Competence conflict over payment claims arising from administrative concession contracts under Law 101/2016

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, Guvernul României şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov a solicitat instanţei să se constate dreptul acesteia stabilit prin art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 de a primi pentru perioada 16.03.2020- 31.08.2020, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON lunar din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar în subsidiar, să se constate dreptul reclamantei de a primi despăgubiri în cuantum de 10.000 RON lunar pentru fiecare contract, pentru perioada 16.03.2020- 31.08.2020 cu titlu de reparare a prejudiciului administrativ cauzat prin neadoptarea normelor metodologice prevăzute de art. V din Legea 236/2019; obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu fondurile necesare efectuării plăţii sumelor pentru perioada 16.03.2020- 31.08.2020 şi ulterior pentru perioada 24.07.2020- 31.08.2020; Obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 55.000 RON reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, referitor la contractul de concesiune nr. x/01.03.1999 pentru B., jud. Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 101 din 07 octombrie 2021 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - completul specializat în litigii cu profesionişti.

În esenţă, Curtea de Apel Braşov a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată vizează pretenţia reclamantei de obligare a autorităţilor pârâte la plata unor sume de bani, pretinse în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019. Sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităţilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în executarea unor contracte, împrejurare care rezultă din precizarea făcută, potrivit căreia suma de 10.000 RON lunar se cuvine "pentru fiecare contract".

Totodată. instanţa a arătat că sumele pretinse de reclamanţi reprezintă o contraprestaţie a serviciilor aferente activităţilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fapt ce rezultă din aceea că, prin Legea nr. 236/2019, s-a introdus la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, alin. (7), care precizează expres că:

"beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităţilor prevăzute la alin. (2), care se încadrează în prevederile alin. (6) şi care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării".

Aşa fiind, instanţa a mai arătat că sumele pretinse de reclamanţi în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 sunt prevăzute de legiuitor în executarea acelor contracte, fiind necontestată natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea a reţinut că astfel cum rezultă din analiza contractului depus la dosarul cauzei, se observă că acesta a fost încheiat în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 - concesiunea fiind atribuită prin licitaţie publică, şi ulterior, a fost modificat prin acte adiţionale.

Faţă de împrejurarea că acest din urmă act normativ a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, Curtea a constatat că este evident că în privinţa stabilirii competenţei materiale de soluţionare a acţiunii reclamanţilor, devin incidente prevederile art. 53 alin. (1)1 din acest act normativ.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La termenul de judecată din 18 noiembrie 2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 651/C/03.12.2021, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Braşov a reţinut că prezenta acţiune are două capete principale de cerere: primul capăt de cerere vizează plata sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019. Suma de 10.000 RON lunar este prevăzută pentru fiecare contract de concesiune/contract de prestări servicii, ca o contraprestaţie echivalentă serviciilor realizate în cadrul activităţilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fiind, deci, alocată în executarea menţionatelor contracte.

Instanţa arată că în speţă, contractul de concesiune nr. x/01.03.1999 a fost încheiat în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 şi, ulterior a fost modificat prin acte adiţionale încheiate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, abrogat prin Legea nr. 98/2016, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a primului petit al acţiunii devin incidente prevederile art. 53 alin. (1)1 din acest act normativ.

Prin petitul 2 al acţiunii, Tribunalul constată că reclamanta urmăreşte repararea prejudiciului creat prin neîndeplinirea de către Guvernul României şi Autoritatea Naţională Sanitar - Veterinară a obligaţiei de a adopta norme metodologice în termenul prevăzut de art. V din Legea nr. 236/2019. Astfel, conform art. V din Legea nr. 236/2019, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004.

Totodată, Tribunalul reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului.

În consecinţă, Tribunalul constată că în privinţa petitului 2 al acţiunii, în materie de competenţă materială, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul mai reţine incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 99 alin. (2) C. proc. civ., prin urmare, având în vedere ca cele două capete principale de cerere ale acţiunii atrag competenţa unor instanţe diferite, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, în cazul de faţă, Curtea de Apel Braşov.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect acţiune în constatare, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate dreptul acesteia de a primi anumite sume de bani în baza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere contractele de concesiune încheiate cu aceasta.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, faţă de obiectul acţiunii, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care prevăd: "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

Înalta Curte constată că pretenţia reclamantei decurge din executarea unui contract administrativ ce a fost încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/1998 şi având în vedere că în privinţa acestor contracte legiuitorul a înţeles să reglementeze norme speciale, sub aspectul procedurii de soluţionare a litigiilor născute, în speţă, art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2022.