Fixed-price construction payout upheld as both cassation appeals struck for lack of illegality grounds.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2009, reclamanta S.C. Trei Margarete S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. Viitorul S.R.L. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să constate executarea necorespunzătoare de către pârâtă a contractului nr. x/17.11.2006 prin nefinalizarea obiectivului "A.", nerespectarea proiectului de construire, nepredarea obiectului la termen stabilit în contract; să fie obligată pârâta să plătească întregul prejudiciu care se va stabili prin expertiza în construcţii, expertiza contabilă şi care constă în lucrări efectuate şi neplătite, materiale plătite şi neîncorporate în construcţie, beneficiu nerealizat, penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

La data de 23.01.2012 s-a formulat de către reclamantă o modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 944.313,72 RON cu TVA inclus, reprezentând sumele plătite pentru realizarea pensiunii agroturistice obiect a contractului încheiat între părţi, ca urmare a executării necorespunzătoare a obligaţiilor asumate contractual şi nefinalizării obiectivului contractat, obligarea pârâtei la plata de daune-interese în sumă de 152.277,84 RON şi obligarea pârâtei la ridicarea/demolarea imobilului clădire.

Prin sentinţa nr. 25 din 19 martie 2015, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta S.C. TREI MARGARETE S.R.L. B., în insolvenţă prin C., împotriva pârâtei S.C. VIITORUL S.R.L.; a obligat reclamanta să plătească pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 5950 reprezentând onorariu avocaţial şi suma de 1504,50 RON reprezentând cheltuieli expertiză.

În motivarea acestei sentinţe, analizând concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale. Nu s-a putut reţine nicio culpă a pârâtei în neexecutarea contractului, rezultând de fapt chiar o bună credinţă din partea acesteia chiar şi pe parcursul derulării prezentului proces, existând disponibilitate de a soluţiona amiabil litigiul doar din partea pârâtei.

S-a reţinut că din expertize ar rezulta doar o oarecare vină a pârâtei rezultate din faptul că aceasta a prezentat cu întârziere diferenţele dintre cantităţile de lucrări din caietul de sarcini şi cele reale, dar această "neglijenţă" nu se subscrie neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului necesare angajării răspunderii contractuale. Totodată nerespectarea cotei fundaţiei A. B. la nivelul proiectului nu poate fi imputată pârâtei în condiţiile în care expertul a concluzionat că există diferenţe între situaţia faptică (reală) a terenului şi cea trecută în proiect.

Pentru a fi în prezenţa răspunderii contractuale s-a considerat în general, după modelul răspunderii de drept comun, adică al răspunderii delictuale, că este necesar să fie întrunite patru condiţii: fapta ilicită care constă în neexecutarea lato sensu a obligaţiilor contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul; existenţa unui prejudiciu în patrimoniul creditorului; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului şi prejudiciu; culpa, greşeala sau vinovăţia debitorului:

În cadrul răspunderii contractuale, contractul este singurul care dovedeşte preexistenţa obligaţiei, faţă de culpa debitorului de a nu o fi executat, astfel că obiectul probei în cadrul acestei răspunderi constă în stabilirea culpei contractuale şi a întinderii prejudiciului.

Tribunalul a constatat că în prezenta cauză nu s-a putut reţine îndeplinirea condiţiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, respectiv nici fapta ilicită a pârâtei constând în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, şi nici o culpă a acesteia.

Pentru cele ce preced, apreciind ca neîntemeiată acţiunea, instanţa a respins-o, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv, onorar avocat şi cheltuieli expertiză.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. Trei Margarete S.R.L. prin lichidatorul judiciar C. SPRL, solicitând admiterea apelului astfel cum este formulat, iar în consecinţă, în principal, anularea în tot a sentinţei civile nr. 25/19.03.2015 a Tribunalului Satu Mare, iar rejudecând, admiterea cererii introductive, astfel cum a fost formulată şi precizată.

În subsidiar, apelanta a solicitat schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 25/2015 a Tribunalului Satu Mare, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost această formulată şi precizată.

Prin decizia nr. 255/2020 - A/C din 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de apelanta S.C. Trei Margarete S.R.L. prin lichidator judiciar C. contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. Viitorul S.R.L., împotriva sentinţei nr. 25 din 19.03.2015, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. Trei Margarete S.R.L. prin lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâta S.C. Viitorul S.R.L. şi în consecinţă a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 69.154,19 RON cu TVA inclus, reprezentând preţ încasat peste valoarea contractului şi a respins restul capetelor de cerere formulate de reclamantă; a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi până la suma de 19.239 RON şi a obligat reclamanta să plătească părţii pârâte suma de 24.125,5 RON, cheltuieli de judecată în fond şi apel.

În motivarea deciziei, analizând respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, raportat la considerentele sentinţei apelate, curtea a constatat că în cuprinsul acesteia este redată starea de fapt dedusă judecăţii, probatoriul administrat şi constatările experţilor tehnici, cuprinde analiza instanţei asupra probatoriului administrat raportat la condiţiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei, precum şi raţionamentul logico-juridic care a dus la soluţia pronunţată prin dispozitiv, situaţie în care nu se poate reţine că hotărârea atacată nu ar respecta cerinţele de legalitate prevăzute de lege.

S-a constatat că nemulţumirile apelantei în raport de considerentele sentinţei vizează modul în care instanţa de fond a analizat probatoriul administrat în cauză şi lipsa unui răspuns la fiecare argument invocat de apelantă în susţinerea acţiunii, inclusiv sub aspectul mijloacelor de probă care nu au fost încuviinţate a fi administrate, aspecte care nu se subsumează motivelor care ar determina reţinerea nelegalităţii sentinţei prin prisma cerinţelor legale referitoare la calitatea motivării, ci a netemeiniciei acesteia.

Prin urmare, curtea a reţinut că motivele invocate de apelantă sub aspectul nemotivării conform cerinţelor legale a sentinţei atacate nu pot duce la anularea acesteia, aspecte ce vor fi avute în vedere odată cu analiza fondului cauzei deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte motivele de apel invocate pe fondul cauzei, curtea a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. x/24.11.2006, potrivit căruia pârâta intimată s-a obligat să execute, să finalizeze si să întreţină obiectivul A., în schimbul unui preţ stabilit de către părţi la suma de 851.184 RON, la care se adaugă TVA în suma de 23.975,35 RON, preţ care nu se actualizează, potrivit clauzei 19.2 din contract.

În cauză, curtea a constatat că culpa pentru intervenirea neînţelegerilor legate de modul în care s-a executat imobilul, aparţine ambelor părţi litigante, care nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile legale stabilite de legislaţia specifică domeniului construcţiilor, precum şi de clauzele contractuale stipulate, apelanta fiind culpabilă în partea legată de necesitatea existenţei unui proiect complet care să stea la baza executării lucrării şi de completarea acestuia în cazul în care a constatat că sunt necesare modificări ori lucrări suplimentare, obligaţii legale care cad în sarcina oricărui investitor, iar intimata este culpabilă pentru demararea şi executarea lucrărilor în lipsa unei documentaţii complete, pentru executarea unor lucrări suplimentare fără a avea la bază o documentaţie completă şi în lipsa unui act adiţional la contractul iniţial care să stabilească şi să cuantifice lucrările respective, precum şi datorită întârzierii în comunicarea tuturor neconcordanţelor pe care le-a sesizat în legătură cu documentaţia care i-a fost pusă la dispoziţie şi lucrările care trebuiau executate ori care se impuneau a fi executate pentru a se putea trece la etapa următoare.

Astfel, curtea a constatat că există o nerespectare a obligaţiilor legale şi contractuale din partea ambelor părţi, apelanta neputând invoca în favoarea sa doar nerespectarea obligaţiilor stabilite în sarcina intimatei, fără a avea în vedere şi propria sa culpă legată de modul în care s-a încheiat şi executat contractul.

S-a reţinut că relevante în acest sens, sunt concluziile colectivului de experţi care a întocmit contraexpertiza tehnică în construcţii, care au arătat că în baza unei documentaţii incomplete, nici măcar la începerea lucrărilor nu se putea determina care sunt costurile reale ale clădirii care trebuia edificată, nu se poate stabili într-o modalitate corectă care este cantitatea de materiale încorporate efectiv în construcţie, valorile acestor materiale şi manopera aferentă lucrărilor executate, care este valoarea lucrărilor rămase de executat, nu se poate realiza o verificare corespunzătoare a modului în care au fost executate lucrările edificate în baza unui proiect modificat fără respectarea prevederilor legale, că lucrările contractate potrivit devizelor ofertă nu au fost suficiente pentru finalizarea la cheie a obiectivului deoarece în listele de lucrări întocmite iniţial de proiectant nu au fost cuprinse toate cantităţile de lucrări necesare, că a fost absolut necesară executarea unor lucrări suplimentare, precum şi că lucrarea a fost finalizată în proporţie de aproximativ 93 %. Într-adevăr în cadrul primei expertize tehnice în construcţii, efectuate în apel, expertul tehnic a stabilit un procent de realizare a construcţiei de 65 %, însă curtea apreciază că acest procent nu este unul real raportat la numeroasele obiecţii formulate de către ambele părţi în raport de constatările şi concluziile primei lucrării de expertiză, motiv pentru care se va reţine procentul de realizare a construcţiei stabilit de lucrarea de contraexpertiză tehnică.

Având în vedere aceste consideraţii legate de modul în care s-a demarat şi executat lucrarea de construcţii, curtea a reţinut că analiza obligaţiilor de natură pecuniară asumate de către cele două părţi trebuie să aibă în vedere natura juridică a contractului încheiat şi clauzele contractuale stabilite în mod coroborat, respectiv criterii de echitate raportat la starea de fapt relevată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, curtea a reţinut că preţul contractului pe care părţile şi l-au asumat la încheierea contractului în baza unei documentaţii incomplete şi modificate pe parcurs, nu putea să reflecte în mod corect adevăratele costuri ale lucrării, necesare a fi efectuate până la nivelul de construcţie funcţională adecvată scopului urmărit deoarece aceste costuri nu au fost stabilite în mod detailat în documentaţia întocmită şi a fost necesară efectuarea unor lucrări suplimentare pentru a se putea trece la etapa următoare de construcţie, astfel cum rezultă din lucrările de expertiză tehnică efectuate în cauză.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi avute în vedere susţinerile apelantei în sensul că modificările intervenite pe parcurs, care au modificat proiectul şi care au generat costuri suplimentare ori executarea necorespunzătoare a unor lucrări, nu i-ar fi imputabilă câtă vreme lucrările de expertiză tehnică au relevat că cea mai importantă abatere constatată este cea legată de modificarea proiectului iniţial, intervenită prin dispoziţia de şantier nr. 1/21.02.2007, semnată în numele apelantei de dirigintele de şantier al acesteia, care are calitatea de reprezentat al părţii la executarea lucrării, dispoziţie prin care s-a convenit demolarea întregii clădirii existente, prevăzute a fi demolată doar parţial în proiect, care a determinat inclusiv ridicarea cotei 0,00 a fundaţiei cu 25 cm, cotă insuficientă pentru edificarea în mod corespunzător a clădirii, modificări care au avut loc fără întocmirea unei documentaţii corespunzătoare prin care să se refacă proiectul iniţial, fără detalii de execuţie, fără a se stabili costurile lucrării, etc.

Pe de altă parte, nu au fost avute în vedere nici susţinerile intimatei în sensul că este îndreptăţită să încaseze contravaloarea tuturor lucrărilor efectuate câtă vreme aceasta şi-a asumat obligaţia de a executa şi finaliza o lucrare de construcţie la un preţ fix prestabilit, fără ca în faza iniţială să determine în detaliu costurile reale ale lucrării, a acceptat să execute lucrări de construcţie care nu erau prevăzute în proiectul iniţial, fără o documentaţie corespunzătoare şi fără să încheie un act adiţional la contract prin care să se cuantifice valoarea lucrărilor suplimentare. Este adevărat că lucrările de expertiză tehnică au relevat că executarea lucrărilor suplimentare a fost necesară pentru a se putea trece la etapa următoare, însă această împrejurare nu înlătură lipsa de diligenţă şi culpa părţilor, mai sus arătate, care a dus la nefinalizarea lucrărilor şi executarea cu unele deficienţe a acestora, la facturarea şi plata unei sume mai mari decât valoarea stabilită contractual.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că părţile au stabilit că preţul lucrării este de 875.159,53 RON, compus din suma de 851.184 RON, la care se adaugă TVA în suma de 23.975,35 RON, dar intimata pârâtă a emis şi încasat pe seama apelantei un număr de 10 facturi în valoare de 882.688 RON fără TVA, respectiv suma de 944.313,72 RON cu TVA, sume recunoscute sub acest aspect de ambele părţi, inclusiv de apelantă, care prin primul capăt de cerere solicită restituirea acestei sume în totalitate.

Într-adevăr concluziile primei expertize tehnice în construcţii, punctul de vedere al experţilor parte asistenţi şi concluzia expertului tehnic în instalaţii, relevă facturarea şi încasarea de către intimată a sumei totale de 920.513 RON fără TVA, respectiv a sumei de 989.327,84 RON cu TVA, însă în această sumă este inclusă şi factura nr. x/23.06.2008 emisă de intimată pe seama d-nei D. in sumă de 37.827 RON fără TVA şi achitată de către aceasta, sumă care nu poate fi avută în vedere la stabilirea preţului pe care apelanta l-a achitat intimatei câtă vreme suma respectivă nu a fost facturată pe seama apelantei şi nici nu a fost achitată de către aceasta.

Cu privire la capătul de cerere prin care apelanta reclamantă a solicitat să îi fie restituită întreaga sumă pe care a achitat-o către intimată, respectiv suma de 944.313,71 RON cu TVA, instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost executat în proporţie de aproximativ 93 %, lucrările facturate de intimată se regăsesc în imobil, inclusiv cele suplimentare, împrejurare care duce la îndreptăţirea intimatei de a-i fi achitată contravaloarea lucrărilor efectuate, care se încadrează în preţul contractual stabilit.

S-a constatat că imobilul nu a fost finalizat în totalitate şi nu poate fi utilizat potrivit scopului avut în vedere la încheierea contractului, însă acest fapt nu poate duce la dreptul apelantei de fi despăgubită cu restituirea tuturor sumelor achitate câtă vreme culpa pentru nefinalizarea imobilului, pentru nerespectarea proiectului iniţial, pentru edificarea unor lucrări suplimentare fără documentaţie necesară, inclusiv viciile de execuţie invocate ori intervenite după sistarea lucrărilor, îi aparţine şi acesteia, în egală măsură cu cea a intimatei. Or, apelanta nu poate invoca propria culpă în susţinerea cererii de restituire a întregii sume pe care a achitat-o, mai ales că aceasta are la dispoziţie garanţia de bună execuţie în sumă de 40.474,36 RON pentru remedierea deficientelor constatate de experţi, situaţie în care este echitabil, raportat la starea de fapt, ca intimata să rămână cu contravaloarea lucrărilor efectuate în limitele preţului stabilit în contract câtă vreme a executat şi lucrări suplimentare absolut necesare pentru continuarea lucrării.

Însă, în ceea ce priveşte restituirea sumei care depăşeşte preţul stabilit în contract, curtea a reţinut că cererea reclamantei este întemeiată câtă vreme părţile au stabilit un preţ fix pentru întreaga lucrare, care nu se va actualiza, situaţie în care intimata nu este îndreptăţită să încaseze un preţ mai mare fără ca anterior părţile să fi convenit printr-un act adiţional la contract majorarea valorii preţului fixat, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 1484 C. civ. vechi.

Apărările intimatei în sensul că este îndreptăţită să păstreze tot preţul pe care l-a încasat nu au fost reţinute raportat la clauzele contractului, la modul în care s-a derulat executarea lucrării de construcţie, care nu a fost finalizată în totalitate şi prezintă viciile de execuţie arătate în lucrările de expertiză, cauzate de lipsa unei documentaţii complete, de modificările executate fără respectarea prevederilor legale, etc. Buna credinţă invocată de către intimată în executarea contractului, prin prisma prevederilor art. 970 C. civ., nu poate determina păstrarea întregii sume încasate, raportat la cele mai sus arătate, câtă vreme nu este just şi echitabil ca intimata să rămână cu suma încasată peste valoarea contractuală, deşi nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate şi este în culpă, alături de apelantă, pentru modul deficitar în care s-au desfăşurat lucrările de construcţie.

În acest sens, curtea a constatat că preţul contractului a fost stabilit de către părţi la suma de 875.159,53 RON cu TVA inclus, dar reclamanta a achitat către intimată suma de 944.313,72 RON cu TVA inclus, respectiv cu suma de 69.154,19 RON cu TVA inclus, mai mult decât preţul stabilit, situaţie în care cererea apelantei reclamante este întemeiată cu privire la această sumă.

Drept urmare, în temeiul prevederilor art. 969-970 şi art. 1484 C. civ., curtea a dispus obligarea intimatei pârâte la restituirea către apelanta reclamantă a sumei 69.154,19 RON cu TVA inclus, reprezentând preţ încasat peste valoarea contractului.

Referitor la capătul de cerere privind demolarea construcţiei pe cheltuiala intimatei, curtea a constatat că nu poate fi primit deoarece, pe de o parte, raportat la stadiul de realizare a construcţiei demolarea acesteia nu reprezintă o soluţie economicoasă pentru nici una dintre părţi, iar pe de altă parte, chiar dacă construcţia nu este finalizată la stadiul la care să poată fi utilizată scopului pentru care a fost edificată, există posibilitatea de remediere a deficienţelor constatate şi de finalizare a acesteia, astfel cum au concluzionat şi experţii tehnici, sau chiar posibilitatea de a i se stabilii o nouă destinaţie care să corespundă stadiului în care se află.

În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamanta apelantă a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune interese în cuantum de 152.277,84 RON ca urmare a nefinalizării construcţiei în condiţiile prevăzute în contract, justificate prin prisma lucrărilor neefectuate, efectuate necorespunzător, a nerespectării termenului de execuţie, a pierderilor pe care le-a suferit ca urmare a nefinalizării lucrărilor care au determinat pierderea finanţării proiectului SAPARD, inclusiv intrarea în insolvenţă, curtea constată că nu poate fi primit deoarece producerea acestor prejudicii a intervenit şi datorită culpei concurente a apelantei reclamante, care este la rândul ei cuplabilă pentru nerespectarea prevederilor legale şi a celor contractuale.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit concluziilor contraexpertizei tehnice în construcţii, nu se poate realiza o cuantificare corectă a contravalorii lucrărilor neefectuate ori a celor executate necorespunzător deoarece la baza demarării lucrărilor a stat o documentaţie incompletă în cadrul căreia nu s-a specificat în detaliu care sunt lucrările necesar a fi executate, care este cantitatea şi valoarea acestora, care să poată fi ulterior verificată prin intermediul persoanelor de specialitate, precum şi datorită modificărilor efectuate fără respectarea prevederilor legale.

În aceste condiţii, raportat la cele mai sus expuse şi culpa apelantei stabilită în raport de modul în care a fost întocmită documentaţia predată executantului, insuficienta acesteia, modificările intervenite pe parcurs şi lipsa de diligenţă manifestată la încheierea contractului şi pe parcursul executării acestuia până la momentul sistării lucrărilor, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu poate fi despăgubită cu contravaloarea lucrărilor neefectuate ori executate necorespunzător în lipsa unor elemente tehnice certe în baza cărora să poată fi verificate lucrările şi stabilite eventualele daune, iar în această situaţie apelanta suportă riscul lucrărilor enumerate ca fiind deficitar executate în cadrul expertizelor şi care, de altfel, pot fi remediate, inclusiv din garanţia de bună execuţie care este la dispoziţia apelantei.

Nu s-a reţinut nici cererea apelantei de a fi despăgubită pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrării, respectiv pentru pierderile şi beneficiile pe care nu le-a realizat datorită nefinalizării lucrării şi a imposibilităţii de a utiliza imobilul conform destinaţiei sale, câtă vreme apelanta este în egală măsură culpabilă cu intimata cu privire la modul în care s-a executat şi derulat contractul, iar în aceste condiţii, aceasta nu poate solicita cu drept temei obligarea părţii adverse la plata unor daune interese care au fost produse inclusiv datorită atitudinii culpabile a acesteia.

Concluzionând asupra celor mai sus arătate, instanţa de apel a constatat că motivele de apel invocate în cauză sunt fondate doar în ceea ce priveşte suma achitată în plus de către reclamantă peste valoarea stabilită contractual şi nefondate în ceea ce priveşte restul motivelor invocate, motiv pentru care a dispus admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate, conform dispozitivului deciziei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către părţi, curtea de apel a reţinut că acestea sunt în sumă totală de 19.239 RON pentru apelantă, compuse din suma de 739 RON taxa timbru, de 8000 RON onorariu expertiza în construcţii apel, de 5500 RON onorariu expertiză contabilă şi de 5000 RON onorar expertiză în fond, respectiv în sumă totală de 43.364,5 RON pentru intimată, compuse din suma de 5950 RON onorar avocaţial la fond, de 1504,50 RON onorar expertiză fond, de 5000 RON onorar avocaţial apel, de 5610 RON onorar expert instalaţii şi de 25.300 RON onorar contraexpertiză în construcţii.

Deoarece în apel s-a reţinut că culpa pentru situaţia litigioasă intervenită aparţine ambelor părţi procesuale, precum şi raportat la partea pentru care s-a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 274-276 C. proc. civ., curtea a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către părţi în ambele faze procesuale până la limita sumei mai mici, respectiv a sumei de 19.239 RON şi obligarea apelantei reclamante la plata în favoarea intimatei pârâte a diferenţei de sumă necompensată în cuantum de 24.125,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. PRIN C., cât şi recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L.

1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. PRIN C..

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă modificarea hotărârii, raportat la art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că instanţa a admis apelul reclamantei, dar cu toate acestea a obligat recurenta-reclamantă la suportarea cheltuielilor de judecată, contrar dispoziţiilor art. 296 rap. la art. 274 C. proc. civ.

Cu privire la prejudiciul acordat, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a admis apelul declarat, reţinând o culpă comună, fără a stabili un grad culpabil concret pentru stabilirea prejudiciului, raportându-se în mod eronat doar la suma achitată în plus peste valoarea contractului de către recurenta-reclamanta, în condiţiile în care rezultă fără echivoc din probele administrate (şi reţinut chiar şi de către instanţa de apel) că s-au executat lucrări în proporţie de 65% - expert E., de 93% -comisia de experţi F.., G.., H.., respectiv de 74,25% -I..

S-a reţinut la fila x că solicitarea de restituire a întregii sume cu titlu de prejudiciu în cuantum de 944.313,71 RON cu TVA nu poate fi primită, atâta vreme cât imobilul a fost executat în proporţie de aproximativ 93%, fiind îndreptăţită recurenta-reclamanta doar la suma achitată peste preţul contractual. Or, în opinia recurentei, reţinerea culpei în sarcina intimatei profesionist (orice culpă, chiar şi "neglijenţa" de a notifica cu întârziere anumite deficienţe) se impune a fi cuantificată în principal, la nivelul întregului prejudiciu solicitat (944.313,71 RON cu TVA) şi, doar în subsidiar, la nivelul sumei achitată suplimentar (69.154,19 RON cu TVA) plus diferenţa neexecutată de 7% (care raportat la valoarea contractului ar fi de 61.261,16 RON cu TVA sau 59.582,88 RON din valoarea fără TVA).

Consideră că inclusiv în stabilirea gradului de culpă, instanţa de apel era obligată să aibă în vedere mai multe aspecte, şi anume: calitatea de profesionist specialist în construcţii a intimatei, faptele culpabile în concret şi consecinţele acestor fapte, respectiv împrejurarea că nerespectarea clauzelor contractuale de către intimată a fost o acţiune continuă, continuată în mod intenţionat şi cu bună ştiinţă de către intimată, generând un prejudiciu evident în patrimoniul recurentei-reclamante. Reţinerea culpei în sarcina intimatei şi în acelaşi timp lipsirea recurentei-reclamante de cuantificarea acestui prejudiciu, prin acordarea doar a sumei plătită cu titlu suplimentar reprezintă motive contradictorii, de natură a atrage modificarea hotărârii instanţei de apel, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a omis acordarea prejudiciului recurentei-reclamante raportat la cota de 7% reprezentând lucrări neexecutate potrivit contractului.

Mai mult, nu s-a dispus acoperirea prejudiciului nici pentru lucrările executate necorespunzător, în contradicţie astfel cu materialul probator administrat în cauză, iar trimiterea la cuantumul garanţiei de bună execuţie consideră că s-a făcut cu nerespectarea legii în condiţiile în care comisia de experţi a concluzionat că nu poate stabili cuantumul lucrărilor de remediere necesare.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 274 şi următoarele C. proc. civ. din 1865, stabilind în sarcina recurentei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 24.125,5 RON.

În conformitate cu art. 274 alin. (1) şi art. 276 C. proc. civ. din 1865, întrucât intimata a fost partea care a căzut în pretenţii, trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată şi, pentru a opera compensarea, era necesar ca pretenţiile fiecărei părţi să fi fost încuviinţate numai în parte. Or, solicită să se constate că a fost admis doar apelul recurentei-reclamante, că au fost admise în parte doar pretenţiile acesteia, cealaltă parte neridicând pretenţii.

Prin urmare, consideră că în mod greşit instanţa de apel s-a raportat la o culpă comună în stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată.

Mai mult, şi în măsura în care instanţa supremă s-ar ralia opiniei instanţei de apel, prin aplicarea corectă a art. 276 C. proc. civ., recurenta-reclamantă eventual putea fi obligată la jumătate din suma rămasă după compensare, respectiv 12.062,75 RON.

Cu privire la prejudiciul stabilit, arată că în toate rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite şi completările la acestea s-a reţinut că intimata-pârâtă a prezentat cu întârziere deficienţele constatate.

Astfel, recurenta consideră că, în stabilirea culpei, instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material la care a făcut trimitere, respectiv art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, care stabileşte obligaţiile executantului şi prevederile art. 79 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, precum şi Ordinul nr. 839/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Potrivit art. 79 alin. (2) din actul normativ menţionat, pe durata execuţiei lucrărilor, executantul răspunde cu privire la celelalte obligaţii pe care le are, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind calitatea în construcţii.

Recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că în executarea acestor obligaţii legale a avut şi reclamanta culpă în egală măsură. Recurenta-reclamantă arată că şi-a îndeplinit obligaţia principală de plată integrală a preţului contractual, pe când intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia principală de finalizare şi de executare corespunzătoare a construcţiei, generând imposibilitatea utilizării acesteia potrivit scopului avut în vedere la încheierea contractului.

A arătat că din probatoriul administrat rezultă că recurenta-reclamantă a achitat toate facturile emise de antreprenor (executant) la data de 11.09.2009, iar intimata-pârâta a nesocotit clauzele contractuale care stipulau obligativitatea reluării lucrărilor în termenul cel mai scurt posibil, astfel că lucrările abandonate la data de 24.07.2008 nu au mai fost reluate. În data de 25.07.2008, reclamanta a convocat comisia de recepţie care a constatat nefinalizarea lucrărilor, în conformitate cu art. 18.6 din contract "Contractul nu va fi considerat terminat până când procesul-verbal de recepţie finală nu va fi semnat de comisia de recepţie."

Tot din probatoriul administrat în cauză rezultă cel puţin următoarele nerespectari ale Contractului nr. x/24.11.2006, doar exemplificativ: nerespectarea autorizaţiei de construcţii, nerespectarea proiectului tehnic, nefinalizarea obiectivului contractat la termen şi nici ulterior deşi a fost încasat tot preţul, inclusiv diferenţele în plus, efectuarea de lucrări necorespunzătoare calitativ, facturarea şi încasarea de lucrări neexecutate, etc.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susţine că, prin respingerea pretenţiilor sale, atât cu privire la cuantumul prejudiciilor, cât şi cu privire la cuantumul daunelor-interese solicitate, instanţa de apel a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii. Specific contractelor de antrepriză în construcţii, în caz de neexecutare culpabilă a lucrării, anteprenorul răspunde faţă de client potrivit dreptului comun (clauză penală, daune - interese). Ori, atâta vreme cât se reţine o culpă în sarcina intimatei-pârâte cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, aceasta trebuia obligată şi la plata daunelor-interese.

2. Recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L.

Recurenta-pârâtă susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, motiv pentru care solicită modificarea deciziei, în baza art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. (când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia), precum în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii).

Arată că, prin hotărârea recurată, a fost obligată să restituie reclamantei suma de 69.154,19 RON cu TVA inclus, reprezentând preţ peste valoarea încasată.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecaţii pe de o parte, iar pe de altă parte a dat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, întrucât suma de 69.154,10 RON, care a fost achitat în plus de către reclamantă, nu reprezintă preţ peste valoarea încasată, ci reprezintă TVA-ul achitat pentru lucrările din anul 2008.

Menţionează că în anul 2007, lucrările de construcţii erau scutite de TVA, iar în anul 2008, s-a revenit asupra acestei scutiri, motiv pentru care lucrările de construcţii au trebuit să fie facturate cu TVA; în conformitate cu contractul de execuţie de lucrări nr. x din data de 24 noiembrie 2006, pârâta urma să execute lucrări către reclamantă, în valoare totală de 851.1841ei plus TVA.

Arată că, după cum rezultă din expertiza contabilă efectuată la instanţa de fond, reţinută în motivarea Tribunalului Satu Mare, apoi reiterată în decizia Curţii de Apel în pag. 1:

"Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară total lucrări executate şi facturate cu TVA este de 944.313,71 RON expertul concluzionând că între valoarea totală de 994,13,71 RON inclusiv TVA a lucrărilor executate şi valoarea lucrărilor contractate care era de 875.159,53 RON inclusiv TVA (851.184+23.975,53 TVA) apare diferenţa de 69.154,18 RON care provine din TVA-ul achitat la lucrările executate în anul 2008."

Potrivit legislaţiei în vigoare, TVA nu se constituie într-un venit pentru executantul de lucrări de construcţii. Taxa pe valoare adăugată pentru lucrările executate, potrivit Codul fiscal, reprezintă TVA colectat şi recurenta-pârâtă susţine că l-a virat la bugetul de stat până în data de 25 a lunii următoare emiterii facturii pentru lucrările executate.

Recurenta-pârâtă susţine că, în primăvara anului 2008, când a constatat că din listele de lucrări primite de la achizitor lipsesc multe lucrări care sunt necesare din punct de vedere tehnologic pentru a putea fi executate cele contractate, a prezentat achizitorului calculul cu acele lucrări, iar în prezenţa consultantei, i-a explicat că dacă reclamata nu are activitate, poate să întocmească documentele necesare şi să-şi recupereze TVA-ul de la Finanţele Publice (TVA-ul colectat din facturile emise de executant este TVA deductibil pentru beneficiar); recuperarea TVA-ului putea să o facă achizitorul, atât pentru lucrările care au rămas de executat în anul 2008 din cele contractate iniţial, cât şi pentru lucrările suplimentare care mai erau de executat pentru finalizarea obiectivului; aceasta ar fi însemnat să recupereze TVA-ul în valoare de peste 100.000 RON, ceea ce ar fi constiuit o reducere substanţială a cheltuielilor.

Consideră că achizitorul a fost de rea credinţă, a preluat toată corespondenţa pe care i-a trimis-o recurenta-pârâtă cu confirmare de primire prin Poşta Română, nu a înregistrat nimic în contabilitate, nu a acţionat în nici un fel pentru clarificarea lucrărilor care mai erau de executat şi în data de 15.01.2009 i-a restituit în două plicuri toate documentele pe care le-a expediat în cursul anului 2008.

În consecinţă, recurenta-pârâtă apreciază că nu poate fi obligată să restituie reclamantei suma de 69.154,19 RON, adică să restituie reclamantei TVA-ul pe care l-a virat la bugetul de stat.

Prin urmare, recurenta-pârâtă arată că, instanţa de apel interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, pentru că nu a avut în vedere dispoziţiile legale referitoare la succesiunea reglementarilor legale în domeniul TVA (din data de 1 ianuarie 2007, era aplicabil articolul 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care a fost modificat prin Legea nr. 343 din 2006, normă în vigoare până la sfârşitul lunii decembrie 2007; de la 1 ianuarie 2008, textul de mai sus a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 106 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal).

Un alt aspect, în legătură cu care consideră că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, se referă la reţinerea şi în sarcina societăţii pârâte a unei culpe pentru situaţia litigioasă, reţinând că este în culpă pentru demararea şi executarea lucrărilor în lipsa unei documentaţii complete pentru executarea unor lucrări suplimentare şi în lipsa unui act adiţional între părţi, prin care să se stabilească şi să se cuantifice lucrările, respectiv pentru întârzierea în comunicarea neconcordanţelor pe care le-a sesizat în legătură cu documentaţia care i-a fost pusă la dispoziţie şi lucrările care trebuiau executate şi care se impuneau a fi executate pentru a putea trece la etapa următoare.

Recurenta-pârâtă susţine că a întocmit documentele necesare pentru încheierea contractului, documente care sunt stipulate la pct. 6.2 din Contract: formular de ofertă, grafic de execuţie, centralizatorul financiar al categoriilor de lucrări şi lista cantităţilor de lucrări, în baza cărora s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări nr. x din 24.11.2006.

Având în vedere că planşele pe care le-a primit de la achizitor nu reprezentau un proiect tehnic de execuţie complet cu toate detaliile de execuţie, recurenta-pârâtă susţine că reclamanta i-a promis că va primi proiectul complet şi de aceea la pct. 13.3 din contract se consemnează că "Achizitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia executantului întreaga documentaţie necesară pentru execuţia lucrărilor contractate, fără plată, în 4 exemplare".

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă arată că a contractat numai lucrările din Listele cu cantităţile de lucrări primite de la achizitor, neavând cum să cuprindă şi lucrările care lipseau din Listele de lucrări, având în vedere că lipsea Proiectul tehnic de execuţie complet; n-a avut nici posibilitatea să verifice dacă cantităţile din listele de lucrări sunt cele necesare dacă nu am primit proiectul tehnic de execuţie; de altfel şi în contraexpertiză se specifică că nu se puteau stabili de la început cheluielile reale, dacă proiectul tehnic de execuţie era incomplet.

Astfel, susţine că în momentul semnării contractului recurenta-pârâtă a crezut că achizitorul va fi de bună credinţă, mai ales că şi-a asumat responsabilitatea prin art. 13.6 din contract că:

"Achizitorul este pe deplin responsabil de exactitatea documentelor şi a oricăror alte informaţii furnizate executantului, precum şi de dispoziţiile şi livrările sale".

În ceea ce priveşte culpa care i se atribuie "pentru întârzierea în comunicarea neconcordanţelor pe care le-a sesizat în legătura cu documentaţia care i-a fost pusă la dispoziţie şi lucrările care trebuiau executate şi care se impuneau a fi executate pentru a putea trece la etapa următoare", recurenta-pârâtă arată că reclamanta a ştiut de la început, înainte de a încheia contractul, că nu are proiectul de execuţie ceea ce înseamnă că pot să apară solicitări din partea executantului pentru lucrările care nu au fost contractate.

Prin urmare, consideră că nu era obligaţia sa să-i tot solicite beneficiarului proiectul, atât timp cât prin contract acesta avea obligaţia să-l pună la dispoziţia executantului; or, recurenta a sesizat verbal intimata-reclamantă asupra neconformităţilor şi a lipsurilor din listele de lucrări primite, pe tot parcursul anului 2007.

La începutul anului 2008 când am constatat că lucrările necontractate sunt în cantităţi foarte mari, susţine că a început să comunice cu achizitorul numai prin corespondenţă scrisă cu confirmare de primire.

Consideră că nu a sesizat cu întârziere intimata-reclamantă, atât timp cât mai avea circa 5 luni până la termenul final stabilit prin contract, iar recurenta l-a asigurat pe achizitor prin adresele emise că, în situaţia în care se perfectează formele necesare (dispoziţii de şantier, Act adiţional, devize suplimentare, etc), va termina toate lucrările până la termenul din contract.

De aceea, apreciază că este în culpă doar societatea reclamantă, care cu rea-credinţă a refuzat orice colaborare cu recurenta şi este partea contractuală care nu a executat obligaţiile asumate prin contract, respectiv nu a mai achitat lucrările care au fost deja executate in luna mai 2008, fără nicio explicaţie şi nu a pus la dispoziţia executantului toată documentaţia la care s-a obligat prin contract, conform art. 13.3 din Contract; de asemenea, a ignorat prevederea contractuală, cap. 12, pct. 12.4 (2) din contract care prevede că " în cazul în care respectarea şi executarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) determină dificiultăţi în execuţie care generează costuri suplimentate, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala achizitorului" şi a refuzat discutarea şi acceptarea lucrărilor suplimentare, care se fie inserate într-un act adiţional la contract. Menţionează cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comerciala, prin decizia nr. 5197 din 2 decembrie 2004.

Recurenta-pârâtă susţine că, din probele administrate, rezultă că cea care a refuzat orice dialog sau negociere pentru clarificarea lucrărilor suplimentare, necesare finalizării obiectului, a fost reclamanta, care doreşte să obţină beneficii folosind propria culpă, ceea ce este exclus în conformitate cu principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans -nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond, în mod corect, a respins cererea, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală întrucât instanţa a interpretat corect reglementările legale aplicabile în cauză, a făcut o corectă analiză a probelor care au fost administrate, hotărârea instanţei de fond cuprinzând motivele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată în cauză, în timp ce hotărârea Curţii de Apel Oradea este nelegală, motiv pentru care solicită instanţei de recurs, ca în baza art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., să admită recursul, să modifice decizia recurată şi să respingă apelul societăţii reclamante, cu consecinţa păstrării sentinţei civile nr. 25 din 19 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

Părţile au depus la dosar întâmpinări.

Recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L. a invocat prin întâmpinare, excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. prin C..

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi de modul în care recurentele au înţeles să motiveze recursurile raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865 prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Art. 304 C. proc. civ. din 1865 permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Chiar dacă textul de lege sus-menţionat nu prevede în mod expres necesitatea ca aceste critici să combată soluţia instanţei de apel, în raport de argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de această instanţă, este fără dubiu că aceste critici trebuie să vizeze considerentele instanţei anterioare, în caz contrar neexistând fundamentul exercitării unui control judiciar asupra hotărârii recurate.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. prin C., deşi aceasta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că decizia cuprinde motive contradictorii, deoarece deşi i s-a admis apelul, a fost obligată la cheltuieli de judecată, iar instanţa, fără a stabili gradul de culpă concret, a lipsit-o de restituirea întregii sume solicitate cu titlu de prejudiciu, acordându-i doar preţul încasat în plus peste valoarea contractului.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menţionat, întrucât recurenta-reclamantă nu susţine în vreun fel nelegalitatea soluţiei din apel.

Susţinerile vizează simpla nemulţumire a reclamantei faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată şi a sumei reprezentând prejudiciul solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii, sens în care aduce în discuţie probele administrate, tinzând la schimbarea situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor în stabilirea gradului de culpă al părţilor.

Totodată, niciuna dintre critici nu permite încadrarea recursului în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care reglementează lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori pronunţarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Se constată că cenzurarea proporţiei de reducere a cheltuielilor apreciate ca fiind cuvenite părţii, corespunzător proporţiei din proces câştigate şi complexităţii acesteia, ţine de puterea de apreciere a circumstanţelor procesului de către instanţa de fond şi nu intră în atribuţiile instanţei ce realizează un control în legalitate a soluţiei astfel pronunţate.

Susţinerile privind aprecierea eronată a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi art. 79 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, precum şi a celor prevăzute în Ordinul nr. 839/2009 privind Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, deşi tind să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la executarea obligaţiilor contractuale pun în discuţie în realitate modul în care instanţa de apel a interpretat rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite în cauză şi completările la acestea.

În alţi termeni, recurenta-reclamantă critică evaluarea unor mijloace de probă, referindu-se la cuantumul prejudiciilor şi al daunelor-interese solicitate în funcţie de culpa fiecărei părţi la executarea lucrării, fără a arăta în concret de ce este eronat raţionamentul instanţei de apel.

Procedând în acest fel, recurenta-reclamantă se cantonează, reţine instanţa supremă, la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, aşa cum s-a arătat în precedent, fără a reuşi să facă o trimitere argumentată, convingătoare la textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Consecinţa este că, pe calea acestui raţionament şi fără a demonstra încălcarea legii, recurenta - reclamantă, nemulţumită de aprecierea făcută de instanţa de apel, solicită în mod eronat ca instanţa de recurs să intre pe tărâm probator şi să facă ea însăşi o altă opţiune, în condiţiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Or, modul în care instanţa de apel interpretează probele administrate şi stabileşte pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt privind aprecierea eronată a probelor.

Recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L., deşi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., aceasta formulează critici care repun în discuţie probele administrate (raportul de expertiză contabilă judiciară, documentele fiscale), tinzând la schimbarea situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor.

Astfel, precizând ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, susţinerile recurentei-pârâte nu se referă la greşita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite şi vădit neîndoielnice ale vreunui act juridic existent, în sens de convenţie sau act juridic material, la care se referă acest motiv de nelegalitate, ci vizează în realitate nemulţumirea aceleiaşi părţi legată de obligarea sa la restituirea sumei de 69.154,19 RON (reprezentând TVA-ul virat la bugetul de stat), aspect care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv.

Totodată, susţinerile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a reglementărilor legale din domeniul TVA, se raportează tot la expertiza contabilă efectuată în cauză şi nu se încadrează în criticile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., această analiză implicând un control de netemeinicie asupra hotărârii, incompatibil cu structura căii de atac a recursului.

Prin urmare, criticile se referă exclusiv la neefectuarea oricăror verificări pentru constatarea realităţii afirmaţiilor pârâtei, în sensul că suma de 69.154,10 RON, care a fost achitată în plus de către reclamantă, nu reprezintă preţ peste valoarea încasată, ci reprezintă TVA-ul pentru lucrările din anul 2008. O asemenea susţinere nu se încadrează în motivul de nelegalitate astfel invocat, având în vedere că vizează aspecte de fapt, necenzurabile în recurs.

Simpla negare a considerentelor reţinute de instanţa de apel în motivarea deciziei nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei, în absenţa unor susţineri concrete pe aspectul vizat de soluţia adoptată în apel.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenta-pârâtă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţate în apel. Simpla nemulţumire a părţilor faţă de soluţiile pronunţate, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursurilor, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a III-a din acelaşi cod va constata nulitatea recursurilor declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. PRIN C. şi de recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L. împotriva deciziei nr. 255/2020 - A/C din 15 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.