Annulment challenge for material error based on alleged appellate court overreach and new reasoning regarding revision admissibility

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 4 martie 2019, revizuenţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. BUCUR OBOR S.A., anularea deciziei civile nr. 525/07.03.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1160/03.04.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1138/26.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a judecăţii, a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi, în consecinţă, a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, recurenţii-revizuenţi A. şi B. au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei curţii de apel pentru o nouă judecată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1511 din 29 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenţii-revizuenţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La data de 22 decembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1511 din 29 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Contestatorii au solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 1138/26.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul contestaţiei în anulare, s-a arătat că prin decizia nr. 1511 din 29 iulie 2020, instanţa supremă, soluţionând cel de-al doilea motiv de recurs ce a vizat nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei de tardivitate a revizuirii a adăugat considerente noi, mai exact, a făcut aprecieri asupra admisibilităţii revizuirii, cu depăşirea limitelor învestirii prin recurs, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de recurs a reţinut inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că acest caz de revizuire ar viza doar efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, ceea ce ar presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Totodată, a reţinut că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat invocat de către recurenţi nu ar putea fi valorificat în cauză, în raport de momentul începerii procesului, respectiv 6 ianuarie 2015, asemenea posibilitate existând doar în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Or, toate aceste aspecte legate de pretinsa inaplicabilitate a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au fost reţinute în considerentele care au stat la baza respingerii revizuirii ca tardivă şi nu au fost invocate prin recurs, instanţa de recurs nefiind învestită cu analiza acestora.

Contestatorii apreciază că adăugarea acestor considerente nu era posibilă decât în situaţia în care s-ar fi formulat recurs împotriva considerentelor deciziei nr. 1138/26.06.2019, conform art. 461 alin. (2) şi art. 494 din C. proc. civ. şi doar dacă, în prealabil, ar fi fost puse în discuţia părţilor, conform art. 14 alin. (5) din acelaşi cod.

Întrucât în cauză nu s-a formulat un recurs împotriva considerentelor deciziei nr. 1138/26.06.2019 şi nici nu s-au pus în discuţia părţilor aceste aspecte, rezultă că hotărârea este rezultatul unei erori materiale, constând atât în neobservarea faptului că nu s-a declarat recurs împotriva considerentelor, cât şi în omisiunea de a pune în discuţia părţilor inaplicabilitatea art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac promovate, contestatorii au susţinut faptul că decizia nr. 1511 din 29 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă este definitivă, fiind pronunţată în recurs, astfel încât sunt întrunite cerinţele de admisibilitate ale contestaţiei în anulare.

Contestatorii au mai arătat că adăugarea în calea de atac de considerente noi la o hotărâre judecătorească este posibilă doar atunci când considerentele acesteia "nu au legătură cu judecata acelui proces, sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea". Adăugarea considerentelor noi se face, conform art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. numai "admiţând calea de atac" şi menţinând soluţia din dispozitivul hotărârii atacate. De asemenea, adăugarea considerentelor noi se face, conform art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., numai după ce au fost "supuse în prealabil dezbaterii contradictorii".

Or, lipsa recursului formulat împotriva considerentelor şi lipsa dezbaterii contradictorii sunt elemente materiale, nefiind chestiuni care să fi presupus o cercetare sau o analiză a instanţei de judecată.

Referitor la temeinicia contestaţiei în anulare, s-a arătat că pentru a fi incident motivul de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) existenţa unei erori materiale şi b) caracterul determinant al acestei erori asupra soluţiei pronunţate, adică hotărârea să fie rezultatul săvârşirii acestei erori materiale.

În acest sens, s-a învederat că recurenţii-revizuenţi au invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 3 şi art. 430 din C. proc. civ., faţă de înlăturarea art. 11 din Constituţie şi respingerea revizuirii ca tardivă, astfel încât instanţa de recurs nu se putea pronunţa decât în limitele învestirii, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Pe calea recursului nu s-a solicitat completarea sau înlocuirea considerentelor deciziei recurate, astfel încât instanţa de recurs, dintr-o eroare materială, nu a observat că nu a fost învestită cu un recurs împotriva considerentelor care să-i dea competenţa să adauge considerente proprii în susţinerea legalităţii respingerii cererii de revizuire ca tardivă.

Cu alte cuvinte, contestatorii susţin faptul că numai prin săvârşirea unei erori materiale constând în neobservarea faptului că instanţa de recurs nu a fost învestită cu un recurs împotriva considerentelor şi în omisiunea punerii în discuţia părţilor a acestor chestiuni noi referitoare la aplicabilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., atât sub aspectul efectului pozitiv al autorităţi de lucru judecat, cât şi sub aspectul legii incidente la momentul începerii procesului, se poate explica adăugarea considerentelor proprii de către instanţa de recurs.

Cele două erori materiale săvârşite involuntar de către instanţa de recurs cu prilejul motivării recursului, respectiv neobservarea lipsei unui recurs împotriva considerentelor şi omisiunea punerii în discuţie a aplicabilităţii art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. la situaţia concretă dedusă judecăţii, au condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, prin adăugarea unor considerente proprii, prin care instanţa a analizat aspecte care depăşesc limitele învestirii acesteia prin motivele de recurs, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., fără ca recurenţii-revizuenţi să fi avut dreptul la apărare.

Intimata S.C. BUCUR OBOR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. în subsidiar, intimata a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Semnificaţia conceptului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

Scopul acestui caz de contestaţie în anulare este acela de a da posibilitatea instanţei care a comis o greşeală, de fapt, involuntară, iar nu o greşeală de judecată, să îşi retracteze propria hotărâre. Astfel, ipoteza vizată de acest text de lege are în vedere erori cu privire la aspectele formale, procedurale, ale judecăţii în recurs sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale, factuale, importante ale cauzei pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului ca urmare a unor greşeli de judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, context în care motivul de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este reglementat de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" fiind restrictiv interpretată, în sensul că pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată cum ar fi cele de apreciere a probelor, de interpretare a aspectelor de fapt, a unor dispoziţii legale ori modul de soluţionare a unui incident procedural.

Dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică reanalizarea aceluiaşi recurs prin redeschiderea unei judecăţi soluţionate definitiv, încălcându-se astfel securitatea raporturilor juridice, ceea ce legea nu permite.

În cauza de faţă, contestatorii B. şi A. reclamă împrejurarea că dezlegarea dată recursului pe care l-au formulat împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă este rezultatul unei erori materiale constând în neobservarea lipsei unui recurs împotriva considerentelor şi omisiunea punerii în discuţie a aplicabilităţii art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. la situaţia concretă dedusă judecăţii.

Înalta Curte constată că eroarea materială invocată de contestatori ca fiind săvârşită de instanţa de recurs nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., soluţia de respingere ca nefondat a recursului declarat de recurenţii-revizuenţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, nefiind rezultatul unei erori materiale, ci al modului în care instanţa de recurs a înţeles să-şi argumenteze hotărârea pronunţată.

Mai mult, Înalta Curte evidenţiază că simplul fapt că autorii căii de atac sunt nemulţumiţi de modul în care, prin decizia atacată, instanţa supremă a soluţionat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, nu îi îndreptăţeşte să promoveze prezenta contestaţie în anulare.

O asemenea concluzie se impune, câtă vreme instanţa sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu este îndrituită să verifice corectitudinea argumentelor expuse de instanţa de recurs, în baza cărora a pronunţat soluţia şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să dispună rejudecarea recursului, aşa cum solicită contestatorii.

Faţă de considerentele anterior expuse, reţinând că nu este incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 din acelaşi cod, să respingă contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1511 din 29 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2021.