Peremption of appeal clock after suspension for constitutional review: start date determined by Official Monitor publication date

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 28 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI B., anularea deciziei nr. 134/01.07.2016 de încetare de drept a contractului de muncă, emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea în situaţia anterioară încetării de drept a contractului de muncă şi reintegrarea sa în muncă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 362 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 55, art. 56, art. 50 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii), H.G. nr. 119/2014, art. 1 alin. (2), art. 5 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 20 februarie 2002, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 76/2002.

Prin încheierea din 21 februarie 2017, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea formulată de contestatoarea A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 362 alin. (3) şi (4), art. 301 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Prin sentinţa nr. 639 din 27 februarie 2017, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI B..

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta A. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (3) şi (4) şi art. 301 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu care Tribunalul Dolj a învestit Curtea Constituţională.

Prin încheierea din 6 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a dispus menţinerea măsurii suspendării cauzei, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a dosarului nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 392/20.05.2019, Curtea Constituţională a României a respins excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile art. 301 alin. (2) şi ale art. 362 alin. (3) şi (4) coroborate cu dispoziţiile alin. (7) şi alin. (8) ale aceluiaşi articol din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Prin decizia civilă nr. 3220/2019 din 05 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis excepţia perimării, invocată din oficiu şi a constatat perimat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 639 din 27 februarie 2017 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI B..

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova pentru soluţionarea apelului pe fond.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată că înţelege să invoce ca motiv de nelegalitate interpretarea greşită şi, pe cale de consecinţă, aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., art. 418 alin. (1) C. proc. civ., art. 415, art. 5 şi 6 C. proc. civ., art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Se mai arată că instanţa de apel a suspendat cauza în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, după care, în Monitorul Oficial nr. 392/20.05.2019, a fost publicată Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă în faţa primei instanţe, dată la care aceasta susţine că a luat cunoştinţă de respectiva decizie.

Autoarea recursului precizează că, aşa cum reiese inclusiv din cuprinsul respectivei decizii, aceasta a fost comunicată instanţei de fond, respectiv, Tribunalului Dolj, şi nu recurentei, care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, cu toate că, în opinia acesteia, comunicarea tuturor actelor de procedură era obligatorie, conform art. 154 C. proc. civ.

Se mai arată că instanţa de apel a emis actul procedural al citaţiei în data de 15 noiembrie 2019, cu 5 zile înainte de împlinirea termenului de perimare.

Faţă de aspectele mai sus expuse, autoarea recursului consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., nefiind împlinit termenul de 6 luni prevăzut de lege, dispoziţiile art. 418 alin. (1) din acelaşi act normativ, nefiind în ipoteza unei lipse de stăruinţă a părţilor, precum şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Făcând referire la conţinutul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, autoarea recursului afirmă că, în niciun caz, termenul de perimare nu poate să curgă anterior publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, acesta din urmă fiind, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, momentul de la care este asigurată opozabilitatea faţă de toţi subiecţii de drept, care, în plus, coincide şi cu data la care cauza putea fi repusă pe rol.

Cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale a României, recurenta arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în mai multe rânduri, oferind drept exemplu elocvent Decizia nr. 223/13.03.2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 18 aprilie 2012, din care se reproduce un pasaj.

Ca şi concluzie, recurenta arată că nu se poate susţine împlinirea termenului de perimare cât timp, de la publicarea şi luarea la cunoştinţă a deciziei CCR (20.05.2019) şi până la îndeplinirea unui act de procedură în cauză (citaţia din 15.11.2019) nu au trecut cele 6 luni necesare în vederea perimării apelului, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Cu toate acestea, recurenta susţine că, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, instanţa e cea care are obligaţia de a repune pe rol, din oficiu, cauzele suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a sesizării instanţei de contencios constituţional, neputând intra în calcul vreo culpă a părţii.

Considerând, aşadar, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 416 alin. (3), art. 415, art. 5 şi 6 C. proc. civ., şi în mod special, dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia, nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, recurenta susţine că motivele ce stau la baza obligaţiei de a repune cauza pe rol din oficiu se întemeiază pe faptul că reluarea judecării procesului în contextul art. 415 C. proc. civ. se dispune la cererea părţilor numai în cazurile menţionate în cadrul acestui articol, între care nu figurează şi cele suspendate potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, formularea de către parte a unei cereri de repunere a cauzei pe rol în vederea reluării judecăţii este necesară numai în cazurile menţionate la art. 415 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., iar pentru restul ipotezelor, cauza trebuie repusă pe rol din oficiu sau la cerere, în funcţie de caracterul motivului care a determinat suspendarea, de ordine publică sau privată, după caz.

Cu alte cuvinte, recurenta susţine că existenţa unei cereri a părţii interesate privind repunerea cauzei pe rol se impune numai în cazurile menţionate expres la art. 415 pct. 1 şi 2 din C. proc. civ., precum şi în cazurile de suspendare de drept sau facultativă determinate de motive de ordine privată, nu şi în situaţia de faţă, când sunt aplicabile prevederile art. 415 pct. 4 C. proc. civ.

Făcând referire la dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., autoarea recursului arată că repunerea pe rol, din oficiu, a cauzei este justificată de existenţa unui interes public, care derivă din însăşi raţiunea suspendării cauzei, în situaţia de faţă, fiind vorba de lămurirea instanţei cu privire la constituţionalitatea dispoziţiei legale aplicabile în cauza a cărei suspendare s-a dispus.

În susţinerea afirmaţiilor sale, recurenta invocă Decizia Î.C.C.J. nr. 9/2019 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care aceasta consideră că Înalta Curte a tranşat implicit o problemă de drept, respectiv, eventuala incidenţă a perimării (art. 416 alin. (1) C. proc. civ.) în cazul suspendării de drept a judecării cererii, până la soluţionarea căii de atac împotriva respingerii cererii de intervenţie, conform art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, reproducând, în acest sens, considerentul 52 din decizia mai sus amintită.

Totodată, autoarea recursului aduce în sprijinul susţinerilor sale, inclusiv argumentul analogiei, astfel cum acesta reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, deşi art. 415 "tace" în privinţa indicării celui care are obligaţia de a face demersul necesar în vederea reluării judecăţii, pot fi aplicate, prin analogie, dispoziţiile legale privitoare la situaţiile asemănătoare, în baza art. 5 C. proc. civ.

În această situaţie, recurenta apreciază că dispoziţia asemănătoare aplicabilă este cea indicată de art. 415 pct. 3 C. proc. civ., considerând că nu există niciun motiv pentru a face distincţie între o hotărâre a CJ.U.E. sau a Î.C.C.J. şi o decizie a CCR, toate fiind chestiuni prejudiciale.

Ca un argument suplimentar, recurenta arată că pct. 3 al art. 415 C. proc. civ. a fost modificat la 21 decembrie 2018, tocmai ca urmare a jurisprudenţei unitare a curţilor de apel şi a deciziilor Curţii Constituţionale, care au statuat că judecata se reia din oficiu în toate cazurile în care ne aflăm în prezenţa unei chestiuni prejudiciale care, potrivit legii, este de competenţa exclusivă a altei instanţe, fiind de ordine publică.

Aşadar, opinia recurentei este în sensul că, în ipoteza sesizării instanţei de contencios constituţional, nu poate fi asimilat cazul de suspendare prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu situaţiile în care partea este obligată să solicite repunerea cauzei pe rol.

Procedând la analiza cazurilor de reluare a judecării procesului, prevăzute de art. 415 C. proc. civ., recurenta semnalează faptul că, spre deosebire de situaţiile prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 7 sau de ipoteza prevăzută de art. 520 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., în care legea dispune ca judecata să se reia din oficiu, părţile sunt obligate să formuleze cerere de repunere pe rol numai dacă suspendarea s-a dispus prin acordul lor sau din cauza lipsei/absenţei lor ori în cazul neindicării persoanei interesate care urmează să fie introdusă în cauză, după pierderea capacităţii de folosinţă a părţii iniţiale (art. 412 alin. (1) pct. 1-6 C. proc. civ.).

Se mai arată că, spre deosebire de ipotezele de suspendare voluntară şi anumite ipoteze de suspendare de drept (art. 412 alin. (1) pct. 1-6) sau chiar anumite ipoteze de suspendare facultativă (cum ar fi suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), sesizarea instanţei de contencios constituţional are un vădit caracter de ordine publică.

În final, recurenta susţine că, deşi actualul C. proc. civ. nu mai prevede o suspendare de drept a cauzei în ipoteza sesizării Curţii Constituţionale, ci una facultativă, caracterul de normă de ordine publică se păstrează, mecanismul fiind creat pentru a lămuri instanţa referitor la constituţionalitatea normelor aplicabile, astfel încât, odată cu intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. şi abrogarea, prin Legea nr. 177/2010, a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, toate argumentele converg în favoarea soluţiei de repunere a cauzei pe rol din oficiu, atunci când are loc o sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate urmată de o suspendare a cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La 10 februarie 2020, recurenta a formulat, în nume personal, o completare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea excepţiei perimării şi judecarea pe fond a cauzei, arătând că, deşi nu are studii juridice, a dat dovadă de un minim de diligentă şi dosarul nu a rămas în nelucrare din vina acesteia, considerând că apărătorul ales urma a se ocupa de tot ceea ce era necesar ca procedură.

Se mai arată că, atâta vreme cât intenţia recurentei era de a obţine o soluţie pe fond, neîndeplinirea la timp a tuturor actelor de procedură de către domnul avocat, în eventualitatea în care repunerea pe rol a cauzei nu se făcea din oficiu, este un motiv temeinic justificat care a împiedicat-o să stăruie în judecata apelului.

De asemenea, recurenta invocă şi anumite probleme personale cu care s-a confruntat, arătând, în plus, că, până în data de 22 noiembrie 2019, nu a cunoscut faptul că avocatul său se va suspenda din avocatură.

Totodată, autoarea recursului mai menţionează că, la termenul din 17 ianuarie 2019, a fost prezentă la Curtea Constituţională, că respingerea excepţiei a fost afişată pe site-ul CCR aproximativ în data de 13 februarie 2019, iar textul deciziei a fost încărcat în secţiunea acces părţi a site-ului aproximativ în data de 02.05.2019, după care, în Monitorul Oficial nr. 392 din 20 mai 2019 decizia a fost publicată, fiind în vigoare de la acea dată.

În final, recurenta susţine că excepţia perimării nu poate fi invocată pentru prima oară în instanţa de apel, arătând că, în drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 416, art. 418 alin. (3) şi art. 420 alin. (3) din C. proc. civ.. În dovedirea cererii, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând, în acest sens, un set de înscrisuri.

La solicitarea Înaltei Curţi, recurenta, personal, a menţionat că este de acord ca recursul să fie soluţionat de completul de filtru dacă acesta este admisibil .

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI B. la 29 ianuarie 2020, iar completarea la cererea de recurs a fost comunicată intimatei la 18 februarie 2020 .

La 13 februarie 2020, intimata a formulat întâmpinare la care a ataşat şi împuternicire de reprezentare juridică a d-nei consilier juridic C., solicitând respingerea cererii de recurs şi menţinerea soluţiei pronunţate în apel .

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 25 februarie 2020 .

Potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La 12 martie 2020, intimata UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI B. a transmis anumite precizări la completarea de recurs formulată de recurenta A., arătând că nu pot fi luate în considerare motivele invocate de recurentă, întrucât acestea sunt de natură extrajudiciară şi privesc în exclusivitate părţile, nicidecum pe eventualii apărători, considerând că recurenta a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de soluţia Curţii Constituţionale de pe site-ul acestei instanţe.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Intimata-pârâtă a formulat un punct de vedere cu privire la concluziile acestuia, prin care învederează că, în opinia intimatei, recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 3220/2019 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, deşi recurenta nu şi-a subsumat criticile unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă apreciază că, în raport de invocarea, prin memoriul de recurs, a aplicării greşite a unor norme de procedură civilă, respectiv art. 416 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte împlinirea termenului de 6 luni, art. 415, art. 416 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 5 şi art. 6 C. proc. civ. cu privire la cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, art. 418 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte lipsa de stăruinţă a părţilor, precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, criticile recurentei se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, se reţine că art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

În speţă, se reţine că, prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei aflate în apel, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (3) şi (4) şi art. 301 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu care Tribunalul Dolj a sesizat Curtea Constituţională.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă".

Tot astfel, art. 418 alin. (1) C. proc. civ., statuează următoarele:

"Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată".

Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Totodată, se reţine că, potrivit art. 147 din Constituţia României, "deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Raportat la textele legale anterior citate, instanţa supremă apreciază că opinia instanţei de apel în sensul că termenul de perimare ar fi început să curgă de la data pronunţării deciziei nr. 86/13.02.2019 este nelegală, fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. raportate la art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

În cauză, se reţine că, prin Decizia nr. 86/13.02.2019 a Curţii Constituţionale, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate formulată de petenta A., constatându-se că dispoziţiile art. 301 alin. (2) şi ale art. 362 alin. (3) şi (4) coroborate cu cele ale alin. (7) şi alin. (8) ale aceluiaşi articol din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Decizia antemenţionată a CCR a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 20.05.2019.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 86/13.02.2019, respectiv de la 20.05.2019.

Întrucât textul constituţional consacră regula potrivit căreia deciziile Curţii Constituţionale au efect de la publicare, împrejurarea evocată de instanţa de apel, anume prezenţa recurentei-reclamante A. la data la care au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de contencios constituţional, apare ca irelevantă.

Pe cale de consecinţă, se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., casarea deciziei atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată.

Celelalte critici ale recurentei-reclamante nu se mai impun a fi analizate, faţă de împrejurarea că data în raport cu care s-a apreciat că a început să curgă termenul de perimare a fost greşit stabilit de instanţa de apel.

În rejudecare, instanţa de apel urmează a analiza incidenţa dispoziţiilor art. 415, art. 416 alin. (3), art. 417 şi 418 C. proc. civ., în raport de termenul de 6 luni stabilit de art. 416 alin. (1) din acelaşi cod, care curge de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 86/13.02.2019 în Monitorul Oficial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 3220/2019 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.