Denial of legal set-off between insolvency estate and creditor due to claim arising after opening of insolvency proceedings

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 19.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Autonoma pentru Activităţi Nucleare R.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. prin care a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 2.106.843,49 RON, reprezentând contravaloarea regularizării bonusului aferent perioadei ianuarie- decembrie 2016, conform Deciziei ANRE nr. 347/15.03.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 875/01.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Regia Autonoma pentru Activităţi Nucleare R.A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 825/2021 din 12 mai 2021 a admis apelul formulat de apelanta Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare R.A., prin lichidator judiciar A. SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 875/01.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A..

A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată.

La data de 25 iunie 2021 (data poştei), pârâta Compania Naţională de Trmasport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 825/2021 din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material incidente. Concret instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv a celor vizând principiul forţei obligatorii a convcnţiilor civile reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ., principiu care se răsfrânge şi asupra clauzelor contractuale vizând condiţiile în care Transelectrica este îndreptăţită să refuze plata sumelor pretinse de B..

De asemenea, se mai susţine că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1350 alin. (2) C. civ., care prevede că o persoană răspunde contractual doar atunci când, fără justificare nu îşi execută obligaţiile pe care le-a contactat.

Justificarea pârâtei pentru neexecutarea obligaţiei de plată este întemeiată, întrucât intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, iar prevederile contractuale agreate de părţi, care fac trimitere la art. 17 alin. (5) din Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 116/2013 obligă la achitarea facturilor emise de B..

B. nu poate pretinde plata, dacă nu şi-a îndeplinit ea însăşi obligaţiile asumate în temeiul contractului, sens în care cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

Factura emisă de B. nu a fost achitată de către Transelectrica, întrucât pârâta a aplicat prevederile art. 17 alin. (5) din Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 116/2013, act care stă la baza contractului agreat de părţi.

Pârâta a solicitat compensarea de drept a sumei de 2.106.843,49 RON debit principal cu parte din suma de 63.647.054 RON datorată de B. în considerarea prevederilor art. 17 alin. (5) din Ordinul ANRE nr. 116/2013, însă instanţa de apel a constatat eronat faptul că legislaţia specială din domeniul insolvenţei înlătură posibilitatea compensării legale a creanţelor născute ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze dispoziţiile art. 1616-1617 C. civ. şi ale art. 52 şi art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 şi să le aplice la situaţia dedusă judecăţii este total eronată.

Faţă de caracterul reciproc al creanţelor menţionate, instanţa de apel ar fi trebuit să dea eficienţă compensării legale până la concurenţa sumei mai mici, stabilind totodată că acest mijloc de stingere a obligaţiilor reciproce este compatibil cu art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006 instituie posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanţei sale cu cea a debitorului atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1616-1617 C. civ.. Prin această prevedere se garantează dreptul de creanţă al creditorului asupra patrimoniului debitorului.

Compensaţia legală operează de drept, ori de câte ori sunt întrunite condiţiile prevederilor art. 1616 -1617 C. civ., iar invocarea în cursul procesului reprezintă un mijloc de apărare pus la dispoziţia pârâtului şi care duce la respingerea în tot sau în parte a pretenţiilor reclamantului, dacă cele trei cerinţe cumulative se verifică.

Recurenta susţine că situaţia în speţă nu reprezintă unul dintre cazurile de excludere a compensaţiei, chiar şi în ipoteza în care s-ar interpreta că este vorba de o creanţă ulterioră deschiderii procedurii insolvenţei ce se compensează cu una curentă deţinută de Transelectrica.

Concluzia instanţei de apel nu are suport legal nici în legea insolvenţei şi nici în C. civ., existând posibilitatea compensării unor creanţe şi datorii reciproce. Mai mult, există reglementări europene care se aplică cu prioritate şi care permit compensarea creanţelor indiferent de momentul naşterii acestora înainte sau după data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva unui debitor.

Stingerea prin compensare a creanţelor reciproce existente între părţi nu aduce atingere dispoziţiilor art. 123-125 din Legea nr. 85/2006 care reglementează ordinea de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare, cât timp însuşi legiuitorul a prevăzut printr-o dispoziţie expresă din acelaşi act normativ că o atare operaţiune este permisă.

În continuare, recurenta solicită ca în situaţia în care nu ar fi apreciate incidente prevederile privind compensaţia legală, să se constate faptul că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei solicitate, iar B. nu este îndreptăţită să solicite plata bonusului de cogenerare, potrivit prevederilor art. 17 alin. (5) din Regulamentul privind stabilirea modului de colectare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 166/2013, act care stă la baza raportului juridic obligaţional şi de la care nu se poate deroga.

Cum în speţă suma datorată de CNTEE Transelectrica S.A. este mai mică decât suma datorată de B. este evident că intimata-reclamantă nu este îndreptăţită să mai solicite obligarea la plata sumei de 2.106.843,49 RON.

În continuare, recurenta face un istoric al emiterii facturii nr. x pe care a înaintat-o către B. la data 09.04.2014, care a fost refuzată la plată, cu motivarea "până la pronuţarea unei hotărâri definitive". Acest litigiu a fost soluţionat definitiv la data de 25.09.2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Facturile privind debitul principal şi penalităţi nu au fost contestate de către B. ca mod de calcul, faptul că a fost contestată în contencios administrativ Decizia Preşedintelui ANRE nr. 743/2014 nu are nicio relevanţă, decizia fiind obligatorie şi producând efecte în continuare, simpla plângere neducând la suspendarea aplicării Ordinului.

Prevederile art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 116/2013 sunt incidente, chiar dacă împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenţei. Legea insolvenţei nu conţine prevederi care pot înlătura clauza de natură tehnică şi financiară din contractele reglementate încheiate între părţi şi în lipsa cărora contractul nu s-ar mai putea derula.

Recurenta apreciază că se impune ca instanţa de recurs să dea indicaţii instanţei de apel în sensul reevaluării chestiunilor legate de reevaluarea temeiniciei existenţei şi întinderii pretenţiilor, a compensării creanţelor reciproce, urmând ca toate acestea să fie reevaluate în rejudecare.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, cu consecinţa respingerii cererii reclamantei şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10 august 2021, intimata-reclamantă Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare RA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28.10.2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Prin încheierea din 27.01.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 03.03.2022, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Nţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Recursul recurentei-pârâte s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aşa încât, prin raportare la textele de lege invocate prin cererea de chemare în judecată dar şi în apărare, de către pârâtă, atât în faţa primei instanţe cât şi în faza apelului şi respectiv, a recursului, s-a analizat dacă instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, în lumina particularităţilor speţei şi a normelor de drept material incidente în dosar.

Se observă, cu întâietate, că recurenta nu contestă debitul pretins de către intimata-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în considerarea Deciziei ANRE. nr. 347/15.03.2017 prin care s-a avut în vedere regularizarea plăţilor corespunzătoare bonusului aferent cantităţii de energie electrică produsă în cogenerare şi livrată prin centrala C. aparţinând reclamantei, dar că ceea ce se susţine în combaterea pretenţiilor rezultate din Decizia ANRE, obligatorie pentru părţi, este nesocotirea de către instanţa de apel a compensării, ca mod de stingere a obligaţiilor dintre părţi.

Această chestiune, invocată şi în apărare în faţa tribunalului, are în vedere faptul că la rândul ei recurenta deţine împotriva intimatei o creanţă rezultată din supracompensarea activităţii de producere a energiei electrice în cogenerare de înaltă eficienţă, pentru centrala C. şi că, prin raportare la momentul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva reclamantei, la 18.09.2013, cel puţin cu privire la suma de 2.106.843,49 RON aferentă facturii nr. x/22.03.2017, emisă potrivit cu contractul nr. x/2011 şi în baza Deciziei ANRE. nr. 347/15.03.2017, trebuia să se ţină seama de compensarea legală şi de dispoziţiile art. 1616 şi urm. din C. civ. incidente în cauză.

Asupra acestui aspect, al compensării, în mod corect s-a aplecat însă instanţa de apel când a considerat că dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei constituie o excepţie de la regula consacrată de art. 75 din aceeaşi lege, fiind totodată şi norme speciale, derogatorii de la dreptul comun (art. 1617 din C. civ.), având o aplicare prioritară în dosar.

Sub aspectul debitului necontestat în cauză de către recurentă şi din perspectiva hotărârilor judecătorului-sindic referitoare la tabelul creditorilor şi la momentul naşterii creanţelor Companiei Naţionale de Transport al Energiei Transelectrica S.A.. împotriva intimatei-debitoare, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, dar anterior declarării falimentului debitoarei, instanţa de apel a apreciat în mod legal că nu se poate reţine compensarea, textul de lege invocat anterior (art. 52) stabilind fără echivoc faptul că "deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Prin decizia recurată nu s-a nesocotit, cum consideră recurenta, principiul forţei obligatorii a contractelor reglementat de art. 1270 alin. (1) din C. civ., deoarece instanţa de apel nu s-a aplecat să cerceteze refuzul justificat sau nu al pârâtei de a achita sumele pretinse de B.., ci a subliniat aspectul prioritar al aplicării normelor speciale din materia insolvenţei, luând în mod legal în considerare hotărârile judecătorului-sindic pronunţate în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei B..

Legea nu interzice compensarea creanţelor între creditor şi debitor însă această operaţiune juridică trebuie, în procedura insolvenţei, supusă controlului şi cenzurii judecătorului-sindic, acesta fiind cel îndreptăţit să constate îndeplinite condiţiile legale pentru a avea loc compensarea.

La momentul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva reclamantei-debitoare îşi găseau aplicabilitatea prevederile exprese şi imperative ale art. 52 din Legea nr. 85/2006, aşa încât, operaţiunea compensării uzitată şi pentru creanţele ulterioare deschiderii procedurii, indiferent de momentul naşterii acestora şi de procedura în care au luat fiinţă sau de natura creanţelor ori de calitatea creditorilor, cum consideră recurenta, nu poate fi reţinută.

Faţă de cele expuse, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 825 din 12.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare RA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 825/2021 din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ pentru ACTIVITĂŢI NUCLEARE R.A. prin lichidator judiciar A. SPRL.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2022.