Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 65/2022 AI generated

Inadmissibility of appeal against decision declaring peremption of prior appeal as irrecoverable

Case Number Decizia nr. 65/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

**Final operative outcome:** The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving the lower court's decision declaring the prior appeal statute-barred (perimated) in force. **Dispute and material facts:** The case involved a civil dispute where the appellant filed an appeal against a Court of Appeal decision that had previously declared another appeal by the same party time-barred. The appellant challenged this procedural dismissal by filing a second appeal. **Decisive legal basis:** The court ruled that a decision rendered in the context of a final appeal (recurso) is irrecoverable and cannot be subject to a further appeal, upholding the principle of the legality of remedies and the prohibition against "appeal on appeal." The court held that while procedural incidents like statute-barred appeals are generally appealable, a decision on such an incident reached during the final appellate stage is itself final and irrecoverable, and the erroneous indication of an available right of appeal in the previous decision's operative part does not create a legal right to exercise a remedy not provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 253 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against decision declaring peremption of prior appeal as irrecoverable: Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".

Keywords

AI generated
principle of legality procedural rights appealability of remand decision time of filing objection of unconstitutionality civil dispute

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 63/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a constatat perimată cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 8119/14.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A., la data de 25 noiembrie 2021.

La termenul de judecată acordat, din data de 20 ianuarie 2022, stabilit pentru judecata recursului, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie inadmisibilitatea căii de atac, având în vedere că, în acest dosar, este vorba despre o cerere de recurs care a fost perimată, pe vechiul C. proc. civ., şi împotriva acelei constatări de perimare recurenta a declarat recurs.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, inadmisibilitatea căii de atac declarate în cauză, Înalta Curte urmează să o admită şi să respingă recursul, ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit, şi a căilor de atac.

În speţă, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii prin care s-a constatat perimat un alt recurs exercitat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 8119 din 14 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".

Din textul legal citat rezultă că hotărârile pronunţate de curţile de apel cu ocazia soluţionării recursurilor nu mai pot fi atacate cu recurs, întrucât nu se găsesc cuprinse în dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.

De asemenea, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile cele "date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

În consecinţă, legea nu prevede în general posibilitatea de a se ataca o hotărâre dată asupra recursului cu alt recurs.

Astfel, cu referire la dispoziţiile procedurale care circumstanţiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac, care a fost epuizată prin exercitarea dreptului la recurs (având în vedere sistemul unicităţii căilor de atac).

A fortiori, întrucât perimarea este un simplu incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul judecăţii pe cale de excepţie, nu se poate admite ca, pentru hotărârea prin care se rezolvă acest incident, să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului, astfel că, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluţionată prin reţinerea unui incident procedural, cum este cel al perimării, au caracter irevocabil.

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menţionează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înţeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac şi decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării tocmai în legătură cu judecata unui recurs, cum este cazul de faţă.

Aceasta, întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului (altfel spus, recurs la recurs), după ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.

La aceeaşi concluzie conduce şi coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi de art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Or, hotărârea pronunţată asupra perimării, care reprezintă un incident procedural, poate fi atacată cu recurs numai dacă şi hotărârea care s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului - "accesorium sequitur principale").

Chiar dacă în dispozitivul hotărârii atacate s-a menţionat "Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare", potrivit principiului legalităţii căilor de atac, o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitiv.

Aşadar, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Având în vedere principiul legalităţii, conform căruia căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite de normele legale, indicarea greşită în dispozitivul hotărârii a posibilităţii exercitării recursului nu dă dreptul părţii să promoveze o cale de atac neprevăzută de lege.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Ca atare, cum exercitarea unei căi de atac nu se poate face decât în cadrul sistemului legal reglementat, rezultă că recursul, fiind exercitat în speţă în afara sistemului permis de lege, este inadmisibil, sens în care va fi respins.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 63/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 63/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.