Inadmissibility of cassation appeal against a definitive judgment in a corporate associate exclusion case under the principle of exclusivity of appeals

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza a II-a C. proc. civ.., " ... În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 364/2021 din 29 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 849 din 20.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Sălaj, pe care a păstrat-o în întregime; a obligat apelanta să plătească intimatului B. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 30.08.2021, sub nr. x/2019.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă, la data de 20 iunie 2019.

Prin rezoluţia din 09 noiembrie 2021, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, cu prioritate, admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege", iar, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.., "De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".

În cauză, recursul este exercitat împotriva unei decizii definitive, prin care Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă s-a pronunţat asupra apelului formulat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 849 din 20.10.2020, pronunţate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2019, obiectul cauzei, constituindu-l cerere de excludere asociat.

Or, conform dispoziţiilor art. 223 alin. (31) din Legea societăţilor nr. 31/1990, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "(31) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere este supusă numai apelului.".

Aşadar, decizia nr. 364/2021 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ce face obiectul recursului formulat de recurentă în speţă, are caracter definitiv, de la pronunţarea sa.

Acelaşi lucru este statuat şi de art. 634 C. proc. civ., cu denumirea marginală "Hotărârile definitive", care, la alin. (1) pct. 4 I teză, prevede că:

"(1) Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Cum hotărârea atacată nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., fiind o hotărâre definitivă, dată de instanţa de apel în unul din cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, aceasta nu poate forma obiectul căii de atac formulate în cauză, întrucât, recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi legale citate mai sus, prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementate de norma procesuală.

Menţiunea din cuprinsul deciziei recurate "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.

Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Astfel, decizia nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 483 alin. (1) şi alin. (2) teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 364/2021 din 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.