Negative conflict of jurisdiction in overtime pay dispute: plaintiff's alternative choice between domicile and residence courts under labor law

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 22.02.2021, secţia I civilă - Litigii de Muncă, în dosarul nr. x/2021 reclamantul A., cu reşedinţa în Lugoj, str. x, jud. Timiş, a chemat în judecată pârâta DISTRIBUTIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fostă CEZ DISTRIBUŢIE SA) solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială pentru orele lucrate suplimentar peste normativul lunar de 40 ore pe săptămână, pentru o perioada 22 februarie 2018 - 13 iunie 2020, cu luarea în considerare a sporurilor prevăzute în Codul muncii şi în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pentru calculul orelor suplimentare ce au fost efectuate, inclusiv sporurile pentru orele efectuate noaptea, sâmbăta, duminica, în zilele libere plătite sau în zilele de sărbători legale, drepturi ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data de la care trebuiau plătite respectivele ore suplimentare şi până la plata efectivă a acestora, din care se va scădea suma plătită deja de pârâtă pentru consemnul în staţie; pentru stabilirea numărului de ore lucrate suplimentar, să se constate că toate orele din timpul turei de 24 de ore petrecute la locul de muncă reprezintă timp de muncă (timp de lucru), inclusiv cele din perioada de consemn în "spaţiul special amenajat pentru odihnă"; obligarea pârâtei la plata daunelor - interese pentru neplata acestor drepturi la scadenţă, constând în dobânda legală penalizatoare, de la data de la care trebuiau plătite şi până la plata efectivă a acestora. A mai solicitat să se constate că pe întreaga perioadă în care a fost angajat al pârâtei a lucrat în condiţii speciale de muncă pentru care nu a primit sporuri sau alte indemnizaţii şi să fie obligată pârâta la plata de daune de natură morală în cuantum de 200.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1461/15 septembrie 2021, Tribunalului Timiş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de către pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În esenţă, Tribunalul Timiş a reţinut că nu este competent teritorial să judece acţiunea formulată de reclamantul A., prin care acesta a solicitat plata orelor suplimentare efectuate în perioada 22 februarie 2018 - 13 iunie 2020 şi constatarea condiţiilor speciale de muncă, în raport cu dispoziţiile art. 210 din Legea 62/2011, conform cărora:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

De asemenea, Tribunalul a reţinut că, din copia cărţii de identitate a reclamantului depusă la dosar, rezultă că acesta are domiciliul în judeţul Dolj şi reşedinţa în municipiul Lugoj. Deşi reclamantul a indicat prin acţiune faptul că are reşedinţa în municipiul Lugoj, pârâta a susţinut că acesta locuieşte efectiv în judeţul Dolj, fiind viceprimar al comunei Ostroveni.

Prin urmare, instanţa a reţinut că reclamantul locuieşte efectiv în judeţul Dolj, faţă de funcţia publică pe care o deţine, cea de viceprimar al comunei Ostroveni.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Dolj.

La termenul de judecată din 19 noiembrie 2021, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 4103/19.11.2021, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Dolj a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi băneşti, acţiunea fiind formulată de către reclamantul A. care s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 269, alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora competenţa este alternativă, fiind deopotrivă competentă atât instanţa de la domiciliul reclamantului, cât şi instanţa de la reşedinţa acestuia.

În cauză, reclamantul are domiciliul în jud. Dolj, iar reşedinţa în Lugoj, str. x, jud. Timiş, astfel cum rezultă din copia cărţii de identitate . Reşedinţa are valabilitate de la data de 10.02.2021 până la data de 09.02.2022.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că instanţa de reşedinţă este un element ce trebuie să fie luat în considerare la stabilirea competenţei, aceasta fiind, în această ipoteză, alternativă. Cum acţiunea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş în data de 22 februarie 2021, iar reşedinţa a fost stabilită începând cu data de 10 februarie 2021, rezultă că, la momentul înregistrării cererii, reclamantul avea reşedinţa pe raza judeţului Timiş.

În consecinţă, instanţa a arătat că, având în vedere că reclamantul are atât domiciliul, cât şi reşedinţa legal stabilite anterior promovării prezentei cereri de chemare în judecată, competenţa este una teritorială alternativă a mai multor instanţe, Tribunalul Timiş fiind deopotrivă competent, astfel că nu putea să analizeze propria necompetenţă teritorială şi să decline soluţionarea cauzei în favoarea altei instanţe.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Timiş şi Tribunalul Dolj, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect drepturi băneşti prin care reclamantul A. a solicitat plata orelor suplimentare efectuate în perioada 22 februarie 2018 - 13 iunie 2020 şi constatarea condiţiilor speciale de muncă, în contradictoriu cu pârâta Distribuţie Energie Oltenia S.A..

Conform dispoziţiilor art. 269, alin. (2) Codul muncii "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Din copia actului de identitate aflat la fila x volumul I din dosarul Tribunalului Timiş, rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 22 februarie 2021, reclamantul avea domiciliul în judeţul Dolj şi reşedinţa în Lugoj, judeţul Timiş.

Conform dispoziţiilor art. 87, respectiv art. 88 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, iar reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.

Înalta Curte reţine că, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una din cele două instanţe, a înţeles să investească Tribunalul Timiş cu soluţionarea cauzei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2022.