Competence for wage claims against a court as defendant: application of exclusive territorial jurisdiction under Art. 127(2) and (2^1) CPC

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, la data de 26.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Huşi au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui, solicitând ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre dobânda legala penalizatoare si cea remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3 din 8 februarie 2019, privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobata prin Legea nr. 244/2019, pentru perioada ulterioara sentinţei civile nr. 4084/01.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti si pana la plata efectiva;

- obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre dobânda legala penalizatoare si cea remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3 din 8 februarie 2019, privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobata prin Legea nr. 244/2019, pentru perioada ulterioara emiterii Deciziei nr. 381/25.11.2019. emisă de preşedintele Curţii de Apel Iaşi (anexată), rectificată prin Decizia nr. 20/15.01.2020 respectiv incepand cu 26.11.2019 si pana la plata efectiva;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru sumele datorate cu trei ani anteriori introducerii prezentei acţiuni.

În drept, reclamanţii au invocat Legea nr. 153/2017, O.U.G. nr. 91/2017, O.U.G. nr. 114/2018 şi O.U.G. nr. 13/2011.

La termenul de judecată din data de 11.11.2021 tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Galaţi raportat la calitatea reclamanţilor de personalul auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul Judecătoriei Huşi.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. rezultă că este incidentă competenţa facultativă atunci când reclamanţii au calitatea de personal auxiliar într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea.

Or, prezenta cerere vizând drepturi salariale este de competenţa tribunalului, instanţă superioară celei la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, respectiv Judecătoria Huşi.

De altfel, aceasta a fost şi raţiunea modificării textului legal iniţial, respectiv aceea a măririi gradului de protejare a aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei, nu numai în primă instanţă, ci inclusiv în căile de atac.

Faţă de considerentele expuse Tribunalul Galaţi, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 1830/2021 din 25 noiembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Galaţi, invocată de către instanţă din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. Şi O., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, în favoarea Tribunalului Vaslui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, care a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

Din perspectiva situaţiei de fapt, a rezultat că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Huşi.

Din perspectivă procesuală, reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui. Cererea reclamanţilor, având ca obiect plata unor diferenţe salariale, este de competenţa materială a tribunalului, conform art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003. În materie de competenţă teritorială, Codul muncii prevede la art. 269 alin. (2) că aceasta aparţine instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul/sediul reclamantului.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., cu denumirea marginală - Competenţa facultativă, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Prevederile alin. (21) au fost introduse prin art. I pct. 14 din Legea nr. 310/2018, anterior sesizării instanţei în prezenta cauză. Raţiunea introducerii lor a constat în cele statuate prin Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, respectiv neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. în măsura în care nu privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Până la momentul declarării neconstituţionalităţii art. 127 alin. (2) C. proc. civ., şi ulterior, până la momentul completării dispoziţiei legale cu alin. (21), reclamantul (indiferent de calitatea sa) avea posibilitatea de a alege între mai multe instanţe competente doar în situaţia în care introducea acţiunea împotriva unui judecător, iar competentă să soluţioneze cauza ar fi fost însăşi instanţa la care acesta activa.

Prin introducerea alin. (21), această posibilitate a fost extinsă şi la ipoteza în care reclamantul cheamă în judecată însăşi instanţa competentă jurisdicţional. Norma instituită are caracter de ordine privată ("reclamantul poate sesiza"), sens în care sunt incidente prevederile art. 116 C. proc. civ. referitoare la alegerea instanţei de către reclamant dintre mai multe instanţe competente.

Faţă de considerentele expuse, a apreciat că în cauză, fiind chemat în judecată Tribunalul Vaslui, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (21) raportate la cele cuprinse la alin. (2), în sensul că instanţa de judecată are calitatea de pârât, iar reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, respectiv Tribunalul Galaţi, conform alegerii reclamanţilor.

Prin urmare, în cauză nu prezintă relevanţă calitatea reclamanţilor de personal auxiliar de specialitate şi conex în condiţiile în care alegerea altei instanţe a avut ca temei art. 127 alin. (21) coroborat cu alin. (2) C. proc. civ. iar nu alin. (1).

Este real că litigiul este asimilat unui conflict de muncă şi că în această materie dispoziţiile legale au caracter special, inclusiv sub aspectul competenţei teritoriale. Însă art. 269 alin. (2) Codul muncii (care atribuie competenţa de soluţionare instanţei de la domiciliul reclamantului) reprezintă dreptul comun în materia conflictelor de muncă. Pentru situaţia în care pârâta este însăşi instanţa competentă jurisdicţional, prevederile art. 127 alin. (2) şi (21) sunt cele care au caracter special, derogatoriu şi, în consecinţă, trebuie aplicate ca atare.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Vaslui, secţia Civilă prin sentinţa civilă nr. 110/2022 din 27 ianuarie 2022 a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Vaslui, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui, în favoarea Tribunalului Galaţi, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă; în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul Muncii:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

Art. 127 C. proc. civ. reglementează competenţa facultativă în sensul următor:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2^1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate Înalta Curte reţine că reclamanţii puteau sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Vaslui, respectiv a Curţii de Apel Iaşi.

Reclamanţii au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Galaţi în acord cu prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., precitat.

Astfel cum s-a arătat anterior, toţi reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Huşi, instanţă aflată în raza teritorială a Tribunalului Vaslui, pârât în cauză alături de Curtea de Apel Iaşi.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.