Start date of late payment penalties under mandatory RCA insurance: accrual from accident date versus receipt of final judicial judgment

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 15.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru prejudiciul încercat prin decesul numitului E., astfel: pentru A., mama victimei decedate - suma de 300.000 Euro cu titlu de daune morale, şi suma de 4.905,09 cu titlu de daune materiale; pentru B., tatăl victimei decedate - suma de 300.000 Euro cu titlu de daune morale, şi pentru C., sora victimei decedate - suma de 150.000 Euro, cu titlu de daune morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3442/2019 din 25 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea, privind pe reclamanta A., reclamantul B. şi reclamantul C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., Bucureşti; a obligat pe pârâtă la plata către reclamanta F. a sumei de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 4.905,09 RON, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata dobânzii legale calculate în raport de aceste sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la momentul plăţii integrale a debitelor principale; a obligat pe aceeaşi pârâtă la plata către reclamantul G. a sumei de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale, precum şi la plata dobânzii legale calculate în raport de această sumă, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la momentul plăţii integrale a debitului principal, şi a obligat pe aceeaşi pârâtă la plata către reclamanta H. a sumei de 8.000 de euro, cu titlu de daune morale, precum şi la plata dobânzii legale calculate în raport de această sumă, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la momentul plăţii integrale a debitului principal; a respins cererea pentru restul pretenţiilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel reclamanţii.

3. Soluţia instanţei de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 630 A din 25 iunie 2020, a admis apelul formulat de apelanţii- reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 3442/25.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata- pârâtă D. S.A., Bucureşti, şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 120.000 RON cu titlu de despăgubiri morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. suma de 120.000 RON cu titlu de despăgubiri morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei A. dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumelor datorate cu titlu de despăgubiri materiale şi morale începând cu data accidentului rutier, 01.10.2018, şi până la data achitării integrale a debitului principal datorat; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumei datorate cu titlu de despăgubiri morale începând cu data accidentului rutier, 01.10.2018, şi până la data achitării integrale a debitului principal datorat, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei C. dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumei datorate cu titlu de despăgubiri morale începând cu data accidentului rutier, 01.10.2018, şi până la data achitării integrale a debitului principal datorat; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, pârâta D. "D." S.A., Bucureşti, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii în parte şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul acordării dobânzii legale penalizatoare.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- pârâtă a criticat decizia instanţei de apel pentru nelegalitate, considerând ca hotărârea prin care s-a dispus obligarea sa la achitarea dobânzii legale penalizatoare începând cu data producerii accidentului (01.10.2018), a fost dată cu greşita aplicare a normelor instituite prin dispoziţiile art. 2213 C. civ., Legii 1322/2017 si Normei 20/2017 privind reglementarea asigurărilor obligatorii, coroborate în mod greşit cu dispoziţiile art. 1523, art. 1535 si art. 1381 din C. civ..

În opinia recurentei, acordarea dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 01.10.2018 (data producerii accidentului) asupra sumelor stabilite în prezentul litigiu cu titlu de daune, s-a făcut cu interpretarea greşita a dispoziţiilor legale aplicabile spetei, respectiv dispoziţiile art. 2213 C. civ., Legea 132/2017 si Norma de aplicare 20/2017.

Raportat la dispoziţiile art. 2213 C. civ., susţine că asigurările obligatorii sunt reglementate prin legi speciale, ceea ce înseamnă că, în cauza, având in vedere data producerii accidentului, actele normative aplicate sunt dispoziţiile Lg 132/2017 si Norma 20/2017 . Iar dispoziţiile alin 1 art. 1385 C. civ. arata ca, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel."

Mai susţine recurenta- pârâtă că victima unei fapte ilicite este îndreptăţită la repararea integrală a prejudiciului, regulă cu valoarea de principiu, prevăzută de art. 1385 alin. (1) şi de art. 1531 alin. (1) C. civ.

Dreptul la reparaţie se naşte de la data cauzării prejudiciului, conform art. 1381 alin. (2) C. civ. De la această dată creditorul poate pretinde repararea în natură sau în echivalent a prejudiciului, dreptul de opţiune al victimei fiind unul discreţionar, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1386 alin. (1) C. civ.

Dar, dacă la momentul producerii accidentului, existenţa prejudiciului este certă, acesta nu este nici determinat nici măcar determinabil la acea dată, cuantificarea ulterioara urmând sa-l ofere caracter lichid şi exigibil.

Deci, în condiţiile în care obligaţia de reparaţie este una pecuniară, în speţă, chiar dacă dreptul la reparaţie s-a născut la data producerii accidentului, întinderea despăgubirii datorate este stabilită la data pronunţării unei sentinţe definitive prin care instanţele au cuantificat (au determinat) această sumă.

Mai susţine că daunele morale pot fi estimate de către victima unui accident rutier dar, în condiţiile în care nu intervine înţelegerea între asigurător şi aceasta, cuantificarea daunelor poate fi făcută doar de instanţa de judecată, situaţie în care ar putea fi obligată la plata oricăror dobânzi sau penalităţi doar începând cu a 11 a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât dobânzile şi penalităţile de întârziere reprezintă un accesoriu al debitului principal şi, evident, acestea nu pot curge cât timp debitul principal, şi anume cuantumul daunelor morale, nu a fost stabilit, în cazul său, debitul fiind stabilit prin hotărâre judecătorească.

Subliniază recurenta- pârâtă, cum, în speţă, la data producerii accidentului, suma de bani datorată cu titlu de daune morale nu a fost cuantificata de părţi, iar prin lege nu exista o modalitate de cuantificare a daunelor morale, acestea nu aveau caracter nici determinat, nici determinabil, motiv pentru care nu pot fi aplicate daunele moratorii începând cu această dată, ci doar cu data cuantificării lor, respectiv, data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Chiar dacă dreptul la reparaţie se naşte din "ziua cauzării prejudiciului " conform art. 1381 C. civ., dreptul de a obţine despăgubirea este contemporană cu data la care instanţa de judecata stabileşte categoria prejudiciului cauzat prin fapta ilicită şi întinderea acestuia.

Apărarea formulată

Intimaţii- reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare, înregistrată la data de 3 decembrie 2020, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi pe cale de consecinţă menţinerea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, ca temeinică şi legală.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 01 aprilie 2021, cu citarea părţilor.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor- reclamanţi, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, a casa decizia recurată şi a se trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În recursul pendinte, disputa se poartă asupra modului de soluţionare a capătului de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, aspect ce aduce în discuţie legalitatea manierei instanţei de apel, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor înscrise în art. 37 şi 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, critica fiind fondată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta- pârâtă D. "D." S.A., Bucureşti consideră nelegală soluţia instanţei de apel privind acordarea dobânzii legale penalizatoare cu începere de la data producerii accidentului (01.10.2018), în cadrul acestui motiv de nelegalitate susţinând că despăgubirea pe care asigurătorul R.C.A. o poate acorda nu urmează în totalitate desdăunarea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparaţiei integrale a prejudiciului, statuat de C. civ., ci trebuie să fie în conformitate cu legislaţia specifică asigurărilor, în concordanţă cu principiul specialia generalibus derogant.

Această critică se găseşte a fi fondată, având în vedere următoarele argumente:

Situaţia despăgubirilor şi a penalităţilor datorate de către asigurator este reglementată prin Norma A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Conform art. 37 alin. (4) din Norma menţionată, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza reglementată, de altfel, prin art. 54 din Legea nr. 136/1995, care consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înţelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situaţie în care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei (teza I), iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situaţie în care obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă (teza a II-a).

În cauza dedusă judecăţii, despăgubirea cuvenită intimaţilor-reclamanţi, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei D., în calitate de asigurator RCA, context în care penalităţile de întârziere reglementate de art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014 nu pot fi acordate decât după împlinirea termenului de 10 zile de la data la care recurenta-pârâtă, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Aceasta întrucât, numai din momentul în care instanţa a stabilit în mod definitiv despăgubirile cuvenite intimaţilor- reclamanţi, acestea se transformă într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, deci, într-o obligaţie care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, dă naştere dreptului de a obţine daune moratorii, până la completa ei achitare. Rezultă că, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să stabilească un anumit cuantum al despăgubirilor, acestea nu au un caracter cert, lichid şi exigibil, astfel că nu se poate dispune acordarea penalităţilor de întârziere anterior acestui moment.

Înalta Curte reţine că, sub aspectul regimului juridic, penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile înscrise în art. 37 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, au un pronunţat caracter sancţionator aferent refuzului la plată, însă sancţiunea plaţii unor penalităţi de întârziere poate fi aplicată, numai dacă exista o culpă în întârzierea plăţii despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid şi exigibil.

Or, abia în cadrul dosarului pendinte, urmează să se verifice şi să se determine dacă sunt întrunite condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de faptul generator al consecinţelor negative suferite de reclamanţi.

Întrucât stabilirea despăgubii cuvenită reclamanţilor a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei, în calitate de asigurator RCA, pentru conducătorul auto I., ca urmare a producerii riscului asigurat, Înalta Curte reţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, penalităţile de întârziere nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Aşa fiind, contrar susţinerilor intimaţilor- reclamanţi, formulată prin întâmpinare, cât timp părţile nu au ajuns la o înţelegere amiabilă cu privire la despăgubirile datorate de asigurător, devine incidentă cea de-a doua ipoteză a art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, aceea potrivit căreia, obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta D. "D." S.A., va dispune casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă sub aspectul capătului de cerere privind obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. "D." S.A. împotriva deciziei civile nr. 630 A din 25 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.