Pedestrian’s heirs lose tort claim; sole-fault finding and insurer’s non-liability upheld.

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenienta forţată C., obligarea pârâtei la plata sumei de 350.000 RON, cu titlu de daune nepatrimoniale, respectiv la plata penalităţilor în cuantum de 0,2 % zi, calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu data depunerii cererii şi până la plata efectivă, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Specializat Cluj, prin sentinţa civilă nr. 1207/2018 din 28 iunie 2018, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile nelegalei timbrări a cererii, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta S.C. B. S.A.; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenienta forţată C., având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 350.000 RON, cu titlu de daune nepatrimoniale, la plata unor penalităţi de 0,2%/zi de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere la plata debitului principal, calculate de la data depunerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată; de asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea intervenientei forţate C. de obligare a reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 707/2019 din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul declarat de D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., împotriva sentinţei civile nr. 1027 din 28 iunie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, care a fost păstrată în întregime.

Sub aspectul stării de fapt, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum rezultă din ordonanţa din 25 aprilie 2017 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul penal nr. x/2015, la data de 8 octombrie 2015, în jurul orei 13:30, intervenienta C. a condus autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, pe strada x, în direcţia B-dul x din Cluj-Napoca. Ajunsă în dreptul magazinului F. şi a Agenţiei G., conducătoarea auto a surprins şi accidentat pe apelantul-reclamant A. în vârstă de 69 ani, pieton care s-a angajat în traversarea străzii de la dreapta la stânga, pe la colţul străzii, prin loc nemarcat sau semnalizat corespunzător trecerii pentru pietoni, unde, având în vedere că în zonă nu există un loc semnalizat corespunzător, conform art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, actualizată, reclamantul putea traversa regulamentar numai după ce s-a asigurat că o poate face fără pericol pentru el şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

S-a arătat că prima instanţă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva societăţii de asigurare care a încheiat poliţa de asigurare RCA pentru autorvehiculul condus de intervenienta C., reţinându-se, în esenţă, faptul că nu a fost probată fapta ilicită a intervenientei şi nici culpa sa în producerea accidentului, dar şi că reclamantul pieton care nu a respectat obligaţia de a se asigura că poate traversa strada x fără pericol pentru el şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, surprins şi accidentat ca urmare a nerespectării acestei obligaţii, poartă întreaga răspundere a accidentării sale.

Prin apelul declarat în cauză, apelantul-reclamant a contestat modalitatea în care tribunalul a concluzionat asupra inexistenţei unei fapte ilicite care să fie reţinută în sarcina intervenientei C., atât sub aspectul evaluării probatoriului, cât şi asupra aplicării normelor legale incidente. Totodată, a solicitat administrarea probei cu expertiza în specialitatea autovehicule, pentru a elucida aspectele legate de dinamica producerii accidentului.

În cursul soluţionării apelului reclamantul A. a decedat, demersul său procesual fiind continuat de către moştenitorii D. şi E..

Reexaminând, în apel, starea de fapt pe care s-au întemeiat pretenţiile apelantului-reclamant, atât prin raportare la probele administrate în faţa primei instanţe, cât şi prin raportare la raportul de expertiză întocmit în cursul soluţionării apelului, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

Din declaraţiile date de reclamant şi de intervenienta C. în faţa organelor de cercetare penală la 16 octombrie 2015, respectiv la 8 octombrie 2015 şi procesul-verbal de cercetare din 8 octombrie 2015, întocmit de Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, reiese că numitul A. a traversat drumul public (intersecţia străzilor Petofi Sandor cu Calea x) pe la colţul străzii, într-un loc nemarcat, de la dreapta la stânga raportat la sensul de mers al autovehiculului cu numărul de înmatriculare x condus regulamentar de intervenientă, fiind surprins şi accidentat de către aceasta. Această stare de fapt a fost confirmată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul H..

Ambele părţi au declarat că au observat că în dreptul G., situată pe strada x, un autovehicul (dubiţă) de culoare albă, care staţiona, anterior producerii evenimentului rutier. În cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul H., s-a specificat faptul că autovehiculul aflat în apropierea intersecţiei nu avea cum să influenţeze producerea accidentului în cauză. Astfel, s-a menţionat că acesta a fost poziţionat în simularea realizată de softul utilizat de expert, fără a rezulta o obturare a vizibilităţii care să impună autovehiculului în cauză o conduită specială în timpul virajului.

Prin răspunsul la obiecţiuni, expertul a precizat că apelantul-reclamant mai avea de traversat 1,5 m până la trotuar, la momentul când s-a produs evenimentul rutier. S-a specificat şi faptul că viteza de deplasare a autovehiculului, la momentul iniţial, când acesta rula pe Calea x, înainte de începerea manevrei de virare la stânga şi înainte ca starea de pericol să fie atinsă, era de 28 km/h, iar viteza de deplasare a pietonului la acelaşi moment era de 6 km/h.

Prin adresa din 23 aprilie 2019, emisă de IPJ Cluj - Poliţia Municipiului Cluj Napoca se arată că numitei C. nu i s-a aplicat nicio sancţiune contravenţională.

Raportat la această stare de fapt, instanţa de prim control judiciar a constatat că se impune calificarea faptei intervenientei forţate, pentru a se stabili, prin raportare la normele legale aplicabile, dacă aceasta are sau nu caracter ilicit.

Astfel, s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 1349 din C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Din cuprinsul normei legale evocate anterior, reiese că prima condiţie prevăzută de lege pentru reţinerea răspunderii civile delictuale a intervenientei forţate este aceea a săvârşirii unei fapte ilicite.

Întrucât prejudiciul suferit de apelantul-reclamant s-a produs ca urmare a unui eveniment rutier, se ridică problema unei eventuale încălcări a normelor are reglementează circulaţia rutieră de către unul dintre participanţii la trafic - apelantul, în calitatea sa de pieton, sau conducătorul autovehiculului care l-a accident.

Apelantul-recalamant a afirmat faptul că intervenienta C. nu a respectat prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private. Norma legală în discuţie reglementează, de principiu, obligaţia participanţilor la trafic de a avea o conduită diligentă, care să nu afecteze siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor şi proprietatea asupra bunurilor. Aşadar, se instituie o obligaţie generală de prudenţă, care le incumbă tuturor participanţilor la trafic pe drumurile publice, în orice context în care aceştia participă la traficul rutier, indiferent de calitate - conducător al unui autovehicul, pieton, biciclist, conducător al unui atelaj hipo etc.

Pentru o ipoteză cum este însă cea din speţă, există o normă cu caracter special, reprezentată dispoziţiile art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002, care stabilesc prioritatea de trecere când există un concurs între un conducător auto şi un pieton care intenţionează să traverseze drumul public.

Potrivit acestor dispoziţii, în forma în vigoare la data producerii accidentului, pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că această normă are caracter special în raport de dispoziţiile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, care au caracter general, astfel că se aplică cu prioritate, deoarece stabileşte conduita participanţilor la trafic într-o ipoteză clar determinată, respectiv în situaţia în care un pieton intenţionează traversarea drumului public, destinat circulaţiei rutiere.

Art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că "traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic".

Raportându-se la probele administrate în cauză, Curtea a constatat că apelantul-reclamant A. s-a angajat în traversarea drumului public pe la colţul străzii, fără a se asigura în mod corespunzător, în condiţiile în care avea obligaţia de a acorda prioritate autovehiculului condus de intervenienta forţată şi de a se angaja în traversare doar dacă avea timp suficient pentru a traversa înainte ca autovehiculul să ajungă la locul de traversare.

Contrar celor afirmate de către apelant, în sensul că s-a asigurat în mod adecvat şi că datorită vârstei sale timpul de traversare este mai lung, instanţa de apel a constatat că modul în care acesta s-a asigurat anterior traversării străzii nu corespunde exigenţelor legii, de vreme ce a fost surprins de autovehicul pe partea carosabilă a străzii şi cât timp acesta, cunoscând circumstanţele sale personale (viteza mai redusă de deplasare în raport de alţi pietoni), pe care curtea nici nu le-a confirmat, nici nu le-a infirmat, nefiind administrate probe pe acest aspect, avea obligaţia de a se asigura că are timp suficient pentru a traversa strada.

În egală măsură, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită în sarcina intervenientei forţate, întrucât aceasta nu a încălcat vreuna din normele cu caracter special din art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002 (având prioritate de trecere în raport de pietonul care traversa drumul public) şi nici alte norme cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002, aceasta conducând autovehiculul cu o viteză regulamentară, adaptată situaţiei din trafic (28 km/h înainte de a începe manevra de virare spre stânga) şi efectuând manevra de virare în mod regulamentar.

Prin urmare, în sarcina intervenientei forţate nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte ilicite şi nicio culpă în producerea accidentului, întreaga culpă revenind apelantului-reclamant. În acest context, analiza celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale în persoana intervenientei forţate devine un demers inutil, răspunderea civilă delictuală a intervenientei forţate neputând fi antrenată.

Împotriva deciziei civile nr. 707/2019 din 26 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 13 ianuarie 2020.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, apreciind că au fost încălcate normele de drept material în ceea ce priveşte analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, sub aspectul stabilirii şi întinderii culpei în producerea accidentului rutier.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Din coroborarea prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora "participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private" cu cele ale art. 72 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă care stabilesc că "traversarea drumului public decătre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic", dar şi cu prevederile art. 48 din acelaşi act normativ, conform cărora "conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă", rezultă că intimata-intervenientă forţat are o culpă în producerea evenimentului rutier.

Instanţa de apel a refuzat să analizeze textul de lege, în sensul că nu ţinut cont de faptul că reclamantul A. a traversat partea carosabilă, doar după ce s-a asigurat, conform prevederilor art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu alte cuvinte, recurenţii-reclamanţi consideră că autorul lor era în drept să traverseze partea carosabilă pe la colţul străzii, după ce s-a asigurat, fiind în localitate.

Faptul că numitul A. a fost accidentat la apropierea de trotuarul de destinaţie conduce la concluzia că intimata-intervenientă C. are o culpă în producerea accidentului rutier.

Prin raportul de expertiză judiciară în specialitatea auto şi răspunsul la obiecţiuni se menţionează că evenimentul ar fi putut fi evitat de ambii participanţi la evenimentul rutier. Însă, având în vedere că numitul A. se afla foarte aproape de trotuarul de lângă G., adică la finalul manevrei de traversare a trotuarului (expertul menţionând în prima pagină a răspunsului la obiecţiuni că acesta se afla la 1,5 m de trotuar), precum şi vârsta acestuia, rezultă că nu putea alerga şi nici nu putea să apară intempestiv pe carosabil. În acest context, recurenţii-reclamanţi au susţinut faptul că intimata-intervenientă a avut suficient timp să observe pietonul, aspecte care impun concluzia că manevra intimatei a fost una neregulamentară.

Modalitatea în care instanţa de apel a interpretat textele de lege indicate în cuprinsul cererii de recurs denotă faptul că orice pieton care traversează regulamentar partea carosabilă, pe la colţul străzii, dar în lipsa unei treceri de pietoni este, în mod automat, vinovat de încălcarea legislaţiei în vigoare.

Or, în opinia recurenţilor-reclamanţi, acest raţionament este total greşit, cu atât mai mult cu cât în speţă este vorba de traversarea unui zone intens circulate din Municipiul Cluj-Napoca.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât recurenţii-reclamanţi nu au formulat critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 10 decembrie 2020 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. şi s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., stabilindu-se termen pentru soluţionarea acestuia la data de 25 februarie 2021, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin concept, acest motiv de recurs nu include şi cazurile în care greşeala de raţionament a instanţei ar fi săvârşită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar şi anume reţinerea situaţiei de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activităţii jurisdicţionale care conduce la pronunţarea soluţiei, respectiv confruntarea faptelor la condiţiile de aplicare a regulii de drept.

În speţă, critica recurenţilor-reclamanţi vizând încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material nu poate fi primită, atâta timp cât instanţa de apel a reţinut, în considerarea probelor administrate în cauză, că reclamantul A. s-a angajat în traversarea drumului public pe la colţul străzii, fără a se asigura în mod corespunzător, în condiţiile în care avea obligaţia de a acorda prioritate autovehiculului condus de intervenienta forţată şi de a se angaja în traversare doar dacă avea timp suficient pentru a trece înainte ca autovehiculul să ajungă la locul de traversare.

Recurenţii-reclamanţi au făcut doar referire la dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi la concluziile raportului de expertiză judiciară în specialitatea auto, fără să argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

Susţinerile formulate în calea de atac a recursului tind să demonstreze faptul că intimata-intervenientă C. are o culpă în producerea evenimentului rutier, în condiţiile în care stabilirea culpei vizează aspecte factuale ale cauzei, a căror evaluare intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin urmare, atâta timp cât nu se poate reţine încălcarea unor prevederi legale de către conducătorul auto privind circulaţia pe acel sector de drum, se dovedeşte a fi corectă concluzia instanţei de prim control judiciar, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale a asigurătorului, dat fiind faptul că aceasta se grefează întotdeauna pe răspunderea civilă delictuală a asiguratului.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenţii-reclamanţi D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., nu justifică adoptarea unei decizii de casare a hotărârii atacate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului A. împotriva deciziei civile nr. 707/2019 din 26 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2021.