Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 919/2021 AI generated

Validity of three-judge panel for recusal and application of State of Emergency decree to non-urgent civil proceedings

Case Number Decizia nr. 919/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the appellant's oral recusal request. The dispute involved a challenge to an order issued during a civil revizuire proceeding concerning social insurance benefits, where the appellant argued that the three-judge panel was illegally constituted, the court exceeded its judicial powers by applying emergency decree provisions, and her right to a fair trial was violated due to the inability to formally motivate and stamp the recusal request during the state of emergency. The Court held that the three-judge composition was lawful under the organizational law in force when the initial action was registered, the recusal was a matter of exceptional urgency permitting continued adjudication under the State of Emergency Decree despite a specific date set by the appellate administration, and the rejection was valid because the appellant failed to provide the required written motivation and stamp within the available timeframe. Key legal bases included Art. 488 of the Code of Civil Procedure (grounds for cassation), Art. 54 of Law 304/2004 (panel composition), and Art. 42 of Annex I to Decree 195/2020 (suspension of civil proceedings during the state of emergency).

Legislator headnote

AI generated

art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Validity of three-judge panel for recusal and application of State of Emergency decree to non-urgent civil proceedings: The dispute involved a challenge to an order issued during a civil revizuire proceeding concerning social insurance benefits, where the appellant argued that the three-judge panel was illegally constituted, the court exceeded its judicial powers by applying emergency decree provisions, and her right to a fair trial was violated due to the inability to formally motivate and stamp the recusal request during the state of emergency. The Court held that the three-judge composition was lawful under the organizational law in force when the initial action was registered, the recusal was a matter of exceptional urgency permitting continued adjudication under the State of Emergency Decree despite a specific date set by the appellate administration, and the rejection was valid because the appellant failed to provide the required written motivation and stamp within the available timeframe. Key legal bases included Art. 488 of the Code of Civil Procedure (grounds for cassation), Art. 54 of Law 304/2004 (panel composition), and Art. 42 of Annex I to Decree 195/2020 (suspension of civil proceedings during the state of emergency).

Keywords

AI generated
judicial law article of civil procedure state of emergency social insurance proceedings matter in dispute oral proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
92/2018 înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind judecarea apelului, contestaţiei în anulare şi a cererii de revizuire în complet de 3 judecători, care deveneau aplicabile doar de la 01.01.2020.
art. 493 C. proc. civ
Prin încheierea din 17.02.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea din 17.02.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
În prealabil, constată că deşi recurenta nu a indicat niciuna din ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din argumentarea memoriului de recurs se desprind critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art.
art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
În prealabil, constată că deşi recurenta nu a indicat niciuna din ipotezele reglementate de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
92/2018 şi că a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti când a soluţionat cererea de recuzare în complet format din 3 judecători, susţineri ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În prealabil, constată că deşi recurenta nu a indicat niciuna din ipotezele reglementate de art. 488 alin.
art. 10 C. proc. civ
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Serves as the main legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Pe parcursul judecării dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, constituit pentru soluţionarea cererii de revizuire a deciziilor civile nr. 1345/Ap/07.10.2019 şi nr. 1707/Ap/12.12.2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, la termenul din 09.03.2020 revizuienta A. a formulat oral o cerere de recuzare a domnilor judecători B. şi C., membri ai completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de revizuire.

Cererea nu a fost motivată.

Prin încheierea din 18.03.2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de recuzare, constatând că este nemotivată.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 286/Ap. /23.03.2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva încheierii din 18.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, A. a declarat recurs.

În motivare, a susţinut că prin încheierea atacată, un complet format din judecători implicaţi la rândul lor în judecarea acţiunii vizând anularea hotărârii prin care i s-a respins acordarea pensiei de urmaş, i-a respins prematur cererea de recuzare formulată oral, fără a i se da posibilitatea de a o motiva în scris.

Mai mult decât atât, a arătat că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei I la Decretul nr. 195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, deoarece pe durata acesteia cauzele care nu sunt urgente erau suspendate de drept.

În opinia recurentei, soluţionarea cererii de recuzare, după instituirea stării de urgenţă, fără a i se acorda posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiile vizând timbrajul şi motivarea, contravine acestor dispoziţii, astfel că a apreciat că încheierea atacată este nulă de drept.

De asemenea, potrivit recurentei, constituirea unui complet de judecată format din 3 judecători pentru soluţionarea unei cereri de revizuire declarate înainte de 31.12.2019 şi implicit a cererilor formulate în cadrul aceluiaşi dosar, sunt nule de drept, întrucât instanţa a încălcat atribuţiile puterii judecătoreşti, aplicând o lege înainte de intrarea ei în vigoare.

Astfel, a apreciat recurenta că excesul de putere constă în nesocotirea formelor de discriminare, prin aplicarea O.U.G. nr. 92/2018 înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind judecarea apelului, contestaţiei în anulare şi a cererii de revizuire în complet de 3 judecători, care deveneau aplicabile doar de la 01.01.2020.

Tot o expresie a depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti a apreciat că o reprezintă şi invocarea, în numele intimatei Casa Judeţeană de Pensii Braşov, a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, asupra căreia instanţa a amânat pronunţarea pentru 23.03.2020, împiedicând astfel judecata pe fond a cauzei, în complet de 3 judecători, cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

A mai susţinut recurenta că motivul respingerii cererii de recuzare pentru nedepunerea în scris a acesteia îl constituie, în realitate, cererea de strămutare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2020, a cărei judecată a fost constatată suspendată de plin drept la 20.03.2020, ca urmare a instituirii stării de urgenţă.

În acest context, a arătat că în perioada în care magistraţii se aflau în protest, dar şi în cea în care fusese instituită starea de urgenţă, Curtea de Apel Braşov a soluţionat atât cererea de recuzare, cât şi pe cea de revizuire, înainte ca cererea de recuzare în formă scrisă şi taxa judiciară de timbru comunicate prin poştă să ajungă la instanţă, încălcându-i-se astfel dreptul la un proces echitabil.

Potrivit autoarei căii de atac, motivul respingerii cererilor de recuzare în perioada stării de urgenţă a vizat menţinerea deciziei nr. 1345/Ap/07.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin care colegele de complet ale doamnei judecător B. au respins apelul.

La 15.07.2020 intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar la 10.08.2020 recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 17.02.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

În prealabil, constată că deşi recurenta nu a indicat niciuna din ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din argumentarea memoriului de recurs se desprind critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 4 şi 5 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din perspectiva acestora.

Astfel, recurenta a invocat nelegala constituire a unui complet de judecată format din 3 judecători, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, încălcarea art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei I la Decretul nr. 195/2020 şi nesocotirea dreptului la un proces echitabil.

Recurenta a afirmat că cererea de recuzare şi, implicit, cea de revizuire au fost soluţionate de un complet format din 3 judecători, prin aplicarea O.U.G. nr. 92/2018, în condiţiile în care dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privitoare la judecarea apelurilor, contestaţiilor în anulare şi cererilor de revizuire, în complet format din 3 judecători deveneau aplicabile în procesele pornite începând cu 01.01.2020. În acest context, a apreciat că încheierea recurată este nulă, calea de atac a revizuirii fiind formulată anterior datei de 31.12.2019.

Înalta Curte, subliniind că analiza sa vizează în mod exclusiv alcătuirea completului care a pronunţat încheierea de respingere a cererii de recuzare - decizia civilă nr. 286/Ap. /23.03.2020 nefiind supusă recursului -, constată că susţinerile recurentei sub aspectul alcătuirii pretins nelegale a completului de judecată cu 3 judecători se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text legal potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Critica nu poate fi reţinută.

Obiectul recursului este reprezentat de încheierea din 18.03.2020, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de recuzare formulată de A. în cadrul dosarului nr. x/2019, ce avea ca obiect revizuirea îndreptată împotriva unor decizii pronunţate în apel/contestaţie în anulare, într-un litigiu de asigurări sociale.

Procesul iniţiat de recurentă pentru obţinerea pensiei de urmaş a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti (care apoi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov) la 24.09.2018, dată la care era în vigoare Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, prin care s-au adus, printre altele, modificări în ceea ce priveşte compunerea completurilor pentru judecarea cauzelor în apel.

Astfel, art. I pct. 30 din Legea nr. 207/2018 a modificat art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 în sensul că "Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel".

Legiuitorul a instituit o normă tranzitorie în art. IV din Legea nr. 207/2018 prin care a statuat că "Dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a prezentei legi".

Astfel fiind, având în vedere că acţiunea introductivă a fost înregistrată la 24.09.2018, dată la care erau în vigoare dispoziţiile legale menţionate anterior, apelul a fost soluţionat în complet de 3 judecători.

Este adevărat că ulterior, la 16.10.2018 a fost adoptată O.U.G. nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, prin care s-a statuat la art. VI alin. (1) că "Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători", însă având în vedere data înregistrării acţiunii, aceste dispoziţii nu erau aplicabile litigiului.

Aşadar, întrucât acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 24.09.2018, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2018, cererea de recuzare a fost soluţionată în complet de 3 judecători, în conformitate cu art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 în forma în vigoare la data pornirii procesului, modificările legislative intervenite ulterior pe parcursul litigiului, la 16.10.2018, prin art. VI alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2018, cu privire la prorogarea termenului de aplicare a art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, nefiind incidente, ci aplicabile doar proceselor pornite ulterior datei de 16.10.2018.

Faţă de considerentele expuse mai sus, este legală formarea completului din 3 judecători la termenul din 18.03.2020, când cererea de recuzare a fost soluţionată, primul motiv de recurs fiind nefondat.

De altfel, recurenta se află în eroare atunci când afirmă că instanţa ar fi aplicat cu exces de putere prevederile din O.U.G. nr. 92/2018 şi că a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti când a soluţionat cererea de recuzare în complet format din 3 judecători, susţineri ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că acest motiv de nelegalitate are în vedere efectuarea, de către instanţa judecătorească, a unor acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând unei alte puteri constituite în stat.

Or, recurenta nu a indicat în ce constă incursiunea instanţei de judecată în sfera puterii executive sau legislative, iar afirmaţiile legate de excesul de putere şi depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti pornesc, potrivit raţionamentului recurentei, de la presupusa aplicare greşită de către curtea de apel a prevederilor din O.U.G. nr. 92/2018, aspect deja analizat prin considerentele anterioare şi găsit ca fiind nefondat.

Autoarea căii de atac a mai criticat încheierea recurată din perspectiva încălcării art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei I la Decretul nr. 195/2020, susţinând că judecata cererii de recuzare era suspendată de drept pe durata stării de urgenţă, în condiţiile în care nu reprezenta una din cauzele de urgenţă deosebită, în sensul de la alin. (1) din acelaşi articol, pentru a fi soluţionată.

Critica nu poate fi reţinută.

Potrivit art. 42 alin. (1) din Anexa I la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, adoptat la 16.03.2020, "Pe durata stării de urgenţă, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgenţă deosebită. Lista acestor cauze se stabileşte de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru cauzele de competenţa acesteia şi, respectiv, de colegiile de conducere ale curţilor de apel pentru cauzele de competenţa lor şi pentru cauzele de competenţa instanţelor care funcţionează în circumscripţia lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanţelor menţionate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgenţă", iar la alin. (6) se prevede că "În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop".

Decretul nr. 195/2020 a produs, ca regulă, efectul suspendării de plin drept a judecării proceselor civile, dar a permis continuarea judecăţii, în cauzele de urgenţă deosebită, atribuind fie Colegiului de conducere al Înaltei Curţi, fie colegiilor de conducere ale curţilor de apel dreptul de a stabili lista cauzelor în care judecata putea continua.

Scopul reglementării a fost acela de a limita interacţiunea între persoane, în vederea prevenirii infectării în contextul pandemic actual; tocmai de aceea, lista cauzelor de urgenţă deosebită a inclus, printre altele, şi cereri care, potrivit legii, se judecau fără citarea ori fără prezenţa părţilor.

În acest context, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a adoptat Hotărârea nr. 39/18.03.2020, prin care a întocmit lista cauzelor ce urmau să fie judecate pe perioada stării de urgenţă, aşadar, a cauzelor pe care Decretul le-a definit ca fiind de urgenţă deosebită; la art. 1 se regăsesc cererile de recuzare.

Înalta Curte notează însă că în Hotărârea nr. 39/18.03.2020 s-a prevăzut că respectivele procese vor fi judecate începând cu 19.03.2020 şi până la încetarea stării de urgenţă.

Deşi lista cauzelor de urgenţă deosebită a fost adoptată la 18.03.2020, la două zile după intrarea în vigoare a Decretului nr. 195/2020 şi deşi hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov indică ziua de 19.03.2020 ca fiind cea de la care secţiile civile urmau să judece cauzele de urgenţă deosebită, aceste împrejurări nu atrag concluzia că judecarea cererii de recuzare anterior datei de 19.03.2020 ar fi fost făcută cu încălcarea prevederilor Decretului, ci dimpotrivă, cu deplina lui respectare.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile relevante din Decretul nr. 195/2020, citate mai sus, au conferit colegiilor de conducere ale curţilor de apel dreptul de a întocmi doar lista cauzelor de urgenţă deosebită. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov nu-şi putea aroga o atribuţie care să interfereze cu cele ale Preşedintelui României, restrângând perioada în care judecata unor astfel de tipuri de cauze să continue; de aceea, datei alese ca moment de la care secţiile civile ale Curţii de Apel Braşov puteau judeca cereri de recuzare nu i se poate acorda vreo semnificaţie, atât timp cât instituirea ei se află în conflict cu dispoziţia cuprinsă în Decret, care îngăduie ca judecata în cauzele de urgenţă deosebite să continue pe întreaga durată a stării de urgenţă, care a fost instituită la 16.03.2020.

Aşadar, stabilirea de către curtea de apel a termenului de judecată la 18.03.2020 şi soluţionarea cererii de recuzare formulate de recurentă nu a fost făcută cu încălcarea prevederilor art. 42 alin. (6) din Anexa I la Decretul nr. 195/2020, în contextul în care acest incident procedural se regăseşte pe lista cauzelor de urgenţă deosebită întocmită de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, iar judecata pricinii nu era suspendată de plin drept, astfel cum în mod greşit a susţinut recurenta.

În acest context, Înalta Curte înlătură şi critica subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenta a afirmat că nu i s-ar fi dat posibilitatea de a a-şi îndeplini obligaţiile referitoare la timbrarea şi motivarea cererii de recuzare, încălcându-i-se astfel dreptul la un proces echitabil.

În cauză, potrivit consemnărilor din încheierea din 09.03.2020, recurenta a formulat oral o cerere de recuzare, obligându-se să o motiveze în scris şi să o timbreze conform legii.

Întrucât demersul său nu a fost motivat, instanţa a respins cererea de recuzare.

Aşadar, alegaţiile recurentei potrivit cărora în lipsa posibilităţii de a-şi îndeplini obligaţiile, i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât de la data formulării cererii de recuzare şi până la data soluţionării ei, a avut timp suficient pentru a şi le îndeplini.

Se cuvine subliniat şi că instanţa care a soluţionat cererea de recuzare nu a sancţionat partea pentru o eventuală netimbrare, aşa încât şi din această perspectivă, afirmaţiile recurentei sunt unele pur formale.

Înalta Curte arată că pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei cererii de recuzare formulate oral şi având în vedere faptul că instanţa decide asupra recuzării fără prezenţa părţilor, motivele care determină promovarea unui astfel de demers trebuie expuse în mod necesar, părţilor revenindu-le îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, motivele de casare invocate nu sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 18.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.