Dismissed appeals leave rescission of fishing-pond participation contract intact but reject benefits claim.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 08.12.2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii CONSILIUL LOCAL ODOREU, prin Primar şi UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ODOREU, prin Primar, solicitând rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat între reclamantă şi pârâta de ordin 1 în anul 1998, astfel cum a fost acesta modificat prin actul adiţional nr. x din 22.07.2005, obligarea pârâţilor la achitarea în favoarea reclamantei a contravalorii beneficiilor asocierii, reprezentând 50% din totalul acestora, evaluate la suma de 459.411,60 RON, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opoziţie din partea pârâţilor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 251 şi art. 256 Codul comercial, art. 1511 C. civ., art. 1523 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulate, pârâta U.A.T. ODOREU, prin Primar, a solicitat instanţei să se pronunţe, în baza dispoziţiilor art. 245 şi următoarele C. proc. civ., asupra următoarelor excepţii:

1. necompetenţa funcţională a instanţei, de specializare, având în vedere că un contract în participaţiune cu o autoritate publică are natură de act administrativ, drept pentru care solicită ca prin încheiere motivată să se dispună transpunerea cauzei la secţia contencios administrativ din cadrul Tribunalului Satu Mare;

2. inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, deoarece nu s-a respectat procedura prealabilă, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 554/2004 republicată, precum şi tardivitatea cererii de chemare în judecată, având în vedere aceleaşi dispoziţii legale, Legea nr. 554/2004 republicată;

3. lipsa calităţii procesuale pasive a Comunei Odoreu, deoarece nu este parte în contractul a cărei reziliere se solicită, conform dispoziţiilor art. 32 lit. b), coroborat cu dispoziţiile art. 36 C. proc. civ.

4. văzând dispoziţiile Decretului Lege nr. 167/1958, în vigoare la data semnării contractului, invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune;

5. în baza dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, văzând dispoziţiile deciziei civile pronunţate în cauza dosar nr. x/2010 a ICCJ;

6. lipsa obiectului cauzei, deoarece contractul de asociere în participaţiune a fost reziliat prin hotărârea CL nr. 15/2007, care nu a fost atacată în contencios administrativ.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta U.A.T. ODOREU, prin Primar, a solicitat să se constate că acest contract a fost reziliat prin HCL nr. 15/2007, iar în ceea ce priveşte pretenţiile rezultate din executarea contractului, să se dispună obligarea reclamantei la achitarea către pârâtă a prejudiciului de 500.001 RON.

Prin încheierea nr. 103 din 28 iulie 2015, Tribunalul Satu Mare a anulat cererea reconvenţională, în temeiul art. 200 alin. (3) raportat la art. 194 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2/2018 din 11 ianuarie 2018, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator statutar B., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL ODOREU, având ca obiect reziliere contract, ca neîntemeiată; a respins acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ODOREU, reprezentată legal prin primar C., ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a obligat reclamanta sa plătească pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ODOREU cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 12.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu avocat.

Împotriva sentinţei civile nr. 2/2018 din 11 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar D..

Prin decizia nr. 136/C72019-A din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta A. S.R.L. prin administratorul judiciar D., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Local Odoreu şi UAT Odoreu, prin Primar, împotriva sentinţei nr. 2 din 11.01.2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administratorul judiciar D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Odoreu şi, în consecinţă, a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi în anul 1998, având ca obiect amenajarea şi exploatarea piscicolă a lacului situat lângă E. pe parcelele 595 şi 601, tarlalele 46 - 47, proprietate a Comunei Odoreu; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 459.411,6 RON reprezentând beneficii rezultate din asociere; a menţinut dispoziţiile sentinţei în partea privind respingerea acţiunii faţă de pârâta UAT Odoreu şi a compensat cheltuielile de judecată solicitate de părţi.

I. La 17 mai 2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D., a declarat recurs împotriva deciziei nr. 136/C72019-A din 11 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că soluţia pronunţată de instanţa de apel asupra capătului 2 din cererea introductivă este nelegală.

După prezentarea unor considerente reţinute în decizia atacată, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, pornind de la analiza corectă a cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., concluzionează totuşi în sensul că "faptul că instanţa de fond a împărtăşit punctul de vedere expus de către una din părţile procesuale şi a argumentat soluţia pronunţată prin prisma materialului probator care susţine acest punct de vedere nu poate duce la nulitatea hotărârii pronunţate câtă vreme aceasta respectă cerinţele de legalitate prevăzute de lege, iar motivarea este una clară şi logică".

Recurenta-reclamantă apreciază această motivare ca fiind contradictorie în raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi raportat la împrejurarea că punctul de vedere împărtăşit de către instanţa de fond a fost preluat ad literram din întâmpinarea prezentată de UAT Odoreu, parte faţă de care instanţa fondului a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar ca urmare a admiterii acestei excepţii, aceeaşi instanţă a concluzionat în sensul că nu se mai impune analiza excepţiilor şi apărărilor formulate de către UAT Odoreu, aceasta neavând calitate de parte în proces.

Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că instanţa nu a argumentat cu nimic soluţia pronunţată, nu a indicat niciun raţionament propriu logico-juridic pe care s-ar întemeia soluţia, preluând doar argumentele intimatei-pârâte, motiv pentru care apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la soluţia pronunţată în apel la capătul 2 de cerere din acţiunea introductivă, respectiv pretenţiile cuantificate la suma de 459.411,60 RON, recurenta-reclamantă susţine că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta consideră că motivarea instanţei de apel cu privire la acest capăt de cerere este contradictorie.

Astfel, pe de o parte, a reţinut în mod întemeiat împrejurarea că demersurile efectuate de intimatul-pârât "cu scopul de a reintra în posesia şi folosinţa bălţii de pescuit fără ca, contractul să fi fost în vreuna din modalităţile prevăzute de lege anulat sau reziliat, reprezintă o împrejurare care a determinat tulburarea folosinţei liniştite şi neîntrerupte a imobilului obiect al contractului şi a împiedicat buna administrare a bălţii de către apelanta reclamantă", iar, pe de altă parte, referitor la investiţiile efectuate de societatea recurentă, aceeaşi instanţă de apel a reţinut că "efectuarea acestor investiţii iniţiale (...) nu poate duce la constatarea îndeplinirii întocmai de către reclamantă a obligaţiilor asumate în cadrul asocierii pe toată perioada de asociere convenită, deoarece aceasta începând cu anii 2008-2009 nu a mai administrat corespunzător balta de pescuit, nu s-a mai preocupat de igienizarea bălţii şi a zonei înconjurătoare, deşi nu a fost evacuată efectiv din imobil".

Contradicţia între considerentele hotărârii din apel este dată de reţinerea atât a culpei intimatului-pârât în sensul că aceasta a împiedicat prin toate mijloacele societatea recurentă să mai administreze şi să gestioneze balta, obiect al contractului de asociere în participaţiune, pentru ca ulterior aceeaşi împrejurare să fie imputată reclamantei, care "începând cu anii 2008-2009 nu a mai administrat corespunzător balta de pescuit".

Recurenta-reclamantă apreciază ca fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ., respectiv motivarea străină de natura cauzei.

Astfel, cu toate că, încă de la momentul sesizării instanţei de judecată, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la suma de 459.411,60 RON, ca reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate până în anul 2005, în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat în anul 1998, astfel cum au fost acestea evaluate de către inginer F., prin expertiza care face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 573/LC/19.12.2005 a Tribunalului Satu Mare, totuşi instanţa de apel, prin motivarea adusă, face trimitere la administrarea necorespunzătoare a bălţii de către reclamantă ulterior anului 2009 şi implicit la lipsa de investiţii efectuate ulterior momentului preluării bălţii de către intimata-pârâtă.

Ca atare, susţine că orice motivare adusă în sprijinul soluţiei pronunţate, care priveşte alte investiţii şi dintr-o altă perioadă contractuală sunt străine de natura pricinii determinând astfel incidenţa motivului de casare mai sus invocat.

Recurenta face trimitere la motivarea din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, de la pag. 47 alin. (5) în sensul că "în ceea ce priveşte investiţiile stabilite prin actul adiţional... curtea constată că părţile au stabilit expres în cadrul actului adiţional că acestea vor cădea în sarcina exclusivă a apelantei reclamante şi că nu vor fi deduse din beneficiile asocierii. În consecinţă, efectuarea acestor lucrări nu poate fi solicitată la plată şi dedusă din beneficiile asocierii, care nu au existat pentru intimat câtă vreme rezultatul financiar prezentat de către apelantă a fost unul negativ."

O altă motivare contradictorie, susţine recurenta, vizează pe de o parte reţinerea de către instanţa de apel în mod just a împrejurării că toate investiţiile solicitate de către recurenta-reclamantă, identificate în expertiza inginerului F., au fost realizate în mod efectiv de către reclamantă, pentru ca, pe de altă parte, să reţină, în mod nejustificat, că "apelanta a procedat la efectuarea lucrărilor de construcţii descrise în expertiza extrajudiciară fără acordul intimatului, deşi acestea exced caracterul uzual al obligaţiilor de amenajare şi exploatare piscicolă a lacului ori de prelucrare şi valorificare a peştelui rezultat .. în aceste condiţii, curtea reţine că investiţiile cuantificate de expert nu pot fi considerate lucruri puse în comun în vederea exploatării bălţii de pescuit câtă vreme nu s-a făcut dovada că acestea au fost efectuate cu acordul intimatului, situaţie în care nu pot fi solicitate la plată de la intimatul pârât."

Subsecvent acestei motivări contradictorii, instanţa de apel a reţinut că "apelanta reclamantă a efectuat anumite lucrări de investiţii la imobilul obiect al contractului, însă acestea nu pot duce la obligarea intimatului la plata contravalorii acestora deoarece, pe de o parte, unele au fost efectuate fără acordul acestuia şi fără să existe vreo obligaţie contractuală în acest sens, iar pe de altă parte, altele au fost stipulate în sarcina exclusivă a apelantei şi nu pot fi deduse din beneficiile asocierii."

Prin urmare, aşa cum rezultă din contractul de asociere în participaţiune, din actul adiţional încheiat la 22.07.2005 şi din sentinţa civilă nr. 573/LC/19.12.2005, precum şi din poziţia procesuală adoptată de Consiliul Local Odoreu şi Primăria Odoreu în dosarul nr. x/2005, în sensul recunoaşterii tuturor investiţiilor detaliate în expertiza efectuată de F. şi solicitării admiterii acţiunii în constatarea acestor investiţii, recurenta apreciază că intimatul-pârât nu doar că avea cunoştinţă de realizarea acestor investiţii, ci chiar şi le-a asumat şi le-a apreciat ca fiind efectuate cu bună-credinţă, sens în care s-a şi încheiat actul adiţional nr. x/2005.

Totodată, susţine recurenta, lipsa acordului intimatului la efectuarea lucrărilor de investiţii de către reclamantă nu a fost invocată de niciuna dintre părţile litigiului, ca atare o astfel de apărare este străină de obiectul cauzei, determinând, în egală măsură, o motivaţie străină adusă de către instanţa de apel. De asemenea, aceeaşi este situaţia şi cu împrejurarea redată de instanţa de apel în sensul că lucrările de investiţii realizate "exced caracterului uzual al obligaţiilor de amenajare şi exploatare piscicolă a lacului ori de prelucrare şi valorificare a peştelui rezultat."

Referitor la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 254 Codul comercial, în raport de starea de fapt rezultată din cercetarea judecătorească, întrucât a apreciat că sintagma "lucruri puse în comun" ar fi condiţionată de acordului intimatului.

Totodată, apreciază ca fiind greşită aplicarea normelor de drept evocate, de către instanţa de apel, atunci când a apreciat că recurenta-reclamantă este cea care, înregistrând un rezultat financiar negativ, ar urma să suporte toate cheltuielile ocazionate de amenajarea A., chiar şi cele indicate explicit în actul adiţional nr. x/2005.

Recurenta invocă dispoziţiile art. 1513 C. civ. de la 1864, care statuează că, în măsura în care se constată existenţa unor pierderi acestea urmează să fie suportate de asociaţi în conformitate cu procentele stabilite în contract.

Astfel cum rezultă din rapoartele de producţie aflate la dosarul cauzei şi din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de apel, care au confirmat că până în anul 2009 A. a fost repopulată cu peşte, recurenta concluzionează în sensul că, odată cu preluarea intempestivă şi abuzivă a bălţii de către intimatul-pârât, acesta şi-a asigurat un profit, constând în recoltarea întregii producţii de peşte existent în baltă, alături de investiţii efectuate în mod exclusiv de către recurenta-reclamantă.

Susţine că această concluzie rezultă şi din proba testimonială administrată în faţa instanţei de apel şi din înscrisurile anexate cererii de recurs, cum de altfel rezultă şi faptul că între părţile prezentului litigiu s-au purtat discuţii privind achitarea de către societatea reclamantă a contravalorii investiţiilor realizate de către aceasta, în cadrul şedinţelor de consiliu. Invocă şi jurisprudenţa în materie.

În final, recurenta-reclamantă susţine că, în ipoteza în care s-ar fi reţinut, în cauză, că suma solicitată de către reclamantă reprezintă o cheltuială a asocierii, respectiv un rezultat financiar negativ, cum îl denumeşte instanţa de apel, în acord cu dispoziţiile art. 251 şi 254 alin. (2) Codul comercial, instanţa era chemată să facă aplicarea acestor dispoziţii legale de drept material, în sensul repartizării pierderilor între cei doi asociaţi; or, clauza de exonerare de la pierderi a intimatului-pârât are caracter leonin, sens în care s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, prin decizia nr. 164/30.03.2007.

Prin înscrisul depus la dosar, administratorul judiciar D. a declarat că îşi însuşeşte recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L.

Totodată, recurenta-reclamantă şi-a exprimat dezacordul ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil .

II. La 17 mai 2019, recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL ODOREU a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2019 (încheierea de dezbateri) şi deciziei nr. 136/C72019-Adin 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel ori oricărei alte instanţe de acelaşi grad dacă interesele bunei administrări a justiţiei o cer, având în vedere faptul că alcătuirea completului de apel la Curtea de apel Oradea şi judecarea cauzei, la fel ca la Tribunalul Satu Mare, a fost extrem de anevoioasă din cauza declaraţiilor de abţinere formulate în cauză.

În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 3 C. proc. civ., ca motive de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de către instanţă, recurentul susţine că hotărârea recurată ar fi trebuit să fie dată de judecătorul sindic potrivit dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În terţiar, recurentul solicită admiterea recursului în situaţia în care instanţa va aprecia că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II - a C. proc. civ. ("hotărârea a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu") şi va reţine acest motiv de nelegalitate ca fiind motiv de casare de ordine publică ce poate fi reţinut şi din oficiu de către instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., solicită obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Cu privire la motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din Legea nr. 134/2010, recurentul consideră că dezlegările date de instanţa de apel încalcă cerinţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010, ceea ce face, în opinia recurentului, imposibilă exercitarea unui control de legalitate de către instanţa supremă, pentru că în parte, nu cuprind motivele pe care sunt fundamentate, în parte, sunt fundamentate pe motive contradictorii şi, în parte, încalcă norme de drept material care consacră conduita culpabilă a unei părţi într-un raport juridic, contractul de asociere în speţa de faţă.

Recurentul-pârât susţine că, din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanţa de apel a conturat şi reţinut o stare de fapt greşită, care nu numai că nu cuprinde probele pe care se sprijină, ci dimpotrivă este contrazisă de toate probele administrate în faţa primei instanţe.

Astfel, a arătat că prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, recurentul a invocat în comun cu celălalt pârât chemat în judecată, mai multe excepţii asupra cărora prima instanţă a omis să se pronunţe, adică au rămas nedezlegate.

Totodată, prin cererea de apel şi motivarea acesteia, intimata-reclamantă a învestit instanţa de apel cu motivul de apel privind nesoluţionarea excepţiilor de către prima instanţă, ba mai mult, a indicat în mod expres că îşi menţine şi în faţa instanţei de apel concluziile puse asupra excepţiilor respective.

În acest context, recurentul-pârât consideră că în mod greşit s-a reţinut că neanalizarea excepţiilor de către prima instanţă este corectă şi legală, precum şi faptul că nu au fost reiterate în calea de atac de către niciuna din părţile procesuale şi că nu pot fi analizate în apel în lipsa unei cereri de apel împotriva încheierii prin care cele două excepţii au fost soluţionate.

Prin urmare, apreciază că dezlegarea dată este lipsită de motivarea în fapt şi în drept impusă de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010, iar simpla constatare reţinută de instanţa de apel este greşită şi nelegală.

Astfel, recurentul apreciază că motivarea hotărârii recurate este nelegală pentru faptul că încalcă legea şi limitele învestirii instanţei, mai exact dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. care prevăd că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, apoi încalcă obligaţia legală instituită prin dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 134/2010, legalitatea procesului instituită prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 134/2010 şi încalcă limitele efectului devolutiv al apelului determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă conform dispoziţiilor art. 478 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, precum şi limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, legiferate de dispoziţiile art. 477 alin. (2) din Legea nr. 134/2010.

În concluzie, recurentul susţine că excepţiile menţionate în cererea de apel şi apărările pe care recurentul le-a formulat prin întâmpinarea depusă în apel (pct. nr. 3 alineat final al paginii nr. 5 din întâmpinarea depusă în apel) nu sunt analizate de către instanţa de apel, cu efecte asupra legalităţii lămuririi cadrului procesual şi limitelor învestirii instanţei de apel.

Mai susţine recurentul şi că situaţia de fapt reţinută în considerentele hotărârii de instanţa de apel este reflectată incorect, fără a fi coroborată cu înscrisurile depuse în probaţiune şi cu probele administrate în cauză, contrar cerinţelor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010, "expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate...".

Recurentul-pârât prezintă considerentele reţinute la pagina 21 din hotărârea recurată, susţinând că sunt exprimări generale, inexacte şi fără conţinut, ce nu pot fi considerate analiză a probatoriului, a actelor juridice încheiate de părţi, a conduitei contractuale şi procesuale a părţilor şi nici nu întrunesc condiţiile legale pentru a permite instanţei de recurs examenul şi verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurentul arată că intimatei-reclamante i s-au luat două interogatorii, iar întrebările nu au avut ca obiect investiţii, ci au vizat dovedirea faptului că intimata-reclamantă nu a plătit niciodată, conform obligaţiei contractuale asumate, niciun leu, niciunuia dintre cei doi pârâţi, cu titlu de venit din asociere, profit din asociere sau beneficiu al asocierii.

Recurentul se referă şi la considerentul aflat în alin. (2) din pagina nr. 22 a hotărârii, susţinând că ceea ce ar fi trebuit să fie o analiză efectivă şi concretă a actului adiţional menţionat de instanţă reprezintă o simplă constatare a instanţei de apel, lipsită de motivare, în condiţiile în care, în apărare, pârâtul a invocat faptul că actul adiţional respectiv nu întruneşte condiţiile legii pentru a-i fi opozabil, fiind încheiat de către fostul viceprimar, fără cunoştinţa sa şi fără să aibă la bază o hotărâre de consiliu.

Drept urmare, consideră că dezlegarea dată de instanţă prin respectivul considerent nu există, pentru că actul respectiv nu a fost analizat prin prisma apărării opuse de recurentul-pârât şi nici prin prisma îndepliniri condiţiilor legale de fond şi de formă necesare pentru a putea produce efecte juridice.

În considerentele ce reprezintă alineatele nr. 3-7 din pagina nr. 22 din hotărâre, recurentul susţine că se reproduc la nivel de simplă constatare, unele modificări ale contractului iniţial, aduse prin actul adiţional. Astfel, se omite analiza duratei contractului, modificată prin actul adiţional (valabil ori nu), deşi recurentul a solicitat în apărare ca cele două acte să fie analizate, prin prisma dispoziţiilor legale invocate şi a probatoriului administrat în faţa primei instanţe, sub aspectul încetării contractului de asociere în participaţiune.

Prin urmare, recurentul apreciază că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cauzelor de încetare a contractului pe care le-a invocat prin întâmpinarea formulată şi asupra cărora a solicitat în mod expres instanţei de apel să se pronunţe.

În continuare, recurentul-pârât reiterează în recurs argumentele legate de încetarea contractului, în sprijinul nelegalităţii hotărârii atacate date de lipsa de analiză de către instanţa de apel a apărării invocate.

Astfel, a arătat instanţei de apel, invocând dispoziţiile art. 479 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 134/2010, cu privire la primul capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat rezilierea contractului de asociere şi la criticile formulate prin cererea de apel, că s-a apreciat că acel contract din anul 1998 este încă în fiinţă, în derulare. În susţinerea acestei afirmaţii făcute de către intimata-reclamantă nu s-a adus niciun argument, de fapt sau de drept, nicio bază legală, conform obligaţiilor pe care le avea în conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 194 lit. c) şi d) din Legea nr. 134/2010, a făcut doar referire la nişte aprecieri generale, teorii şi păreri subiective făcute în cadrul unor hotărâri anterioare, care nu aveau ca obiect al investirii instanţei existenţa, încetarea sau modificarea contractului.

Or, niciun complet anterior nu şi-a exprimat în cadrul unui dispozitiv al unei hotărâri judecătoreşti teoriile şi aprecierile generale şi subiective referitoare la existenţa în derulare a contractului încheiat.

Recurentul susţine că acel contract de asociere a încetat pe cale amiabilă prin HCL nr. 15/2007, instanţele de judecată sesizate de reclamantă cu prezentul proces, ar fi trebuit să stabilească, pornind de la lege dispoziţiile art. 224, art. 9 alin. (2) şi art. 14 alin. (2)-(6) din Legea nr. 134/2010, care este momentul concret în care a operat încetarea asocierii şi a contractului de asociere, având în vedere şi următoarele circumstanţe create de părţi şi de conduita acestora:

a) dacă contractul de asociere a încetat pe cale amiabilă, prin acordul părţilor aşa cum prevede şi permite legea, la iniţiativa exprimată a reclamantei, în baza cererii reclamantei nr. 28 din 28 martie 2000;

b) dacă încetarea contractului de asociere a operat pe cale amiabilă (conform voinţei părţilor) la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 573/LC din 19 decembrie 2005, prin ajungerea la termen, mai exact spus, prin împlinirea condiţiei stipulate de părţi prin actul adiţional nr. x iulie 2005 în clauza nr. 1 -"Termenul contractului", condiţie în care s-a transformat şi prin care s-a modificat termenul iniţial stipulat în clauza nr. III din contractul încheiat în anul 1998 în baza HCL nr. 8/1998;

c) dacă contractul de asociere a încetat pe cale amiabilă, prin acordul (consimţământ, consens, etc.) părţilor aşa cum prevede şi permite legea, în baza HCL nr. 15/2007 necontestată de către societatea reclamantă;

d) dacă contractul de asociere a încetat din cauze autorizate de lege, în anul 2012, când balta a secat complet, aşa cum prevede legea, mai exact în conformitate cu dispoziţiile art. 969 alin. (2) din C. civ. de la 1864;

e) dacă contractul de asociere este în fiinţă/în derulare conform afirmaţiei reclamantei şi încetează prin hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată de instanţă în această cauză, la un alt moment decât cele la care a făcut referire anterior, moment ce va fi stabilit de către instanţă, tot prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză.

În concluzie, recurentul-pârât susţine că, din considerentele hotărârii atacate nu reiese analiza acestor aspecte şi nici motivarea respingerii sau înlăturării lor.

În considerentul reţinut la alineatul nr. 8 din pagina nr. 22 din hotărârea recurată, recurentul susţine că se reproduce la nivel de simplă concluzie, lipsită de analiză efectivă ce ar trebuit corelată cu actele procesuale aflate în dosarul cauzei şi probele administrate în cauză faptul că, "prin acţiunea formulată în prezenta cauză, apelanta-reclamantă a arătat că începând cu anul 2007, intimatul-pârât a demarat o serie de demersuri având drept scop încetarea contractului de asociere în participaţiune, atitudine care reprezintă o nerespectare a obligaţiei de a i se asigura folosinţa imobilului pe toată durata asocierii şi o nerespectare a contractului încheiat care o îndreptăţeşte să solicite rezilierea contractului din culpa intimatului." Or, acest argument denotă că actele procesuale ale părţilor nu au fost analizate de instanţă, deoarece în cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu a făcut această precizare.

Totodată, arată că, în considerentele cuprinse în alineatul penultim şi ultim din pagina nr. 22 a hotărârii şi continuând cu alineatele nr. 1-3 din pagina nr. 23 a hotărârii atacate s-a reţinut, pentru prima dată în cauză, incidenţa dispoziţiilor art. 251 şi următoarele din vechiul Codul comercial, fără a se motiva înlăturarea apărărilor şi temeiurilor de drept invocate de recurent în apărare, reprezentând dispoziţiile legale din vechiul C. civ. privitoare la societate/asociere.

Tot fără nicio motivare legală, arată că s-a reţinut în considerentul din alineatul nr. 4 pagina nr. 23 din hotărâre faptul că, fiind încheiat anterior intrării în vigoare a noului C. civ., contractul este guvernat de dispoziţiile vechiul C. civ. în ceea ce priveşte rezilierea acestuia.

Recurentul consideră că nu s-a motivat de ce regulile privind interpretarea contractelor, încheierea contractelor şi încetarea contractelor, reglementate de vechiul C. civ., nu se aplică, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a fost învestită (în temeiul efectului devolutiv al apelului) să se pronunţe în concret asupra acestor aspecte, prin conţinutul întâmpinării formulate de recurent în apel (art. 969, art. 977, art. 984, art. 1523, art. 1525 din vechiul C. civ.), unele dintre ele invocate chiar şi de către reclamantă în faţa primei instanţe.

Mai arată recurentul că în considerentele cuprinse în alineatele nr. 5-6 din pagina nr. 23 a hotărârii atacate s-a reţinut la nivel de constatare, prin reproducerea deformată a concluziilor primei instanţe, menţionarea art. 1020 şi art. 1021 din vechiul C. civ.

Consideră nemotivată şi dezlegarea dată de instanţa de apel, prin considerentul materializat în alineatul nr. 7 din pagina nr. 23 a hotărârii atacate, conform căruia ambele părţi contractante sunt în culpă. Instanţa nu arată care sunt probele analizate din care reiese culpa ambelor părţi.

Recurentul arată că perioada pentru care a fost încheiat contractul nu a fost lămurită de instanţa de apel, deci referirea la cei 25 de ani rămâne doar o simplă constatare.

Nefiind lămurită situaţia de fapt şi nefiind analizate probele administrate în cauză, recurentul consideră că instanţa de recurs este pusă în imposibilitatea de a exercita controlul de legalitate, în ceea ce priveşte conduita contractuală a părţilor, culpa contractuală ce se impută în sarcina recurentului-pârât, fără nicio motivare, în lumina dispoziţiilor art. 1020 şi art. 1021 din vechiul C. civ., la care a făcut trimitere instanţa de apel.

În considerentele cuprinse în alineatele nr. 8-9 şi ultim din pagina nr. 23 a hotărârii atacate şi din cele ale alin. (1) si 2 din pagina nr. 24 s-a reţinut că:

"se statuează cu putere de lucru judecat ...că nu a intervenit rezilierea contractului prin HCL nr. 15/2007" prin înşiruirea de hotărâri de consiliu local atacate şi anulate, constatare făcută prin preluarea susţinerilor intimatei-reclamante.

Recurentul-pârât susţine că nu se analizează şi nu se reţine "puterea de lucru judecat" a deciziei nr. 2137 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2010, prin care instanţa supremă a statuat cu totul contrar referitor la încetarea contractului de asociere în baza hotărârii de consiliu local.

De asemenea, susţine că în considerentele cuprinse în alineatele nr. 3,4,5,6,7 din pagina nr. 24, fără analiza tuturor probelor, instanţa a menţionat doar că martorii audiaţi au arătat că s-au îndeplinit obligaţiile contractuale de către intimata-reclamantă până în anul 2007 - 2008.

Cu privire la probele testimoniale reprezentând declaraţiile celor doi martori încuviinţaţi intimatei-reclamante în apel şi respingerea în apel a cererilor de probaţiune ale recurentului pe motiv că martorii propuşi au fost audiaţi de prima instanţă şi nu se impune ascultarea lor şi în apel, recurentul consideră că au fost încuviinţaţi cu părtinire de instanţa de apel, contrar dispoziţiilor art. 254 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil şi un tribunal imparţial şi a contradictorialităţii procesului instituit prin art. 14 din Legea nr. 134/2010.

Recurentul susţine că, deşi intimata-reclamantă nu a dorit în probaţiune audierea vreunui martor în primă instanţă, în faţa instanţei de apel a solicitat audierea mai multor martori, însă cei doi martori încuviinţaţi acesteia şi audiaţi de către instanţa de apel, nu au adus argumente care să lămurească raporturile obligaţionale ale părţilor asumate reciproc, pentru că au arătat că nu cunosc conţinutul contractului şi actului adiţional, adică izvorul obligaţiilor părţilor.

Recurentul precizează că nu a putut combate susţinerile martorilor, cât timp instanţa de apel i-a respins probele testimoniale solicitate în apărare în apelul părţii potrivnice.

Consideră că este nemotivată şi dezlegarea dată de instanţa de apel, prin considerentele materializate în aliniatul final din pagina nr. 24 şi alineatele nr. 1 şi 2 din pagina nr. 25 a hotărârii atacate, deoarece au fost resproduse afirmaţii făcute de intimata - reclamantă cum că "încercarea pârâtului de a desfiinţa raporturile contractuale...demararea acestor demersuri...reprezintă o împrejurare care a determinat tulburarea folosinţei liniştite şi neîntrerupte a imobilului... şi a împiedicat buna administrare a bălţii de către reclamantă... atitudine a pârâtului... reprezintă o nerespectare a obligaţiei de a lăsa în folosinţa şi administrarea apelantei bunul obiect al asocierii."

Însă, după această constatare a "nerespectării" de către recurent a obligaţiilor contractuale, printr-o motivare contradictorie propriilor constatări, motivare reflectată în considerentul materializat în alineatul final al paginii nr. 25 din decizia recurată, instanţa a reţinut faptul că intimata-reclamantă nu a fost evacuată efectiv din imobil, adică a avut folosinţa bălţii până în momentul în care a abandonat-o în anul 2009, lăsând-o în paragină.

Astfel, recurentul arată că, după rezilierea contractului de asociere prin HCL nr. 15/2007 şi după comunicarea hotărârii respective asociatului, reprezentantul reclamantei a lăsat balta în paragină, abandonat-o, nu a mai efectuat nici măcar minimele lucrări de curăţenie şi întreţinere şi niciun alt demers sau altă obligaţie contractuală, ceea ce dovedeşte încă o dată faptul că a considerat desfiinţat contractul de asociere.

După rezilierea contractului, a introdus o acţiune în pretenţii prin care a solicitat aceeaşi sumă pretinsă în prezentul proces, ca despăgubiri cu titlu juridic "îmbogăţire fără justă cauză", acţiune care s-a finalizat cu respingerea irevocabilă a acestora prin decizia nr. 2137 pronunţată la data de 1 iunie 2011 în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, recurentul arată ca, în anul 2009, văzând balta abandonată, lăsată în paragină de către reprezentantul asociatului, actualul primar şi recurentul Consiliul Local au decis să se ocupe de baltă, să o întreţină şi ulterior, începând cu anul 2011, prin mai multe hotărâri de consiliu, au decis administrarea bălţii de către autorităţile locale, apoi au emis un regulament de administrare şi gestionare a bălţii, hotărâri care din punctul de vedere al legii au fost total neavenite, deoarece comuna putea să îşi administreze şi gestioneze balta proprietate privată după cum considera necesar.

Reţinându-se în considerentul materializat în alineatul nr. 3 din pagina nr. 25 a hotărârii, că din anul 2009, intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit deloc obligaţiile contractuale, instanţa a omis de la analiză momentul încheierii contractului (1998), iar din trimiterea formulată generic la depoziţiile de martori, nu reiese o analiză a motivelor şi probelor pe care se fundamentează constatarea instanţei.

Consideră recurentul că instanţa de recurs nu poate verifica starea de fapt reţinută astfel de instanţa de apel, pentru că nu sunt indicate care depoziţii de martor au fost avute în vedere şi nu se analizează care conţinut sau aspect al depoziţiilor este avut în vedere de considerentul respectiv.

Astfel, cu o motivare contradictorie, constatarea mai sus menţionată este contrazisă de susţinerea pârâţilor, neanalizată de instanţa de apel, care a recunoscut prin considerentul nr. 2 al paginii nr. 26 din hotărâre "balta de pescuit fiind preluată în anul 2011 de către intimat deoarece apelanta nu s-a mai ocupat de administrarea acesteia."

În considerentele cuprinse în alineatele nr. 4, 5, 6, 7 din pagina nr. 25, recurentul apreciază că se procedează la o analiză inutilă şi neavenită a "investiţiilor cuantificate la suma de 459411,60 RON... din expertiza extrajudiciară ... ce a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 573/2005 în dosar nr. x/2005...", deoarece motivarea reflectată de considerentul respectiv este străină de motivele în fapt şi în drept indicate în apărare de către recurent, făcută cu încălcarea limitelor învestirii instanţei, având în vedere omiterea apărărilor intimaţilor-pârâţi în ambele instanţe şi omiterea analizei excepţiilor invocate în primă instanţă şi nesoluţionate.

Dacă nu s-ar fi încălcat efectul devolutiv al apelului şi se analizau excepţiile invocate de recurent şi de cealaltă pârâtă, invocate în faţa primei instanţe, respectiv, excepţia autorităţii de lucru judecat şi a prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de apel nu ar fi ajuns să încalce autoritatea de lucru judecat, analizând investiţii constatate ca nedovedite anterior şi nu ar fi încălcat legea analizând nelegal pretenţii băneşti pe care avea obligaţia să le verifice cu prioritate sub aspectul posibilităţii valorificării lor prin prisma prescripţiei extinctive, aşa cum era obligată de dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, înainte de a cerceta temeinicia acestora.

Recurentul reia în continuare apărările invocate în apel cu privire la suma constatată prin sentinţa civilă nr. 573/LC din 19 decembrie 2005, în dosar nr. x/2005, pretinsă de reclamantă în mod contradictoriu, odată ca aport al societăţii reclamante şi ulterior, cu titlu de contravaloare investiţii, apreciind că, dacă societatea reclamantă ar fi fost convinsă că pretenţiile ei sunt legale şi justificate, nu ar fi renunţat la realizarea acestora pe cale judiciară în cadrul acţiunii în constatare promovate în dosarul menţionat, unde a renunţat la capătul de cerere privind obligarea la plata sumei respective, motivat de faptul că, cealaltă parte, Consiliul Local, a renunţat la cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei la repararea prejudiciului creat prin nerespectarea contractului de asociere în participaţiune.

Pe de altă parte, însă, subliniază că sentinţa respectivă nu are nicio valoarea juridică sub aspectul posibilităţii obligării pârâţilor la plata sumei respective, având în vedere dispoziţiile art. 371 ind. l din C. proc. civ. de la 1865. Pe de altă parte, recurentul arată că dacă această hotărâre judecătorească ar fi întrunit condiţiile legii, ar fi fost titlu executoriu, însă niciun executor judecătoresc nu ar fi procedat la executarea silită a unui titlu executoriu în privinţa căruia a operat prescripţia dreptului de a cere executarea silită, conform art. 6 din Decretul nr. 167/1958.

Mai apreciază recurentul că societatea reclamantă recunoaşte faptul că pârâţii nu îi datorează legal şi convenţional, de facto şi de jure nimic, pentru că în caz contrar, ar fi formulat în condiţiile legii, art. 109 şi art. 112 din C. proc. civ. de la 1865, în interiorul termenului de prescripţie defipt de lege, o cerere de chemare în judecată, trecând la valorificarea pretenţiilor afirmate.

Cu privire la obligaţiile asumate de fiecare dintre părţi, recurentul face trimitere la clauza IV din actul adiţional referitor la "contribuţia asociaţilor" din care rezultă că A. S.R.L. va realiza în cadrul amenajării piscicole lucrările stipulate, ce cad în sarcina exclusivă a acesteia şi care nu vor fi deduse din beneficiile asocierii şi la clauza V din actul adiţional ce prevede clar ce anume din asociere se împarte, cum şi în ce cotă.

Tot cu privire la realizarea investiţiilor de către reclamantă, recurentul susţine că motivele pentru care reclamanta nu le-a pretins şi valorificat ca atare, niciodată în instanţă, decât la nivel declarativ, sunt pentru că reclamanta nu şi-a executat obligaţiile contractuale asumate, nu a efectuat lucrările de amenajare la care s-a obligat prin contract şi actul adiţional ca şi contribuţie la asociere, investiţiile fiind efectuate şi estimate pe hârtie de expertul care a întocmit lucrarea extrajudiciară la solicitarea societăţii reclamante în condiţiile arătate anterior.

Arată că, în anexa înscrisurilor depuse în probaţiunea apărării din apel, era ataşată expertiza comandată de societatea reclamantă, susţinând modul nelegal şi neprofesional în care a fost întocmită, însă depusă la dosarul respectiv şi acceptată ca probă. În acest sens, recurentul face referire la bilanţul de activitate al asocierii pe anul 2006 prezentat de A. S.R.L şi la sesizarea materializată în înscrisul înregistrat cu nr. x/13 octombrie 2009, întocmit de Primăria Odoreu şi înaintat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Recurentul critică şi dezlegarea dată de instanţa de apel, prin considerentele materializate în alineatele nr. 1-5 din pagina nr. 26 a hotărârii atacate, fără o motivare de fapt sau de drept, fără corelarea lor cu probele concrete existente la dosarul cauzei. Astfel, considerentul materializat în aliniatul nr. 1, prin care se afirmă "că şi reclamanta apelantă este în culpă...", este nelegal, întrucât i se atribuie recurentului o culpă contractuală, culpă care, la nivel de simplă concluzie, este prioritară şi generatoare a culpei intimatei-reclamante.

În ceea ce priveşte dezlegarea dată de instanţă prin considerentul expus în alineatul nr. 4 din pagina nr. 26 din hotărâre, respectiv "continuarea existenţei contractului până la expirarea termenului contractual, nu mai are nici un fel de justificare, mai ales că în prezent nu mai există nici balta de pescuit", recurentul apreciază că este nelegală şi încalcă normele de drept material, din materia rezoluţiunii/rezilierii contractelor, adăugând la lege (art. 1021 din vechiul C. civ.), ca nou motiv pentru care se poate cere rezoluţiunea/rezilierea unui contract, şi anume pieirea/pierderea/dispariţia obiectului contractului, şi, de asemenea, revoluţionează jurisprudenţa românească în materie, conform căreia "acţiunea în rezoluţiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul. Dacă s-ar recunoaşte o asemenea acţiune părţii care nu îşi execută obligaţia, ar însemna să i se acorde o prima de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractul convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor".

Prin urmare, consideră că secarea bălţii nu poate fi considerată cauză de rezoluţiune a unui contract şi nu poate fi considerată fundament pentru reţinerea culpei procesuale.

Recurentul mai arată şi faptul că dezlegarea dată de instanţă prin considerentul materializat în alineatul final al paginii nr. 27 şi alineatul nr. 1 din pagina nr. 28 al hotărârii atacate, putea fi contrazisă dacă nu se înlătura de către instanţa de apel analiza excepţiilor rămase nesoluţionate de către prima instanţă, respectiv a puterii de judecat a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, recurentul consideră că dezlegarea dată de instanţa de apel prin considerentele hotărârii referitoare la cheltuielile de judecată făcute de acesta cu apărarea în faţa instanţei de apel în cuantum de 12.000 RON, nu este fundamentată pe motive de drept în privinţa reducerii lor.

Astfel, recurentul-pârât susţine că hotărârea atacată este nelegală, întrucât este nemotivată şi încalcă norme de drept material care consacră conduita culpabilă a unei părţi întru-un raport juridic, contractul în speţa de faţă, precum şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 invocate de recurentă în ambele instanţe de fond, referitoare la culpa procesuală a părţilor.

Susţine că este nelegală reţinerea în hotărârea atacată, ca fundament pentru respingerea cererii recurentului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, pe temeiul atribuirii unei culpe procesuale şi înlăturării culpei procesuale aparţinând exclusiv intimatei-reclamante, cheltuielile reprezentând prejudiciul pe care recurentul 1-a suferit ca urmare a şase ani de judecată, incluzând apelul părţii adverse, deoarece încalcă toate argumentele legale de drept material pe care le-a prezentat în apărare, apărare omisă de instanţa de apel.

Mai susţine şi faptul că, decizia recurată, prin înlăturarea culpei procesuale a intimatei-reclamante şi reţinerea unei culpe procesuale în privinţa recurentului (aşa cum reiese din considerentele alineatului nr. 7 din pagina nr. 29 a deciziei recurate în care instanţa a reţinut "culpa procesuală a ambelor părţi", în condiţiile în care sunt trei părţi în proces) şi ca efect a acesteia, nerecunoaşterea prejudiciului creat recurentului, constând în cheltuielile făcute cu prezentul proces, este dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil consfinţit de art. 6 din Convenţie şi cu încălcarea principiilor procesului civil prevăzute de art. 5, art. 6, art. 7, art. 8 art. 9, art. 10, art. 12, art. 13, art. 14, art. 19, art. 20, art. 22 din Legea nr. 134/2010, a echităţii şi a celor instituite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 304/2004.

Consideră că hotărârea este nelegală prin modalitatea în care instanţa a reţinut şi a constatat "culpa procesuală a ambelor părţi", conduita procesuală a acestora, inclusiv cea contractuală, omiţând şi încurajând astfel, încălcarea legii de către intimata-reclamantă, reaua-credinţă a intimatei-reclamante şi conduita procesuală abuzivă şi imorală a acesteia, considerente ce au stat la baza refuzului de acordare de a cheltuielilor de judecată solicitate şi justificate de recurent legal şi temeinic, cu apărările făcute pe parcursul a 6 ani de judecată în care recurentul a fost purtat în justiţie de către reclamantă.

Astfel, apreciază că decizia nu reflectă şi nu se sprijină pe lege, pe echitate, pe apărările reale şi în întregime ale părţilor din proces, ale recurentului în speţă şi a celeilalte pârâte, cauza nefiind analizată în întregul ei şi fiind înlăturate nelegal şi nedrept apărările părţilor. Învederează faptul că a primit sentinţa primei instanţe la data de 14 mai 2018, după amânarea de două ori a pronunţării, care a avut loc la data de 11 ianuarie 2018, fapt ce, în opinia recurentului, contrazice constatările instanţei de apel referitoare la dificultatea şi complexitatea cauzei.

În final, recurentul-pârât arată că, pe lângă textele legale menţionate în cuprinsul cererii de recurs, invocă şi temeiurile de drept pe care şi-a întemeiat apărările în proces: Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Constituţia României, C. civ. pus în aplicare la 1 decembrie 1864, dispoziţiile legale în vigoare la momentul încheierii actului potrivit adagiului tempus regit actum transpus în lege, art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 71/2011 cu trimitere la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 287/2009, pe care o pune în aplicare, Legea nr. 134/2010, Legea nr. 51/1995, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, H.C.S.M. nr. 1375/28 decembrie 2015, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004, Decretul nr. 167/1958 aplicabil actului juridic/contractului încheiat de părţi.

III. La 17 mai 2019, recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu, prin Primar a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2019 şi deciziei nr. 136/C72019-A din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel ori oricărei alte instanţe de acelaşi grad dacă interesele bunei administrări a justiţiei o cer, având în vedere faptul că alcătuirea completului de apel la Curtea de apel Oradea şi judecarea cauzei, la fel ca la Tribunalul Satu Mare, a fost extrem de anevoioasă din cauza declaraţiilor de abţinere formulate în cauză.

În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 3 C. proc. civ., ca motive de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de către instanţă, reţinând şi statuând că apelul ar fi trebuit judecat de judecătorul sindic, iar hotărârea recurată ar fi trebuit să fie dată de judecătorul sindic potrivit dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În terţiar, recurentul solicită admiterea recursului în situaţia în care instanţa va aprecia că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II - a C. proc. civ. ("hotărârea a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu") şi va reţine acest motiv de nelegalitate ca fiind motiv de casare de ordine publică ce poate fi reţinut şi din oficiu de către instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., solicită obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Cu privire la motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din Legea nr. 134/2010, recurenta-pârâtă invocă o parte din criticile care au fost dezvoltate în recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL ODOREU.

Astfel, recurenta susţine că hotărârea atacată este nelegală şi nu corespunde cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi încalcă norme de drept material care consacră conduita culpabilă a unei părţi într-un raport juridic, contractul în speţa de faţă şi normele de drept procesual, respectiv dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 invocate de recurentă în ambele instanţe de fond, referitoare la culpa procesuală a părţilor, fundament al acordării cheltuielilor de judecată reprezentând prejudiciul cauzat părţii chemate în judecată abuziv.

Deşi recurenta a formulat şi susţinut cu argumente legale şi un vast probatoriu administrat o apărare amplă în faţa primei instanţe şi apoi în faţa instanţei de apel, arată că aceasta a fost omisă în întregime, fără nicio motivare, instanţa de apel încălcând prin hotărârea atacată limitele efectului devolutiv al apelului determinat de ceea ce s-a suspus judecăţii la prima instanţă, prevăzut de dispoziţiile art. 478 şi efectul devolutiv al apelului determinat de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, aşa cum reiese din conţinutul cererii de apel formulate de către intimata-reclamantă.

Consideră că dacă nu se omitea analiza excepţiilor invocate de recurenta-pârâtă şi de către recurentul - pârât Consiliul Local, atât în faţa primei instanţe, prin întâmpinarea iniţială, cât şi prin apărarea opusă reclamantei prin întâmpinările formulate la cererea de apel, instanţa de apel putea schimba soluţia primei instanţe şi pronunţa o hotărâre legală în privinţa încetării contractului constatând lipsa obiectului cererii de chemare în judecată, a obiectului material al asocierii, prin dispariţia bălţii. Or, instanţa de apel nu a motivat acest aspect şi nu a observat că secarea bălţii este imputabilă reclamantei care nu şi-a îndeplinit nicio obligaţie contractuală din cele asumate.

Recurenta apreciază că aceeaşi este situaţia cu excepţia autorităţii lucrului judecat, lăsată nesoluţionată, pe motivul că nu a investit instanţa de apel cu o cerere de apel şi "niciuna dintre părţile procesuale nu au reiterat aceste excepţii", aşa cum s-a reţinut în alineatul nr. 1 şi alineatul nr. 4 din pagina nr. 21 a considerentelor deciziei recurate, constatare a instanţei de apel, contrazisă de motivarea cererii de apel şi apărările scrise formulate de recurentă prin întâmpinare, reiterate prin concluziile scrise depuse în cauză.

Totodată, consideră că hotărârea este dată cu încălcarea legii şi a normelor de drept procesual şi material, fundamentată pe motive contradictorii, aşa cum reiese din alineatul nr. 5 şi alineatul final din pagina nr. 20 a deciziei atacate, din alineatul nr. 1 şi alineatul nr. 4 al paginii nr. 21 din decizia recurată, care fac referire la lipsa de analiză a excepţiilor de către instanţa de apel şi la imposibilitatea instanţei de apel de a analiza excepţiile părţilor.

Totodată, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut prin alineatul nr. 5 din pagina nr. 28 a hotărârii:

"instanţa va dispune menţinerea dispoziţiilor sentinţei apelate în partea privind respingerea acţiunii faţă depărată UAT Odoreu", dar a schimbat, fără nicio motivare în fapt şi în drept, soluţia primei instanţe în privinţa reţinerii culpei procesuale a intimatei-reclamante în chemarea sa în judecată, a înlăturat culpa procesuală a reclamantei şi a reţinut culpa procesuală "a ambelor părţi...", după cum reiese din alineatul final al paginii nr. 29 al considerentelor deciziei, prin neacordarea cheltuielilor de judecată făcute de recurenta-pârâtă în ambele instanţe de fond (reduce onorariile avocatului, le compensează cu taxele de timbru pe care intimata-reclamantă le-a plătit în cuantum redus la jumătate în primă instanţă ca efect a obţinerii ajutorului public judiciar).

Mai susţine şi faptul că, decizia recurată, prin înlăturarea culpei procesuale a intimatei-reclamante şi reţinerea unei culpe procesuale în privinţa recurentei-pârâte, persoană fără calitate procesuală pasivă (aşa cum reiese din considerentele alineatului nr. 7 din pagina nr. 29 a deciziei recurate în care instanţa a reţinut "culpa procesuală a ambelor părţi", în condiţiile în care sunt trei părţi în proces) şi ca efect a acesteia, nerecunoaşterea prejudiciului creat recurentei, constând în cheltuielile făcute cu prezentul proces, consideră că este dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil consfinţit de art. 6 din Convenţie şi cu încălcarea principiilor procesului civil prevăzute de art. 5, art. 6, art. 7, art. 8 art. 9, art. 10, art. 12, art. 13, art. 14, art. 19, art. 20, art. 22 din Legea nr. 134/2010, a echităţii şi a celor instituite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 304/2004.

Recurenta-pârâtă susţine că legea dă posibilitatea tuturor părţilor unui proces ca în temeiul dispoziţiilor art. 477 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, care reglementează efectul devolutiv al apelului determinat de ceea ce s-a apelat şi în temeiul dispoziţiilor art. 464 şi art. 465 din Legea nr. 134/2010, care reglementează achiesarea la hotărâre şi felurile achiesării, să limiteze daunele ce le-ar putea provoca şi consecinţele pe care le-ar putea suporta exercitându-şi abuziv şi cu rea-credinţă drepturile procesuale printr-o acţiune în justiţie îndreptată împotriva unei persoane cu care nu au niciun raport juridic obligaţional.

De asemenea, consideră că hotărârea este nelegală şi pentru faptul că încalcă dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 134/2010 şi permite discreţionar, exercitarea drepturilor procesuale cu rea-credinţă, contrar scopului în care au fost recunoscute de lege şi de asemenea, permite încălcarea repetată a tuturor drepturilor recurentei, aşa cum reiese din hotărârile depuse la dosarul cauzei, care atestă că recurenta fost antrenată în judecată în mod repetat şi nejustificat, fără să aibă calitate procesuală (pasivă) sau, fără ca aceeaşi intimată - reclamantă să aducă o singură probă a vreunui raport juridic obligaţional sau pretenţii emise împotriva recurentei.

Exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către intimata-reclamantă împotriva sa a ajuns să fie constatată şi reţinută inclusiv de către instanţa supremă conform considerentelor deciziei date în recurs pe care a anexat-o în apărare în faţa primei instanţe şi a cărei autoritate de lucru judecat a fost omisă a fi analizată, mai exact a fost înlăturată de la analiză de către instanţa de apel prin decizia recurată.

În continuare, recurenta-pârâtă reia, ca motive de nelegalitate, câteva dintre argumentele legale pe care le-a invocat în faţa instanţei de apel.

Recurenta invocă dispoziţiile de drept material încălcate prin decizia recurată, prin suprimarea nelegală a culpei procesuale care îi revine în exclusivitate intimatei-reclamante în suportarea cheltuielilor de judecată pe care recurenta le-a făcut în cele două grade de jurisdicţie (primă instanţă şi în apelul părţii potrivnice, ambele instanţe de fond) şi la care este îndreptăţită, adică dispoziţiile art. 969 alin. (1) din C. civ. de la 1864, art. 973 din acelaşi act normativ, art. 36 şi art. 40 din Legea nr. 134/2010.

Faţă de faptul incontestabil că pârâtă Comuna Odoreu nu este parte în contractul de asociere în participaţiune şi pornind de la faptul că societatea reclamantă şi-a valorificat pretenţiile procesuale prin asistenţă juridică calificată, adică a fost reprezentată de avocat, este clar ca aceasta a fost în deplină cunoştinţă de cauză atunci când a acţionat pârâta în justiţie şi de asemenea, şi-a asumat consecinţele juridice legale pe care le va avea de suportat pentru încălcarea cu rea-credinţă a dispoziţiilor procesuale care reglementează cadrul procesual şi temeinicia emiterii pretenţiilor pe care le solicită.

Un alt argument în susţinerea nelegalităţii deciziei atacate prin prisma faptului că nu se reţine culpa procesuală exclusivă a intimatei-reclamante, constă în faptul că a învederat instanţei de apel în apărare că UAT Odoreu nu are calitate procesuală.

Astfel, în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2137 pronunţată la data de 1 iunie 2011, a respins, în mod irevocabil, pretenţiile reclamantei întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, identice ca şi cuantum cu cele emise în prezenta cerere, împotriva pârâtei Comuna Odoreu, adică aceeaşi pârâtă chemată în judecată în prezenta cauză, ceea ce din punctul de vedere al legii desemnează autoritatea de lucru judecat.

Recurenta-pârâtă susţine că nu trebuia chemată în judecată, iar dacă a fost chemată şi purtată în proces nelegal şi abuziv, adică în lipsa oricărei culpe procesuale, se impunea fi despăgubită pentru prejudiciul creat de reclamantă, reprezentând cheltuielile de judecată făcute, pentru că nu poate fi forţată să plătească un lucru pe care nu îl datorează şi nu 1-a datorat niciodată, sau un lucru ce a fost făcut fără acordul său, fără ştiinţa sa, în acest sens recurenta-pârâtă reamintind poziţia reprezentantului reclamantei şi poziţia consilierilor locali, consemnate în procesul-verbal încheiat la data de 4 mai 2006.

În final, recurenta-pârâtă arată că, pe lângă textele legale menţionate în cuprinsul cererii de recurs, invocă şi temeiurile de drept pe care şi-a întemeiat apărările în proces: Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Constituţia României, C. civ. pus în aplicare la 1 decembrie 1865, dispoziţiile legale în vigoare la momentul încheierii actului potrivit adagiului tempus regit actum transpus în lege, art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 71/2011 cu trimitere la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 287/2009, pe care o pune în aplicare, Legea nr. 134/2010, Legea nr. 51/1995, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, H.C.S.M. nr. 1375/28 decembrie 2015, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004, Decretul nr. 167/1958 aplicabil actului juridic/contractului încheiat de părţi.

Cererile de recurs au fost comunicate părţilor, recurentei-reclamante A. S.R.L. prin administrator judiciar D., la 5 iunie 2019 şi recurentelor-pârâte Consiliul Local Odoreu şi UAT Odoreu, prin Primar, la 5 iunie 2019 .

La 28 iunie 2019, în termen legal, recurentele-pârâte Consiliul Local Odoreu şi UAT Odoreu, prin Primar au depus întâmpinare, prin care au invocat în principal excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D., deoarece motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010. Totodată, solicită obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.

Precizează faptul că, deşi au formulat distinct cererile de recurs, recurentele-pârâte nu au interese procesuale contradictorii, sens în care au solicitat reciproc admiterea recursurilor.

Recurentele-pârâte invocă "excepţia nulităţii recursului prin prisma neîndeplinirii obligaţiei de a achita taxa de timbru la valoarea pretenţiilor contestate de către societatea recurentă, la dosar nefiind ataşată chitanţa doveditoare a taxei de timbru", motivat de faptul că nici la acest moment nu se cunoaşte dacă societatea reclamantă mai există, este sau nu, în stare de insolvabilitate.

De asemenea, solicită şi verificarea depunerii în termenul legal a cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă.

În cuprinsul întâmpinării, recurenţii-pârâţi şi-au exprimat acordul ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil .

Recurenta-pârâtă UAT Odoreu, prin Primar, invocă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că recurenta-reclamantă a "târât-o" în judecată şi în calea de atac a recursului şi obligând-o să se apere faţă de cererea de recurs promovată de reclamantă şi să facă cheltuieli de judecată.

La filele x, recurenta-pârâtă UAT Odoreu, prin Primar, a depus chitanţe doveditoare privind efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

La 5 iulie 2019, în termen legal, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D., a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă UAT Odoreu prin Primar, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 3 C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca urmare a reţinerii tardivităţii invocării excepţiei necompetenţei materiale a primei instanţe în soluţionarea prezentei cauze.

Susţine că apărarea fundamentată pe temeiul lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UAT Odoreu este de natură să vină în conflict cu calitatea procesuală necesară pentru exercitarea căii de atac a recursului, conform art. 36 C. proc. civ., motiv pentru care invocă faptul că pârâta nu avea interesul judiciar de a ataca hotărârea pronunţată în apel, în întregul ei, întrucât unul dintre capetele cererii introductive a fost respins şi, ca atare, această soluţie îi profită.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 6 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-reclamantă a formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2021, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, a respinsă excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu, prin Primar, în promovarea recursului şi a fost admis în principiu toate recursurile declarate împotriva deciziei nr. 136/C/2019 - A din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de recurenta-reclamantă şi de recurentele-pârâte sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

1. Referitor la recursul formulat de recurenta-reclamantă, cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că, prin decizia atacată, instanţa de apel a admis primul capăt de cerere formulat de reclamantă, respectiv a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi în anul 1998, având ca obiect amenajarea şi exploatarea piscicolă a lacului situat lângă E., pe parcelele 595 şi 601, tarlalele 46-47, proprietate a Comunei Odoreu şi a respins capătul doi de cerere, constând în obligarea pârâtei Consiliul Local Odoreu la plata sumei de 459.411,6 RON; totodată, a fost menţinută dispoziţia sentinţei privind respingerea acţiunii faţă de UAT Odoreu, ca fiind introdusă faţă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Prin recursul formulat, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată prezintă considerente contradictorii cu privire la reţinerea caracterului motivat al sentinţei primei instanţe, în raport de analiza realizată asupra cerinţelor prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi raportat la împrejurarea că punctul de vedere împărtăşit de către instanţa de fond a fost preluat ad literram din întâmpinarea depusă de UAT Odoreu la dosarul cauzei.

Critica astfel formulată nu poate fi subscrisă punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă reţine că, pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a precizat în ce constă exact contradicţia între considerentele instanţei de apel şi, pe de altă parte, că, în susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă a reluat aceleaşi argumente din cererea de apel, îndreptate împotriva soluţiei primei instanţe, urmărind, în realitate, o reanalizare a susţinerilor sale asupra cărora a primit deja un răspuns.

Însă, simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată de instanţă nu poate constitui motiv de casare decât dacă critica poate fi subsumată unuia dintre motivele de casare prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Contrarietatea la care se referă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie să fie de o aşa gravitate, încât hotărârea să fie practic considerată nemotivată. Prin urmare, contrarietatea trebuie să fie de o aşa manieră încât din unele considerente să rezulte netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, ori recurenta-reclamantă nu a indicat, în concret, în ce constă contradictorialitatea dintre considerentele instanţei de apel ci s-a cantonat în a reitera susţinerile din cererea de apel cu privire la încorporarea apărărilor din întâmpinarea depusă de UAT Odoreu în cuprisul considerentelor sentinţei pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

Referitor la soluţia pronunţată în apel asupra capătului doi din acţiunea introductivă, respectiv solicitarea de obligare a pârâţilor la achitarea în favoarea reclamantei a contravalorii beneficiilor asocierii, reprezentând 50% din totalul acestora, evaluate la suma de 459.411,60 RON, recurenta-reclamantă învederează faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, pe de o parte, precum şi că a fost pronunţată cu nerespectarea normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ce priveşte contradictorialitatea între considerentele deciziei din apel, recurenta-reclamantă susţine că aceasta rezultă din reţinerea aceleaşi stări de fapt ca atrăgând atât culpa pârâtei Consiliul Local Odoreu, cât şi a recurentei-reclamante.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei privind investiţiile efectuate după anul 2009 este străină de natura cauzei, iar motivarea instanţei privind reţinerea, pe de o parte, a împrejurării că toate investiţiile solicitate de către recurenta-reclamantă, identificate ca atare în expertiza inginerului F., au fost realizate în mod efectiv de către reclamantă, iar, pe de altă parte, a împrejurării că lucrările au fost executate fără acordul intimatului, exced caracterului uzual al obligaţiilor de amenajare şi exploatare piscicolă a lacului ori de prelucrare a peştelui rezultat şi nu pot fi considerate lucruri puse în comun în vederea exploatării bălţii de pescuit, este contradictorie.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar, explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că hotărârea recurată întruneşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a prezentat într-un mod structurat şi logic raţionamentul juridic care a dus la formarea convingerii instanţei, decizia conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii atacate, neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

În primul rând, instanţa supremă reţine că prima critică a recurentei, privind contradictorialitatea dintre considerentele instanţei de apel, care a reţinut că aceeaşi împrejurare de fapt atrage culpa ambelor părţi contractuale, priveşte soluţia cu privire la primul capăt de cerere, soluţie care nu a fost atacată prin memoriul de recurs. De altfel, recurenta-reclamantă nici nu avea interes să formuleze recurs împotriva acestei soluţii, întrucât instanţa de apel a admis cererea de reziliere a contractului de asociere în participaţiune.

Prin urmare, întrucât recursul recurentei-reclamante priveşte doar soluţia cu privire la împărţirea beneficiilor asocierii, criticile privind partea din decizie neatacată nu vor fi analizate.

Cu privire la capătul doi de cerere, în urma administrării probatoriului, instanţa de apel a reţinut, aspect necontestat, că beneficiile aduse în participaţiune de reclamantă reprezintă investiţiile cuantificate la suma de 459.411,60 RON în cadrul lucrării de expertiză extrajudiciară efectuată de către ing. F., care a stat la baza pronunţării sentinţei nr. 573/2005 în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Satu Mare. A mai reţinut instanţa de apel că efectuarea acestora nu a fost stabilită ca şi o obligaţie contractuală în sarcina apelantei, prin contractul iniţial, însă, cu toate acestea, recurenta-reclamantă a procedat la efectuarea lucrărilor de construcţii descrise în expertiza judiciară fără acordul intimatului, deşi acestea exced caracterului uzual al obligaţiilor de amenajare şi exploatare piscicolă a lacului ori de prelucrare şi valorificare a peştelui rezultat. A concluzionat instanţa de apel că investiţiile cuantificate de expert nu pot fi considerate lucruri puse în comun în vederea exploatării bălţii de pescuit câtă vreme nu s-a făcut dovada că acestea au fost efectuate cu acordul intimatului, situaţie în care nu pot fi solicitate la plată de la intimatul pârât, în temeiul art. 254 Codul comercial.

Totodată, deşi a reţinut că unele lucrări descrise în cadrul expertizei, referitoare la tratarea şi igienizarea apei din lac, efectuarea lucrărilor de întreţinere şi amenajare a mediului limitrof bălţii, asigurarea populării cu puiet, asigurarea pazei, intră în categoria lucrărilor de amenajare şi exploatare piscicolă a lacului, acestea se circumscriu însă obligaţiei corelative asumate de reclamantă la încheierea contractului şi au fost deduse din veniturile obţinute, câtă vreme, datorită cheltuielilor efectuate de către reclamantă, rezultatul financiar a fost unul negativ şi nu s-a virat niciun fel de sumă de bani către intimatul pârât.

Prin urmare, argumentele instanţei de apel justifică în mod logic soluţia din dispozitiv, de respingere a capătului doi de cerere, decizia necuprinzând considerente contradictorii.

De altfel, recurenta-reclamantă nu conturează, prin susţinerile sale, o veritabilă critică de nelegalitate ci, dimpotrivă, urmăreşte reanalizarea şi reaprecierea probatoriului, anume raportul de expertiză efectuat de ing. F., contractul de asociere în participaţiune şi actul adiţional din 22.07.2005, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt cu privire la caracterul util al investiţiilor şi la recunoaşterea implicită a acestor lucrări de către pârâtul Consiliul Local Odoreu. Însă aceste critici pun în discuţie aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, în timp ce recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, aşa cum dispune art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte întemeierea soluţiei pe considerente străine de natura pricinii, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că o hotărâre poate fi casată dacă cuprinde "numai motive străine de natura cauzei", astfel că, de principiu, existenţa pe lângă motivele consistente şi a unor temeiuri complet străine de natura pricinii nu poate justifica casarea hotărârii.

Prin urmare, chiar dacă instanţa de apel a analizat şi posibilitatea recurentei-reclamante de a solicita investiţiile efectuate în temeiul actului adiţional încheiat în anul 2005, atât timp cât soluţia din dispozitiv priveşte pretenţiile efectiv solicitate, respectiv suma de 459.411,6 RON aferentă investiţiilor efectuate până în anul 2005, a căror respingere a fost motivată în mod complet şi logic prin considerentele hotărârii, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa supremă nu poate reţine prezenţa unei motivări străine de natura cauzei care să determine casarea hotărârii.

Nu în ultimul rând, reţine şi că, în mod contrar susţinerilor recurentei-reclamante, intimatul-pârât Consiliul Local Odoreu a invocat, prin întâmpinare, faptul că, în anul 1999, administratorul societăţii reclamante a construit nelegal şi abuziv un imobil cu suprafaţa de 20mp cu o terasă de 16mp, fără ştiinţa şi acordul autorităţilor locale îndrituite, astfel că şi această critică va fi respinsă ca nefondată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 254 Codul comercial, întrucât instanţa de apel a apreciat că sintagma "lucruri puse în comun" ar fi condiţionată de acordul intimatului.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 254 Codul comercial, aplicabil contractului, "participanţii nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii. Cu toate acestea, asociaţii pot să stipuleze ca lucrările ce le-au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restituţiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se mărginesc în a li se da cont de lucrările ce au pus în asociaţiune şi de beneficii şi pierderi".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 254 Codul comercial consacră regula conform căreia, de la data încheierii contractului de asociere în participaţiune, asociatul pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor aduse în asociere, însă asociaţii pot conveni ca aceste bunuri să li se restituie în natură, având dreptul la repararea daunelor, în cazul în care aceasta nu s-ar putea face.

Instanţa supremă observă, pe de altă parte, că asocierea în participaţiune este un contract încheiat prin învoiala părţilor, ceea ce presupune, în cauză, cum corect a reţinut instanţa de apel, acordul asociatului participant Consiliul Local Odoreu la efectuarea investiţiilor a căror contravaloare este solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Restul criticilor recurentei-reclamante subsumate aceluiaşi caz de casare, nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, privesc aspecte factuale ale cauzei, de analiză a probatoriului şi de stabilire a situaţiei de fapt, iar, pe de altă parte, exced obiectului cauzei, care nu este reprezentat de lichidarea asocierii ci de solicitarea de obligare a pârâtului Consiliul Local Odoreu la achitarea, în favoarea reclamantei, a contravalorii beneficiilor asocierii, reprezentând 50% din totalul acestora, evaluate la suma de 459.411,60 RON.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L., împotriva deciziei nr. 136/C/2019 - A din 11 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu va fi respins ca nefondat, pentru următoarele motive:

Cu titlu preliminar, instanţa de recurs reţine că, prin sentinţa civilă nr. 2/2018 din 11 ianuarie 2018, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ODOREU, reprezentată legal prin primar C., ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, reţine că pârâta U.A.T. Odoreu nu a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, cât şi faptul că soluţia cu privire la recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu a fost menţinută prin decizia recurată.

Prin urmare, se constată că majoritatea criticilor recurentei-pârâte U.A.T. Odoreu apar ca lipsite de interes, întrucât, prin decizia atacată, nu i s-a creat părţii nicio vătămare procesuală. Pe de altă parte, se constată că recurenta a invocat, în esenţă, aceleaşi critici dezvoltate şi de recurentul-pârât Consiliul Local Odoreu, astfel că, pentru o coerenţă a motivării, raţionamentul instanţei supreme va fi expus în cadrul motivării acestui din urmă recurs.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanţa de recurs reţine că s-a invocat de către recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu şi faptul că, prin decizia recurată, instanţa de apel a dispus, reducerea şi compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de această parte, cu încălcarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. şi fără a preciza motivele care au condus la această soluţie.

Criticile astfel invocate, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6, sunt nefondate.

Din analiza deciziei recurate, instanţa supremă constată că hotărârea recurată întruneşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a evocat şi aplicat în cauza dedusă judecăţii textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale, prezentând în mod logic raţionamentul juridic pe care şi-a fundamentat soluţia.

Astfel, reţinând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 452 şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii a căror aplicare este necontestată prin prezentul recurs, instanţa de apel a făcut o analiză pertinentă a probatoriului, din care a rezultat că activitatea desfăşurată de reprezentantul convenţional al pârâţilor, în ambele faze procesuale, a presupus redactarea întâmpinărilor şi reprezentarea părţilor în faţa instanţelor. Totodată, deşi a reţinut faptul că întâmpinările se întind pe mai multe pagini, instanţa de apel a apreciat că acest aspect nu duce la concluzia caracterizării litigiului dedus judecăţii ca fiind unul deosebit de complex, care să justifice obligarea părţii care pierde procesul la suportarea întregului cuantum al onorariului avocaţial plătit reprezentantului convenţional al intimaţilor, întâmpinarea depusă în apel cuprinzând, în cea mai mare parte a acesteia, aceleaşi aspecte ce s-au invocat şi în cadrul întâmpinării depuse în faţa primei instanţe.

În acest context, instanţa supremă precizează că, prin decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Prin urmare, instanţa de recurs nu poate cenzura raţionamentul instanţei de apel în ceea ce priveşte proporţionalitatea şi oportunitatea măsurii reducerii onorariului avocaţial, criticile recurentului privind activitatea vastă a reprezentantului său convenţional pe parcursul etapelor procesuale fiind înlăturate.

În ce priveşte acordarea efectivă a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin urmare, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Pe de altă parte, poziţia juridică de parte câştigătoare în proces este determinată de rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.

Instanţa supremă constată că, prin decizia recurată, s-a admis apelul reclamantei şi s-a dispus schimbarea sentinţei nr. 2/11.01.2018 a Tribunalului Satu Mare, în parte, respectiv s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, constatându-se rezilierea contractului de asociere în participaţiune.

Astfel, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., care dispun în sensul că, atunci "când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

În plus, instanţa de recurs reţine că ambele pârâte, U.A.T. Odoreu şi Consiliul Local Odoreu, au avut acelaşi reprezentant convenţional, iar onorariul menţionat pe facturile fiscale emise de avocat nu este defalcat pe fiecare intimat-pârât, în parte.

În acest context factual şi legislativ expus anterior nu se poate considera că vreuna dintre părţi are calitate de parte câştigătoare, iar cealaltă de parte căzută în pretenţii, aşa cum solicită recurenta-pârâtă, astfel că instanţa de apel a reţinut în mod legal, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., culpa procesuală a ambelor părţi şi a dispus compensarea sumelor.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu împotriva încheierii din 28 martie 2019 şi deciziei nr. 136/C/2019 - A din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Local Odoreu va fi respins ca nefondat, pentru următoarele motive:

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentul-pârât cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele (înscrisuri, expertiza, interogatoriu, martori, prezumţii) pentru a stabili situaţia de fapt cu privire la motivaţia încheierii actului adiţional nr. x/22.07.2005, numărul de modificări ale contractului de asociere în participaţiune, comportamentul şi conduita contractuală a părţilor, precum şi cu privire la reţinerea culpei concurente a părţilor contractului de asociere în participaţiune încheiat în anul 1998.

Astfel, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce în dezbatere, în esenţă, problematica stabilirii părţii culpabile pentru neexecutarea obligaţiilor, în sensul de a se reţine doar culpa reclamantei A. S.R.L. Or, aspectul stabilirii părţii culpabile de către instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

De asemenea, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului-pârât cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Printr-o serie de critici, recurentul-pârât Consiliul Local Odoreu a susţinut faptul că dezlegările date prin considerente sunt lipsite de motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, unele dezlegări cuprind motive contradictorii, iar unele sunt chiar străine de natura cauzei, apreciind că, în speţă, este incident motivul de casare prevăzut de pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, recurentul arată că, prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, intimaţii-pârâţi au invocat mai multe excepţii, asupra cărora prima instanţă nu s-a mai pronunţat. Totodată, arată că, deşi, prin memoriul de apel, reclamanta ar fi criticat soluţia primei instanţe şi cu privire la faptul că aceasta ar fi lăsat nesoluţionate excepţiile, instanţa de apel ar fi răspuns criticilor sale printr-o motivare contradictorie.

Analizând decizia recurată, instanţa supremă reţine că respectă rigorile prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel analizând toate cererile cu care a fost învestită, printr-un raţionament juridic logic, lipsit de elemente de contradictorialitate şi elemente străine.

În primul rând, instanţa supremă consideră necesar a expune situaţia de fapt cu privire la excepţiile invocate de intimatul-pârât, aşa cum rezultă din actele procedurale întocmite în cauză.

Instanţa supremă reţine că, prin încheierea din 29.03.2016, Tribunalul Satu-Mare a respins excepţia necompetenţei materiale şi a constatat rămasă fără obiect excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Totodată, a unit cu fondul cauzei excepţiile lipsei calităţii procesuale active, prescripţiei, autorităţii de lucru judecat şi lipsei de obiect a cauzei, invocate de intimatele-pârâte U.A.T. Odoreu şi Consiliul Local Odoreu prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 2/2018 din 11 ianuarie 2018, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei U.A.T. Odoreu şi, ca şi o consecinţă a admiterii acestei excepţii, a dispus omiterea analizării excepţiilor şi apărărilor formulate de U.A.T. Odoreu, reţinând că aceasta nu are calitate de parte în prezentul proces.

Nu în ultimul rând, reţine că, împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel doar reclamanta A. S.R.L.

Prin urmare, motivarea instanţei de apel, în sensul că, pe de o parte, este legală nesoluţionarea excepţiilor invocate de intimata U.A.T. Odoreu, întrucât faţă de această parte s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar, pe de altă parte, că nu pot fi analizate excepţiile în lipsa invocării lor în calea de atac de către nici una din părţile procesuale nu este contradictorie.

Aceasta pentru că, deşi intimatul-pârât Consiliul Local Odoreu a fost nemulţumit de lăsarea nesoluţionată a excepţiilor invocate şi de această parte, nu a înţeles să formuleze o cale de atac proprie împotriva hotărârii primei instanţe cu privire la aceste aspecte, ceea ce a făcut ca soluţia să capete autoritate de lucru judecat, din această perspectivă.

În al doilea rând, faţă de dispoziţiile art. 477 alin. (2) C. proc. civ., fiind învestită doar prin apelul reclamantei care, în mod contrar susţinerilor recurentului-pârât, nu a vizat şi aspectul nesoluţionării excepţiilor prescripţiei, autorităţii de lucru judecat şi lipsei de obiect din perspectiva susţinută de recurentul-pârât, instanţa de apel nu putea repune în discuţie excepţiile invocate de intimaţii-pârâţi în faţa primei instanţe.

În acest context, instanţa de recurs reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ., potrivit cărora, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute lege.

Nici una dintre cele două ipoteze de excepţie de la art. 481 C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, întrucât, în speţă, nu există o prevedere legislativă care să dispună în acest sens, iar reclamanta nu a consimţit expres la înrăutăţirea situaţiei sale. În acest sens, instanţa supremă reţine faptul că, în mod contrar celor susţinute de recurentul-pârât, recurenta-reclamantă nu a criticat soluţia de a lăsa nesoluţionate excepţiile, ci a susţinut faptul că, deşi prima instanţă a precizat că lasă excepţiile nesoluţionate, a analizat totuşi excepţiile şi apărările invocate de pârâta U.A.T. Odoreu .

În raport de considerentele de mai sus, instanţa supremă reţine că au fost invocate formal dispoziţiile art. 478 alin. (2), art. 22 alin. (6) şi art. 7 C. proc. civ., recurentul-pârât urmărind, în realitate, să obţină o verificare a soluţiei primei instanţe în afara cadrului legal instituit de lege, respectiv fără a declara apel împotriva soluţiei care l-a nemulţumit din sentinţa de fond.

Mai mult, instanţa supremă reţine, raportat la dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi (2) şi 478 alin. (2) C. proc. civ., că apărările invocate în întâmpinarea pârâtului nu pot extinde învestirea instanţei dincolo de motivele determinate de apelanta-reclamantă prin cererea de apel.

În ce priveşte criticile privind modalitatea de încetare a contractului, instanţa supremă constată că recurentul reiterează aceleaşi aspecte din întâmpinarea depusă în ciclurile procesuale anterioare, fără să dezvolte adevărate motive de nelegalitate cu privire la decizia atacată. În realitate, recurentul urmăreşte o reevaluare a susţinerilor sale şi a probatoriului administrat în faţa instanţei de apel, printr-o devoluţiune totală a fondului, solicitare incompatibilă cu calea de atac a recursului, unde se verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De asemenea, instanţa de recurs precizează că obiectul recursului îl reprezintă decizia instanţei de apel, or, întrucât recurentul a înţeles ca, în loc să combată raţionamentul instanţei de apel, să reitereze susţinerile din întâmpinările depuse în căile de atac anterioare, instanţa de recurs nu poate determina limitele sesizării Înaltei Curţi.

O altă critică a recurentului priveşte faptul că, deşi instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 251 din Codul comercial nu a motivat înlăturarea apărărilor recurentului-pârât privind aplicabilitatea vechiul C. civ. privitoare la asociere. În acelaşi sens, recurentul invocă faptul că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea apărărilor recurentului privind aplicarea art. 969, art. 977, art. 984, art. 1523, art. 1525 C. civ. de la 1865.

Critica, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Se reţine, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 paragraful 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei)".

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Prin urmare, motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Pornind de la considerentele de mai sus, instanţa supremă constată că instanţa de apel a motivat aplicarea dispoziţiilor de drept reţinute ca fiind aplicabile în raport de data încheierii contractului de asociere, astfel încât hotărârea poate fi verificată din punct de vedere al legalităţii ei.

Critica privind lipsa de analiză a puterii de lucru judecat a deciziei nr. 2137/01.06.2011 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2010 este nefondată, întrucât, pe de o parte, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel nu a fost învestită cu analiza excepţiei puterii de lucru judecat a deciziei menţionate, iar, pe de altă parte, în mod contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a avut în vedere decizia pronunţată în dosarul nr. x/2010 ca şi apărare a pârâtei pe fondul cauzei, reţinând, printre altele, faptul că, în respectivul dosar ce a avut ca temei îmbogăţirea fără justă cauză, s-ar fi reţinut faptul că reclamantul nu a dovedit efectuarea investiţiilor şi cuantumul acestora.

Se reţine, în acest context, că, prin această critică, în realitate, recurentul urmăreşte o restabilire a situaţiei de fapt cu privire la momentul încetării contractului şi reţinerea culpei părţilor în executarea obligaţiilor. Or, aceste aspecte vizează netemeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea ei, neverificabilă în recurs.

Instanţa supremă reţine că recurentul a invocat în mod formal aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1021 C. civ. de la 1864 şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile sale vizează, în realitate, aprecierea culpei părţilor în executarea contractului pe baza administrării probatoriului, respectiv aspecte de netemeinicie care nu pot fi supuse cercetării în prezenta cale extraordinară de atac.

Instanţa nu poate primi criticile recurentului privind capătul doi din cererea de chemare în judecată, întrucât, aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei atacate, acest petit al reclamantului a fost respins, iar recurentul-pârât nu a făcut recurs la considerentele deciziei recurate, prezentul recurs vizând casarea hotărârii, iar nu menţinerea deciziei şi înlăturarea considerentelor nemulţumitoare.

În ce priveşte criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. precum şi nemotivarea soluţiei de compensare a cheltuielilor, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât privesc aceleaşi aspecte ca şi cele din memoriul de recurs formulat de recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu, Înalta Curte le va respinge ca nefondate pentru aceleaşi considerente deja expuse.

Critica prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât susţine că decizia recurată ar fi trebuit să fie dată de judecătorul sindic potrivit dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, întrucât se referă la necompetenţa materială, deşi este de ordine publică, nu mai poate fi invocată în orice fază a procesului, ci numai în faţa primei instanţe, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, aşa cum dispune art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, necompetenţa materială de ordine publică nu poate fi invocată direct în recurs, astfel că instanţa supremă nu poate primi aceste critici.

O altă critică a recurentului-pârât, subsumată pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., priveşte, în esenţă, faptul că instanţa de apel a dispus, nemotivat, scutirea apelantei-reclamante de la plata taxei judiciare de timbru.

Instanţa supremă reţine, însă, că, prin încheierea din 6 decembrie 2018, instanţa de apel a respins excepţia netimbrării apelului, invocată de intimaţii-pârâţi, iar prezentul recurs nu priveşte şi respectiva încheiere. Prin urmare, soluţia privind excepţia netimbrării a rămas definitivă.

Chiar dacă, în susţinerea acestei critici, recurentul-pârât a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., susţinând că decizia a fost pronunţată de un alt complet decât cel desemnat aleatoriu, se constată că, în realitate, dispoziţiile art. 43 alin. (1)-(3) şi art. 49 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, recurentul fiind nemulţumit de soluţia primită asupra excepţiei netimbrării cererii de apel.

Aceasta întrucât nu s-au dezvoltat argumente care să susţină nelegalitatea, din perspectiva încălcării dispoziţiilor de drept procesual indicate, mai ales în condiţiile în care motivele care au determinat abţinerea membrilor completului de judecată au apărut în urma susţinerilor formulate de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, aşa cum rezultă din cuprinsul cererilor de abţinere, respectiv după etapa de verificare şi regularizare a cererii de apel, potrivit art. 200 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că, deşi calea de atac a recursului a fost formulată şi împotriva încheierii din 28 martie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nici recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu, nici recurentul-pârât Consiliul Local Odoreu nu au dezvoltat vreun motiv de nelegalitate împotriva acestei hotărâri.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât Consiliul Local Odoreu, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursului declarat de recurentul-pârât Consiliul Local Odoreu, prin Primar împotriva încheierii din 28 martie 2019 şi deciziei nr. 136/C/2019 - A din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Faţă de cererea de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, formulată de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin urmare, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Pe de altă parte, poziţia juridică de parte câştigătoare în proces este determinată de rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului. Ca atare, cum recursurile formulate de reclamantă şi de recurenţii-pârâţi vor fi respinse, nu se poate considera că vreuna dintre ele are calitate de parte câştigătoare, iar cealaltă de parte căzută în pretenţii, pentru a se pune problema acordării cheltuielilor de judecată pe temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum solicită recurenţii-pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L., împotriva deciziei nr. 136/C/2019 - A din 11 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Consiliul Local Odoreu, prin Primar şi de recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu, prin Primar, împotriva deciziei nr. 136/C/2019 - A din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge cererea recurenţilor-pârâţi de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.