Inadmissibility of revision challenge against jurisdictional declination under the principle of legality of appeals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a request for revision filed by a petitioner against a prior decision declining jurisdiction, thereby upholding the lower court's procedural ruling that no appeal lay available against that specific order. The dispute centered on whether a decision declining competence regarding a motion for transfer of jurisdiction (forum non conveniens) could be challenged through the extraordinary remedy of revision, with the petitioner arguing for review after the initial declination. Relying on the principle of the legality of appeals and Article 509(1) of the Code of Civil Procedure, the Court held that revision is strictly limited to final decisions on the merits or those evoking the merits, whereas a motivated decision declining jurisdiction is an interim procedural act that is explicitly excluded from all legal means of challenge; consequently, admitting revision in such circumstances would violate public order norms and the constitutional principle of equality before the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of revision challenge against jurisdictional declination under the principle of legality of appeals: Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile supuse revizuirii sunt cele pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Alin. (2) al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, respectiv, alin. (1) pct. 3 în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1067 din 21 aprilie 2021, a şedinţei Camerei de Consiliu, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Alba, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire, petentul A., la data de 21 iulie 2021.
Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire pentru formularea acesteia cu nerespectarea dispoziţiilor imperative privind legalitatea căilor de atac, conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ.., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită şi să respingă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile supuse revizuirii sunt cele pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Alin. (2) al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, respectiv, alin. (1) pct. 3 în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10.
În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.
Această concluzie este susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, principiu reglementat prin dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.
Or, prin decizia nr. 1067 din 21 aprilie 2021, supusă revizuirii în speţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Alba, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin această decizie, s-a declinat, deci, competenţa de soluţionare, instanţa s-a dezînvestit printr-o decizie motivată, care nu este supusă niciunei căi de atac, aşa cum prevede, imperativ, textul de lege, astfel că nu poate forma obiectul revizuirii, întrucât recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi legale citate mai sus, prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementat de norma procesuală, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii; din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1067 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.