Unjust enrichment claim for public road maintenance works performed outside framework agreement scope

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosar nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prestatorul DIFERIT S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului-achizitor Judeţul Cluj la plata sumei de 228.925,33 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate asupra drumurilor aflate în administrarea pârâtului, conform facturilor nr. x/01.09.2016 şi nr. y/01.09.2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, potrivit art. 1345 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 156 din 29.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis cererea formulată de reclamanta DIFERIT S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Cluj, reprezentat prin preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi, în consecinţă: a fost obligat pârâtul la plata sumei de 228.925,33 RON în favoarea reclamantei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform facturilor nr. x/01.09.2016 şi nr. y/01.09.2016.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 8.492,32 de RON în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Judeţul Cluj, solicitând admiterea apelului în temeiul art. 480 şi următoarele C. proc. civ. anularea sentinţei civile nr. 156/2020 pronunţata de Tribunalul Cluj şi, judecând cauza, respingerea cererii introductive de instanţă formulată de intimatul-reclamant, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 377/2020 din 8 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Judeţul Cluj şi obligat pârâtul la plata către reclamanta DIFERIT S.R.L. a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Judeţul Cluj, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi, în consecinţă, respingerea cererii introductive de instanţă formulată de intimata-reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul învederând că decizia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1345-1348 C. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul prezintă o parte a considerentelor instanţei de apel.

Arată că acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză are un caracter subsidiar care presupune inexistenţa în sens obiectiv a oricărui alt mijloc pentru recuperarea prejudiciului suferit, or, în cauză, instanţa de apel a justificat soluţia pe raportul juridic contractual dintre părţi, respectiv pe posibilitatea societăţii intimate-reclamante de a executa lucrări fără a respecta rigorile impuse de cadrul contractual în care se afla încă din 07.04.2015 - data semnării acordului-cadru, respectiv pe obligaţia contractuală a achizitorului de a accepta sau de a refuza situaţiile de lucrări efectuate peste limita plafonului valoric.

Totodată, arată că instanţa a omis să facă referire la clauza contractuală prevăzută de art. 7 din acordul cadru - obligaţiile promitentului executant - în sensul că "promitentul executant se obligă ca în baza contractelor subsecvente încheiate cu achizitorul să execute lucrările de întreţinere pe timp de vară şi să presteze servicii de deszăpezire a drumurilor judeţene din judeţul Cluj, lot I".

În acelaşi timp, arată că, prin decizia nr. 3903/2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2017, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că, "în speţă nu există o astfel de asumare a obligaţiei de plată a contravalorii lucrărilor executate. Acordul-cadru în sine nu este suficient în acest scop, întrucât toate lucrările concrete urmau a face obiectul unor contracte subsecvente, atribuite în baza acordului-cadru, dar distincte de acesta".

Apreciază recurentul-pârât că, din cele ce preced, rezultă că intimata-reclamantă are alt mijloc de recuperare a pretenţiei, respectiv o acţiune care să se întemeieze pe raporturile contractuale dintre părţi. Faptul că acţiunea în răspundere contractuală formulată anterior de intimata-reclamantă a fost respinsă nu echivalează, în opinia recurentului, cu lipsa unui mijloc pentru recuperarea prejudiciului.

În concluzie, susţine că pretenţiile reclamantei întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză nu pot fi justificate de nicio dispoziţie contractuală sau circumstanţă care ţine de raportul contractual dintre părţi (cum ar fi informarea de către intimata-reclamantă despre aceste lucrări şi neblocarea/necontestarea acestora de către recurentul-pârât, respectiv recunoaşterea lucrărilor de către dirigintele de şantier).

Se învederează că lucrările de execuţie pe drumuri efectuate de intimata-reclamantă în afara cadrului contractual rezultă din acte îndeplinite de aceasta în interesul său personal şi exclusiv pe riscul său.

În acest sens arată că, în condiţiile în care, prin acordul-cadru de lucrări nr. x/07.04.2015 s-a obligat ca în baza contractelor subsecvente încheiate cu achizitorul să execute lucrările de întreţinere pe timp de vară şi să presteze servicii de deszăpezire a drumurilor judeţene, efectuând lucrări de întreţinere drumuri în afara cadrului contractual, le-a prestat practic în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său.

Susţine că referirea la clauza inclusă la art. 7 din acordul-cadru a fost făcută, pe de o parte, pentru a justifica inconsecvenţa instanţei de apel în justificarea soluţiei prin reţinerea unor clauze contractuale şi ignorarea altora şi, pe de altă parte, pentru a sublinia conduita şi intenţia reclamantei în executarea lucrărilor respective ce fac obiectul cauzei.

Înţelege recurentul să critice şi susţinerea instanţei de apel privind faptul că reclamanta s-a bazat pe cutuma realizată de situaţiile anterioare episodice în care, între aceleaşi părţi, s-au încheiat actele adiţionale şi a fost posibilă plata unor lucrări în cadrul contractului.

Arată că ipoteza invocată nu produce crearea unei cutume în raporturile dintre părţi, dimpotrivă demonstrează contrariul, că nu a existat o cutumă în acest sens, ci au existat situaţii sporadice şi rare, iar maniera invocată, de a se încheia acorduri de voinţă ulterior executării lucrărilor/prestării serviciilor, nu face decât să gireze o manieră neconformă cu exigenţele legale incidente.

În concluzie, consecinţele îndeplinirii unui act, prestării unui serviciu, pe riscul propriu, chiar dacă a produs îmbogăţirea unui patrimoniu prin diminuarea altuia, se circumscriu situaţiei prevăzute expres de art. 1346 lit. c) C. civ., care, arată recurentul, este exclusă de la aplicarea tratamentului stabilit de legiuitor în cazul îmbogăţirii fără justă cauză.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante, care a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepţia netimbrării. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

La 18 decembrie 2020, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că, deşi recurentul-pârât a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1345-1348 C. civ., în memoriul de recurs a dezvoltat critici concrete doar cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1348 C. civ., în ce priveşte caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, precum şi cu privire la aplicarea greşită a art. 1346 alin. (1) lit. c) C. civ.

În ce priveşte susţinerile recurentei privind interpretarea dispoziţiilor art. 1348 C. civ., acestea sunt nefondate.

Pentru intentarea acţiunii în restituire pentru îmbogăţirea fără justă cauză trebuie să nu existe niciun alt mijloc juridic prin care cel căruia i s-a micşorat patrimoniul să poată obţine ceea ce rezultă din raportul de îmbogăţire. Acţiunea de in rem verso, potrivit art. 1348 C. civ., are caracter subsidiar faţă de orice altă acţiune juridică, neputând fi primită ori de câte ori se constată existenţa vreunei alte acţiuni în realizare de drepturi.

Recurenta-reclamantă a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că, pentru aceeaşi sumă, a promovat o acţiune întemeiată pe răspunderea contractuală împotriva Judeţului Cluj, în acest sens fiind pronunţată decizia civilă nr. 3903/28.09.2018 de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, cu motivarea că lucrările executate de aceasta şi facturate conform facturilor nr. x/01.09.2016 şi nr. y/01.09.2016 exced obiectului acordului cadru nr. 1/2015 şi contractelor de execuţie subsecvente încheiate între părţi, reclamanta neputând invoca răspunderea civilă a pârâtului în temeiul acestor contracte şi în raport de prevederile speciale ale O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune de servicii şi Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Prin urmare, în condiţiile în care, din probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat încheierea unui alt acord juridic al părţilor care să cuprindă executarea lucrărilor pentru care s-au emis cele două facturi a căror plată este reclamată prin prezenta acţiune, în mod judicios a reţinut instanţa de apel faptul că executantul - reclamanta A. S.R.L. nu avea la îndemână alt remediu procesual pentru a obţine contravaloarea resurselor angajate în executarea lucrărilor decât acţiunea fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Argumentul recurentului privind posibilitatea legală a încheierii unui astfel de contract, care să acopere lucrările deja executate, aspect care ar atrage răspunderea contractuală a Judeţului Cluj, nu poate fi primit, de vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, la momentul promovării acţiunii, între părţi nu exista faptic un alt acord semnat.

Totodată, contrar celor susţinute de recurent, aspectele intrate în puterea de lucru judecat, rezultate din decizia nr. 3903/28.09.2018 a Curţii de Apel Cluj, privind inexistenţa unui temei contractual pentru plata celor două facturi reclamate, au fost valorificate în mod judicios prin hotărârea recurată, prin care s-a reţinut că, pe de o parte, îmbogăţirea nu are caracter imputabil, astfel că nu poate fi vorba despre o antrenare a unei eventuale răspunderi civile delictuale şi, pe de altă parte, că pretenţiile reclamantei nu pot avea un temei contractual.

Art. 7 din acordul-cadru nr. 1/2015 au fost invocate în mod formal, de vreme ce recurentul nu a dezvoltat o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei, ci s-a mărginit să afirme că a invocat dispoziţiile acestui articol pentru a sublinia conduita şi intenţia intimatei-reclamante în executarea lucrărilor ce fac obiectul cauzei. Aceste aspecte vizează netemeinicia deciziei atacate, or recursul urmăreşte asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Critica privind reţinerea cutumei de către instanţa de apel nu poate fi primită, întrucât, fără a dezvolta o critică de nelegalitate, recurentul-pârât îşi manifestă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe devolutive, în urma administrării probatoriului. Se constată că aceleaşi critici au fost formulate şi prin memoriul de apel, recurentul-pârât primind deja un răspuns la cele afirmate. Faptul că, prin hotărârea recurată, contrar opiniei recurentului, se confirmă cele statuate în primă instanţă, nu reprezintă un motiv de nelegalitate, în lipsa justificării incidenţei unuia dintre cazurile de casare prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1346 lit. c) C. civ., întrucât intimata-reclamantă a executat lucrările ce fac obiectul prezentului dosar, în interesul său personal şi pe riscul său, ca parte a obligaţiilor ce rezultau din acordul-cadru de lucrări nr. x/07.04.2015.

Critica nu poate fi primită. Sub un prim aspect, instanţa supremă reţine caracterul contradictoriu al argumentelor recurentului, care, pe de o parte, susţine că pretenţiile intimatei-reclamante nu pot fi întemeiate pe acordul-cadru nr. 1/07.04.2015 (aspect reţinut cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 3903/28.09.2018 a Curţii de Apel Cluj), iar, pe de altă parte, susţine că lucrările derivă din obligaţiile asumate prin acelaşi acord-cadru, de a executa lucrări de întreţinere pe timp de vară şi de a presta servicii de deszăpezire pe timp de iarnă.

Pe de altă parte, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în faţa instanţelor devolutive şi pe care instanţa de recurs, în această etapă procesuală, nu îl poate reevalua, lucrările a căror plată o pretinde reclamanta au fost executate pe un drum judeţean aflat în administrarea recurentului-pârât, au fost recunoscute de recurent ca fiind executate cantitativ şi calitativ şi reprezentau atât lucrări solicitate de recurent, incluse în dispoziţia de începere a lucrărilor nr. 3062/22.04.2015 emisă de RAADDP, cât şi lucrări acceptate de aceeaşi parte.

Concret, deşi recurentul a afirmat greşita aplicare a prevederilor art. 1346 lit. c) teza I C. civ., criticile sale vizează reaprecierea materialului probator administrat şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, anume că s-ar fi dovedit împrejurarea că reclamanta a executat lucrările în interes personal şi exclusiv pe riscul său. Or, un atare demers nu vizează legalitatea, ci temeinicia hotărârii atacate, astfel că este străin de scopul căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul recurentului-pârât, ca nefondat.

Ca parte căzută în pretenţii, recurentul-pârât va fi obligat la plata către intimata-reclamantă a sumei de 18.909 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât JUDEŢUL CLUJ, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, împotriva deciziei civile nr. 377/2020 din 8 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 18.909 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.