Nullity of cassation appeal for failure to allege specific legal error rather than re-litigating factual findings in civil liability for defamation

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 11 decembrie 2018, la Tribunalul Specializat Cluj, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D. şi E.: să constate încălcarea de către pârâţi, a dreptului la propria imagine, reputaţie şi onoare a reclamantei, prin publicarea unor informaţii neadevărate şi neverificate din cel puţin două surse, să fie obligaţi pârâţii să nu mai publice opinii/informaţii neadevărate care să aducă atingere onoarei, demnităţii, reputaţiei şi imaginii reclamantei, să fie obligaţi pârâţii să şteargă de pe site-ul www.x.ro articolele menţionate în acţiune şi să publice pe prima pagină a site-ului sentinţa de admitere a acţiunii, să fie obligaţi pârâţii la plata, în solidar, de daune morale în cuantum de 300.000 de RON către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 440/2020, pronunţată la data de 18.03.2020 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., F., D., E.; au fost compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A., solicitând, în principal, admiterea apelului aşa cum a fost formulat, anularea sentinţei apelate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, iar, în subsidiar, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

La data de 03.03.2021 apelanta A. a formulat completare/precizare a apelului, solicitând instanţei să ia în considerare şi motivele prezentate în această completare.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 337/2021 a admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 440/2020, pronunţată la data de 18.03.2020 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată si în consecinţă:

A obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului reclamantei la propria imagine, reputaţie si onoare, prin publicarea unor informaţii nereale.

A obligat pârâţii să publice pe site-ul www.x.ro prezenta decizie.

A obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată parţiale de 2.000 RON în primă instanţă.

A respins restul pretenţiilor din cererea de chemare în judecată.

A obligat intimaţii să plătească apelantei suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, parţiale.

La data de 13 august 2021, recurenţii-pârâţi S.C. B. S.R.L., C., D. şi E. au formulat declaraţie de recurs împotriva deciziei civile nr. 337/2021 din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 august 2021.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii apreciază că este incident acest motiv de casare, instanţa de apel interpretând greşit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.

După prezentarea aspectelor prealabile referitoare la situaţia de fapt, recurenţii precizează motivele pentru care normele juridice din materia răspunderii civile delictuale au fost greşit aplicate de instanţa de recurs.

Pentru a afirma că în cauza de faţă fapta ilicită nu există, recurenţii arată că existau numeroase neclarităţi cu privire la situaţia deputaţilor şi exista şi un schimb de documente oficiale între instituţiile statului, fiind absolut firesc ca în articolele publicate să se discute despre existenţa unei incompatibilităţi/conflict de interese în ceea ce o priveşte pe doamna A..

Autoritatea Electorală Permanentă este cea care a pus în discuţie interdicţia de a ocupa un loc în Parlamentul României, pentru motivul arătat anterior, iar acest fapt a făcut obiectul mai multor articole de presă, redactate de publicaţii diverse.

În mod corect a constatat instanţa de fond că în articolele publicate, afirmaţiile factuale prezintă stări de fapt care au fost confirmate şi care respectă cerinţa unei minime baze factuale.

Recurenţii susţin că au făcut dovada în faţa instanţei de fond că la acel moment plana o stare de incertitudine cu privire la existenţa sau nu a unei incompatibilităţi şi că au existat numeroase ziare care au publicat articole făcând referire la incompatibilitatea intimatei.

Se mai apreciază că în ceea ce priveşte menţionarea din greşeală a existenţei unei "condamnări penale", această eroare este una scuzabilă, având în vedere faptul că jurnaliştii nu au calitatea de specialişti ai dreptului. În consecinţă, în situaţia de faţă, există o eroare care nu poate fi imputată jurnalistului, având în vedere că până recent, C. pen. incrimina la art. 301 infracţiunea de Conflict de interese, redenumită astăzi Traficarea funcţiei pentru favorizarea unei persoane.

În concret, reclamanta îndeplineşte o funcţie publică, prin urmare restrângerea sferei vieţii private a acesteia, sub aspectul modului în care îşi îndeplineşte activitatea este pe deplin justificată, neexistând argumente rezonabile care să atingă o concluzie contrară.

Reclamanta avea posibilitatea şi dreptul la replică la aceste articole, precum şi posibilitatea de a posta un mesaj pe pagina de internet a ziarului.

În condiţiile în care după ce a fost sancţionată administrativ, reclamanta a candidat pentru un nou mandat în Parlamentul României, iar după validarea mandatelor de către comisia de validare din Parlamentul României a venit o solicitare din partea ANI pentru a pune în discuţie anularea acestei validări pentru mai mulţi deputaţi, context în care s-a ajuns la ameninţări cu plângeri penale atât din partea ANI cât şi din partea unor parlamentari, recurenţii apreciază că şi această formă de comunicare publică pe care a făcut-o ANI a creat o aparenţă de caz penal faţă de intimată şi o incertitudine cu privire la existenţa sau nu a unei incompatibilităţi.

Ca atare, din felul în care sunt redactate articolele, nu se încearcă denaturarea situaţiei de fapt, ci sunt prezentate informaţii reale privind aspectele reţinute de ANI privind conflictul de interese în care se afla intimata. Singura eroare de redactare a articolului constă în faptul că s-a calificat în mod eronat un litigiu de contencios administrativ ca fiind un litigiu de drept penal.

Recurenţii fac trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, privind distincţia între afirmaţiile factuale şi judecăţile de valoare.

În consecinţă, rezultă că există o bază factuală minimă. Având în vedere că în articolele prezentate sunt efectuate referiri la o persoană publică, este permisă prezentarea tuturor informaţiilor care manifestă interes pentru public. Astfel, este conform realităţii faptul că ANI a constatat faptul că intimata s-a aflat în conflict de interese, că Înalta Curte a menţinut această decizie, singura neconcordanţă se referă la calificarea respectivei decizii ca fiind una de natură penală.

Se mai face trimitere la opiniile doctrinare prin care s-a afirmat că demersul jurnalistic se manifestă liber, fiind la libera apreciere a jurnalistului, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în sensul că activitatea jurnalistică presupune o anumită doză de exagerare stilistică.

Un alt aspect se referă la modalitatea în care presa îşi îndeplineşte rolul său în soluţionarea cauzei, ca atare, judecăţile de valoare pot utiliza o doză de ironie, exagerare, iar cititorii au posibilitatea de a-şi însuşi sau nu aceste judecăţi de valoare.

Pentru aceste considerente, recurenţii apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material din materia răspunderii civile delictuale, reţinând existenţa faptei ilicite.

În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, recurenţii susţin că acesta nu există, instanţa de apel apreciind în mod greşit faptul că afirmaţiile referitoare la pretinsa condamnare penală şi la incompatibilitate sunt de natură a afecta atât dreptul la onoare şi reputaţia reclamantei, cât şi dreptul său la imagine, prejudiciul fiind inerent valorilor încălcate.

Niciuna dintre condiţiile cerute de lege pentru ca prejudiciul să fie reparabil nu este îndeplinită, instanţa de apel făcând o interpretare eronată a normelor de drept material incidente.

Intimata nu a indicat şi probat existenţa vreunui prejudiciu, aceasta făcând referire în mod formal la încălcarea dreptului la imagine şi s-a rezumat la a indica doar existenţa campaniei, fără a individualiza prejudiciul şi a-l proba.

Recurenţii mai arată că articolul unde s-a menţionat condamnarea penală a avut 200 de accesări şi intimata a fost realeasă deputat în Parlamentul României, vicepreşedinta Comisiei juridice din Parlament. Mai mult, jurisprudenţa CEDO este foarte clară, parlamentarul trebuie să primească orice fel de critică, articol negativ, articol defavorabil cu anumită flexibilitate pentru că nu este vorba de un cetăţean obişnuit, ci este vorba de o persoană care şi-a asumat reprezentarea corpului electoral.

Prin urmare, se apreciază că prejudiciul nu este dovedit şi nu este nici în legătură de cauzalitate cu faptele relatate în cuprinsul articolelor.

În consecinţă, instanţa a oferit o interpretare eronată a normelor de drept material, fiind imperios necesară admiterea prezentului recurs.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate, recurenţii susţin că nici această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere faptul că articolele publicate nu întrunesc cerinţele unei fapte ilicite, astfel cum este cerută de prevederile legale pentru a constitui element al răspunderii civile delictuale, iar presupusul prejudiciu de imagine nu este dovedit şi nici nu reprezintă vreo consecinţă directă a publicării articolelor.

Astfel, din interpretarea greşită oferită normelor de drept substanţial care fac referire la existenţa unei fapte ilicite şi a prejudiciului, s-a desprins şi interpretarea eronată privind existenţa raportului de cauzalitate.

În ce priveşte vinovăţia recurenţilor, arată că nu a existat o intenţie de a prejudicia imaginea doamnei A. şi nici nu poate fi reţinută o culpă a jurnaliştilor, întrucât articolul a fost întocmit cu respectarea regulilor de deontologie profesională şi cu bună credinţă, aspecte probate pe întreg parcursul procesului.

Reţinerea existenţei vinovăţiei recurenţilor este eronată, fiind efectuată datorită interpretării greşite a normelor de drept material care conturează noţiunea de "faptă ilicită".

Concluzionând, având în vedere aspectele de fapt şi de drept prezentate, recurenţii solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 21 octombrie 2021, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca în principal să se anuleze recursul, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Deşi formal cererea de recurs este motivată în drept, în realitate, prin motivele pe care se sprijină, recursul nu vizează nicio critică de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează exclusiv motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

În speţă se constată că în susţinerea acestui motiv de nelegalitate recurenţii nu fac trimitere la argumentele instanţei de apel sau la motivarea deciziei recurate, ci se rezumă la la expunerea unor argumente teoretice, doctrinare şi jurisprudenţiale referitoare la noţiuni cum sunt "fapta ilicită", "incompatibilitate", "prejudiciu", reiterând argumente expuse în faţa instanţelor devolutive.

Pentru a demonstra lipsa de temei legal a hotărârii, recurenţii expun argumente străine de considerentele instanţei de apel, fără a se indica în concret niciun text de lege care ar fi fost interpretat greşit şi nici în ce constă în concret interpretarea eronată, ci se susţine interpretarea greşită a normelor referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Se citează dispoziţiile legale privind temeiul răspunderii civile delictuale şi a condiţiilor cerute de lege pentru atragerea acesteia, însă pentru demonstrarea temeiniciei acestora, recurenţii fac trimitere la reanalizarea probatoriului administrat şi reaprecierea acestuia.

Or, nu se poate reţine o eventuală aplicare greşită a legii care să atragă casarea deciziei de apel în condiţiile în care analiza propusă de recurenţi în susţinerea criticii formulate impune reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în faţa instanţelor devolutive.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenţii tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Recursul este cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Aşadar, în cuprinsul cereri de recurs dedusă judecăţii nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenţi a motivului de nelegalitate invocat, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanţe, se constată că, recurenţii, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, au indicat ca temei de drept motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii şi va anula recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. S.R.L., D., C. şi E.-Aurel împotriva deciziei civile nr. 337/2021 din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că recurenţii-pârâţi au pierdut procesul (faţă de faptul că recursul formulat de recurenţii-pârâţi urmează a fi respins), îi va obliga pe aceştia la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentat de onorariul de avocat achitat de aceasta pentru soluţionarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. S.R.L., D., C. şi E.-AUREL împotriva deciziei civile nr. 337/2021 din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Obligă recurenţii-pârâţi B. S.R.L., D., C. şi E.-AUREL la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.