Scope of "objectively established bodily injuries" in military group insurance: binding effect of pre-contractual procurement clarifications on the insured's adaptive disability threshold

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 martie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 60.000 euro, în echivalent în RON, cu titlu de indemnizaţie de asigurare şi la plata dobânzii penalizatoare, calculate conform art. 8 alin. (1) teza a III-a din Condiţiile generale de asigurare, de la data de 17 decembrie 2016 până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357, art. 2200, art. 2205 din C. civ., cele ale art. 36 din H.G. nr. 925/2006 şi ale art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 56/2012, dispoziţiile art. 205 şi art. 453 din C. proc. civ., precum şi cele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

La termenul de judecată din 29 mai 2018 instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 1829 din 12 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Cu privire la situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut că la data de 20 septembrie 2015 reclamantul A., în calitate de comandant de pluton, în timp ce se afla într-o misiune în Afganistan la un punct de control al Unităţii Poliţiei Afgane amplasat la 5 km nord faţă de baza militară KAF, a suferit vătămări corporale ca urmare a unui atac întreprins de un atacator sinucigaş cu un autovehicul capcană, care s-a detonat în interiorul punctului de control, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare a evenimentului întocmit de Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea militară 02537 nr. CF x din 07.07.2016.

Prin decizia medicală nr. A - 3053/2 din 4 octombrie 2016 a Comisiei de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Iaşi s-a concluzionat că reclamantul are o deficienţă funcţională uşoară şi o incapacitate adaptativă de 30%, fiind declarat apt limitat în timp de pace şi război pentru îndeplinirea serviciului militar.

Între terţul Unitatea Militară 01020 Dej, în calitate de asigurat şi B., în calitate de asigurător, s-a încheiat un contract de asigurare de grup în beneficiul persoanelor fizice care au încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale un contract individual de muncă sau un contract în baza unor alte acte normative care reglementează raporturi de muncă, constatat prin poliţa nr. x din data de 6 august 2015.

Prin acest contract, B. s-a obligat să acopere, între altele, orice consecinţe ale războiului şi ale îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciilor, în misiuni în cadrul forţelor internaţionale în teatrele de operaţii şi în afara acestora.

Valabilitatea acestui contract este de 190 zile, termenul fiind calculat de la data de 16 august 2015.

Conform punctului D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", corelat cu anexa poliţei de asigurare nr. x din 6 august 2015, B. s-a obligat să achite o indemnizaţie de 60.000 euro pentru prejudicii cauzate "în cazul îmbolnăvirii, rănirii pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clasarea ca inapt, mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale sau afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv".

Reclamantul a solicitat societăţii B. plata despăgubirii printr-o cerere înregistrată la Sucursala Suceava a pârâtei, sub nr. x din 31.10.2016.

Cererea sa a fost respinsă de B., decizia de respingere fiind emisă la data de 16 decembrie 2016 şi comunicată reclamantului la o dată neprecizată.

Pentru a respinge cererea reclamantului de plată a despăgubirii, B. s-a prevalat de înscrisul intitulat "Clarificări nr. 4", emis de Unitatea Militară 01020, aferent anunţului de participare nr. x din 13 decembrie 2014, parte integrantă a procedurii care face obiectul acordului - cadru ce guvernează contractele subsecvente încheiate între B. şi Unitatea Militară 01020.

Conform părţii relevante din înscrisul intitulat "Clarificări nr. 4", "din punct de vedere al limitelor maxime şi/sau minime care pot fi stabilite ca sechele sau disfuncţii" în privinţa sintagmei "îmbolnăviri, pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale/afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv", "sintagma corectă este asimilabilă cu afecţiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puţin 50%, generată de tulburări morfologice şi funcţionale şi încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 (…)".

Prima instanţă a reţinut că reclamantul A., în calitate de beneficiar al asigurării, a solicitat pârâtei B., în calitate de asigurător, plata indemnizaţiei de asigurare (despăgubirii) prevăzute în contractul de asigurare de grup în beneficiul persoanelor fizice care au încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale un contract individual de muncă sau un contract în baza unor alte acte normative care reglementează raporturi de muncă, constatat prin poliţa nr. x din 6 august 2015, ca urmare a producerii unor vătămări corporale la data de 20 septembrie 2015 în timp ce se afla într-o misiune în Afganistan.

Prin întâmpinare şi în cuprinsul răspunsului formulat faţă de cererea de plată a indemnizaţiei de asigurare, pârâta B. a susţinut faptul că nu datorează despăgubirile pretinse de reclamant, deoarece vătămările corporale suferite de acesta nu se încadrează în riscul asigurat, astfel cum a fost acesta precizat de asigurat în cuprinsul unor clarificări la documentaţia de atribuire a contractului de asigurare.

Reclamantul a suferit vătămări corporale care au determinat o deficienţă funcţională uşoară şi o incapacitate adaptativă de 30%, fiind declarat apt limitat în timp de pace şi război pentru îndeplinirea serviciului militar.

Prin contractul de asigurare, respectiv conform punctului D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." şi conform punctului B3 din anexa poliţei de asigurare nr. x, societatea B. s-a obligat să achite suma de 60.000 euro, cu titlu de despăgubire, pentru producerea riscului asigurat constând în îmbolnăvire, rănire pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clasarea ca inapt, mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale sau afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv.

Din interpretarea literală a clauzei de la punctul D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." rezultă că, pentru a obţine plata despăgubirii, este necesar ca beneficiarul asigurării să se afle într-una dintre următoarele situaţii: să fi fost clasat ca inapt, să fi fost mutilat, să fi suferit vreun defect fizic ireversibil ori o vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv.

Cum în speţă, reclamantul nu a susţinut, iar din probele administrate nu a rezultat că acesta ar fi fost clasat ca inapt ori ar fi fost mutilat sau ar fi suferit vreun defect fizic ireversibil, pentru ca reclamantul să poată obţine obligarea pârâtei la plata despăgubirii pretinse este necesar să probeze, conform art. 249 din C. proc. civ., că vătămarea pe care a suferit-o poate fi clasificată ca o "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv".

Tribunalul a apreciat că sintagma "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv", folosită la punctul D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." trebuie interpretată, conform dispoziţiilor art. 1268 alin. (1) - (4) din C. civ. (2009), ţinând cont de natura contractului (contract de asigurare de persoane), de împrejurările în care a fost încheiat (contract de achiziţie publică) şi de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de semnificaţia dată anterior de părţi, precum şi de împrejurarea că oricât de generali ar fi termenii folosiţi, obiectul contractului nu poate cuprinde decât lucrul asupra căruia şi-au propus a contracta.

În niciun caz, sintagma "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv" nu poate fi interpretată în sensul că ar face referire la orice boală, în sensul avut în vedere în cuprinsul Condiţiilor generale de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", aşa cum a susţinut reclamantul la punctul 16 din cererea de chemare în judecată.

O astfel de interpretare este absurdă şi în vădită contradicţie cu natura lucrativă a activităţii asigurătorului. Intenţia autorităţii contractante şi a asigurătorului nu a fost în nici un caz aceea de a se achita despăgubiri de 60.000 euro pentru orice boală care a fost contractată sau s-a manifestat pentru prima dată în perioada de valabilitate a asigurării, având în vedere că există o evidentă diferenţă de gravitate între situaţia contractării unei boli oarecare şi situaţia în care militarul suferă de boli de o anumită gravitate care fac ca acesta să devină inapt ori este mutilat sau îi este produs un defect fizic ireversibil, iar tocmai această diferenţă de gravitate dintre situaţiile expuse face ca persoanele care s-au îmbolnăvit de afecţiuni uşoare să nu intre în categoria beneficiarilor asigurării de persoane ce constituie cauza litigiului.

Având în vedere conţinutul Clarificării nr. 4, invocate de pârâta B., ce emană de la însăşi autoritatea contractantă, prima instanţă a apreciat că sintagmei "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv" urmează să îi fie atribuit sensul dat de însăşi autoritatea contractantă, respectiv acela de "afecţiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puţin 50%, generată de tulburări morfologice şi funcţionale şi încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 (…)", un astfel de sens fiind în acord atât cu natura contractului şi voinţa autorităţii contractante, cât şi cu specificul lucrativ al activităţii asigurătorului.

Aceste clarificări, fiind emise anterior încheierii contractului de achiziţie publică ce constituie cauza litigiului, în condiţiile art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 sunt opozabile părţilor contractului de asigurare şi reclamantului, în calitatea sa de terţ beneficiar al unei stipulaţii pentru altul.

Este eronată susţinerea reclamantului de la punctul 31 al cererii de chemare în judecată, în sensul că prin aceste clarificări nu s-a realizat o interpretare a clauzelor contractuale cuprinse în proiectul de contract propus prin documentaţia de atribuire, ci o veritabilă modificare a condiţiilor contractuale din cadrul proiectului, având în vedere că aceste clarificări emană de la autoritatea contractantă, ele sunt anterioare perfectării contractului ce constituie cauza litigiului, rolul lor este acela de a lămuri condiţiile acordării de despăgubiri anterior încheierii raportului contractual, iar instituirea unor condiţii mai restrictive pentru plata despăgubirii nu poate fi considerată mai dezavantajoasă pentru autoritatea contractantă, în condiţiile în care nu aceasta este beneficiarul asigurării, ci terţe persoane fizice.

Riscul, pentru autoritatea contractantă, de a fi supusă unor litigii iniţiate de persoane care nu au beneficiat de plata indemnizaţiei de asigurare de la asigurător, în vederea obţinerii de despăgubiri, la care s-a referit reclamantul la punctul 30 din cererea de chemare în judecată este unul pur ipotetic, fundamentul juridic al răspunderii autorităţii contractante într-o astfel de ipoteză fiind greu de identificat.

Este adevărat că pentru atribuirea unui grad de invaliditate (I, II sau III) este necesară clasarea militarului ca inapt, astfel cum rezultă din interpretarea corelată a datelor din cuprinsul art. 6 alin. (2) din Criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare din 25 ianuarie 2012, aprobate prin H.G. nr. 56/2012 şi cum a susţinut reclamantul la punctul 11 din cererea de chemare în judecată, însă această interpretare a Criteriilor nu este de natură să invalideze interpretarea sintagmei "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv" din cuprinsul punctului D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." ce constituie cauza litigiului, dată de pârâtă în cuprinsul Clarificărilor nr. 4, în calitate de autor al documentaţiei de atribuire.

Dimpotrivă, interpretarea propusă de pârâtă este în perfectă corelaţie cu clauzele de la punctele B şi C din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." şi reflectă voinţa părţilor contractante (autoritatea contractantă şi asigurătorul) de a asigura plata indemnizaţiei de asigurare numai în beneficiul acelor persoane care au fost declarate inapte pentru serviciul militar, ca urmare a faptului că au suferit vătămări corporale foarte grave, care au avut drept consecinţă clasarea lor într-unul din gradele de invaliditate prevăzute de lege (I, II sau III), nu şi în beneficiul altor persoane care au suferit vătămări corporale de o gravitate mai mică.

Constatând că reclamantul nu a probat că se încadrează în vreunul din cazurile care îl îndreptăţesc să pretindă asigurătorului plata de despăgubiri, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2560 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1829 din 12 iunie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Conform punctului D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", corelat cu anexa poliţei de asigurare nr. x din 6 august 2015, B. s-a obligat să achite o indemnizaţie de 60.000 euro pentru prejudicii cauzate "în cazul îmbolnăvirii, rănirii pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clasarea ca inapt, mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale sau afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv".

Potrivit Clarificării nr. 4, invocate de intimata-pârâtă B., ca temei pentru respingerea cererii de despăgubire formulate de apelantul-reclamant, clarificare care emană de la însăşi autoritatea contractantă, prin "vătămări corporale ce pot fi stabilite în mod obiectiv" se înţeleg acele "afecţiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puţin 50%, generată de tulburări morfologice şi funcţionale şi încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 (…)".

În esenţă, ceea ce prezintă relevanţă pentru soluţionarea litigiului o constituie interpretarea sintagmei "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv", din cuprinsul clauzei de la punctul D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", mai precis, dacă aceasta urmează să se facă strict prin raportare la conţinutul contractului de asigurare sau şi prin raportare la clarificarea oferită asigurătorului de autoritatea contractantă, cu ocazia derulării procedurii de achiziţie publică, anterior încheierii respectivului contract de asigurare.

Astfel, nu se contestă că, în ipoteza în care sintagma urmează a fi interpretată prin raportare la acest din urmă înscris, apelantul-reclamant nu este îndreptăţit a beneficia de plata indemnizaţiei de asigurare, având în vedere diagnosticul ce i-a fost stabilit prin decizia medicală nr. A - 3053/2 din 4 octombrie 2016 de către Comisia de expertiză medico - militară de pe lângă Spitalul Militar Iaşi (o deficienţă funcţională uşoară şi incapacitate adaptativă de 30%, dosarul de fond, apelantul-reclamant fiind declarat apt limitat în timp de pace şi război pentru îndeplinirea serviciului militar).

Curtea a apreciat că este neîntemeiată prima critica adusă sentinţei tribunalului, ale cărei considerente apelantul-reclamant a pretins că ar fi contradictorii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din interpretarea literală a clauzei de la pct. D1 din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", ar rezulta că indemnizaţia de asigurare este datorată de asigurător în cazul în care este îndeplinită situaţia premisă menţionată în cuprinsul clauzei, respectiv dacă este vorba de "îmbolnăvirii, rănirii pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului" şi, pe lângă aceasta, una dintre cele 4 ipoteze enumerate:

- asiguratul este clasat ca inapt;

- a fost mutilat;

- a suferit un defect fizic ireversibil;

- a suferit o vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv;

Menţiunea primei instanţe din penultimul paragraf al sentinţei, în sensul că "interpretarea propusă de pârâtă este în perfectă corelaţie cu clauzele de la punctele B şi C din Condiţiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." şi reflectă voinţa părţilor contractante (autoritatea contractantă şi asigurătorul) de a asigura plata indemnizaţiei de asigurare numai în beneficiul acelor persoane care au fost declarate inapte pentru serviciul militar ca urmare a faptului că au suferit vătămări corporale foarte grave care au avut drept consecinţă clasarea lor într-unul din gradele de invaliditate prevăzute de lege (I, II sau III), nu şi în beneficiul altor persoane care au suferit vătămări corporale de o gravitate mai mică", nu contrazice interpretarea literală făcută de instanţă anterior, ci doar subliniază caracterul insuficient al noţiunii de "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv", în absenţa corelării acesteia cu clarificarea nr. 4, emisă de autoritatea contractantă.

Scopul urmărit de prima instanţă prin această motivare a fost acela de a sublinia că o interpretare literală a clauzei, fără a lua în considerare respectiva clarificare, ar contrazice scopul activităţii desfăşurate de asigurător, putând da naştere unor pretenţii nejustificate, prin raportare la intenţia avută în vedere de părţile contractante la încheierea respectivului contract de asigurare.

Curtea nu a primit susţinerea apelantului-reclamant, conform căreia această clauză ar fi una clară, care nu ar fi necesitat alte explicitări, câtă vreme aceasta, potrivit interpretării sugerate de apelant şi care reiese din redactarea clauzei, fără a lua în considerare clarificarea nr. 4, ar fi îndreptăţit pe beneficiarul asigurării să încaseze o indemnizaţie în cuantum de 60.000 euro, pentru orice vătămare corporală produsă în condiţiile situaţiei premise mai sus-menţionate, dar indiferent de gravitatea ei, în timp ce dacă, în urma unui astfel de eveniment, ar fi fost încadrat în gradul al III-lea de invaliditate permanentă, ar fi beneficiat de o indemnizaţie de numai 40.000 euro.

Prin urmare, instanţa de prim control judiciar a considerat că este corectă interpretarea dată de tribunal respectivei clauze, având în vedere condiţiile enunţate de înscrisul intitulat "Clarificări nr. 4", condiţii ce trebuie îndeplinite, pentru ca afecţiunea să fie calificată ca "vătămare corporală stabilită în mod obiectiv":

"- afecţiune încadrabilă într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puţin 50%,;

- generată de tulburări morfologice şi funcţional;

- şi încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012".

Faptul că riscul asigurat constând în încadrarea într-unul dintre gradele de invaliditate prevăzute de lege este acoperit prin indemnizaţii distincte, mai precis, la Secţiunea B şi C din cuprinsul Condiţiilor particulare de asigurare, dar şi la Secţiunea D nu infirmă concluzia la care a ajuns instanţa, având în vedere că respectiva clauză, cea de la lit. D), este una care operează în condiţii mai restrictive, fiind necesare cerinţe suplimentare celor de la lit. B) şi lit. C).

Pe de altă parte, şi în ipoteza în care această susţinere a apelantului-reclamant ar corespunde adevărului, instanţa de apel a apreciat că nu s-ar putea face abstracţie de explicitarea clauzei, ce emană chiar de la autoritatea contractantă, doar pentru că această clarificare ar face inutile ale dispoziţii contractuale, putându-se imagina ipoteze în care riscul asigurat să poată fi acoperit de mai multe indemnizaţii, în temeiul unor clauze distincte, urmând ca beneficiarul asigurării să aibă drept de opţiune dacă indemnizaţiile sunt într-un cuantum diferit.

Curtea a considerat că, într-un astfel de caz, nu sunt aplicabile prevederile art. 1268 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora, "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul", ipoteza descrisă de textul de lege fiind diferită de cea din prezenta speţă, în care două clauze contractuale produc efecte, reglementând două situaţii diferite.

Totodată, nici dispoziţiile art. 2205 alin. (1) din C. civ., invocate de către apelantul-reclamant, nu au pertinenţă pentru situaţia din speţă, fiind evident că respectivul contract de asigurare acoperă mai multe riscuri asigurate, neputându-se vorbi despre faptul că acestea ar fi imposibil să se mai producă, astfel încât se impune desfiinţarea de drept a contractului.

Faptul că, pentru vătămarea corporală suferită de către reclamant, prin respectivul contract, nu s-a prevăzut plata vreunei indemnizaţii de asigurare nu duce la nevalabilitatea contractului pentru riscurile care au fost asigurate, prin intermediul lui.

În legătură cu susţinerile apelantului-reclamant care se subsumează criticii de la pct. 3 din cererea de apel, Curtea a apreciat că această sintagmă, anterior clarificării făcute de autoritatea contractantă, nu avea o exprimare clară şi nesusceptibilă de interpretări contrarii scopului avut în vedere de părţile contractante şi celui urmărit de asigurător prin desfăşurarea activităţii sale economice.

Este normal ca asigurătorul, având în vedere calitatea sa de profesionist, să fi solicitat lămuriri din partea autorităţii contractante cu privire la respectiva clauză, având în vedere că noţiunea de "vătămare corporală" este una destul de largă, simpla circumstanţiere a acesteia prin condiţia de a fi "stabilită în mod obiectiv" şi de a se fi produs "în timpul şi din cauza acţiunilor de luptă" nefiind suficientă, impunându-se o calificare a noţiunii şi din perspectiva gravităţii.

Referitor la efectele pe care le produce documentul intitulat "Clarificări nr. 4", aşa cum corect a reţinut prima instanţă, câtă vreme acest act a fost încheiat anterior perfectării contractului de asigurare, nu se poate primi susţinerea apelantului-reclamant, în sensul că ar fi modificat convenţia respectivă, ele făcând parte integrantă din această convenţie, care urmează să îşi producă efectele tocmai cu luarea în considerare a acestui înscris, potrivit voinţei reale şi concordante a părţilor, în conformitate cu regula de interpretare reglementată de art. 1266 din C. civ.

Totodată, în acord cu instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că aceste clarificări, fiind emise anterior încheierii contractului de achiziţie publică, în condiţiile art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, sunt opozabile părţilor contractului de asigurare şi reclamantului, în calitatea sa de terţ beneficiar al unei stipulaţii pentru altul.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 2211 din C. civ., "asigurătorul poate opune beneficiarului asigurării care invocă drepturi ce decurg din acest document toate apărările întemeiate pe contractul iniţial".

Cât priveşte susţinerea apelantului-reclamant, potrivit căreia o astfel de clarificare ar fi sancţionată cu nulitatea, întrucât este dezavantajoasă pentru autoritatea contractantă, Curtea a înlăturat-o pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G nr. 925/2006, "oferta operatorului economic este considerată neconformă dacă aceasta conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentaţiei de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deşi a fost informat cu privire la respectiva situaţie, nu acceptă renunţarea la clauzele respective".

Prin urmare, pentru a deveni incident acest text de lege, trebuie satisfăcute două condiţii: prima - oferta să conţină propuneri de modificare a clauzelor contractuale stabilite de autoritatea contractantă (prin urmare, modificările să provină de la ofertant) şi a doua condiţie - deşi a fost informat cu privire la respectiva situaţie, ofertantul nu acceptă renunţarea la clauzele respective (autoritatea contractantă i-a cerut să renunţe la respectivele modificări, iar ofertantul refuză), deznodământul fiind evident într-o asemenea ipoteză - descalificarea ofertei neconforme, nemaiajungându-se la încheierea contractului de achiziţie publică.

Curtea a constatat că, în speţă, niciuna dintre cele două condiţii nu este îndeplinită: ofertantul este cel care a solicitat explicaţii suplimentare ale propunerilor, autoritatea contractantă având obligaţia de i le oferi, aşa cum prevede art. 32 alin. (1) din acelaşi act normativ ("în cazul în care autoritatea contractantă primeşte solicitări de clarificare cu privire la prevederile documentaţiei de atribuire, aceasta are obligaţia de a răspunde la aceste solicitări, respectând prevederile art. 78 alin. (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă"), pentru a-şi calibra în mod corespunzător preţurile ofertate.

"Clarificarea nr. 4" a provenit chiar de la autoritatea contractantă, neputându-se considera că aceasta ar fi dorit o variantă care să o dezavantajeze, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut proba că i s-ar fi solicitat asigurătorului modificarea acestei clauze şi acesta ar fi refuzat.

Având în vedere datele din speţă, Curtea a ajuns la concluzia că nu poate aprecia dacă o clauză este avantajoasă ori nu doar prin raportare la faptul că, în baza ei, sunt acoperite mai puţine riscuri prin contractul de asigurare, întrucât apelantul-reclamant a invocat o situaţie pur ipotetică, nefundamentată juridic, în care preţul solicitat de asigurător autorităţii contractante ar fi fost acelaşi indiferent de riscurile pe care şi-ar fi asumat obligaţia să le acopere.

Instanţa de apel nu a analizat susţinerile apelantului-reclamant legate de răspunderea unităţii militare pentru accidentele de muncă în care ar fi implicaţi militarii, cu ocazia acţiunilor desfăşurate de aceştia pe câmpul de luptă, întrucât exced căii de atac exercitate, însă, în opinia Curţii, o asemenea răspundere ar putea fi angajată.

Împotriva deciziei civile nr. 2560 din 18 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamantul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 15 martie 2019.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În primul rând, s-a arătat că soluţia din prezenta cauză depinde într-o măsură decisivă de răspunsul la întrebarea dacă înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" produce sau nu efecte în privinţa contractului de asigurare, întrucât instanţa de apel a reţinut că:

- potrivit interpretării care reiese din redactarea clauzei, fără a lua în considerare clarificarea nr. 4, recurentul-reclamant ar fi îndreptăţit să încaseze o indemnizaţie în cuantum de 60.000 euro (pagina 10, paragraful 1 din hotărârea recurată);

- în ipoteza în care sintagma urmează a fi interpretată prin raportare la acest înscris (clarificări nr. 4), recurentul-reclamant nu este îndreptăţit la a beneficia de plata indemnizaţiei de asigurare, având în vedere diagnosticul ce a i-a fost stabilit prin decizia medicală nr. A - 3053/2 din 04.10.2016 (pagina 9 paragraful 3 din hotărârea recurată);

O primă critică se referă la faptul că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la instituţia stipulaţiei pentru altul, reţinând astfel opozabilitatea înscrisului denumit "Clarificări nr. 4" faţă de recurentul-reclamant, în locul aplicării normei speciale prevăzute de art. 2228 din C. civ., critică subsumată motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contractul de asigurare analizat în prezenta cauză face parte din categoria asigurărilor de persoane.

Au fost evocate prevederile art. 2227 din C. civ., conform cărora "prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor".

În interpretarea noţiunii de asigurare de persoane, în doctrina juridică de specialitate, s-a reţinut că printre riscurile specifice asigurărilor de persoane se enumeră: decesul, supravieţuirea şi decesul, vătămările corporale, incapacitatea permanentă, incapacitatea temporară, spitalizarea şi cheltuielile medicale, asigurarea de sănătate şi boală etc.

Din această perspectivă, contractul de asigurare intervenit între U.M. 01020 Dej (în calitate de contractant al asigurării) şi societatea B. (în calitate de asigurător) intră neîndoielnic în sfera asigurărilor de persoane, fiind supus reglementărilor art. 2227 şi următoarele din C. civ.

Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât cea care a încheiat contractul este valabilă numai dacă a fost consimţită în scris de acea persoană. În cazul dedus judecăţii, înscrisul denumit "Clarificări nr. 4", cel care a condus la modificarea/circumstanţierea riscului de îmbolnăvire astfel cum este prevăzut în poliţa de asigurare, nu a fost adus la cunoştinţa recurentului-reclamant în calitate de asigurat şi nu a existat vreun acord scris al acestuia în acest sens.

Contractul de asigurare de persoane prezintă, în anumite situaţii, o particularitate sub aspectul părţilor contractante, care constă în aceea că se pot asigura riscuri ce privesc o altă persoană decât cea care încheie contractul de asigurare.

În considerarea acestei particularităţi, dispoziţiile art. 2228 din C. civ. prevăd că asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimţită în scris de acea persoană.

În cazul dedus judecăţii, contractul de asigurare a fost încheiat între U.M. 01020 Dej - în calitate de contractant al asigurării şi societatea B. - în calitate de asigurător, iar reclamantul are calitatea de asigurat, fiind cel asupra căruia se răsfrâng riscurile asigurate şi cel îndreptăţit la încasarea indemnizaţiei de asigurare.

Recurentul-reclamant nu a fost însă informat anterior încheierii poliţei de asigurare ce îl vizează despre existenţa înscrisului denumit "Clarificări nr. 4", luând la cunoştinţă pentru prima dată despre împrejurarea că riscul definit în cadrul poliţei de asigurare, condiţiilor particulare de asigurare şi al contractului subsecvent de servicii nr. x/05.08.2015 are un înţeles diferit faţă de cel care rezultă în mod direct din cuprinsul acestor înscrisuri, cu ocazia răspunsului intimatei-pârâte B. din data de 16 decembrie 2016 referitor la cererea de plată a indemnizaţei de asigurare înaintată de către recclamant, când a fost indicat drept temei de refuz înscrisul denumit "Clarificări nr. 4", ce ar fi fost emis de către autoritatea contractantă în cadrul procedurii de achiziţie publică.

În aceste împrejurări, recurentul-reclamant a aflat că poliţa de asigurare în baza căreia şi-a exprimat acordul de a participa la misiuni ce prezintă un grad ridicat de risc în Afganistan, are un alt înţeles în privinţa riscului de îmbolnăvire în timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale/afecţiuni care pot fi stabilite în mod obiectiv, fiind strict limitat la ipoteza în care vătămarea este atât de gravă încât conduce la încadrarea într-un grad de invaliditate.

Asimilarea de către instanţa de fond a calităţii recurentului-reclamant de asigurat cu persoana beneficiarului din instituţia stipulaţiei pentru altul, pentru a justifica opozabilitatea înscrisului denumit "Clarificări nr. 4" faţă de reclamant, este eronată, întrucât în cadrul unui contract de asigurare, contractantul asigurării, asiguratul şi, respectiv beneficiarul asigurării pot fi persoane diferite.

Astfel, dacă recurentul-reclamant ar fi avut doar calitatea de beneficiar al indemnizaţiei de asigurare, în condiţiile art. 2230 din C. civ., raţionamentul propus de către instanţa de apel ar fi fost corect, acesta având posibilitatea de a accepta sau refuza plata unei indemnizaţii.

În schimb, art. 2228 din C. civ. instituie o regulă cu valoare de principiu în materia asigurărilor de persoane, potrivit căreia terţe persoane nu pot încheia o poliţă de asigurare cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea asiguratului asupra căruia se răsfrâng aceste riscuri, fără acordul scris şi prealabil al acestuia.

Prin urmare, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, prin raportare la instituţia stipulaţiei pentru altul, pentru a fi opozabil recurentului-reclamant înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" ar fi fost necesar ca, mai înainte de încheierea contractului de asigurare (a poliţiei de asigurare ce îl vizează), acest înscris să fi fost adus la cunoştinţa recurentului-reclamant, iar acesta, în calitate de asigurat, să îşi fi exprimat în scris consimţământul cu privire riscul de îmbolnăvire în condiţiile definite/configurate inter alia de înscrisul denumit "Clarificări nr. 4", în conformitate cu prevederile art. 2228 din C. civ., mai ales, în contextul în care instanţa de apel a reţinut că un astfel de înscris schimbă înţelesul riscului asigurat, astfel cum acesta rezultă din redactarea clauzei prevăzute la lit. B).3 din Anexa la poliţa de asigurare nr. x.

De asemenea, în considerarea art. 2238 lit. g) din C. civ. coroborat cu prevederile art. 3 alin. (2) lit. a) din Normele din 15 decembrie 2009 privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, anexă la Ordinul nr. 23/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, având în vedere, totodată, calitatea recurentului - asigurat de persoană fizică, rezultă că intimatei-pârâte B. îi incumba obligaţia de a-l informa pe asigurat inter alia despre definirea fiecărui eveniment asigurat şi a indemnizaţiei de asigurare în cazul procedurii riscului asigurat, obligaţia pe care însă nu a înţeles să şi-o îndeplinească.

Aşadar, acordul de voinţă al asiguratului, element esenţial pentru formarea contractului de asigurare de persoane, astfel cum este prevăzut de art. 2228 din C. civ., a intervenit numai cu privire la Poliţa de asigurare nr. x, înscris pe care cei doi contractanţi (unitatea militară şi intimata B.) au înţeles să îl aducă la cunoştinţa asiguratului şi în considerarea căruia recurentul-reclamant a acceptat să desfăşoare activităţi specifice într-o zonă cu un grad de risc ridicat (Afganistan) şi în împrejurări ce presupun un nivel de pericol ieşit din comun, elementele suplimentare cuprinse în conţinutului înscrisului denumit "Clarificări nr. 4" despre care reclamantul nu a fost informat şi cu privire la care nu şi-a exprimat consimţământul nefiind opozabile acestuia.

Referitor la aplicarea prevederilor art. 2211 din C. civ., s-a arătat că recurentului-reclamant nu îi pot fi opuse apărări întemeiate pe înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" câtă vreme acesta a intervenit între părţile contractului de asigurare (asigurătorul şi contractantul asigurării), fără a exista consimţământul recurentului-reclamant în acest sens şi cu nesocotirea dispoziţiilor legale în vigoare.

În considerarea celor ce preced, recurentul-reclamant A. a conchis în sensul că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" nu îi este opozabil, având în vedere că nu i-a fost adus la cunoştinţă mai înainte de încheierea contractului de asigurare şi nu a existat consimţământul său scris, în conformitate cu prevederile art. 2228 din C. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut faptul că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sub aspectul unor argumente esenţiale invocate de către reclamant, respectiv aplicarea prevederilor art. 2200 alin. (1) din C. civ.

Acest motiv de recurs are în vedere inter alia ipoteza în care considerentele reţinute în hotărârea recurată sunt insuficiente, întrucât nu răspund la toate motivele invocate de părţi. Astfel, hotărârea trebuie să releve atât de ce s-a optat pentru o anumită soluţie, cât şi motivul pentru care s-au înlăturat apărările părţii care a pierdut. În măsura în care instanţa arată doar de ce s-a dat o anumită soluţie, dar nu indică şi de ce au fost respinse argumentele părţii care a pierdut, atunci hotărârea este insuficient motivată.

În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că potrivit art. 2200 din C. civ. care prevede că, pentru a fi dovedit contractul de asigurare trebuie încheiat în scris, raportat la împrejurarea că menţiunile din "Clarificările nr. 4" nu au fost semnate de ambele părţi, nefiind incluse în cadrul contractului de asigurare, acestea nu fac parte integrantă din contract.

Aceste argumente au fost reluate ca motive de apel (paragrafele 35, 36 şi 37 din memoriul de apel), fiind depusă, totodată, decizia nr. 277/07.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava (Anexa 7 a cererii de chemare în judecată) într-o speţă similară în care unul dintre colegii reclamantului, domnul D. (rănit în aceleaşi împrejurări cu recurentul-reclamant din prezenta cauză şi având o incapacitate adaptivă de sub 50%, a obţinut obligarea intimatei-pârâte B. la plata indemnizaţiei de asigurare în cuantum de 60.000 euro pentru incidenţa riscului de îmbolnăvire.

Din motivarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava, rezultă că instanţa şi-a fundamentat, în mod decisiv, hotărârea pe faptul că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" nu produce efecte prin raportare la prevederile art. 2200 alin. (1) din C. civ.

De asemenea, în cadrul hotărârii antereferite s-a reţinut că "legat de contractul de asigurare, acesta are un caracter concursual, însă pentru a fi dovedit, legiuitorul cere forma scrisă. Existenţa formei scrise "ad probationem" este accentuată şi prin interzicerea, ca regulă a probei testimoniale, chiar şi pentru situaţia unui început de dovadă scrisă, adică alte înscrisuri ce emană de la contractanţi privind raporturile de asigurare".

Cu toate acestea, instanţa de apel nu analizat motivul de apel şi nici nu a adus contraargumente la cele prezentate de reclamant.

Mai mult, prevederile art. 2200 din C. civ. nici nu sunt amintite în cadrul considerentelor, motiv pentru care, recurentul-reclamant a apreciat că se impune casarea hotărârii recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I din C. proc. civ.

Printr-o altă critică recurentul-reclamant a susţinut faptul că este eronată aprecierea instanţei de apel, potrivit căreia înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" este apt să modeleze riscul asigurat prevăzut în cadrul poliţei de asigurare, astfel încât să conducă la o interpretare diferită faţă cea care ar rezulta din interpretarea poliţei de asigurare, în considerarea dispoziţiilor art. 1266 din C. civ.

Un prim aspect se referă la împrejurarea că instanţa de apel a concluzionat în sensul că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" face parte integrantă din contract, însă nu a analizat îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 2200 din C. civ., motiv de casare care a fost expus la secţiunea II.2 din cererea de recurs.

În al doilea rând, recurentul-reclamant consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material reprezentate de art. 1266 din C. civ. pentru a stabili înţelesul şi întinderea unui risc asigurat prevăzut în cadrul poliţei de asigurare.

Astfel, s-a arătat că specificul domeniului asigurărilor impune cerinţa ca poliţa de asigurare să includă, între altele, riscurile asigurate, în conformitate cu prevederile art. 2201 din C. civ.

Din această perspectivă, reţinerea de către instanţa de apel a împrejurării că înţelesul şi sfera de aplicare ale riscul asigurat - element obligatoriu al poliţei de asigurare, astfel cum este definit în cadrul poliţei de asigurare, poate fi interpretat într-o manieră diferită decât cea care rezultă din cuprinsul poliţei de asigurare în considerarea unui înscris extern, prin aplicarea prevederilor art. 1266 din C. civ., nesocoteşte de fapt dispoziţiile art. 2201 alin. (1) lit. (c) din acelaşi cod, deschizând posibilitatea eludării normelor imperative specifice domeniului asigurărilor, prin reglementarea într-o manieră generală şi echivocă a riscurilor asigurate în cadrul poliţie de asigurare, precedată sau urmată de definirea riscurilor asigurate, în cadrul altor înscrisuri.

În concret, autorul căii extraordinare de atac a susţinut faptul că instanţa de apel a procedat greşit la aplicarea dispoziţiilor generale de la art. 1266 din C. civ. privind regulile de interpretare a contractelor, în detrimentul normelor specifice contractelor de asigurare reprezentate de art. 2201 alin. (1) lit. c) din C. civ.

Recurentul-reclamant A. a mai criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanţa de apel a aplicat în mod eronat prevederile legale referitoare la stabilirea gradului de invaliditate, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, a învederat că potrivit celor menţionate la pct. B şi C din cadrul Condiţiilor particulare de asigurare pentru asigurare de grup "C." invaliditatea gradul I şi II, respectiv gradul III se reţine atunci când "asiguratul suferă o invaliditate permanentă dovedită conform prevederilor legale în termen de 365 zile din ziua în care s-a produs evenimentul".

Instanţa de apel a reţinut, la pagina 10, paragraful 2 din decizie, că pentru ca afecţiunea să fie calificată ca "vătămare corporală stabilită în mod obiectiv", clauză prevăzută la lit. D) din Condiţiile particulare de asigurare), trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

"afecţiune încadrabilă într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puţin 50%", generată de tulburări morfologice şi funcţionale şi încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii nr. 56/2012".

Pornind de la aceste două premise, instanţa de apel a concluzionat într-o manieră silogistică în sensul că "clauza de la lit. D) este una care operează în condiţii mai restrictive, fiind necesare cerinţe suplimentare celor de la lit. B) şi C)" (pagina 10, paragraful 3 din hotărârea recurată).

În considerarea acestei concluzii, instanţa de apel a invalidat pe rând argumentele aduse de către reclamant cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) şi art. 2205 alin. (1) din C. civ. referitoare la regulile de interpretare a contractului şi, respectiv ipoteza nulităţii absolute a contractului de asigurare, întrucât în interpretarea propusă de pârâtă şi reţinută de către instanţele anterioare, riscurile de la lit. D) teza finală (vătămare corporală stabilită în mod obiectiv) nu se suprapun cu cele de la lit. B) şi C) din cadrul aceluiaşi contract de asigurare.

Pentru a ajunge la eşafodajul pe care a fost dezvoltată argumentaţia hotărârii recurate, instanţa de apel a comparat prevederile legale privind invaliditatea gradul I, II şi III, cu referire la lit. B) şi C) din cadrul poliţei de asigurare, cu cerinţele contractuale privind incidenţa lit. D) teza vizând "vătămarea corporală stabilită în mod obiectiv", pe care le-a evidenţiat în cadrul hotărârii recurate, la pagina 10, paragraful 2, reţinând că pentru incidenţa lit. D) sunt necesare cerinţe suplimentare celor de la lit. B) şi C), altfel spus, celor prevăzute de lege pentru încadrarea reclamantului în gradul de invaliditate I, II sau III.

Cu alte cuvinte, cel puţin una dintre cele 3 condiţii pe care instanţa de apel le-a indicat ca fiind obligatorii pentru teza vizând "vătămarea corporală stabilită în mod obiectiv" din cadrul lit. D) din Condiţiile particulare de asigurare, nu rezultă în mod obligatoriu din conţinutul prevederilor legale referitoare la încadrarea reclamantului în gradul I, II sau III de invaliditate.

Însă pentru încadrarea în gradul I, II şi, respectiv III de invaliditate, (i) cadrul legal aplicabil gradelor de invaliditate este reprezentat de H.G. nr. 56/2012 ceea ce înseamnă că este îndeplinită, implicit, condiţia nr. 3 reţinută de către instanţa de apel, (ii) gradul de invaliditate se poate reţine numai dacă deficienţa funcţională cauzează o incapacitate adaptativă de cel puţin 50%, în acest sens fiind edificator tabelul prevăzut la Partea II Relaţia "deficienţă funcţională - incapacitate adaptativă - aptitudine - grade de invaliditate" din cadrul H.G. nr. 56/2012, caz în care rezultă îndeplinirea condiţiei nr. 1, iar (iii) condiţia ca invaliditatea să fie determinată de tulburări morfologice şi funcţionale derivă din prevederile art. 4 lit. d) din H.G. nr. 56/2012 coroborate cu Partea II a aceluiaşi act normativ, prin urmare, rezultă inclusiv îndeplinirea condiţiei nr. 2.

Aşadar, înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" reia, în integralitate, condiţiile prevăzute de actul normativ aplicabil, respectiv H.G. nr. 56/2012, pentru încadrarea asiguratului la gradul de invaliditate I, II sau III.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a făcut, în mod greşit, aplicarea dispoziţiilor legale reprezentate de H.G. nr. 56/2012 cu referire la lit. B) şi C) din cadrul Condiţiilor particulare de asigurare, apreciind că cel puţin una dintre condiţiile enumerate ca obligatorii pentru aplicarea lit. D), nu) ar fi absolut necesară, pentru a se reţine încadrarea într-un grad de invaliditate, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Recurentul-reclamant a relevat, la secţiunea II.5 din cererea de recurs, faptul că prin răspunsul autorităţii contractante la solicitarea de clarificări privind conţinutul documentaţiei de atribuire nu se pot aduce modificări cu privire la conţinutul acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Ordinul nr. 171 din 7 mai 2012, emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, susţinând că instanţa de prim control judiciar a aplicat greşit prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006.

S-a mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 171/2012, emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, "în cazul în care autoritatea contractantă modifică, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, conţinutul documentaţiei de atribuire, termenele prevăzute la art. 2562 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se raportează la data luării la cunoştinţă de răspunsul autorităţii contractante cu privire la solicitarea adresată acesteia".

Or, art. 2562 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede sancţiunea nulităţii pentru situaţia în care au fost operate modificări cu privire la documentaţia de atribuire prin răspunsul la solicitarea de clarificări.

În acest context, instanţa de apel a reţinut greşit că obligaţia de a nu aduce modificări documentaţiei de atribuire se circumscrie exclusiv prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, având în vedere că obligaţia de a nu opera modificări cu privire la documentaţia de atribuire incumbă cu precădere autorităţii contractante, iar în ipoteza în care autoritatea contractantă îşi încalcă această obligaţie, sancţiunea este nulitatea contractului de achiziţie publică sau a modificărilor survenite, după caz.

În fine, recurentul-reclamant a susţinut faptul că instanţa de apel a aplicat, în mod eronat, o prezumţie judiciară, apreciind că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" a provenit chiar de la autoritatea contractantă, neputându-se considera că aceasta ar fi dorit o variantă care să o dezavantajeze, câtă vreme sunt de notorietate numeroase situaţii în care din varii motive autorităţile publice încheie contracte dezavantajoase.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului declarat de recurentul-reclamant, ca sancţiune pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică. S-a arătat că principala critică din cererea de recurs vizează faptul că reclamantul nu a consimţit la înscrisul denumit "Clarificări nr. 4", ceea ce, în opinia autorului căii extraordinare de atac, încalcă prevederile art. 2228 din C. civ.

Intimata-pârâtă a mai solicitat instanţei de recurs să observe că aceste argumente sunt invocate prima dată în cererea de recurs, nefiind supuse analizei nici prin cererea de apel, nici prin cererea de chemare în judecată. Astfel, a arătat că instanţele devolutive nu au fost învestite cu argumente ce ţin de încălcarea prevederilor art. 2228 din C. civ., respectiv dacă era sau nu necesar consimţământul reclamantului la Clarificările emise de autoritatea contractantă pe parcursul procedurii de achiziţie publică. De asemenea, intimata-pârâtă a menţionat că nu au fost invocate anterior nici prevederile Ordinului nr. 23/2009, respectiv ale Normelor din 15 decembrie 2009. Pe cale de consecinţă, a solicitat instanţei de recurs să înlăture argumentele de fapt şi de drept invocate de către recurentul-reclamant omissio medio, cu încălcarea prevederilor procedurale, iar, în subsidiar, să respingă acest motiv de recurs, ca nefondat. Pe fondul cauzei, a susţinut faptul că instanţele de fond au interpretat în mod corect şi complet clauza contractuală în discuţie, potrivit principiilor generale aplicabile, respectiv prevederile art. 1268 din C. civ., ţinând cont de natura contractului, împrejurările în care a fost încheiat, sensul atribuit clauzelor de către părţi, interpretând, în acelaşi timp, sistematic contractul de asigurare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 29 septembrie 2020 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă şi s-a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 12 ianuarie 2021, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 14 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, termenul de judecată stabilit la 12 ianuarie 2021 a fost preschimbat, din oficiu, la data de 30 martie 2021, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la critica de nelegalitate privind greşita aplicare a normelor cuprinse în art. 2228 din C. civ. sub aspectul reţinerii greşite a opozabilităţii înscrisului intitulat "Clarificări nr. 4", critică dezvoltată în cadrul mai multor argumente de către recurent (II. 1, II. 3) este nefondată, deoarece, aşa cum reţine instanţa de apel, acest înscris nu a fost determinant în pronunţarea soluţiei de către instanţă, de vreme ce chiar şi în lipsa lui, urmare a unei interpretări lit. a) condiţiilor particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "Forte", rezultatul procesului ar fi fost acelaşi.

În acest sens, instanţa supremă constată că argumentele de drept pe care instanţa de apel le aduce în favoarea acestei soluţii sunt judicios expuse, astfel încât interpretarea diferită pe care o propune recurentul nu poate fi primită, nefiind un aspect de nelegalitate, ci mai degrabă de netemeinicie.

Pe de altă parte, este corectă şi concluzia instanţei de apel, în sensul că potrivit art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, sunt opozabile atât părţilor contractante, cât şi beneficiarului asigurării, Clarificările nr. 4, cu atât mai mult cu cât acestea au fost anterioare încheierii contractului de achiziţie publică privind serviciile de asigurare contractate. Aceste norme sunt completate şi cu dispoziţiile art. 2211 din C. civ. care reglementează opozabilitatea contractului de asigurare sub toate aspectele sale, în raport cu beneficiarul asigurării.

În ceea ce priveşte invocarea de către recurent a celorlalte dispoziţii legale aplicabile (de ex. art. 2227 din C. civ., art. 2228 din C. civ., art. 2238 lit. d) din C. civ., art. 2211 din C. civ.), Înalta Curte constată că nu au fost încălcate în niciun mod prin pronunţarea hotărârii de către instanţa de apel, care a motivat şi a aplicat corect normele juridice aplicabile actelor juridice deduse judecăţii, în materia contractului de asigurare, precum şi în materia stipulaţiei pentru altul, ceea ce conferă legalitate deplină acesteia.

Invocând acelaşi motiv de casare, recurentul a susţinut şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale privind stabilirea gradului de invaliditate (pct. B şi C din cadrul condiţiilor particulare de asigurare pentru asigurare de grup "Forte") coroborate cu cele din dispoziţiile H.G. nr. 56/2021, referitoare la modul de stabilire a gradului de invaliditate (II. 4).

Din analiza deciziei din apel nu rezultă o încălcare a acestor norme, ci doar o interpretare diferită dată de către instanţă dispoziţiilor evocate, în sensul că instanţa de apel a menţinut concluziile primei instanţe, în sensul că vătămarea corporală suferită de recurent în teatrele de operaţii din Afghanistan ce se încadrează în pierderea capacităţii adaptative cu 30% (aşa cum rezultă din probele dosarului) nu este de natură a atrage răspunderea contractuală a asigurătorului, de vreme ce condiţiile premisă pentru o atare răspundere includeau, între altele, necesitatea pierderii acestei capacităţi adaptative cu cel puţin 50%.

Aşadar, nu este vorba de o aplicare greşită a legii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ci de o interpretare diferită a instanţei de apel în raport de cea propusă de recurent, ceea ce face ca şi acest motiv de casare să fie nefondat.

Nici critica de nelegalitate privind încălcarea art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006 (II. 5), nu este fondată, deoarece aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, prin acele "Clarificări 4", nu s-a modificat nicidecum contractul de asigurare încheiat între terţul Unitatea Militară 01020 Dej, în calitate de asigurat şi B., în calitate de asigurător, în beneficiul reclamantului, care în calitate de persoană fizică ce a încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale un contract individual de muncă, contract de asigurare dovedit cu poliţa nr. x din 06.08.2015, ci părţile contractante (între care nu se regăseşte şi reclamantul, beneficiar al stipulaţiei pentru altul) au clarificat unele clauze ale contractului de asigurare într-un sens care nu a fost contestat de niciuna dintre părţile contractante.

Aşadar, efectul acestor "Clarificări" a fost exclusiv unul interpretativ, nicidecum de modificare a clauzelor originare ale contractului de asigurare, cum în mod eronat susţine recurentul.

Ca atare, criticile recurentului încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi argumentate conform celor de mai sus, sunt nefondate.

O altă critică de nelegalitate invocată (II. 2), respectiv faptul că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sub aspectul neluării în seamă a unor argumente ale recurentului, din cuprinsul apelului, mai precis, argumentul privind aplicarea art. 2200 alin. (1) din C. civ., în sensul că acele "Clarificări nr. 4" nefiind semnate de ambele părţi, nu făceau dovada încheierii contractului în formă scrisă, este, de asemenea, nefondată (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

Astfel, aşa cum am reţinut şi mai sus, în analiza primei critici de nelegalitate, aceste Clarificări au fost solicitate chiar de autoritatea contractantă în cadrul derulării procedurii de achiziţie a serviciilor de asigurare pentru angajaţii din Ministerul Apărării Naţionale, astfel încât instanţa de apel a motivat atât aspectele privind valabilitatea înscrisului intitulat "Clarificări 4", cât şi cele privind opozabilitatea acestuia faţă de beneficiarul asigurării, în această privinţă decizia nefiind nemotivată, după cum susţine recurentul.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a făcut referire expresă la textul de lege invocat de recurent în ce priveşte condiţia formei scrise pentru încheierea contractului de asigurare, nu echivalează cu o lipsă a motivării, argumentele expuse pe larg de instanţa de apel în paginile 9-12 cuprinzând, în mod implicit, şi raţionamente referitoare la valabilitatea contractului de asigurare (în ansamblu), care, aşa cum corect s-a reţinut, a fost clarificat în mod valabil prin acest înscris contestat de către recurent (Clarificări 4).

În concluzie, motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi dezvoltat de recurent cu argumentele de mai sus, este nefondat.

Referitor la celelalte susţineri ale recurentului referitoare la modul de interpretare a contractului de asigurare în ce priveşte sintagma care determină riscul asigurat, respectiv "vătămare corporală stabilită în mod obiectiv" şi "invaliditate de gradul III", care excedează criticilor de nelegalitate, fiind în realitate critici de netemeinicie, nu au fost analizate de instanţa de recurs, deoarece, potrivit art. 488 din C. proc. civ., aceasta va efectua controlul judiciar exclusiv sub aspectul nelegalităţii hotărârii atacate, neputând face o devoluţiune a fondului, în calea de atac extraordinară a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2560 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.