Moral damages quantification and the limits of cassation review: no de novo factual assessment in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D. prin mandatar E. S.R.L. (broker de asigurare -reasigurare) şi pe intervenientul forţat F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro (respectiv 2.250.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale, către reclamantul A., ca urmare a decesului fiicei sale G.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro (respectiv 1.125.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale, către reclamantul B., ca urmare a decesului nepoatei sale G.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro (respectiv 1.125.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale, către reclamanta C., ca urmare a decesului nepoatei sale G.;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi cele ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

B. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3845/2018 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. prin mandatar E. S.R.L. (broker de asigurare - reasigurare) şi intervenientul forţat F.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului B. suma de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei C. suma de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale; de asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A., B., C. şi pârâta D. prin mandatar E. S.R.L.

Apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul reaprecierii cuantumului daunelor morale.

Prin apelul formulat apelanta-pârâtă a solicitat admiterea acestuia şi modificarea în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa reducerii daunelor morale acordate reclamanţilor.

D. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 1989A din 28 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. şi de apelanta-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3845 din 20 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient forţat F..

E. Considerentele instanţei de apel

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

S-a apreciat ca întemeiată motivarea instanţei de fond, care, în stabilirea cuantumului daunelor morale a avut în vedere împrejurarea că victima ar fi putut evita, cel puţin parţial, consecinţele accidentului prin purtarea centurii de siguranţă.

În acest sens, au fost evocate dispoziţiile art. 1371 alin. (1) din C. civ., care stabilesc că în cazul în care victima a contribuit, cu intenţie sau din culpă, la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul moral se apreciază prin raportare la suferinţele pricinuite titularului cererii, în funcţie de probele administrate şi circumstanţele specifice fiecărui solicitant, inclusiv vârsta, gradul de afecţiune care exista între victimă şi persoana prejudiciată, modul de percepere a incidentului de către persoana prejudiciată.

Prin raportare la circumstanţele descrise mai sus, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a stabilit cuantumul daunelor morale. Astfel, Tribunalul Bucureşti, în aprecierea daunelor morale, nu a încălcat principiul echităţii şi a stabilit acest cuantum prin raportare la toate circumstanţele cauzei şi probele administrate.

La stabilirea daunelor morale trebuie avute în vedere, pe de o parte, dreptul reclamantului de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, faptul că această compensaţie materială nu trebuie să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză. Prin urmare, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victimă.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii ştiinţifice corecte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia, pe toate planurile sociale. În acest context, s-a reţinut că nu există criterii legale pentru cuantificarea prejudiciului moral, deşi textul articolului 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 5/2010 face trimitere în acest sens la "legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Aşadar, cuantumul daunelor morale se stabileşte ca urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.

S-a reţinut că, în speţă, suferinţa provocată reclamanţilor prin pierderea în urma accidentului de circulaţie a copilului, respectiv a nepoatei lor, este permanentă, iar la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar şi consecinţele pe plan social, profesional şi familial. Este fără putinţă de tăgadă că reclamanţii au suferit traume psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat un membru al familiei lor. Suferinţa tatălui generată de pierderea fiicei, respectiv a bunicilor pentru pierderea nepoatei a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să le ofere satisfacţii compensatorii în măsură a le uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit. Dar), cu) toate acestea, se impune menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate, care, deşi nu pot fi cuantificate, trebuie cel puţin estimate, raportat la criteriile mai sus indicate, şi sarcina impusă societăţii de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

În materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora.

În cauza dedusă judecăţii, au fost avute în vedere probele administrate în cauză, în mod special înscrisurile care dovedesc intensitatea legăturii afective dintre defunctă şi tatăl său.

Instanţa de apel a mai reţinut că nu poate fi avută în vedere practica judiciară invocată de apelanţii-reclamanţi, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada caracterului definitiv al hotărârilor respective, iar, pe de altă parte, acele speţe se referă la situaţii diferite de cauza de faţă, fiind vorba de despăgubiri acordate pentru pierderea soţului sau a tatălui ori de despăgubiri cauzate exclusiv de persoana a cărei răspundere a fost asigurată (sentinţa penală nr. 1569/2011 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin care s-au acordat părinţilor, pentru o culpă de 100%, daune morale de 100.000 euro, în speţa de faţă fiind acordate pentru o culpă de 50% despăgubiri de 30.000 euro).

În legătură cu practica judiciară invocată de apelanta-pârâtă, Curtea a constatat că la dosarul instanţei de fond aceasta nu a depus practică judiciară, iar, în apel, au fost depuse, cu titlu de practică judiciară, decizii ale Curţii de Apel Bucureşti, respectiv decizia nr. 80/2019 (necesară prin raportare la decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017), decizia nr. 22556/2018 care are în vedere daune morale acordate reclamantului pentru decesul mamei, decizia nr. 1118/2018 care se referă la daunele morale acordate descendenţilor, decizia nr. 2220/2018 şi decizia nr. 1667/2018, precum şi sentinţa nr. 1032/2018 a Tribunalului Bucureşti, fără a avea menţiunea "definitivă". De asemenea, s-a reţinut că celelalte hotărâri invocate de apelanta-pârâtă, cu titlu de practică judiciară, nu au fost depuse la dosar.

În ceea ce priveşte suma la care instanţa de fond a obligat pârâta, cu titlu de cheltuieli de judecată, Curtea a constatat că aceasta a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, întrucât cererea reclamanţilor a fost admisă în parte, aceştia solicitând daune morale în cuantum de 500.000 euro, respectiv 250.000 euro, instanţa de judecată acordându-le 30.000 euro, respectiv 10.000 euro, în mod corect aceasta a obligat pârâta la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat, din totalul de 5.000 RON, corespunzător admiterii în parte a pretenţiilor.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel

La data de 28 februarie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1989 A din 28 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, autorii căii de atac susţin faptul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit următoarele dispoziţii legale:

1. art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere, în caz de vătămare corporală, daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;

2. art. 1391 alin. (1) din C. civ., care prevede că "în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială";

3. art. 1385 alin. (1) şi alin. (2) din C. civ., dispoziţii care stabilesc obligaţia reparării integrale a prejudiciului, inclusiv a prejudiciului viitor;

Recurenţii consideră că instanţa de apel, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2015 şi că decizia atacată a fost dată atât cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, cât şi cu încălcarea criteriilor jurisprudenţiale, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele pierderii singurei fiice/nepoate.

Au arătat că a fost depusă la dosar practică judiciară din care reiese, fără echivoc, faptul că instanţele de judecată au acordat, în situaţii similare, sume de bani, cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanţa de apel.

În speţă, pentru a crea o aparenţă privind respectarea dispoziţiilor Ordinului CSA nr. 14/2011, instanţa de apel s-a limitat la a indica trei decizii nefavorabile, din anul 2014, fără a se raporta la practica judiciară depusă de reclamanţi atât în faţa primei instanţe, cât şi în faza procesuală a apelului.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că suma acordată, cu titlu de daune morale, de Tribunalul Bucureşti, păstrată de instanţa de apel, constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă şi la criterii stabilite în practică.

Consecinţele accidentului rutier asupra vieţii reclamanţilor sunt individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosar şi în declaraţia martorului audiat în cauză, însă acestea nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi moral, având în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Faţă de acestea, instanţa de apel era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială la stabilirea daunelor morale.

Astfel, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de apreciere faţă de dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate de recurenţii-reclamanţi în cuprinsul cererii de recurs.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

G. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la faptul că motivele de casare prezentate şi dezvoltarea acestora nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

H. Considerentele instanţei de recurs

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. se constată că nu există critici formulate, care să poată fi supuse controlului de legalitate din perspectiva acestui caz de casare.

Înalta Curte reaminteşte că pentru a se reţine incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este ştiut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia respectivă.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, din lecturarea deciziei recurate rezultă că au fost respectate exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât s-au arătat considerentele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei de respingere a apelului formulat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 3845/2018 din 20 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

De asemenea, se constată că hotărârea pronunţată de către instanţa de prim control judiciar nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei şi, prin urmare, nu este susceptibilă de a fi casată pentru acest motiv.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă acesta este nefondat.

În susţinerea acestui motiv, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 1385 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1391 alin. (1) C. civ., întrucât sumele de bani acordate, cu titlu de daune morale, de către prima instanţă, menţinute prin decizia instanţei de apel, nu au acoperit în integralitate prejudiciul nepatrimonial încercat de reclamanţi, cuantumul daunelor morale nefiind proporţional cu suferinţa şi restrângerile din viaţa familială şi socială ce le-au fost produse acestora ca urmare a accidentului rutier.

Critica este însă strict formală, prin intermediul acesteia, recurenţii-reclamanţi tinzând să obţină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, în sensul majorării acestora.

Contrar susţinerilor recurenţilor, în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a ţinut seama de o serie de criterii, precum: importanţa valorilor protejate, consecinţele negative suferite în plan psihic de persoana prejudiciată, gravitatea acestor consecinţe şi intensitatea cu care aceste consecinţe au fost percepute de aceasta.

Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului nu sunt prevăzute criterii ce ar putea fi avute în vedere de părţi şi de instanţa de judecată, cuantumul prejudiciului urmând a fi determinat în funcţie de elementele specifice, concrete ale speţei.

În acest context, aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale presupune evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei.

Or, evaluarea probatoriilor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, cenzurarea modului în care instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale presupunând verificarea temeiniciei deciziei atacate.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii deciziei recurate. Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legi, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Faţă de trimiterile jurisprudenţiale făcute de recurenţi, cu referire la aspectul criticat, este de menţionat faptul că jurisprudenţa naţională nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de recurenţii-reclamanţi, ca nefondat.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurenţilor-reclamanţi C., B. şi A., în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îi va obliga pe aceştia, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1989 A din 28 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenţii-reclamanţi C., B. şi A., în solidar, la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2021.