând fi confundate cu diviziunea obligaţiilor asumate.

Se arată că principiul consensualismului, aplicabil în cauza dedusă judecăţii, aduce in faţa părţilor contractante asumarea echilibrului contractual înăuntrul şi în afara formei scrise, astfel încât efectele să devină aplicabile doar în baza îndeplinirii obligaţiilor. Recurenta precizează că a mizat pe echilibrul contractual şi comportamental din partea intimatului, care ar fi trebuit să-şi evalueze performanţele şi să nu confunde îmbogăţirea fără justă cauză cu îndeplinirea obligaţiilor contractuale scrise si/sau tacite.

Apreciază recurenta că echilibrul prestaţiilor trebuie stabilit ca expresie a justiţiei contractuale, evaluare ce cade în sarcina instanţei de judecata, că în speţă, faţă de forma evaluată de către intimat, doar cu beneficii financiare, este generată o inegalitate juridică. Consideră, de asemenea recurenta că a reduce un contract de mandat la o simpla forma scrisă, astfel cum propune intimatul, ar însemna negarea funcţiei contractului ca principal mijloc de realizare a activităţii profesionale, realitatea economică impunând un comportament asumat, apt să satisfacă cerinţele angajatorului, care, prin promisiunea acordării unor bonusuri se aşteaptă la rezultate financiare, organizatorice si manageriale de excepţie, cu atingerea unei performante deosebite.

Referindu-se la art. 1350 C. civ. recurenta precizează că proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, din datele financiare şi obiectivele de performanta rezultând faptul că Transelectrica S.A. a dovedit faptul ca intimatul nu a acţionat în nici un fel în interesul Companiei, iar activitatea desfăşurată şi mijloacele utilizate au fost insuficiente şi necorespunzătoare, împrejurare ce situează analiza speţei în domeniul neexecutării obligaţiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obţinut.

Recurenta precizează că dreptul de valorificare a bonusului de performanţă este dependent de îndeplinirea unor obligaţii asumate contractual de către intimat, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanţă prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului. Consideră că acest aspect trebuie avut în vedere de către instanţa, întrucât este inadmisibil a reţine o obligaţie de plată fără a observa daca sunt întrunite condiţiile contractuale pentru existenţa acestei obligaţii, cu atât mai mult cu cât analiza se situează în sfera contractului de mandat, de administrare a unei societăţi.

Se arată că, printre clauzele obligatorii ale unui contract de mandat se regăsesc cele privind drepturile şi obligaţiile reciproce, fiind inadmisibil a se reţine doar dreptul mandatarului de a încasa remuneraţia, câtă vreme obligaţia mandatarului se dovedeşte a fi neîndeplinită. Legătura dintre plata aferentă componentei variabile şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă este de esenţa obligaţiilor contractuale.

Consideră recurenta că, dacă s-ar admite că fiecare element al componentei variabile al remuneraţiei este autonom, atunci, mandatarii, în speţă intimatul, ar putea urmări in exercitarea mandatului sau doar propriile sale interese, iar nu pe cele ale recurentei, astfel cum s-a obligat prin Contractul de Mandat.

5. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât A. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In motivarea excepţiei nulităţii recursului intimatul a invocat faptul că toate criticile de care se prevalează recurenta nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii, ci doar de netemeinicie, aceasta mărginindu-se la a relua aceleaşi apărări formulate în prima instanţă şi în apel, în registru devolutiv.

Făcând ample referiri la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul consideră că, la o analiză atentă a susţinerilor recurentei, se observă că aceasta nu face altceva decât sa solicite instanţei de recurs o reanalizare atât a situaţiei de fapt, cât şi a probei cu înscrisurile administrate în cauză, adică o devoluţiune totală a fondului cauzei.

Pe fondul recursului intimatul relevă legalitatea deciziei atacate, precizând că recurenta face o confuzie evidentă între componenta anuala variabilă a remuneraţiei stipulată la pct. 2 din Anexa 1 la contract şi bonusul de performanţă prevăzut la pct. 3 din act, referirile pe care recurenta le face la presupusa neîndeplinire a indicatorilor de performanta fiind rezultatul unei grave confuzii în privinţa fundamentului şi obiectului pretenţiilor deduse judecaţii.

Totodată, arată intimatul, pentru determinarea existenţei şi întinderii obligaţiei de plată constând în bonusul de performanţă trebuie verificată strict îndeplinirea condiţiei rentabilităţii acţiunilor Transelectrica, prin raportare la creşterea preţului mediu ponderat de tranzacţionare a acţiunilor companiei pe pieţele Regular şi Deal BVB, respectiv la valoarea dividendelor distribuite acţionarilor, astfel cum punctul 3 din anexa la contract o prevede in mod expres. Or, se arată, în speţă, aceşti indici de calcul ai bonusului au fost înregistraţi, existând o creştere masivă a preţului mediu ponderat de tranzacţionare a acţiunilor Transelectrica (deci a rentabilităţii lor), acţionarii încasând dividende într-un cuantum semnificativ, împrejurări necontestate de recurentă.

Intimatul precizează că, în mod justificat, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, contractul realizează o disociere clară între componenta anuala variabilă şi bonusul de performanţă (care se plătesc separat, în mod independent, pe baza unor criterii/condiţii total distincte): prima forma de remuneraţie (componenta anuala variabilă) fiind stipulată pentru recompensarea îndeplinirii cumulative a indicatorilor de performanţă ("Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" si "Total investiţii") prevăzuţi in planul de administrare al companiei; a doua formă de remuneraţie (bonusul de performanţă fiind stipulată pentru recompensarea creşterii rentabilităţii acţiunilor Transelectrica), singurul indicator de care depinde plata tipului de remuneraţie solicitat prin acţiune fiind creşterea preţului mediu ponderat de tranzacţionare a acţiunilor companiei pe pieţele Regular şi Deal BVB.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, la 25 ianuarie 2021, intimatul-reclamant înţelegând să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant, prin întâmpinare, pentru considerentele arătate în cuprinsul acelei încheieri şi a admis în principiu recursul.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile recurentei-pârâte care se referă la interpretarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1169 C. civ. privind principiul libertăţii contractuale, la ignorarea principiului consensualismului care aduce în faţa părţilor contractante asumarea echilibrului contractual înăuntrul şi în afara formei scrise, nu sunt întemeiate.

Astfel, din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, reţinându-se, în mod corect, că sunt îndeplinite în cauză condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, şi anume: fapta ilicită de natură contractuală ce constă în neexecutarea obligaţiei asumate la pct. 3 din anexa 1 a contractului de mandat nr. x/13.11.2014; prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, constând în pierderea patrimonială cauzată de această neexecutare, reparabilă prin executarea în natură a obligaţiei neîndeplinite; vinovăţia, care, în materie contractuală, este prezumată conform art. 1.548 C. civ., precum şi faptul că intimata-pârâtă nu a răsturnat această prezumţie, iar apărările sale întemeiate pe excepţia de neexecutare nu sunt fondate.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1169 C. civ., "Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordine publică şi de bunele moravuri", iar dispoziţiile art. 1.266 C. civ., privitoare la interpretarea contractului după voinţa concordantă a părţilor, stabilesc următoarele:

"(1) Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului".

De asemenea, în conformitate cu art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege; totodată, în baza art. 1516 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

În speţă, se constată că Anexa nr. 1 la contractul de mandat nr. x/13.11.2014, prevede, distinct pentru fiecare componentă a remuneraţiei variabile, reperele în funcţie de care aceasta se acordă.

Instanţa de apel, în analiza efectuată, a reţinut, pe de o parte, prin raportare la considerentele primei instanţe, că îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanţă asumaţi prin planul de administrare nu era necesară în vederea acordării bonusului; iar, pe de altă parte, prin raportare la apărările intimatei-pârâte, îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii", asumaţi în planul de administrare, era necesară, potrivit voinţei părţilor manifestată prin contract, numai pentru componenta variabilă a remuneraţiei stabilită la pct. 2. Totodată, îndeplinirea indicatorului "EBITDA", condiţionată şi de îndeplinirea indicatorului "Total investiţii" era necesară pentru plata bonusului colectiv de performanţă, convenit la pct. 4 din anexă.

Prin urmare, neîndeplinirea indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte bonusul de performanţă prevăzut de pct. 3 din anexă. Interpretarea propusă de recurentă, conform căreia acordarea bonusului de performanţă depinde de îndeplinirea celor trei indicatori de performanţă, este contrară voinţei părţilor, exprimată prin contract. Totodată, recurenta nu se poate prevala de clauza inserată la pct. 2 din anexa 1 a contractului pentru a susţine acordarea bonusului de performanţă în aceleaşi condiţii doar pe considerentul că acest bonus ar face parte din componenta variabilă a remuneraţiei mandatarului, întrucât clauzele contractuale nu susţin această teză, reieşind în mod neechivoc din cuprinsul contractului că exigenţele de performanţă stabilite pentru acordarea componentei variabile a remuneraţiei prevăzute la pct. 2 sunt diferite de cele reglementate pentru acordarea bonusului de performanţă menţionat la pct. 3.

Astfel, pornind de la prevederile Anexei nr. 1 la contractul de mandat şi având în vedere principiul voinţei interne a părţilor, instanţa de prim control judiciar, în mod corect, a reţinut că remuneraţia sub forma bonusului de performanţă a fost stabilită în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, acest bonus fiind datorat la scadenţele stabilite contractual, prin raportare la criteriul rentabilităţii acţiunilor, astfel cum a fost asumat prin planul de administrare.

Înalta Curte constată că statuările instanţei de apel sunt corecte, din modul de redactare a convenţiei părţilor rezultând că voinţa lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remuneraţiei, condiţii specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanţă diferind de cele agreate pentru celelalte două componente. Tocmai enunţarea indicatorilor de performanţă pentru fiecare bonus în parte denotă voinţa părţilor de a stipula condiţii distincte de acordare explicit menţionate.

De asemenea, se constată că, spre deosebire de remuneraţiile stabilite la pct. 2 din Anexă, pentru a căror acordare părţile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii", acordarea bonusului de performanţă a fost condiţionată doar de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica.

Înalta Curte mai constată că, din cuprinsul clauzelor inserate la pct. 3 din contractul de mandat, rezultă că mandatarul are dreptul la acest tip de remuneraţie şi în situaţia exercitării unui mandat parţial, aşa cum în mod temeinic a reţinut instanţa de apel, iar, în aplicarea acestor prevederi, recurenta a emis certificatul nr. x/13/11.2014, pentru un număr de 28.848 de opţiuni pe acţiuni virtuale.

În mod corect a reţinut instanţa de apel, în ceea ce priveşte clauza cuprinsă în art. 10.2 din contract că aceasta nu produce efecte cu privire la procedura de valorificare a pachetelor de opţiuni pe acţiuni virtuale aferente bonusului de performanţă, stabilit prin anexa 1 a contractului de mandat.

Şi aceasta, întrucât, potrivit anexei respective, numărul de opţiuni pe acţiuni virtuale alocat anual este de 90.000, pachetul alocat prin certificatul menţionat conţinând un număr de 28.848 de opţiuni pe acţiuni virtuale, iar acest certificat nu a fost emis anticipat pentru o perioadă de 1 an. Totodată, aceste pachete de opţiuni pe acţiuni virtuale se acordă mandatarului şi în cazul încetării mandatului anterior termenului convenit, la datele stipulate în anexă, numai valorificarea lor în sume de bani fiind amânată la date ulterioare, aspect reţinut în mod corect de instanţa de apel.

Aşadar, constatând că prin voinţa lor, părţile au stabilit ca plata bonusului de performanţă să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificaţi în pct. 2 din Anexa nr. 1, ci, în mod exclusiv, de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, instanţa de apel nu a încălcat libertatea contractuală şi voinţa reală a părţilor, ci, dimpotrivă, a dat eficienţă principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1.266 şi urm. C. civ. şi forţei lui obligatorii, consacrată de art. 1.270 alin. (1) C. civ.

Criticile recurentei-pârâte prin care se susţine că, potrivit prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente, nu sunt întemeiate.

Astfel, dispoziţiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) şi (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari negociaţi şi aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, diferiţi de cei aprobaţi pentru administratorii executivi, determinaţi cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 31 alin. (5) şi care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societăţii şi asigurarea respectării principiilor de bună guvernanţă şi că se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandat.

Iar potrivit art. 38 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în forma în vigoare la data încheierii contractului de mandat, componenta variabilă a remuneraţiei poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă.

Înalta Curte apeciază că aceste texte nu confirmă susţinerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenţei afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertăţii de voinţă, lasă la latitudinea părţilor modalitatea de stabilire a remuneraţiei variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate.

Aşadar, în considerarea dispoziţiilor legale arătate, în mod corect a reţinut instanţa de apel că legiuitorul nu a impus anumite modalităţi de remunerare, forma şi criteriile concrete de remunerare fiind decise de acţionari şi stabilite pe bază contractuală, prin acordul părţilor contractante, inclusiv în privinţa indicatorilor de performanţă de îndeplinit în schimbul remuneraţiei. De asemenea, acordarea bonusului de performanţă nu este condiţionată de îndeplinirea indicatorilor specificaţi pentru cazul remuneraţiei variabile stabilite la pct. 2 din anexa 1 la contractul de mandat, ci numai de îndeplinirea obiectivului referitor la rentabilitatea acţiunilor Transelectrica. Prin urmare, prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu pot constitui un argument în sensul inexistenţei dreptului apelantului privind bonusul de performanţă, la care se adaugă şi faptul că prevederea contractuală ce consfinţeşte acest drept nu a fost modificată sau desfiinţată în condiţiile art. 1.270 alin. (2) C. civ.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că se impune admiterea apelului reclamantului, prima instanţă efectuând o interpretare şi aplicare eronată a prevederilor contractului încheiat între părţi.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte prin care s-a susţinut că instanţa de apel a înlăturat, printr-o interpretare greşita, apărările Companiei referitoare la faptul ca reclamantul revendica sume de bani aferente certificatului nr. x/13.11.2014, stabilite anterior datei Hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acţionarii societăţii au decis că bonusul de performanţă nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi examinată, în condiţiile în care nu a fost supusă cenzurii în cursul judecării apelului reclamantului, fiind prezentată omisso medio. Aceasta, întrucât, în considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. instanţei de recurs nu îi este permis să analizeze motive care nu au fost invocate şi în apel.

Este de menţionat că aspectele constatate de către instanţa de apel din analiza probatoriilor administrate, respectiv a contractelor şi celorlalte înscrisuri depuse în probatoriu, nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 488 C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Aşadar, criticile formulate de recurenta-pârâtă prin care se reiterează apărările pe care le-a susţinut în faţa instanţelor devolutive cu privire la elemente de fapt referitoare la executarea contractului, modalitatea de îndeplinire şi executare a obligaţiilor asumate, criteriile de realizare şi îndeplinire a unor indicatori, sunt critici de netemeinicie, iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condiţiile prevăzute de lege, nu însă şi pentru ca părţile să supună instanţelor de control judiciar orice nemulţumire asupra hotărârii anterioare.

Invocarea de către recurentă a prevederilor art. 1350 C. civ., în sensul că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile contractate prin raportare la argumentul potrivit căruia proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, situaţiile financiare consolidate demonstrând ca nu exista performanta din partea intimatului, excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte impune părţilor concluzia că este legală şi temeinică soluţia instanţei de apel, care a reţinut îndeplinirea, în cauză, a condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

Se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea instanţei de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanşarea litigiului de faţă, în raport cu cererea formulată de intimatul-reclamant, urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. la plata sumei de 2.891,04 RON către intimatul-reclamant A., conform înscrisurilor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1437A/2019 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. la plata sumei de 2.891,04 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.