Dispute over suspension of civil restitution proceedings pending criminal embezzlement investigation and challengeability of refusal to suspend.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a civilă la 17.02.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare acordate nejustificat şi încasate sub forma unor restituiri împrumut care nu au suport real; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente, calculată asupra debitului principal, de la data introducerii prezentei cereri până la data plăţii efective a sumelor solicitate¸ cu obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 72, 73 şi 155 din Legea nr. 31/1990.

Pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii principale şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute, iar în subsidiar anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor A. S.R.L. nr. 1/29.08.2016 şi constatarea nulităţii absolute, iar în subsidiar a nulităţii relative, a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la 20.06.2016 între B. şi pârâtul C., cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 31.01.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională, în raport cu dispoziţiile art. 209 alin. (1) C. proc. civ.

La 28.09.2018, pârâtul B. a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, având în vedere că împotriva acestuia a fost formulată plângere penală pentru comiterea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ce face obiectul dosarului nr. x/2016, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin încheierea din 16.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că în cauză au fost administrate toate probele încuviinţate de către instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 30 ianuarie2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, a fost admisă în parte cererea principală, fiind obligat pârâtul B. să restituie reclamantei suma de 888.500 RON, precum şi dobânda legală de la 17.02.2017 şi până la data restituirii.

A fost obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 13.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reconvenţională ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 31.01.2018, a încheierii din 16.01.2019, precum şi a sentinţei civile nr. 203/30.01.2019, toate pronunţate în dosarul nr. x/2017, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât împotriva încheierii din 31.01.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. şi intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

Prin aceeaşi decizie s-a admis apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva încheierii din 16.01.2019, precum şi a sentinţei civile nr. 203/30.01.2019 pronunţate în acelaşi dosar, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L., s-au anulat încheierea din 16.01.2019 şi sentinţa civilă nr. 203/30.01.2019 şi în rejudecare, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a suspendat judecata cererii principale până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, numai în ceea ce priveşte soluţia ce urmează a fi pronunţată faţă de B..

La 03 decembrie 2019, intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. şi intimatul-pârât C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenţii arată că adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei depinde de aprecierea instanţei, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze ci şi oportunitatea suspendării judecăţii.

Astfel, recurenţii învederează că la baza analizei condiţiilor impuse de textul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru încheierea din 16 ianuarie 2019 de respingere a cererii de suspendare a judecăţii, sunt menţionate acte de procedură ale organului de cercetare penală din anul 2017, respectiv ordonanţa din 3.02.2017 de începere a urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de delapidare şi ordonanţa din 19.09.2017 de confirmare a continuării urmăririi penale.

Arată aceştia că instanţa de apel s-a bazat pe aceste acte, emise încă din anul 2017, în momentul în care prin decizia civilă contestată a considerat că sunt relevante şi susţin temeinicia cererii de suspendare a judecăţii, dar a ignorat că dosarul se află pe rolul instanţelor de judecată din 17.02.2017, iar cererea de suspendare a judecăţii cauzei a fost formulată abia la 14.11.2018, considerând astfel oportună măsura suspendării cauzei, cu motivarea că, "astfel cum rezultă din susţinerile părţilor, în cadrul dosarului penal s-a procedat la administrarea de probe".

Din acest punct de vedere, recurenţii critică temeiurile pe care le-a avut în vedere instanţa de apel în aprecierea oportunităţii luării măsurii suspendării, în contextul în care abia prin nota de sarcini emisă la 2.04.2019, în dosar penal nr. x/2016, deci ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 203/31.01.2019, procurorul a stabilit ca activitate: dispunerea şi efectuarea unei expertize judiciare contabile, cu termen de finalizare 6 luni, începând cu 3.04.2019.

Astfel, recurenţii critică anularea sentinţei civile nr. 203/31.01.2019 pe considerentul că erau îndeplinite la 16.01.2019 condiţiile suspendării potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu ignorarea unui probatoriu complex deja administrat în dosarul civil, pe considerentul că probele sunt criticate prin apel şi se solicită suplimentarea probatoriului, deşi aceste aspecte vizează fondul cauzei, al cererii de apel principal, fără relevanţă în analiza condiţiilor impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Mai subliniază recurenţii că în dosarul penal a fost efectuat un singur act de urmărire penală, respectiv emiterea ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, la 3.02.2017, astfel că nici la data pronunţării încheierii de respingere a cererii de suspendare din 16.01.2019 nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Apreciază recurenţii că temporizarea dosarului civil până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2016 nu este justificată, suspendarea judecăţii nefiind astfel oportună, conducând doar la prelungirea inutilă a dosarului pendinte. De asemenea, se susţine că hotărârea primei instanţe, în condiţiile dezlegării raportului juridic dintre părţi care a făcut obiectul cauzei, nu mai putea fi modificată în sensul admiterii apelului împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecăţii, chiar dacă o astfel de încheiere ar avea un caracter premergător, deoarece astfel de încheieri sunt pronunţate într-o materie specială, cu un regim juridic derogator de la regula de drept comun potrivit căreia încheierile premergătoare pot fi atacate odată cu fondul.

Dispoziţiile art. 414 din C. proc. civ. reprezintă o normă specială derogatorie care instituie reguli diferite în ceea ce priveşte calea de atac şi posibilitatea exercitării acesteia împotriva încheierii de suspendare.

Concluzionează recurenţii că, în luarea măsurii de suspendare a judecăţii, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., încălcând regulile de procedură, criticile încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenţii nu au menţionat dacă sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 14 ianuarie 2020 .

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la 11 februarie 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare se învederează că cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sunt îndeplinite, respectiv s-a început urmărirea penală in personam iar infracţiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale trebuie să aibă o influenţă hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe.

Se mai arată că instanţa de apel nu a analizat chestiunea administrării probatoriului în apel iar, oricum, efectuarea expertizei contabile în dosarul penal nu depinde de acţiunile pârâtului, acesta nefiind în posesia actelor societăţii. Acest criteriu nu este prevăzut de normele legale, ci astfel cum motivează instanţa de apel, poate fi eventual avut în vedere la aprecierea atitudinii pârâtului, prin raportare la dispoziţiile art. 413 alin. (3) C. proc. civ.

Intimatul arată că din actele depuse la dosarul de fond, la filele x din vol. 5, reiese că împotriva recurentului C. şi împotriva intimatului-pârât s-a început urmărirea penală, dosarele fiind conexate.

Intimatul-pârât nu a menţionat în cuprinsul întâmpinării dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la 18 februarie 2020 .

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul declarat recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este fondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În virtutea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Textul de lege menţionat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative, din economia acestuia rezultând că, pentru a se putea dispune măsura suspendării, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: începerea urmăririi penale, infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză şi legea să nu prevadă o altă soluţie, condiţii îndeplinite în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul acestor dispoziţii legale, Curtea de apel analizând corespunzător condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine faptul că instanţa poate suspenda judecarea cauzei atunci când se face dovada că, într-adevăr, sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea o înrâurire directă asupra soluţionării cauzei civile pendinte.

Instanţa supremă reţine că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar are ca obiect obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare acordate nejustificat şi încasate sub forma unor restituiri împrumut care nu au suport real.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că suma de bani solicitată prin cerere reprezintă avansuri spre decontare, însuşite de către pârât, în calitate de administrator al societăţii, în cursul lunilor august şi septembrie 2016, susţinându-se că nu ar fi existat o justificare pentru încasarea acestei sume de bani.

S-a mai menţionat că pârâtul ar fi fost revocat din calitatea de administrator al reclamantei prin decizia asociatului unic nr. 1/07.10.2016, înregistrată la ORC prin menţiunea nr. x/10.10.2016.

Totodată, se reţine că, împotriva pârâtului B., reclamanta A. S.R.L. a formulat o plângere penală, înregistrată sub dosar nr. x/2016 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti.

Prin Ordonanţa din 03.02.2017 emisă în dosarul nr. x/2016, a fost începută urmărirea penală cu privire la infracţiunea de "delapidare" prevăzută de art. 308 rap. la art. 295 C. pen., reţinându-se că, din cuprinsul actului de sesizare reiese că numitul B., în perioada august- septembrie 2016, în calitate de asociat şi administrator al societăţii A. S.R.L., şi-ar fi însuşit suma totală de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare, suma fiind încasată efectiv sub forma unor împrumuturi care nu au avut la bază documente justificative.

Prin Ordonanţa din 19.09.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 în dosarul penal nr. x/2016, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de B. sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de "delapidare" prevăzută de art. 308 raportat la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Se mai reţine din cuprinsul adresei depuse la dosar că, la 28.03.2018, prin Ordonanţa DGPMB - Poliţia Sectorului 6 SICE a fost dispusă reunirea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016, în dosarul reunit efectuându-se cercetări faţă de suspectul B. inclusiv sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de "delapidare" prevăzută de art. 308 raportat la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În atare condiţii, în mod legal instanţa de apel a apreciat că măsura suspendării solicitată de reclamantă întruneşte cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere legătura dintre prezenta cauză, având ca obiect obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 1.042.185,13 RON, reprezentând avansuri spre decontare, însuşite nejustificat de către pârât, în calitate de administrator al societăţii, în cursul lunilor august şi septembrie 2016 şi dosarul penal nr. x/2016

De altfel, recurenţii nici nu au negat existenţa legăturii dintre cele două cauze, fiind nemulţumiţi doar de caracterul inoportun al suspendării cauzei civile.

Motivul recurentei-reclamante, că ar fi fost administrate toate probele în dosarul civil nu poate fi reţinut ca argument în sensul nerespectării regulilor privind suspendarea judecăţii, întrucât dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., aplicate de instanţa de apel, nu instituie o asemenea condiţie.

Nu se poate susţine cu temei că suspendarea judecării cauzei conduce la tergiversarea cauzei, astfel cum menţionează recurenta, atâta vreme cât instanţa de apel a apreciat că se impune măsura suspendării, în raport cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în urma unei analize riguroase a condiţiilor impuse de acest text de lege.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, cât şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în virtutea respectării principiului aflării adevărului, instanţa este datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.

Termenul în care este înfăptuită justiţia este esenţial pentru garantarea eficacităţii sale, însă susţinerea recurenţilor referitoare la faptul că, prin admiterea cererii de suspendare, instanţa de judecată creează un dezechilibru semnificativ în ceea ce priveşte soluţionarea cu celeritate a prezentei cauze, nu poate fi primită.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (3) C. proc. civ., dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză, instanţa poate revoca măsura suspendării.

În concluzie, instanţa de recurs, învestită în o cale de atac extraordinară, nu poate verifica decât îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune măsura facultativă a suspendării, nu şi oportunitatea luării unei atare măsuri.

Criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 414 C. proc. civ. sunt nefondate, în contextul în care, în cauză, pârâtul B. a formulat apel atât împotriva încheierii din 16.01.2019 prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 203 din 30 ianuarie2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.

Din interpretarea dispoziţiilor textului normativ invocat rezultă că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul, potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., care constituie reglementarea de drept comun în materie.

În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională a României în decizia nr. 9/2018, de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., prin care a reţinut următoarele:

"chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ., care constituie reglementarea de drept comun în materie; caracterul raţional şi obiectiv al diferenţei de tratament juridic al normei procedurale cuprinse în art. 414 alin. (2) C. proc. civ. rezultă din grija legiuitorului de a nu întârzia judecarea cauzei, prin judecarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare.

Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1582/2019 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.