Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5331/2003 AI generated

Inheritance partition jurisdiction: exclusive competence of district courts under former Civil Procedure Code despite value-based tribunal thresholds

Case Number Decizia nr. 5331/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashing the appellate decision, the district court’s judgment on the merits, and the lower court’s declination of jurisdiction, and remanded the case to the Bucharest Sector 1 Court for substantive resolution, establishing that the District Court held exclusive material jurisdiction. The dispute involved a partition of inheritance action regarding an immovable property, where the plaintiff had claimed ownership but failed to produce a formal title deed, leading the lower and appellate courts to dismiss the claim for lack of evidence and insufficient guidance from the judiciary. The decisive legal basis was the former Article 657 of the Code of Civil Procedure, which explicitly conferred first-instance jurisdiction over inheritance partition actions to the District Court (Judecătorie), regardless of the value-based competence rules that would otherwise have assigned such matters to the District Court (Tribunal) under Article 2, thereby rendering the prior transfers of jurisdiction and substantive rulings based on the Tribunal’s jurisdiction invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 C. proc. civ, art. 657 C. proc. civ; Inheritance partition jurisdiction: exclusive competence of district courts under former Civil Procedure Code despite value-based tribunal thresholds: Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta G.V. a formulat recurs, invocând, în baza art. 129 C. proc. civ., lipsa rolului activ al instanțelor care nu i-au dat suficiente indicații și lămuriri în privința actelor pe care trebuie să le depună, respingându-i cu multă ușurință cererea de chemare în judecată.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters Civil Procedure Code transfer of property transfer of competence value in dispute estate partition action

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 13928 din 20 septembrie 1999, Judecătoria sectorului 1 București, respingând excepția de necompetență teritorială și admițând excepția de necompetență materială, a declinat în favoarea Tribunalului București competența soluționării procesului, în raport cu criteriul valoric al obiectului cauzei.

Instanța de fond a fost sesizată prin acțiunea introductivă cu partaj succesoral asupra unui imobil din Buzău, la cererea reclamantului G.M., în contradictoriu cu pârâții S.D.C., S.A.E., S.R.A., G.T.O., R.M. și G.I.

Prin sentința civilă nr. 1811 din 14 martie 1996, Judecătoria Buzău a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, iar prin sentința civilă nr. 5728/1996, Judecătoria sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, unde s-a format dosarul nr. 18524/1996, iar cea venită prin declinare de la Judecătoria Buzău, în care figurează ca reclamanți S.A.E. și S.R.A., iar ca pârâți R.M., G.A.M. (moștenitoarea defunctului G.T.O. – decedat pe parcursul judecății), S.D.C. și G.V. (moștenitoarea defunctului G.M. – decedat pe parcursul judecății), a format dosarul nr. 7715/1997.

La data de 23 martie 1998 s-au conexat cele două dosare sub nr. 7715/1997.

Împotriva sentinței civile nr. 13928 din 20 septembrie 1999, a declarat apel reclamanta G.V., iar prin decizia civilă nr. 132/A din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, s-a luat act de renunțarea acesteia la judecata apelului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții S.E.A., S.R.A., S.D.C., G.I. și G.A.M., dar și-au retras recursul, fapt statuat prin decizia civilă nr. 2528 din 5 septembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Investit cu judecarea cauzei în fond, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 280 din 23 aprilie 2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.V. ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că, în cauză, nu s-a depus nici un titlu de proprietate cu privire la bunurile despre care se susține că ar compune masa succesorală și că părțile nu au dovedit existența stării de indiviziune ca modalitate a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta G.V. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 647 din 19 decembrie 2001 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța de apel a constatat corecta reținere, de către tribunal, a faptului că nici una din părțile implicate în proces nu a depus titlul de proprietate pentru bunurile enunțate ca făcând parte din masa succesorală, certificatele de moștenitor sau procesele verbale eliberate de Administrația financiară neputând constitui titluri de proprietate.

Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta G.V. a formulat recurs, invocând, în baza art. 129 C. proc. civ., lipsa rolului activ al instanțelor care nu i-au dat suficiente indicații și lămuriri în privința actelor pe care trebuie să le depună, respingându-i cu multă ușurință cererea de chemare în judecată.

Aceasta a mai arătat că a solicitat Arhivelor Statului să-i elibereze o copie a titlului de proprietate, iar această instituție, fără a-i preciza că nu ar deține actul, i-a eliberat o copie a Matricolei nr. 2 a impozitului pe clădiri, înscris care reprezintă un început de dovadă scrisă ce poate fi completat cu alte probe și care, oricum nu i-a fost contestat de pârâți.

Recursul urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.

Prima acțiune de ieșire din indiviziune asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctei G.A. a fost promovată de către reclamantul G.M. la data de 16 octombrie 1995, iar cealaltă acțiune pornită de reclamanții S.A.E. și S.R.A. a fost înregistrată pe rolul instanței la 16 iulie 1996.

Ambele acțiuni, conexate ulterior sub nr. 7715/1997, au fost promovate la o dată la care era în vigoare art. 657 C. proc. civ., respectiv anterior abrogării acestui text de lege prin O.U.G. nr. 138/2000 și avea următorul conținut: „Împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin judecătorie dacă ele nu o pot face prin bună înțelegere”.

Trebuie precizat faptul că, în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b), tribunalele judecau în primă instanță, printre altele, procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturile juridice civile al căror obiect avea o valoare mai mare de 150.000.000 lei; din această prevedere legală rezulta că, în primă instanță, competența tribunalelor era dată de criteriul valoric.

Competența instanțelor judecătorești după materie, reglementată de Cartea I, Titlul I din Codul de procedură civilă, atât în vechea, ca, de altfel, și în actuala reglementare, reprezintă sediul materiei și este legea generală aplicabilă instanțelor în ceea ce privește competența materială.

Dar, de la această normă generală existau în vechea reglementare unele derogări, prin care competența materială era dată de lege, în cazul anumitor acțiuni și cereri, altor instanțe decât celor care, în mod normal judecau astfel de cereri.

O atare derogare, în care competența materială revenea judecătoriei în primă instanță era cea prevăzută în art. 657 C. proc. civ., care a fost menținută și după modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 59 din 23 iulie 1993.

În concluzie, competența judecării în fond a prezentului litigiu aparține judecătoriei.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, se vor casa decizia atacată, sentința nr. 280/2001 a Tribunalului București, pronunțată pe fondul cauzei și sentința nr. 13928/1999 a Judecătoriei sectorul 1 București, prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, iar cauza va fi trimisă Judecătoriei sector 1 București pentru soluționarea pe fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta G.V. împotriva deciziei nr. 647 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 280 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și sentința civilă nr. 13928 din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 București și trimite cauza la această din urmă instanță pentru soluționarea pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.